„Porumbelul din Santiago şi alte poeme” de Evgheni Evtuşenko

Porumbelul din Santiago evtusenko editura vremea

În colecţia „Poesis” a Editurii Vremea a apărut volumul Porumbelul din Santiago şi alte poeme de Evgheni Evtuşenko, în traducerea lui Ştefan Dimitriu.

După 1953, odată cu moartea lui Stalin, în ceea ce era atunci Uniunea Sovietică s a iscat dacă nu un vânt, cel puţin o adiere de libertate, manifestată, fireşte, şi în literatură. Debutând, ca poet, cu câţiva ani mai devreme faţă de acest dezgheţ ideologic, tânărul Evgheni Evtuşenko a fost printre primii – şi printre cei mai înzestraţi – purtători de drapel ai acestei noi libertăţi.

Evgheni-Evtusenko

Evgheni Evtuşenko

Personalitatea lui senzuală şi lirică, avidă de viaţă, rezonantă la limbă şi la existenţă autonomă, cu o percepţie acută a cotidianului postbelic, sisific trăit de cea pe care o numeşte „skorbnaya russkaya jenscina”, adică „femeia rusă în tristeţea ei îndoliată”, submina orice ortodoxie politică. Fapt sesizat de îndată de un tineret care distingea autenticitatea sentimentului dincolo de ideologie.

Era o epocă, după spusele poetului, când „…oamenii simpli pierduseră interesul pentru poezie. Tematica oficială a elogierii lui Stalin şi a denunţării «războiului rece» a exterminat până şi lirica. Şi iată cum s a întâmplat că versuri de dragoste inocente au ajuns să aibă o sonoritate revoluţionară, insurgentă, răzvrătită” (interviu luat de Dmitri Gordon). Mai mult decât atât, spune poetul: „Poezia timpurie a generaţiei mele a fost leagănul în care a crescut «glasnostiul».

Șostakovici și Orchestra din Pittsburgh

dmitri sostakovici simfonia nr 5 pittsburgh symphony orchestra

cronica muzicala liber sa spunȘtiam că Pittsburgh Symphony Orchestra este unul dintre cele mai bune ansambluri simfonice americane. În concertul de la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, orchestra dirijată de Manfred Honeck a oferit o versiune memorabilă a atât de dificilei Simfonii nr. 5 în re minor de Şostakovici, într-un program (marți, 3 septembrie 2013) care a început cu Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră de Ceaikovski, interpretat de Yuja Wung. Tânăra pianistă chineză (n. 1987), prezentată cu entuziasm, afișând o ținută ușor nonconformistă (extravaganța face ravagii la unii interpreți afirmați în ultima vreme), este o foarte bună tehniciană, dotată cu o virtuozitate „explozivă”, e foarte muzicală dar, ca stil, în binecunoscutul concert ceaikovskian, nu am recunoscut trăsăturile distinctive care trebuie aflate pentru ca această partitură să sune convingător. Dimpotrivă, excesul de tonuri fine, edulcorate, impresia „florală” pe care o lăsau unele pasaje, în dezacord cu ceea ce se auzea în acompaniamentul orchestral, aveau puține legături cu muzica pasională, nu o dată robustă, a Concertului în si minor de Ceaikovski, mai ales în prima lui parte.

manfred honeck yuja wang

Manfred Honeck și Yuja Wang

Personal, sunt mai puțin interesat de ținuta pentru care optează interpretul, desigur dacă ea nu aduce atingere faptului muzical propriu-zis. Vă amintiți de violonistul Nigel Kennedy, invitat al edițiilor din 2005 și 2009 ale Festivalului „Enescu”, primit cu urale de spectatorii de la Sala Palatului? Uralele ca uralele, manifestația de simpatie, la fel – ea e bună pentru a colora jurnalele de știri ale televiziunilor – numai că artistul, altfel un bun violonist, tropăia cu sârg cu bocancii pe podeaua sălii de concert, ceea ce pe stadion cred că e chiar indicat, dar când cânți Beethoven și Bach e nebunie curată.

dmitri sostakovici

 Dmitri Șostakovici  (25 septembrie 1906, Sankt Petersburg–9 august 1975, Moscova)

