Din Bucureștiul de altădată: Bucureștiul văzut de Eminescu

mihai-eminescu-jurnalistul

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru.
Păreri pro, păreri contra cu privire la frumuseţea, urâţenia ( de ce, nu ?) unui oraş. Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum? Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Bucureștiul văzut de Eminescu”

„Agero”, nr. 1/2013

revista-agero-stuttgart-magazin-cultural

revista revistelor culturale rubrica liber sa spunDin primul număr pe ianuarie 2013 al revistei „Agero”, magazin cultural de opinie şi informaţie care apare în Germania, la Stuttgart, am reţinut articolele:

• Despre exilul de acasă de Eugen Evu, articol dedicat lui Vintilă Horia, de la a cărui dispariţie au trecut 20 de ani, scriitor aproape necunoscut în România. În anul 1960 a primit Premiul Goncourt pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil, „romanulEugen Evu cabală”, aşa cum l-a definit criticul literar Mircea Popa.

„Parabola romanului Dumnezeu s-a născut în exil este o genială parafrază a condiţiei exilului ovidian, la Tomis, o speculaţie a determinismului în istorie, deviantă apoi în Mitologie (ca stigma-paideuma). Remarcabil că Vintilă Horia l-a frecventat încă în anii exiliului pe Mircea Eliade. În scurta conlucrare conjucturală (nefastă) cu S. B., intrusul de la Arad şi «editorul» lui G. Târnăcop (care îi promitea o tipografie electronică în schimbul conlucrării cu omul nostru din Sala Floreasca – A.S.T.)…, am fost la acesta acasă, o mansardă bizară din centrul Aradului: avui surpriza de a mă telefona surescitaţi un domn Caftangioglu (!?), din localitate, şi un alt domn foarte complicat, prof. univ. Theodor Ardelean, cel cu studiile terifiante ale erelor îndepărtate, civilizaţii atlantide şi din MU (?), cu descoperirile sale (expertizate de poliţia criminalistică !) – demersuri inclusiv pe la Vatican şi alţii, el susţinea că Zuridava ar fi fost un centru de contact interstelar, în Biharia, Bihorul de azi.…

vintila horiaAbsolut fascinant, dar pentru mine, absurd. Ei bine, aflu că marele scriitor, considerat cel puţin de talie europeană, Vintilă Horia, se numeşte de fapt Caftangioglu, numele cu care circulă fiind un pseudonim, originar din acel Isarlîk… barbian. O întreagă bibliotecă, în Franţa, Spania, Canada ş.a.! Dumnezeu s-a născut în exil e singura carte pe care i-am citit-o. O fotografie a sa, incredibil, îl arată semănînd leit cu guvernatorul ultimilor 23 de ani, Mugur Isărescu! Nu cred în încarnări, deşi Cezar Ivănescu credea… George Ţărnea susţinea că îi este nepot. Păi nu e ăsta un policier? La Paris, a editat în 1977, Vizionarul fulgerat, grozav titlu. Caftangioglu-Vintilă Horia a început cu poezia, păcat că nu am de unde să o citesc, ca să înţeleg nişte lucruri şi algoritmul său straniu… O trăsătură a sa era pamfletul caustic, vitriolant. Alte titluri, care vorbesc singure: Cartea omului singur, Poezii din închisori (antologie, 1983), Mai bine mort, decât comunist (voilà, sloganul din Piaţa Universităţii)…” Citește mai departe.

padure

Cel de-al doilea articol pe care l-am reţinut este dedicat istoricului literar Ion Pachia-Tatomirescu:

• Ion Pachia-Tatomirescu – istoricul literar la al 65-lea ocol al soarelui de Conf. Dr. Ana Mugurin

„Primii paşi pe care-i face Ion Pachia-Tatomirescu pe tărâmul istoriei literaturii – după cum atestă «fişele de istoriografie literară», publicate sub titlul Eminescu la Floreşti în ziarul «Înainte» (Craiova, anul XXV, nr. 7310, duminică, 1 septembrie 1968, p. 3) – arată o admirabilă siguranţă dată atât de documentarea «la faţa locului», cât şi de documentarea la secţia de manuscrise eminesciene a Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti: «Duhoarea ameţitoare a viermilor de plumb, de tuş, din redacţia, din tipografia „Timpului”, măcinase Ion Pachia Tatomirescumult sănătatea poetului. Doctorul Kremnitz îi recomandă un concediu, multă linişte şi un trai organizat. E vara anului 1878. Mihai Eminescu este invitat de Nicolae Mandrea, unul dintre junimiştii din imediata prietenie cu Maiorescu, autor al unor interesante lucrări de sociologie, să stea la conacul său de la Floreşti-Dolj, în a cărui posesie intrase în urma căsătoriei cu fiica lui Barbu Bălcescu, Zoe – Zoe Mandrea era o femeie cultă, o bună muziciană şi o talentată „pictoriţă”, după cum ne mărturiseşte fiica sa, octogenara de astăzi, Tea Crăsnaru din Craiova. Fostul conac de la Floreşti era amplasat într-un cadru natural foarte ademenitor: confluenţa de dealuri şi câmpuri dinspre Gilort şi Jiu, pădurea ce coboară până în spatele conacului, pe platoul denumit de localnici „Câmpul Cerbului” – cadru ce pare integrat organic poeziei Freamăt de codru. Însuşi poetul, într-o scrisoare, apreciază Floreştii ca fiind un loc „…cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate «Convorbirile» cu amintiri de călătorie ale unui june.” Eminescu îşi atrage repede simpatia şi preţuirea localnicilor, îndeosebi, prietenia preotului Dumitru Duţescu. Bătrânul floreştean, Constantin Duţescu, născut la 10 octombrie 1880, ne mărturiseşte că – după cum ştie de la părinţii săi – Eminescu devenise „intim cu fata popii”. Este vorba de mătuşa sa, Elena Duţescu, probabil, acea „crăiasă cu părul moale şi ochii vineţi”, care-l însoţea adesea pe poet spre foişorul şi lacul din pădurea Arpadiei. Cât a stat la Floreşti, poetul a fost vizitat de Vasile Conta şi de Ioan Slavici – care notează: „…l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate.» În perioada de la Floreşti – pe care o numim «momentul Câmpul Cerbului” –, Mihai Eminescu nu şi-a părăsit preocupările spirituale.»” Citește mai departe.

Pușa Roth