76 de ani de la lansarea Radio Basarabia, primul post regional Radio România

Statia Radio Basarabia

calendarLa data de 8 octombrie 1939 se inaugura la Chişinău emisia postului Radio Basarabia, primul post regional al Radio România.

„Prin instalarea acestui post de radio emisiune la Chişinău se va putea desfăşura, cât mai larg, atât propaganda cât şi cultura naţională, astfel ca ea să fie cunoscută de toţi locuitorii acestei provincii, ceea ce este în interesul Ţării. Afară de aceasta, Chişinăul, fiind un centru de cultură foarte dezvoltat, postul de radio ar da prilejul intelectualilor, artiştilor şi instituţiilor de cultură să manifeste şi să contribuie la programele ce se vor emite, răspândind astfel învăţătura şi cultura românească peste hotare şi în toate straturile sociale”, se arăta în jurnalul primăriei Chişinău care ceda Societăţii Române de Radio, în 1937, clădirea fostului Auditoriu Puşkin din strada Carol I.

Continuă lectura „76 de ani de la lansarea Radio Basarabia, primul post regional Radio România”

Comunicat de presă

radio-romania

sigla_radioromaniaSocietatea Română de Radiodifuziune (SRR) se află astăzi într-una dintre cele mai faste perioade din ultimii 20 de ani. Este o concluzie obiectivă, care decurge din bilanţul întregii activităţi a societăţii, pe toate criteriile de evaluare. Continuă lectura „Comunicat de presă”

Radio România – 86

aniversare radio romania 86 de ani

calendarAstăzi, 1 noiembrie 2014 Radio România împlinește 86 de ani de existență. 

Joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17.00, s-a difuzat oficial prima emisiune a postului Radio România, auzindu-se pentru prima dată apelul: „Aici, București, Radio România”. Emisiunea a început cu discursul profesorului Dragomir Hurmuzescu, președintele Consiliului de Administrație al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, denumirea de până în 1936 a radioului românesc. Profesorul Hurmuzescu insista asupra rolului extraordinar al radiofoniei în dezvoltarea unei țări și a unui popor: „Radiofonia este de o mare importanță socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleață a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.”

dragomir hurmuzescu

Dragomir Hurmuzescu

După discursul inaugural, pînă la ora 19.00, s-au difuzat versuri de Horia Furtună, muzică de dans și muzică românească cu Cvintetul Radio, informații de presă, o conferință ținută de Horia Furtună. Emisia s-a reluat la ora 21.00, până la miezul nopții difuzându-se muzică interpretată de solista Băicoianu, buletin meteorologic, știri sportive, muzică de Johann Strauss, interpretată de Cvintetul Radio. Șeful serviciului muzical era Mihail Jora. Programele erau alcătuite de un consiliu alcătuit din Dragomir Hurmuzescu, I. Al. Brătescu-Voinești, Dimitrie T. Alleseanu, Mihail Jora. Primul crainic al Radioului: Margareta Marinescu, care era și secretară a programelor.

bogdan calciu desen primul sediu al radio romania str general berthelotSocietatea de Difuziune Radiotelefonică din România (numele de până în 15 august 1936 al Radioului românesc) – clădirea veche Radio din str. G-ral Berthelot. Desen de Bogdan Calciu

În zilele următoare programele, asemănătoare, au fost transmise între orele 17.00–19.00 și 20.30–24.00. Schema de programe a primei săptămâni era: ora 17.00: muzică de dans; 17.45: știri de presă și bursă; 18.00: muzică de ansamblu; 18.05: lecturi literare sau conferințe; 18.35: muzică în interpretarea orchestrei studioului radiofonic, dirijată de Mihail Jora; apoi, de la ora 20.30, soliști vocali, instrumentali, coruri; 22.30: buletin meteo și știri; 23.00: muzică cu orchestra horia furtunaRadio.