Orchestra din Pittsburgh și dirijorul său, Manfred Honeck, care au susținut un singur concert în ediția 2013 a Festivalului, au oferit o interpretare de neuitat Simfoniei nr. 5 de Șostakovici, pentru care este necesară într-adevăr o ridicată clasă interpretativă ca să transmiți publicului întreaga ei complexitate. Această simfonie a fost compusă pentru a calma autoritățile comuniste care îl criticaseră dur după opera Lady Mackbeth din Mțensk (revizuită ulterior și intitulată Katerina Izmailova). La patru zile după premieră, articolul publicat în ziarul „Pravda” din 28 ianuarie 1936 se intitula Haos în loc de muzică. La ordinul lui Stalin, muzica lui Șostakovici era denunțată ca „formalistă”, „aspră, primitivă și vulgară”. Din unghiul ideologiei staliniste, acuza de formalism era una dintre cele mai grave, ea putând curma o carieră. Simfonia nr. 4, la care compozitorul lucra în acea perioadă, a fost terminată în cursul acelui an teribil pentru Șostakovici, dar prima ei audiție, în decembrie 1936, n-a mai avut loc, deși se afla în fază de repetiții la Leningrad. Interdicție sau retragere voluntară? Greu de știut. Cert e că a această a patra simfonie a fost cântată după două decenii și jumătate, în 1961, deci mult după moartea lui Stalin.

Nu aceeași soartă a avut Simfonia nr. 5, din anul următor, considerată un răspuns dat de compozitor autorităților sovietice, adică o așa-zisă revenire la principii „sănătoase” de compoziție, la… conservatorism. Desigur, ascultând-o astăzi, zâmbim în fața unui astfel de termen, pentru că numai conservatoare nu pare muzica acestei simfonii care are de toate, de la tragic la grotesc, de la ironie necruțătoare la revoltă, de la meditație amară la jubilație. În 21 noiembrie 1937, la Leningrad, ea a fost primită cu entuziasm, iar critica oficială a ținut să menționeze că, în sfârșit, Șostakovici e pe „calea cea bună”, Dmitri Kabalevski lăudând simfonia și pe autor care „nu a mai cedat în fața ispitelor seducătoare ale modului său anterior, eronat, de a compune”… Dar cât de conformistă este această simfonie, ce sugerează de fapt această muzică? Iar trebuie să zâmbim, firește, amar. Pentru că, dacă putem afla și mai ales exprima în cuvinte semnificațiile unei desfășurări sonore atât de complexe, vom fi mai degrabă de acord cu cei care văd în Simfonia în re minor mai mult o satiră amară, chiar un denunț, decât vreo… laudă adusă regimului sovietic.

manfred honeck pittsburgh symphony orchestra

Manfred Honeck la pupitrul Orchestrei Simfonice din Pittsburgh

Manfred Honeck și orchestra americană au construit până la cele mai mărunte detalii universul sonor atât de bogat al Simfoniei nr. 5 de Dmitri Șostakovici, redându-i întreaga strălucire: atmosfera dramatică, mereu copleșitoare, propusă de la începutul primei părți, Moderato, prin canonul în sexte și terțe minore încredințat corzilor; satira din valsul-scherzo din partea a doua, Allegretto; tragicul aproape vizual al părții lente, Largo, plină de tensiuni care nu ar putea semnifica altceva decât cumplita suferință a omului aflat „sub vremi”; falsa apoteoză din finalul Allegro non troppo, care nu e deloc vreun imn de slavă, ci mai degrabă revoltă.

Am parcurs prin urmare, grație muzicienilor americani și excelentului dirijor Manfred Honeck, toată această „aventură” spirituală aflată mereu la limită, din simfonia lui Șostakovici.

Costin Tuchilă

A apărut nr. 86 al revistei „Lettre Internationale”

lettre internationale nr 86 2013

revista revistelor culturale rubrica liber sa spunPublicăm mai jos, articolul de prezentare a acestui număr al revistei.

