Icoane de Stefan Orth

Deschisă în Palatul Brukenthal din Sibiu, Sala de expoziţii temporare, în perioada august–septembrie 2012), expoziţia personală a cunoscutului artist sibian Ştefan Orth este în primul rând una tematică, având titlul Icoane. Curator: dr. Valentin Mureşan.

„Graficianul sibian Stefan Orth este o personalitate artistică de anvergură internaţională, având un palmares expoziţional incredibil şi un număr impresionant de publicaţii, de la mape întregi de afişe – mai ales referitoare la spectacole şi alte evenimente artistice şi culturale – la ilustraţie de carte, calendar, revistă şi la albume, câteva dintre acestea dedicate creaţiilor proprii.

Ca foarte bun cunoscător al tehnicilor gravurii şi graficii, Stefan Orth a fost 25 de ani restaurator la Laboratorul de restaurare al Muzeului Brukenthal, dar ca o personalitate artistică polivalentă, el n-a întârziat abordeze alte tehnici ale artelor «surori»: gravură, acuarelă, scenografie şi, desigur, pictură.

Stefan Orth, Familia mărului III

Ştefan Orth ne oferă o etalare inspirată, axată în principal pe teme şi personaje mitologice şi religioase, cărora le dă însă o inedită, chiar insolită interpretare în cheie modernă, adoptând un figurativ condensat, stilizat până la schematic, cu câteva detalii definitorii pentru referirea la scena, personajul, legenda avute în vedere. Programul iconografic nu este nici el unul croit după aşteptările şi obişnuinţele temei, ci doar porneşte de la legende, personaje mitice sau sacre, spre a ieşi apoi din limitele cărţii, ale tradiţiei religioase sau mitologice şi a sugera aspiraţia spre dimensiuni cosmice ancestrale, dar rămase permanent actuale. Imaginea incumbă uneori o mare încărcătură de sensuri şi profunzimi ce duc spre ezoteric, devenind aşadar accesibile doar pentru iniţiaţi. Desfăşurarea formală şi cromatică expresivă face însă ca expoziţia să poată fi «lecturată» şi fără decodarea / înţelegerea mesajelor ermetizate în simbol sau explicit enunţate în cuvinte pe marginea imaginii.

Expunerea celor aproape 40 de lucrări de pictură şi grafică, ale lui Stefan Orth, oferă privitorului, prin forme, culori, metafore şi simboluri, o adevărată sărbătoare a artei.” – Valentin Mureşan.