9G la TNB – premieră: „Dragoste în patru tablouri”

9G-la-TNB-proiect-noua-generatie

Noua premieră din cadrul programului 9G la TNB (Noua Generație la Teatrul Național) este Dragoste în patru tablouri de Lukas Bärfuss, în regia Elenei Morar. Spectacolul va avea premiera duminică, 18 ianuarie 2015, ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. Traducere de Victor Scoradeţ. Distribuția: Evelyn – Sorina Ştefănescu, Susan – Alexandra Fasolă, Sebastian – Lucian Iftime, Daniel – Bogdan Nechifor, Un bărbat tânăr – Liviu Chițu. Asistent regie: Daniel Buglea. Scenografia: Alexandra Panaite. Asistentă scenografie: Adriana Cortel. Light design: Vlad Dragomirescu și Claudiu Stan. Sound design: Alexandru Băisan.

foto-spectacol-dragoste-in-patru-tablouri

Dragoste în patru tablouri atacă o temă care nu este străină niciunuia dintre noi: iubirea în cuplu, plictiseala, nevoia de diversitate sexuală sau… existențială. Poveștile a două cupluri se întrepătrund, pasiunile stagnează într-o căutare înșelătoare a condimentelor care fac viața mai interesantă sau mai falsă. Analiza psihologică a unor astfel de comportamente s-a transformat într-o afacere de succes a timpului nostru, pentru că viețile acestor personaje argumentează cu exactitate teoriile lui Freud.

dragoste-in-patru-tablouri-premiera-tnb

Care sunt cele mai importante lucruri în dragoste? Încrederea, siguranța, dependența? Sau fidelitatea? Și atunci când ele nu mai există, ce urmează pentru o soție labilă psihic sau pentru o alta hotărâtă, o pictoriță dedicate artei sale? Când viața se transformă într-o mare minciună, crima este o soluție? Într-o lume șocată de propiile ei reacții, sau ale celor din jur, spectacolul Dragoste în patru tablouri nu dă răspunsuri, dar ne încarcă de întrebări.

9-g-la-tnb

Durata: 1 oră și 45 de minute.

Bilelete pot fi cumpărate online:  http://www.tnb.ro/ro/dragoste-in-patru-tablouri?r=4030&popup=1#tabs-1 sau de la Casa de bilete a TNB, prețul fiind de 30 și 16 lei.

9G la TNB este un program derulat prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” şi se adresează tinerilor creatori de teatru. Programul 9G se desfăşoară la Sala Mică, spaţiu destinat exclusiv tinerilor artişti. În urma unui concurs de proiecte, la care au fost înscrise 42 de titluri, echipa de selecţie (Ilinca Tomoroveanu, Cristiana Gavrilă, Maşa Dinescu şi Violeta Popa) a reţinut şapte dintre ele: Copii de aruncat, după romanul lui Ryu Murakami, dramatizat şi regizat de Doru Drăgoi; ActOrchestra – teatru muzical care nu e musical, regia Horia Suru; DISTOPIE. shakespeare. REMIX, regia Catinca Drăgănescu; Dragoste în patru tablouri de Lukas Bärfuss, în regia Elenei Morar; Organic după Inutil de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri; Piesă pentru frate şi soră de Tennessee Williams, în regia lui Iris Spiridon; Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru. În urma repetiţiilor cu public, Consiliul Artistic al teatrului decide titlurile care vor fi incluse în repertoriul Sălii Mici.

Programul 9G (TNB pentru tinerii creatori de teatru) este finanţat de ARCUB în cadrul programului Bucureşti 555 şi este realizat cu sprijinul MasterCard.