Către cititorii noştri

În afara grupării pe secțiuni, între articolele publicate în acest număr există numeroase relații, pe care redacția se simte datoare să le pună în evidență.

Dezamăgirea unora față de politica Statelor Unite este simbolizată, ne spune István Deák, și prin schimbarea numelui pieții Roosevelt din Budapesta cu cel inițial, Széchényi. Autorul incitantului eseu Stalin ar fi putut fi oprit? reconsideră responsabilitățile implicate în declanșarea Războiului Rece. Îndemnăm pe cititori să lege acest articol de contribuția lui Ivan Krastev, care arată, printre altele, rolul acestui război de tip special în inițierea Uniunii Europene. Dialogul lui H.-N. Jocks cu Paul Virilio ne oferă o retrospectivă fascinantă a accelerării continue în economie, știință și societate, având unele consecințe neașteptate. El trebuie corelat neapărat cu analiza lui Frank Rieger asupra „delirului eficienței” în societatea informațională, dar și cu corespondența Rodicăi Binder care, din perspectiva prezentului, privește, nu înapoi cu mânie, ci cu îngrijorare, către viitor.

Pentru militari, lecturile nu sunt obligatorii, dar le pot fi de folos. Thomas Powers ne spune că „Războinicul Petraeus” a citit cu atenție tot ce s-a scris despre războaiele pierdute de francezi în Indochina și de americani în Vietnam, iar ceea ce a înțeles a aplicat cum a putut mai bine în Irak și Afganistan. Miruna Fulgeanu ne povestește istoria fascinantă a unei reviste literare care, înființată la București și transplantată, apoi, la Londra, s-a bucurat de notorietate internațională și de o longevitate rară.

În privința „Europei”, cei dinăuntrul Uniunii sunt critici – Ivan Krastev și Jacques Rupnik explică de ce –, în timp ce aceia care o privesc dinafară, ca Héctor Abad, o văd ca pe Tărâmul Făgăduinței (și el explică, destul de lucid, de ce). Václav Belohradský se poziționează dialectic: implicat, dar și detașat. Articolul său, prin analiza pe care o face societății postseculare, trebuie corelat cu cel extrem de pătrunzător al lui Ion Vianu, „Credință, Dumnezeu, ateism: perspective”, iar, prin exemplele luate din lumea cehă, cu savuroasa corespondență a lui Mircea Țicudean despre relația dintre autoritate și ebrietate.

Acordăm, și în acest număr, o mare atenție reflecțiilor despre societatea informațională. Contribuțiile lui Colin McGinn și Gheorghe M. Ștefan, amândouă despre inteligența artificială, se completează. Primul argumentează împotriva asimilării inteligenței cu recunoașterea de forme, al doilea respinge ideea că mintea ar fi un fel de calculator foarte complex, pledând pentru o structură simplă, dar capabilă să învețe. Achim Bonte, Klaus Ceynowa și Raffaele Simone reflectează în mod nuanțat asupra destinului bibliotecilor și al cărții tipărite în era digitală.

Fetita-tatii-Ion-Tuculescu

Ion Țuculescu, Fetița tatii

Secțiunea „Arte” prezintă două contribuții penetrante ale lui Boris Groys care analizează, pe urmele lui Walter Benjamin, statutul reproducerii virtuale a operei de artă și arată noul rol pe care muzeul de artă contemporană îl joacă în viața socială. Mircea Valeriu Deaca ne oferă o analiză aprofundată a ambiguității imaginii în cinematograful contemporan, iar Constantin Hostiuc abordează cu instrumente sofisticate o artă considerată frustă și marginală: graffiti.

Trei contribuții constituie secțiunea „Religie”: dacă Ion Vianu reflectează asupra prezentului și viitorului credinței, Jacques Arnould și Adrian Mihalache semnalează prezența practicilor religioase în zonele în care nu te-ai aștepta să le întâlnești: cercetarea spațiului intergalactic și navigarea în spațiul virtual.

