Am murit și am înviat!

bani vechi romania socialista

amintiriSă tot fi fost, toate astea, acum 45 de ani! Primăvara lui ’68 mă prindea total descoperit din punct de vedere finanicar. Bursă nu mai aveam, fiindcă, în urma unei mârşave înscenări, mama fusese condamnată la ani grei de teminţă, iar, la facultate, vigilent nevoie mare, un conferenţiar universitar (despre care, ceva mai târziu, s-a aflat că foarte ocupat fiind cu îndeplinirea sarcinilor de partid… uitase să îşi dea bacalaureatul!) m-a lăsat repetent. Singurele mele surse de trai rămăseseră pensia de urmaş de pe urma tatei şi colaborările la revistele în care tocmai începusem să public. Başca, stipendiile primite din pensiile unor unchi şi mătuşi, la care se mai adăugau „cotizaţiile” benevole vărsate, la fiecare salariu, de verişoara Gelly şi vărul Paul. Numai că eram cum nu se poate mai în plop, adică la sfârşit de februarie, iar până la viitoarele lefuri sau pensii ale finanţatorilor voluntari, mai era ceva apă de curs pe Dâmboviţa!

Şi, cum un rău nu vine niciodată singur, fondurile de la cel mai în forţă sponsor – fratele mamei, renumit chirurg, la acea vreme director al Spitalului Colentina – îmi fuseseră tăiate, ca urmare a faptului că niscai de N ori bani daţi ca să îmi iau un costum de haine, ca şi cei de mai multe ori câte X lei… pentru pantofi intraseră, direct, în conturile cahfenelei „Tosca” şi ale locantei megieşe clădirii Facultăţii de Drept, „Pisica epileptică”.

La toate astea se mai adăuga (punctual!) şi o răceală de zile mari care mă podidise brusc şi fără avertisment. Şi, când totul părea pierdut, lui George, minunatul meu prieten, George Ţărnea, inefabilul baladist şi veşnicul îndrăgostit, i-a venit ideea salvatoare:

– Dă-mi numărul de telefon al lui nenea Dorel (dr. Th. Dumitrescu, fratele mamei, despre care aminteam ceva mai înainte).

telefon vechi

M-am executat şi numai după câteva minute, George suna la numărul 14.37.23:

– Domnul doctor Dumitrescu? Aveţi un nepot, Şerban Cionoff. Dacă vreţi să îl mai prindeţi în viaţă, luaţi, vă rog, un taxi şi veniţi de urgenţă la Căminul Grozăveşti, blocul E, camera 301.

Finalul a fost de-a dreptul apoteotic:

– Vă decontăm noi cursa…

După nici o jumătate de ceas, unchiul meu, un bărbat falnic, aducând aminte de statura lui John Waine, intra în cameră.

Aici, mâna sigură de regizor a lui George îşi făcuse pe deplin datoria! Pe marginea celor două paturi şi pe nişte scaune sau de-a dreptul pe podea stăteau prietenii mei, copleşiţi de iminenţa unui tragic sfârşit. Iar, ca să fie totul cât mai sfâşietor cu putinţă, George îi garnisise pe câţiva dintre ei şi cu niscai lumânări.

Fireşte că nu i-a fost deloc greu doctorului să priceapă tărăşenia, dar, dacă tot intrase în joc, trebuia, acum, să şi joace… Drept pentru care, mi-a scos bluza de pijama şi a început să îmi facă o frecţie pe spate. Judecând după greutatea palmelor aplicate pe bietul meu trup de muribund „in spe”, era lesne de bănuit năduful ce îl năpădise pe muntele de om scos, nitam-nisam, din casă duminică seara.

Dar nici eu nu trebuia să mă las mai prejos, aşa că am scâncit:

– Stai mai uşor că mă rupi sau vrei să nu mai apuc nici dimineaţa?…

Atât i-a trebuit lui George:

– Ohhh, biet copilaş, tu nici nu ştii dacă te mai prind zorile cu viaţă şi vrei să ne faci pe noi să zâmbim?!

Şi, întocându-se cu ochii numai lacrimi spre unchiul meu:

– Domnule doctor, vă implorăm, face o minune!

Asta chiar că le întrecea pe toate!

– Bine, a rostit sec doctorul, sunt fratele mamei sale, aşa că lăsaţi-mă cu el, ca să îmi spună ultimele dorinţe.