Comunicat al Teatrului Național din București

Delia Nartea și Șerban Gomoi în „Domnişoara Iulia” de August Strindberg

Centenar August Strindberg (22 ianuarie 1849–14 mai 1912)

Joi, 10 mai 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul Domnişoara Iulia de August Strindberg. Traducere de Viorel Vizureanu. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Liviu Lucaci și Vasile Manta. În distribuție: Delia Nartea, Șerban Gomoi, Sorina Ștefănescu. Muzica originală: Delia Nartea. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Florina Istodor, Robert Vasiliță, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică și muzicală: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Țundrea. Înregistrare din 2011. Spectacolul va fi difuzat și la Radio România Internațional, sâmbătă 12 mai 2012, ora 13.15. Înregistrare din 2011.

Domnișoara Iulia, jucată în premieră în 19 septembrie 2009 pe scena Teatrului de Comedie din București, a reprezentat un veritabil eveniment al stagiunii 2009–2010 prin calitatea artistică – viziunea regizorală, jocul actorilor, scenografie şi costume, dar şi prin reacţia publicului. Rareori am văzut la o premieră atât de multă lume adunată la uşa teatrului, încercând cu disperare să ajungă în sală, așa cum s-a întâmplat în acea zi de început de toamnă. Dar nu numai atât: plin de interes a fost, cu certitudine, felul în care a fost receptat spectacolul lui Liviu Lucaci cu această „piesă naturalistă”, cum îşi subintitula Strindberg Domnişoara Iulia (1888), moment de răscruce nu numai în dramaturgia scriitorului suedez ci şi în cea de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Unii, poate, au avut atunci un sentiment de nedumerire că la unele dintre replici s-a râs, fără ca regizorul să fi căutat în mod expres efecte comice, să „îngroaşe” anumite accente, cum se practică frecvent. Această dramă cu două personaje principale, care se consumă într-un timp foarte scurt, însă cu reverberaţii simbolice (Noaptea de Sânziene), îşi dovedeşte după mai mult de 120 de ani de când a fost scrisă nu numai actualitatea, ci şi modernitatea. Pe lângă faptul că August Strindberg anunţă în mod evident expresionismul, el are abilitatea de a distruge într-o manieră personală, uneori imprevizibilă, o serie lungă de convenţii. În teatrul modern limitele dintre genuri (dramă, comedie) nu mai există, modalităţile de abordare interpretativă devenind, parcă prin compensaţie, cât se poate de diversificate. Aspectul este evident şi în Domnişoara Iulia, oricât s-ar crede că piesa este „datată” în perioada naturalismului. Aşa încât între plâns şi râs, între răsfrângerea dramei profunde şi deriziune, între cinism şi ridicol, paşii sunt uneori infimi, mai ales pentru spectatorul de astăzi. Legătura amoroasă născută dintr-un capriciu în Noaptea de Sânziene declanşează în Domnişoara Iulia criza care scoate la lumină, în pură accepţie naturalistă, ereditatea încărcată, sentimentul inferiorităţii sociale, contradicţiile sufleteşti ale eroilor. Legătura dintre valetul Jean şi contesa Iulia (de neacceptat în spiritul conservatorist al epocii) este o iubire tulbure, în care aspiraţia se loveşte de zidul regretului.

Din toate aceste elemente citite cu multă precauţie în cod contemporan, Liviu Lucaci a compus un spectacol admirabil, de un echilibru perfect, ştiind să pună unde trebuie accentele, să creeze eficient relaţiile de joc dintre actori. Într-o oră şi jumătate, drama lui Strindberg se urmărea pe nerăsuflate, fără ca ritmul de joc să pară în vreun moment grăbit. Succesul de la premieră al spectacolului cu Domnișoara Iulia s-a menținut constant și la celalalte reprezentații, varianta sa radiofonică fiind la fel de bine primită.

Într-o nouă traducere, realizată de Viorel Vizureanu, montarea radiofonică, reprezentând la data premierei (17 noiembrie 2011) debutul lui Liviu Lucaci în calitate de regizor de teatru radiofonic, păstrează în bună parte atmosfera de pe scenă, particularitățile jocului celor trei actori, chiar și ritmul de joc, tensiunile, limita fragilă dintre situațiile comice sau aparent comice și cele dramatice. Nu în ultimul rând, din dorința de autenticitate, se cuvine menționat că recuzita folosită pentru crearea efectelor expresive în plan radiofonic a fost una naturală, cu zgomote create la înregistrare în studio, evitând inventarul de zgomote înregistrate.

