„Există numai viitorul” – Festivalul scriitorilor, Praga

Între 14 şi 18 aprilie 2012 a avut loc la Praga ediţia a 22-a a Festivalului scriitorilor, având ca temă: „Există numai viitorul”. Festivalul a fost organizat de poetul Michael March (preşedintele festivalului), Vlasta Brtnikova (vicepreședintă), sub egida lui Bohuslav Svoboda, primarul orașului Praga.

„Viitorul îl vedeaţi în trecut în culori clare? Vă pare acum cenuşiu? Este prezentul isteric? Trăim în umbra viitorului?” La aceste întrebări aparent banale, dar de fapt fundamentale, au răspuns scriitori, editori renumiţi ai unor reviste şi ziare internaţionale, dar şi publicul larg.

Se pare că prezentul este dominat substanţial de futurismul de la începutul secolului XX – violenţă, viteză, destrucţie. Ne amintim fascinaţi de ideea lui Marinetti de „imaginaţie fără fir“. Să privim, așadar, la futurism în contextul culturii mondiale, fără adaos de ideologie – a fost una dintre ideile care au revenit în discuțiile de la Praga. Dar, „dacă prezentul este un trecut netrăit – de ce am crede în viitor?”, se întreba Michael March.

La festival au participat: John Ashbery (în direct de la New York), Anita Desai (India), Duo Duo (China), Hamdy el-Gazzar (Egipt),Juan Goytisolo (Spania; trăieşte în Marrakech), Arnon Grunberg (Olanda), Emil Hakl (Cehia), Hanif Kureishi (Marea Britanie), Patrik Ouředník (Cehia; trăieşte la Paris), Jerome Rothenberg (SUA), Gündüz Vassaf (Turcia), Jan Erik Vold (Norvegia), Martin Vopěnka (Cehia).

Pe lângă serile de lectură, festivalul a inclus în program și filmele Venus, după scenariul lui Hanif Kureishi şi Tirza, bazat pe romanul cu acelaşi titlu de Arnon Grunberg, prezentat chiar de autor, ambele la Biblioteca Municipală Praga.

Scriitorul Juan Goytisolo a primit Premiul „Spiros Vergos” pentru libertatea de expresie. Premiul este decernat în memoria poetului şi ziaristului grec Spiros Vergos, constând într-o o sculptură a celebrului sculptor ceh Olbram Zoubek, Naşterea ştimei lacului.

Singurii participanţi din România, la ediţiile anterioare ale festivalului au fost Norman Manea şi Elena Ştefoi.

Lidia Nasincova

Praga