Nici nu s-a închis bine uşa, că mi-a şi aplicat două perechi de palme olteneşti, nou-nouţe, vorba lui nea Mărin.

– Mă derbedeule, ai înnebunit? Mă scoţi din casă, mai-mai să intru în boală de pe urma ta?

Şi a urmat pe cel mai natural ton cu putinţă:

– N-am acum la mine decât 2000 de lei (2000 de lei, la începutul lui ’68, pe când la „Tosca” o cafea era 2,40 şi un coniac mare, 8 lei?!). Să vii dracului mâine la spital să mergem să îţi iau un costum şi pantofi, iar după masă să treci pe la noi pe acasă, să îţi mai dăm ceva de ale gurii şi nişte bani.

După care, a deschis larg uşa:

– Haideţi, curaj, puteţi să intraţi. Minunea s-a produs! A înviat!

George nu mai contenea cu temenelele:

– Domnule doctor, să vă dea Dumnezeu numai bine şi fericire, Doamne, ce miracol aţi făcut, Doamne…

dacia 1100

Jos, la scara blocului E, înainte de a se urca în maşină (unchiul meu avea o Dacia 1100, aşa că nu a mai fost nevoie de… decont), i-a pus lui George o mână pe umăr şi i-a spus cu voce răspicată, privindu-l drept în ochi:

– Uite ce e, măi băiete, neam de neamul meu nu şi-a bătut cineva joc de el, aşa cum ai făcut-o tu astă seară. Să nu te mai prind nici măcar că mai treci prin faţa casei mele (nenea Dorel locuia la bloc, pe strada C. A. Rosetti nr. 15), că îţi rup picioarele, m-ai înţeles?!

Şi… dus a fost!

Ani de-a rândul după isprava asta, ori de câte ori mergeam la nenea Dorel şi îi transmiteam, pe ton mieros, „salutări de la George”, răspunsul era, invariabil, acelaşi:

– Cineeee? Golanul ăla? Să nu aud de el…

Cu toate astea, atunci când George i-a trimis, cu o foarte lirică şi frumos de bine simţită dedicaţie, volumul de Balade, nenea Dorel a dat semn că s-ar mai fi îmbunat:

– Dă-l naibii, ce-i al lui, al lui rămâne, de talentat e talentat foc.

Dar, dându-şi seama că şi-a călcat prea repede cuvântul, a adăugat, dintr-o răsuflare:

– …da’, tot derbedeu rămâne. Ca tine!

Şerban Cionoff

Eveniment Constantin Duţu

Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, Stagiunea Camerală a UICCMR

Luni 28 februarie 2011, la ora 17,00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti va avea loc o nouă manifestare din cadrul celei de-a doua Stagiuni Camerale a Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, realizată în colaborare cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti (coordonator de proiect: dr. Mirela Zafiri). Seara de luni 28 februarie este dedicată balerinului, coregrafului şi producătorului Constantin Duţu. Personalitatea sa, care a marcat ultimele decenii în arta spectacolului coregrafic, va fi prezentată de dr. Mirela Zafiri, şefa secţiei muzică de cameră a UICCMR. Invitaţi: dr. Vasile Donose, preşedinte al UICCMR, compozitorul Doru Popovici, balerinii Bianca Fota şi Alin Gheorghiu. Pe lângă amintiri şi evocări, va fi vizionat un video-portret Constantin Duţu. Bianca Fota şi Alin Gheorghiu vor fi protagoniştii unui inedit moment coregrafic. Intrarea este liberă.

Născut în 18 august 1935, la Bucureşti, descendent, prin mamă, al politicianului Gheorghe Pop de Băseşti (1835–1919), Constantin Duţu a urmat studii de balet la Moscova şi studii de management cultural în Europa Occidentală. În 1963 a absolvit Academia de Regie şi Artă Coregrafică din Moscova, unde a studiat cu renumitul profesor Leonid Faidecev. După absolvirea, în 1974, a Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, în perioada 1974–1980 a urmat cursuri de specializare în balet şi regie în SUA, Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Canada.

Contantin Duţu a făcut primii paşi în arta baletului la vârsta de 14 ani, la Teatrul CFR din cartierul Giuleşti, cu maeştrii Petre Bodeanţa, Floria Capsali şi Mitiţa Dumitrescu. Timp de peste două decenii (1954–1975), a fost balerin al Ansamblului de Balet al Operei Naţionale din Bucureşti, devenind, la scurt timp după angajare, prim-solist. A condus, ca director de balet şi director executiv, formaţia de balet a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti şi a Ansamblului folcloric „Periniţa”.