În secțiunea „Idei literare”, enigmaticul roman Finnegans Wake al lui James Joyce are parte de analiza lui C. G. Sandulescu. Ilustrul anglist nu vrea să decodeze subiectul, ci să evidențieze felul în care autorul a făcut să fuzioneze limbile europene într-un tot care pare a fi contrariul Turnului Babel. Este de remarcat imaginea cu lista limbilor utilizate, scrisă de însuși James Joyce. Henri Zalis examinează vitalitatea curentului naturalist, folosind ca piloni de pod opera lui Eugen Barbu, care se bucură de un succes târziu, dar important, la Paris, și pe aceea a lui Radu Aldulescu, care redă, în romanele sale, pitorescul și mizeriile zilelor noastre. Philippe Videlier „bate câmpii cu grație”, cum ar zice G. Călinescu, prin zona literaturii SF.

În fragmentele de literatură incluse în „Biblioteca Lettre Internationale”, vă oferim, pentru a vă incita, fragmente din câteva cărți în curs de apariție în „Raftul Denisei”. Citiți de două ori nuvela lui Éric-Emmanuel Schmitt, pentru a vă delecta pe deplin de ambiguitatea referințelor temporale. Lăsați-vă fascinați de Fascinația Annei Patchett, care vă plimbă prin exoticul Manaos, amuzați-vă de situația bizară descrisă de Tom Rachman și gustați senzația de mister din paginile lui Care Santos.

Am menționat mai sus corespondențele primite de la Rodica Binder și de la Mircea Țicudean. Carmen Firan ne scrie din America despre experiența insolită prin care a trecut în drum spre Arkansas, unde urma să petreacă sărbătorile pascale într-un spațiu ieșit în afara istoriei. Mihail Rîklin abordează comportamentul noilor categorii sociale din Rusia, care se bucură de bunăstare. Veți afla care sunt rădăcinile istorice ale consumului ostentativ de tip rusesc, cum s-a manifestat el în vremea țarilor, în vremea comuniștilor și în aceea a lui Putin.

Încercați să vă orientați lectura în conformitate cu indicaţiile de mai sus. Plăcerea lecturii secvențiale va fi augmentată de aceea a lecturii transversale.

Adrian Mihalache

 Insula creatiei petru udrea

Petru Udrea, Insula creației

Sumarul nr. 86 / vară 2013

Retrospective

István Deák – Stalin ar fi putut fi oprit?

Thomas Powers – Războinicul Petraeus

DIALOG Heinz-Norbert Jocks – Paul Virilio: La Rochelle, moartea la mare

Miruna Fulgeanu – Adam International Review

Europa

Ivan Krastev – Europa și criza

Héctor Abad – Pe cele doua maluri ale lumii

Jacques Rupnik – Moștenirile disidenței și apariția unui spațiu public european

Václav Belohradsky – Panica identitară în societatea postseculară

Societatea informațională

Colin McGinn – Homunculus

Gheorghe M. Ștefan – Mintea de copil a lui Turing

Frank Rieger – Delirul eficienței

Achim Bonte, Klaus Ceynowa – Biblioteca și internetul

DIALOG „Le Point” – Raffaele Simone: Internetul: „cunoștințe bricolate”

Arte

Boris Groys – Modernitate și contemporaneitate – De ce muzeul?

Mircea Valeriu Deaca – Imaginea suspectă

Constantin Hostiuc – Brave new wor(l)ds

Religie

Ion Vianu – Credință, Dumnezeu, ateism: perspective

Jacques Arnould – Cucerirea spațiului și practicile rituale

Adrian Mihalache – Practici religioase în ciberspațiu

Idei literare

C.G. Sandulescu – Teoria estetică a lui James Joyce

Henri Zalis – De la bine la rău din perspectiva naturalismului

Philippe Videlier – Manuscrisul din cufăr

Biblioteca „Lettre Internationale”

Éric-Emmanuel Schmitt – Triunghi amoros

Tom Rachman – Imperfecționiștii

Ann Patchett – Fascinație

Care Santos – Încăperi ferecate…

Corespondențe

Mihail Rîklin – Excese rusești

Rodica Binder – Mai puțin, mai încet?

Carmen Firan – Sărbători, arme și furtuni

Mircea Țicudean – Bohemica fluidelor

Revista poate fi comandată online pe www.e-icr.ro