Expoziţia de fotografie „Die ganze Stadt / Oraşul întreg”

max ernst die-ganze-stadt-1935 36

Max Ernst, Orașul întreg, 1935–36

Până în 17 martie 2013, Muzeul de Artă Braşov găzduieşte expoziţia de fotografie Die ganze Stadt / Oraşul întreg, organizată de Institutul pentru Relaţii Externe Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart) în colaborare cu Centrul Cultural German Braşov.

Oraşul ȋntreg face parte dintr-o serie nouă de expoziţii dedicate fotografiei artistice din Germania. Expoziţia adună laolaltă exemple de fotografie subiectivă auctorială care combină momente documentare cu interpretări artistice. În ziua de azi folosirea abundentă a EXPOZITIA FOTOdigitalizării a devenit o adevărată modă. Cei şase artişti fotografi din a căror operă este alcătuită expoziţia Oraşul întreg, au rămas loiali imaginii observate, nemanipulate şi particularităţilor estetice care implică procesul fotochimic de producere al acesteia.

Expoziţia Oraşul întreg a fost numită după o operă a lui Max Ernst, care reuşea să îmbine spaţiul cultural şi cel natural în viziunea unei metropole, în acelaşi timp impresionante şi apăsătoare. Cultura urbană şi viaţa urbană sunt obiectul artei celor şase artişti. Ei „înfăţişează” oraşul lor central şi periferiile dintr-un punct de vedere cu desăvârşire individual. Ei nu portretizează pur şi simplu ce poate fi văzut, ci mai degrabă iluminează aspecte ale unor situaţii culturale, sociale şi politice în Germania din ziua de azi. Temele lor comune pun întrebări la baza ideii de identitate umană şi conceptului de mediu urban.

andreas rost

Andreas Rost

Zoltán Jókay, Andreas Rost, Maria Sewcz, Ulrich Wüst, Tomo Yamaguchi şi Eva Bertram: fiecare dintre aceştia abordează cultura urbană, starea contemporană a mediului social şi a lumii în care trăiesc cu o privire individuală şi specifică. Fiecare înregistrează aspectele realităţii lor, care le atrag atenţia. Procedând astfel, ei captează componente disparate – peisaje citadine, arhitectură, portrete, istorie contemporană, societatea – uneori întorcându-şi privirea înspre lăuntric, înspre viaţa personală a oamenilor, iar alteori înspre centrul oraşului şi spaţiile suburbane. Dar întodeauna ei aleg momentele de zi cu zi, niciodată faptul excepţional. Şi exact din acest motiv ei dau posibilitatea imaginilor să ne înfăţişeze o poveste.

Totuşi cei şase fotografi nu se definesc ca documentarişti, ci mai degrabă ca artişti ȋn căutarea unei estetici propri, care să nu implice defulare subiectivă sau violarea demnităţii celor fotografiaţi. În lucrările lor calitatea artistică şi lizibilitatea imaginii se combină pe mai multe nivele. Împreună cu un set de informaţii specifice despre Germania din ziua de azi, operele lor transmit şi punctul de vedere al artistului asupra strategiilor artistice care folosesc naraţiune şi structuri de reprezentare pentru a îngădui acces ȋn lumea imaginilor.