În 2 şi 3 noiembrie 1928 programele au anunţat recitări, fără să ştim cine a interpretat. În schimb, duminică, 4 noiembrie, între orele 18–19, s-a difuzat muzică uşoară, între melodii recitând Victoria Mierlescu, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Tot ea citea povestirea lui Horia Furtună, Sufletul copiilor, în 10 noiembrie, iar în 11 noiembrie recita Făt-Frumos de acelaşi poet şi Calendarul lui Aghiuţă de George Coşbuc. În aceste ultime două emisiuni găsim în embrion „Ora copiilor” şi „Ora satului”.

Vineri, 9 noiembrie 1928 a apărut primul număr al revistei săptămânale „Radiofonia”, organ de publicitate al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România.

Remember

Istoria Radio România la Radio 3Net „Florian Pittiș”

sigla radio 3 netVineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 7.00 la ora 24.00, la Radio România 3Net „Florian Pittiș” ați putut urmări istoria de 85 de ani a Radio România, de la prima emisiune difuzată, joi, 1 noiembrie 1928 până la 1 noiembrie 2013. Evoluția instituției, programele și emisiunile devenite branduri ale radioului românesc, principalele evenimente din istoria Radio România, personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării radiofoniei românești și a instituției Radio România au fost prezentate în ordine cronologică timp de 17 ore. Fiecare oră de emisie a fost rezervată unui interval de cinci ani: 1928–1933, 1934–1938, 1939–1943, 1944–1948 ș.a.m.d.

sigla liber sa spunÎn același timp, în ziua de 1 noiembrie 2013, pe site-ul „Liber să spun” a fost publicat din oră în oră materialul documentar care a stat la baza acestor emisiuni, rămânând permanent la dispoziția voastră.

Materialul documentar a fost realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva Radio România 85

RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a

radiro 2014

S-au pus în vânzare biletele şi abonamentele!

Abonamentele pentru cel mai important eveniment muzical al acestei toamne, RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a, organizat de Radio România, pot fi achiziţionate începând cu data de 5 iunie 2014, online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. La data de 7 iunie vor fi puse în vânzare şi biletele individuale pentru concertele RadiRo.

Festivalul este unicul de acest fel din Europa şi este organizat bianual de Radio România.

Între 20 şi 27 septembrie 2014, vor concerta la Sala Radio din Bucureşti cinci mari orchestre radio ale Europei, alături de mari dirijori şi solişti ai momentului.

În cele 8 zile de festival vor evolua, pe scena Sălii Radio, Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestre National de France şi Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unor dirijori de renume ca Joshua Weilerstein, Ondrej Lenárd, Stéphane Denève, Case Scaglione, Vassily Sinaisky, Tiberiu Soare şi Cristian Mandeal.

Solişti celebri vor fi protagoniştii serilor RadiRo: pianistul Jonathan Biss, soprana Katarina Jovanovic, pianistul Jan Simon, alături de violoniştii Nikolaj Znaider şi Vadim Gluzman, mezzo-soprana Ruxandra Donose, pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu.

cristian-mandeal

Cristian Mandeal

Personalitatea remarcabilă a directorului de onoare al acestei ediţii, dirijorul Cristian Mandeal, adaugă un plus de prestigiu şi valoare europeană Festivalului RadiRo. Cu sute de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, aflându-se mereu în compania unor reputaţi artişti ai scenei muzicale contemporane, Cristian Mandeal este astăzi unul dintre marii dirijori care aparţin nu doar României, ci lumii întregi. Cu o formidabilă fineţe şi generozitate artistică, dirijorul Cristian Mandeal creează în concertele sale o adevărată „chimie” a comunicării cu orchestra şi publicul.

Pentru a nu rata această experienţă muzicală extraordinară, vă invităm să vă achiziţionaţi din timp biletele disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru cei care doresc să se bucure de întreaga ofertă a festivalului, s-a pus în vânzare un număr limitat de abonamente pentru toate cele 8 concerte simfonice de la Sala Radio: categ. I – 500 lei; categ. a II-a – 400 lei; categ. a III-a – 300 lei.

Abonamentele cu preţ redus (pensionari, elevi, studenţi) costă 250 lei şi se pot procura doar de la casa de bilete a Sălii Radio – strada General Berthelot 60-64.