Spectacolul a marcat totodată debutul la teatrul radiofonic al tinerilor actori Șerban Gomoi, în rolul lui Jean și Sorina Ștefănescu (Kristin).

Actriţă aflată la deplina maturitate artistică, Delia Nartea creează în Domnişoara Iulia un personaj memorabil prin capacitatea de a exprima cele mai fine nuanţe ale psihologiei atât de complexe a eroinei lui Strindberg. De la trufie la umilinţă, de la simplul joc erotic la pasiune, de la încredere la suspiciune, de la iubire la ură, de la momentele de detaşare cinică la revărsarea subconştientului, de la visare la calculul meschin, de la lumină la întuneric, în umbra simbolică a Nopţii de Sânziene, actriţa parcurge cu un firesc desăvârşit şi totodată cu o expresivitate aparte drama personajului. Şerban Gomoi creează la rândul său un personaj cu relief puternic, accentuând complexul inferiorităţii trăit de valet, dar și rafinamentul servitorului stilat care îşi asumă la început situaţia fără a se complica, pentru a deveni apoi tiranic şi cinic în dorinţa sa absurdă de a-şi depăşi condiţia socială, umilind-o pe tânăra contesă.

Costin Tuchilă

Fotografii din spectacol: Bogdan Amarfi

„Domnişoara Iulia” de August Strindberg, în premieră la Teatrul Național Radiofonic

Luni, 14 noiembrie 2011, la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38–40), în cadrul proiectului „Ne auzim la Majestic”, va avea loc audiția cu public a spectacolului Domnişoara Iulia de August Strindberg. Traducere de Viorel Vizureanu. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Liviu Lucaci și Vasile Manta. În distribuție: Delia Nartea, Șerban Gomoi, Sorina Ștefănescu. Muzica originală: Delia Nartea. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Florina Istodor, Robert Vasiliță, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică și muzicală: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Țundrea.

Premiera radiofonică va fi difuzată joi, 17 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural și, în reluare, sâmbătă 19 noiembrie 2011, la ora 13.15, la Radio România Internațional.

Jucat în premieră în 19 septembrie 2009 pe scena Teatrului de Comedie din București, spectacolul cu Domnișoara Iulia a reprezentat un veritabil eveniment al stagiunii 2009–2010 prin calitatea artistică – viziunea regizorală, jocul actorilor, scenografie şi costume, dar şi prin reacţia publicului. Rareori am văzut la o premieră atât de multă lume adunată la uşa teatrului, încercând cu disperare să ajungă în sală, așa cum s-a întâmplat în acea zi de început de toamnă. Dar nu numai atât: plin de interes a fost, cu certitudine, felul în care a fost receptat spectacolul lui Liviu Lucaci cu această „piesă naturalistă”, cum îşi subintitula Strindberg Domnişoara Iulia (1888), moment de răscruce nu numai în dramaturgia scriitorului suedez, ci şi în cea de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Unii, poate, au avut atunci un sentiment de nedumerire că la unele dintre replici s-a râs, fără ca regizorul să fi căutat în mod expres efecte comice, să „îngroaşe” anumite accente, cum se practică frecvent. Această dramă cu două personaje principale, care se consumă într-un timp foarte scurt, însă cu reverberaţii simbolice (Noaptea de Sânziene), îşi dovedeşte după mai mult de 120 de ani de când a fost scrisă nu numai actualitatea, ci şi modernitatea. Pe lângă faptul că August Strindberg anunţă în mod evident expresionismul, el are abilitatea de a distruge într-o manieră personală, uneori imprevizibilă, o serie lungă de convenţii. În teatrul modern limitele dintre genuri (dramă, comedie) nu mai există, modalităţile de abordare interpretativă devenind, parcă prin compensaţie, cât se poate de diversificate. Aspectul este evident şi în Domnişoara Iulia, oricât s-ar crede că piesa este „datată” în perioada naturalismului. Aşa încât între plâns şi râs, între răsfrângerea dramei profunde şi deriziune, între cinism şi ridicol, paşii sunt uneori infimi, mai ales pentru spectatorul de astăzi. Mici  sunt la Strindberg şi paşii dintre planul simbolic, care este de fapt o formă de reflectare a subconştientului şi „proza vieţii” în care se consumă drama. Unele replici cinice din piesă – un cinism care pare a se întoarce de fapt asupra autorului ei – pot fi cu certitudine citite azi şi dincolo de cheia lor ironică, adică în registru comic. În plus, spectatorul contemporan nu mai resimte determinările contextuale ale piesei lui Strindberg (care există fără îndoială), ci universalitatea temei ei şi modul atât de personal în care dramaturgul suedez o tratează. Legătura amoroasă născută dintr-un capriciu în Noaptea de Sânziene declanşează în Domnişoara Iulia criza care scoate la lumină, în pură accepţie naturalistă, ereditatea încărcată, sentimentul inferiorităţii sociale, contradicţiile sufleteşti ale eroilor. Legătura dintre valetul Jean şi contesa Iulia (de neacceptat în spiritul conservatorist al epocii) este o iubire tulbure, în care aspiraţia se loveşte de zidul regretului.