Începând din 1974, a făcut o prodigioasă carieră internaţională ca regizor, coregraf, producător. În perioada 1974–1990, a lucrat în Italia ca regizor şi producător de spectacole de balet, spectacole de revistă, realizator al unor producţii speciale, precum cele de la Canalul 5 de televiziune (director de balet), având o contribuţie deosebită la realizarea emisiunilor televizate „Buona Sera, Italia”, „Studio Uno”, „Fantastico”, „Lotteria di cappo d’ano”. A fost regizorul Grupului de balet „Fantastico”, invitat să dea spectacole la Palladium Theatre din Londra. Între 1978 şi 1985, Constantin Duţu a fost organizator al Festivalului de la San Remo. În 1982 a fost invitat să lucreze la Hollywood, timp de şase luni şi la Palladium Theatre din Londra, iar în perioada 1983–1985 a fost regizor şi producător la televiziuni din Franţa şi Portugalia.

Principalele sale producţii de balet sunt: Baletul pentru Ave Maria, interpretată de Luciano Pavarotti, Faust şi Faustina (film TV), Noaptea nopţilor fără dragoste, pe muzică de jazz (Opera Naţională din Cluj-Napoca, 1985), drama muzicală Ciuma şi Floarea Lunii (coproducător; autor: Richard Harvey, BBC, Londra, 1994), Rapsodia în albastru, Romeo şi Julieta, Întâlnire la miezul nopţii, Sing-sing (balet pe Broadway). A produs numeroase programe de televiziune în Italia, SUA, Franţa, Portugalia şi a organizat spectacolele de lumină, sunet, muzică şi modă în Piaţa Spaniei din Roma.

Constantin Duţu are o bogată şi apreciată activitate de producător de festivaluri de balet şi muzicale, concursuri, spectacole şi gale de balet, pe multe dintre acestea susţinându-le şi ca sponsor: Festivalul „San Remo Libertà”, Italia (1990), Festivalului Anual de Balet „Oleg Danovschi”, Constanţa (din 1991), spectacolele România salută Europa, prezentate în Italia (1991, 1992, 1997), Festivalul Muzical Bucureşti (1991, 1992, 1993), Festivalurile-Concurs de Dans Sportiv, Bucureşti (1991, 1992), spectacole, în Italia şi Grecia, ale grupului de balet „Studio ’92” (1991 şi 1992), Marea Gală de Balet din Bucureşti (1993), Gale de Balet în Timişoara şi Constanţa (1994), Concursul Naţional de Balet „Bucureşti ’94” (1994), spectacolele Baletului Operei Naţionale din Bucureşti în turneul artistic din Marea Britanie (1994) şi cu ocazia inaugurării manifestării „Luxemburg – Oraşul European al Culturii” (1995), spectacolele în Israel ale Baletului Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (1997), participarea Federaţiei Române de Dans Sportiv la întrecerile din Germania (1991), Singapore (1992), Polonia (1992), Rusia (1992), Moldova (1992) şi Italia (1993), participarea română la Concursurile Internaţionale de Balet de la Varna (Bulgaria) şi Jacksonville (SUA). Din 1995 este producător general al Concursului Internaţional de Balet de la Varna.

În 1993 şi 1995 a susţinut financiar participarea unor tineri superdotaţi la Concursurile de vioară din Franţa şi Italia, precum şi la Concursul de Balet din Franţa, suportând de asemenea, costurile integrale ale turneelor artistice în România ale unor stele ale muzicii internaţionale, precum Al Bano, Romina Power, La Toya Jackson, Bonnie Tyler, Boy George, Technotronic, Jennifer Rush, London Beat, Shirley Bassey, Sandra, Gibson Brothers, precum şi a primilor balerini de la Opera „Kirov” din St. Petersburg, „Balşoi Teatr” din Moscova şi Teatrul de Operă şi Balet din Düsseldorf.