Preţuri bilete: categ. I – 100 lei; categ a II-a – 80 lei; categ. a III-a – 60 lei.

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete la telefon 021-303.14.28 sau 021-314.68.00.

Programul casei de bilete este: de luni până vineri, între orele 9.00–18.00 ; în zilele de concert/spectacol din timpul săptămânii, între orele 09.00–20.00; în zilele de concert/spectacol din weekend între orele 09.00–12.00 şi 15.00–20.00; în zilele de 6, 7 şi 8 iunie, între orele 09.00–20.00.

Amănunte pe www.radirofestival.ro.

Lansare de carte: „31.03” de Vasilica Ghiță Ene

vasilica-ghita-ene-31-03

eveniment liber sa spunRadio România Antena Satelor vă invită la lansarea celui de-al treilea volum de poezie al realizatoarei de emisiuni Vasilica Ghiță Ene, 31.03. Evenimentul va avea loc mâine, vineri, 23 mai 2014, începând cu ora 12.30, în Foaierul Sălii de Concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune. Cartea a părut de curând în îngrijirea prestigioasei edituri ieşene Ars Longa, cu o prefaţă semnată de scriitorul Ştefan Mitroi şi o postfaţă a tinerei prozatoare Anamaria Ionescu. 

vasilica-ghita-ene

Vasilica Ghiță Ene

În prefaţa acestui volum de poezie, 31.03, Ştefan Mitroi descifrează o dimensiune a tragicului în care cuvintele sunt lacrimi, revoltă dar şi resemnare. Intitulat Când viscolul vine din suflet, acest eseu despre iubirea mamei care şi-a pierdut fiul, este în esenţă un eseu despre suferinţa transferată în poezie. „Nu dinspre cuvinte, ci dinspre dragoste şi pământ vine lumina, atâta câtă este, din această carte. Frigul şi înfrigurarea ţin de căutarea mirată a căutării. Revolta e chipul acceptării tăcute a refuzului cerului de a răspunde. Sau poate că răspunde. Dovadă, această carte, în care doar adie poezia. Bate în schimb cu putere de viscol tragedia. Dinspre sufletul celei care a scris-o, până în depărtările sufletului celui ce-o citeşte.”

Poezia aceasta născută din prea multă durere, aşezată pe altarul credinţei, este poezia aşteptării, poezia rugii de seară, a celei de dimineaţă, este poezia destinului frânt în ultima zi a lui martie (aşa cum este şi titlul: 31.03). Poezia nu este strigăt, ci este suspin, poezia nu este întrebare, este destrămare de identitate, este nesfârşitul anotimp al durerii:

„Nu ştiu ce sunt dar sigur sunt visul care doare

Atunci când se destramă şi simte cum se moare!”

Pușa Roth

Deschiderea oficială a postului Radio Arthis

radio arthis bruxelles

eveniment liber sa spunArthis – Casa de Cultura Belgo-Română organizează miercuri, 4 decembrie 2013, la ora 17.00, la Sala Arthis & Studio Radio Arthis, 33, Rue de Flandre, 1000 Bruxelles, deschiderea oficială a postului Radio Arthis. Cu această ocazie se va vernisa expoziţia Radio România – Istorie şi proiecte și va avea loc prezentarea şi întâlnirea cu echipa Radio Arthis. Invitaţi: Eugen Cojocariu – Secretar General Radio România Internaţional, Societatea Română de Radiodifuziune, Denise Theodoru – jurnalistă Radio România Actualităţi, Societatea Română de Radiodifuziune.

Radio Arthis cu emisiuni în direct, duplexuri, concerte şi recepţie!arthis radio logo

„Comunitatea româna din Belgia devine din ce în ce mai importantă. Nevoia de a comunica, de a primi informaţii utile, de a se apropia, de a împărtăşi emoţii şi de a se cunoaște mai bine devine aproape o necesitate. Ne vom întâlni în fiecare săptămână în spaţiul virtual pentru a ne asculta, pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a ne apropia mai mult de Europa şi, mai ales, pentru a vă aduce în casele dumneavoastră un pic din România, cu bunele şi relele sale, cu pasiuni contradictorii, cu dragoste şi întelepciune.