Din toate aceste elemente citite cu multă precauţie în cod contemporan, Liviu Lucaci a compus un spectacol admirabil, de un echilibru perfect, ştiind să pună unde trebuie accentele, să creeze eficient relaţiile de joc dintre actori. Într-o oră şi jumătate, drama lui Strindberg se urmărea pe nerăsuflate, fără ca ritmul de joc să pară în vreun moment grăbit. Succesul de la premieră al spectacolului cu Domnișoara Iulia s-a menținut constant și la celalalte reprezentații și, sperăm, varianta sa radiofonică va fi la fel de bine primită.

Într-o nouă traducere, realizată de Viorel Vizureanu, montarea radiofonică, reprezentând debutul lui Liviu Lucaci în calitate de regizor de teatru radiofonic, păstrează în bună parte atmosfera de pe scenă, particularitățile jocului celor trei actori, chiar și ritmul de joc, tensiunile, limita fragilă dintre situațiile comice sau aparent comice și cele dramatice. Nu în ultimul rând, din dorința de autenticitate, se cuvine menționat că recuzita folosită pentru crearea efectelor expresive în plan radiofonic a fost una naturală, cu zgomote create la înregistrare în studio, evitând inventarul de zgomote înregistrate.

Spectacolul marchează totodată debutul la teatrul radiofonic al tinerilor actori Șerban Gomoi, în rolul lui Jean și Sorina Ștefănescu (Kristin).

Actriţă aflată la deplina maturitate artistică, Delia Nartea creează în Domnişoara Iulia un personaj memorabil prin capacitatea de a exprima cele mai fine nuanţe ale psihologiei atât de complexe a eroinei lui Strindberg. De la trufie la umilinţă, de la simplul joc erotic la pasiune, de la încredere la suspiciune, de la iubire la ură, de la momentele de detaşare cinică la revărsarea subconştientului, de la visare la calculul meschin, de la lumină la întuneric, în umbra simbolică a Nopţii de Sânziene, actriţa parcurge cu un firesc desăvârşit şi totodată cu o expresivitate aparte drama personajului. Şerban Gomoi creează la rândul său un personaj cu relief puternic, accentuând complexul inferiorităţii trăit de valet, dar și rafinamentul servitorului stilat care îşi asumă la început situaţia fără a se complica, pentru a deveni apoi tiranic şi cinic în dorinţa sa absurdă de a-şi depăşi condiţia socială, umilind-o pe tânăra contesă.

Costin Tuchilă

 La înregistrare, în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii

Fotografii de Alexandru Dolea