Constantin Duţu a primit numeroase premii şi dintincţii prestigioase: Medalia de aur la Festivalul de Dans de la Moscova (1957), două premii la Festivalul de Televiziune de la Montreux (Elveţia), între care Marele Premiu pentru spectacolul Faust şi Faustina, Marele Premiu al Euroviziunii la Festivalul de la San Remo, Bustul de Aur la Karlovy Vary, Marele Premiu al Cità di Amantee, Estate ’90, „Prize of Giovanni di Gerace City” (Italia) şi „Calul de Aur din Locri” (Grecia), împreună cu Baletul Operei Naţionale din Bucureşti (1991), trofeul „Ponte d’Oro”, echivalentul Premiului Oscar pentru activităţi de televiziune, ca o recunoaştere a celor 14 ani de creaţie artistică în Italia (1991), Premiul FIDOF, acordat de Federaţia Internaţională a Organizaţiilor de Festival pentru „contribuţiile remarcabile la promovarea obiectivelor de `ntărire a păcii, prieteniei şi bunei înţelegeri prin muzică şi artă” (1993, 1995), „Premiul pentru Mecenat”, acordat de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România pentru „contribuţia generoasă la afirmarea artei coregrafice şi muzicale româneşti în ţara şi peste hotare” (1995), Diploma de Excelenţă şi Medaliile „Brâncuşi” şi „Tzara”, acordate de Centrul Naţional Român de Acţiune Francofonă (1996), Premiul „Marco Polo”, acordat de Fundaţia „Colosseo” din Argentina. Acest premiu a mai fost acordat, printre alţii, lui Emil Cioran, George Emil Palade şi J. F. Kennedy. Constantin Duţu este Cavaler al Ordinului Militar Suveran „San Giorgio in Carinzia”, fiind primul şi singurul român care a primit acest ordin (1996). În acelaşi an a fost distins cu „Salatiera de Argint”, acordată la Roma ca o recunoaştere a întregii activităţi în Italia, iar în 1997 „Medalia de aur Rudolf Nureev” i-a fost înmânată pe scena Operei din Paris. În 2000 a fost declarat „Omul Anului” de către prestigiosul American Biographical Institute Inc. (SUA), pentru „realizările şi prestaţiile în slujba societăţii”.

Este fondator al Grupului de iniţiativă „România-Italia” (GIRI), care a adus numeroşi oameni de afaceri italieni în România, membru al conducerii Agenţiei Impresariale „Rosita”, din Italia, cu sucursale în Australia, Canada, SUA, Argentina, Malaezia şi România, membru al Agenţiei de teatru EMI, Italia, preşedinte al Centrului Naţional Român de Acţiune Francofonă, membru fondator al Fundaţiei „Prietenii Operei”, Bucureşti, membru al Grupului de Consilieri al American Biographical Institute.

Constantin Duţu este un pasionat colecţionar de picturi, icoane şi obiecte de artă.

În legislatura 2000–2004, a fost deputat şi vicepreşedinte al Comisiei Camerei Deputaţilor pentru Cultură, Artă şi Mass-Media. Constantin Duţu este membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, numit de Parlamentul României, la propunerea Camerei Deputaţilor, pentru perioada 2006–2012.

Bianca Fota a absolvit Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, în 2003, an în care a fost angajată ca balerină la Opera Naţională Bucureşti. Din 2007 este solistă a Operei bucureştene. A obţinut Premiul I la trei Olimpiade naţionale de balet ((2000, 2001, 2002). Dintre rolurile sale amintim: Odette-Odile în Lacul lebedelor, Doamna de Renal în Roşu şi negru, Zîna Vigorii în Frumoasa din pădurea adormită, rolul titular din Cenuşăreasa, creaţie cu totul remarcabilă, în coregrafia lui Mihai Babuşka.

Absolvent al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti (1992) şi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Coregrafie (2001), Alin Gheorghiu, unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc de astăzi, este prim-solist al Operei Naţionale Bucureşti din 1993. În perioada 2001–2006 a fost solist la Landestheater din Salzburg, pentru a reveni, în 2007, la Opera din Bucureşti. A dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor. A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către Preşedinţia României în 2004. Repertoriul său cuprinde, între altele, rolurile Siegfried şi Deirfgeis (Lacul lebedelor), Prinţul Albert şi Hans (Giselle), Basil (Don Quijote), Romeo (Romeo şi Julieta), Solor (Baiadera), Vronski (Anna Karenina), Petrucchio (Îmblânzirea scorpiei), Oberon (Visul unei nopţi de vară), Escamillo (Carmen), Manfred, Kascei (Pasărea de foc).

Costin Tuchilă