Acest proiect este rodul colaborării cu Societatea de Radio din România, susţinut de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.”

www.radioarthis.be

Denumirile Radio România de-a lungul timpului

denumirile radio romania istoric

Înainte de a vă prezenta, succint, pe acest site istoria de 85 de ani a Radio România, sub forma unui documentar care va fi postat vineri, 1 noiembrie 2012, începând cu ora 7.00 (v. detalii), se cuvine, credem, să amintim denumirile pe care le-a purtat instituția de-a lungul timpului :

• 1 noiembrie 1928–15 august 1936: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România

• 15 august 1936–11 iunie 1948: Societatea Română de Radiodifuziuneradio romania 85

• 11 iunie 1948–23 mai 1949: Societatea Română de Radiodifuziune Naţională

• 23 mai 1949–31 octombrie 1953: Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune

• 31 octombrie 1953–17 august 1954: Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii

•17 august 1954–5 martie 1958: Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştri

• 5 martie 1958–28 decembrie 1973: Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune

Ianuarie 1990–18 iunie 1994: Radioteleviziunea Română

• 18 iunie 1994–prezent: Societatea Română de Radiodifuziune (cunoscută sublogo radio romania azi numele de brand Radio România)

Precursorii postului public de radio autohton au fost: primul post de radiotelegrafie din Constanţa, instalat de Serviciul Maritim Român şi Asociaţia Prietenilor Radiofoniei, înfiinţată de Dragomir Hurmuzescu, care a transmis primele emisiuni pe un post experimental al Institutului Electrotehnic şi al Direcţiunii generale P.T.T.

Constituită la 22 decembrie 1926, Societatea de Difuziune Radiotelefonică se va afla până în 1934 sub controlul Ministerului Comunicaţiilor. Dotarea tehnică a societăţii a fost oferită de Casa Marconi din Londra.

Pușa Roth

Premieră: Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova – Voicing The Future”

grand prix nova

eveniment liber sa spunSocietatea Română de Radiodifuziune anunţă lansarea primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova – Voicing The Future”, care se va desfăşura în perioada 30 septembrie–5 octombrie 2013, la Bucureşti. În concurs intră, cu producţiile lor, 27 de companii din 22 de ţări.

cladire_radio_romania

Grand Prix Nova reprezintă o iniţiativă unică în peisajul festivalier internaţional, propunînd inovaţia drept temă şi element federator ale producţiilor înscrise. Plecînd de la boom-ul tehnologic actual, de la mijloacele tehnice tot mai diverse şi mai performante care au schimbat abordarea sunetului în lume, Grand Prix Nova oferă profesioniştilor radio din întreaga lume un loc de întâlnire unde vor putea dezbate şi cântări noile tendinţe de stil şi de sens ale artei sunetului, precum şi viitorul acesteia în acest peisaj mediatic aflat într-o continuă şi alertă schimbare. În 2013, cu ocazia aniversării a 85 de ani de la primele sale emisiuni, Societatea Română de Radiodifuziune dovedeşte că nu este doar o păstrătoare a valorilor trecutului. Graţie acestui festival, Radio România îşi afirmă o dată în plus locul în avangarda creaţiei sonore actuale, loc confirmat de numeroasele premii obţinute de producţiile sale teatrale, în ultimii ani, în competiţii internaţionale de prestigiu.

Vezi: Grand Prix Nova

Teatrul Național Radiofonic

GAUDEAMUS Carte Şcolară 2013

targ-carte-gaudeamus-manuale-2013

eveniment liber sa spunTârgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ajuns în acest an la cea de a XI-a ediţie, va avea loc în perioada 19–29 septembrie 2013, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Ediţia 2013 se înscrie în seria aniversară dedicată împlinirii a 85 de ani de la prima transmisiune a postului public de radio – 1 noiembrie 1928 – şi a 20 de ani de la iniţierea Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS.

targul gaudeamus carte scolara

Oferta ediţiei cuprinde: gama completă de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru anul şcolar 2013–2014, o largă paletă de materiale didactice, destinate atât studiului individual, cât şi activităţii în clasă, sute de titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală, lecţii interactive pe suport multimedia, cele mai recente apariţii editoriale.

www.gaudeamus.ro/ro/manuale

 

Cvartetul „Voces” și Orchestra RAI

10 septembrie festival enescu 2013Două concerte se află pe afișul Festivalului Internațional „George Enescu” marți, 10 septembrie. La ora 17.00, la Ateneul Român vom asculta Cvartetul „Voces” interpretând Arta fugii, BWV 1080 de Johann Sebastian Bach.

De la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului este programat al doilea concert al Orchestrei Simfonice Naţionale a RAI, dirijată de Juraj Valčuha. Progamul cuprinde: Ottorino Respighi – Poemul simfonic „Fântânile Romei”; Claude Debussy – „Marea”, trei schiţe simfonice pentru orchestră, L 109; Maurice Ravel – „Daphnis şi Chloe”, fragmente din baletul în trei părţi imaginat de M. Fokin.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 17.00 și 19.30.

valcuha conductor

Juraj Valčuha

Cvartetul „Voces” a luat fiinţă în anul 1973. Instrumentiştii români s-au perfecţionat în ţară şi în străinătate – Italia, Ungaria, Israel, Germania… – sub îndrumarea unor mari artişti reprezentativi pentru viaţa muzicală camerală internaţională. Între anii 1981–1983, „Voces” a frecventat cursurile de măiestrie susţinute de celebrul Cvartet „Amadeus” la Academia din Köln. Premiile obţinute la concursurile de la Colmar (Franţa, 1974), Bordeaux (Franţa, 1976) şi „Karl Klinger” (Hannover, Germania, 1979)) au confirmat valoarea internaţională a ansamblului. Integralele Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms ca şi repertoriul divers şi variat, discografia bogată şi consistenta listă de lucrări româneşti unde, la loc de frunte, se situează prima integrală a creaţiei camerale enesciene, fac din „Voces” o formație de referinţă în viaţa muzicală românească şi internaţională. Muzicienii sunt oaspeţi ale celor mai mari festivaluri muzicale din lume, sunt membri de onoare ai Academiei de Muzică din Würzburg (Germania), ai Academiei de Muzică din Cluj şi ai Orchestrei de cameră din Kerkrade /Olanda.

cvartetul voces

Cvartetul „Voces”

„Voces”, cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, sărbătoreşte în 2013 40 de ani de la înfiinţare! Cvartetul înseamnă astăzi: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel şi este formație a Societăţii Române de Radiodifuziune (http://orchestre.srr.ro/cvartetul_voces-46).

„Voces” este o marcă sinonimă cu calitatea absolută, „o stîncă în/ peste timp”, cum a numit Anatol Vieru acestă formaţie camerală unică în peisajul muzical românesc şi un punct de referinţă pentru viata muzicală camerală internaţională.

 „…un extraordinar simţ pentru verva ritmică şi pentru frazarea melodică…” – FonoForum

„Condus de foarte atentul şi calm-virtuozul Bujor Prelipceanu, Cvartetul „Voces” cântă cu siguranţa, comunicarea şi bravura unui parteneriat de foarte lungă durată….. şi cu precizia unui mecanism de ceasornic.” – Hampstead & Highate Expres, Londra.

„Interpretarea Cvartetului «Voces» dovedeşte o mare maturitate şi o măiestrie tulburătoare.” – Le Dauphine Libere, Avignon.

„La sala Auditorium, Cvartetul «Voces», extraordinara formaţie românească – un Șostakovici de antologie!”- La Stampa Torino.

 „Cvartetul «Voces» are talentul, calitatea şi cea mai corectă atitudine profesională.” – prof. Uzi Wiesel, Juillard School of Music, New York.

Costin Tuchilă

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35