Clasicii dramaturgiei universale: „August Strindberg: alchimia visului”

Centenar August Strindberg

Duminică, 27 mai 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați emisiunea August Strindberg: alchimia visului din seria Clasicii dramaturgiei universale. Realizatori: Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta. Data difuzării în premieră: 24 septembrie 2000.

În 14 mai a.c. s-au împlinit 100 de ani de la moartea scriitorului suedez August Strindberg (n. 22 ianuarie 1849, Stockholm).

În emisiunea din seria Clasicii dramaturgiei universale puteți asculta comentarii referitoare la biografia și opera lui Strindberg, un amplu interviu cu Dan Grigorescu, realizat în septembrie 2000, fragmente de piese (Domnișoara Iulia, Tatăl, Dansul morții).

„Decenii în şir opera lui Strindberg a fost prezentată de istoria literară dintr-o perspectivă simplificatoare. Până prin anii ’50–’60 ai secolului al XX-lea, ea era pusă exclusiv în legătură cu influenţa pe care împreună cu pictura norvegianului Edvard Munch, contemporan cu el şi ilustrator al operei lui Strindberg, sau inspirându-se din aceasta, a exercitat-o asupra literaturii europene la cumpăna celor două veacuri, determinând printre altele apariţia expresionismului. Strindberg era înregistrat, aşadar, în primul rând ca un precursor al expresionismului. Dar abia către sfârşitul anilor ’40, la un secol de la naşterea dramaturgului, două studii monografice apărute concomitent, unul al istoricului literar englez, Elizabeth Sprigge, celălalt al francezului Maurice Valency, au revelat lărgimea orizontului său tematic şi stilistic.

După cum se ştie, Strindberg provenea dintr-o familie de burghezi înstăriţi – mama fusese însă slujnică într-o crâşmă. Povestirea autobiografică de o mare intensitate tragică Fiul slujnicei l-a făcut cunoscut nu numai Scandinaviei, ci întregii Europe occidentale. De altminteri se cuvine să observăm că după numai 13 ani ea era tradusă şi în româneşte în paginile unei reviste de la Iaşi. Strindberg, care debutase relativ târziu, după ce fusese ziarist, institutor, bibliotecar la Stockholm, corespundea într-un fel imaginii pe care sfârşitul de secol şi-o făcea despre scriitorii vremii. […]” (Dan Grigorescu)

 ***

 „Un surâs în mizerie sugerează existența unei speranțe și situația se prezintă altfel decât fără speranță. Așa e drumul. Eu pun numai câteva flori pe el.”

„Meditez astfel la viața mea: este posibil ca toate ororile trăite să-mi fie prezentate ca pe o scenă, permițându-mi astfel să devin dramaturg și să descriu toate stările de suflet și toate situațiile. Dramaturg am fost deja la 20 de ani, dar dacă viața mea ar fi decurs liniștită și fără probleme, n-aș fi avut nimic de descris.”

„Seara, o rază de lumină verde a căzut de la lampă pe pieptul meu, urmărindu-mă peste tot unde mă duceam. Oare va veni lumina pînă la urmă?”

„Când stau liniștit acasă, sunt în pace. Dar când ies puțin printre oameni, începe infernul.”

„Singur, trist, am plâns mult. M-am gândit că viața mea mi-a jucat o farsă plină de cruzime, că își bate joc de sentimentele noastre cele mai bune. Viața? O înșelătorie.”

Am plâns atâta încât ochii mei au pălit în exterior, în timp ce în interior sufletul meu a fost spălat.” (August Strindberg, Jurnal ocult)

 

Picturi de August Strindberg

 Vezi și Delia Nartea și Șerban Gomoi în „Domnişoara Iulia” de August Strindberg

Emoțiile și chipul uman

La Editura Trei, în colecția „Psihologia pentru toți” a apărut volumul Emoții date pe față de Paul Ekman, traducere din engleză de Mihaela Costea și Silviu Gherman.

În prezentarea editorială citim:

„Vreți să aflați prin ce diferă un zâmbet fericit de un surâs forțat? Doriti să știți ce sentimente ascunde copilul, partenerul sau șeful dumneavoastră? După decenii de cercetari ale emoțiilor și expresiilor faciale, Paul Ekman și-a sintetizat rezultatele în această carte, care combină excelent informațiile științifice cu sugestiile practice. Psihologul american explică originea și modurile de manifestare ale principalelor emoții umane (furie, dezgust, tristețe, bucurie, frică, surpriză) și oferă instrumente utile pentru mai buna comunicare în familie și la serviciu. Cartea include fotografii a zeci de chipuri ce acoperă bogatul evantai al afectivității umane.

«Emoțiile ne salvează viața, dar pot s-o și distrugă. Ne împing să acționăm aparent rezonabil, dar și în moduri pe care ajungem să le regretăm. Scopul meu este acela de a-i ajuta pe cititori să-și înțeleagă și să-și îmbunătățească viața emoțională. Mă uimește că, până foarte de curând, oamenii de știință, precum și nespecialiștii au știut foarte puține lucruri despre emoții, deși ele joacă un rol esențial în viața fiecăruia.» – Paul Ekman.

«Oricine va citi cartea Emoții date pe față va deveni mai inteligent în privința vieții sale afective. Aveți aici ghidul perfect: vi se oferă o hartă fermecătoare, echilibrată și bine chibzuită a universului emoțiilor umane.» – Daniel Goleman.

Paul Ekman este specializat în psihologia expresiilor faciale, a emoțiilor și a minciunii. A studiat triburile din Papua Noua Guinee, a colaborat cu FBI, CIA, dar și cu studioul de animație Pixar și a inspirat serialul de televiziune Lie to Me.”

La Editura Trei i-au mai fost publicate volumele Minciunile adulților și De ce mint copiii?

Calendar: Thomas Lawrence

Tânărul pictor lansat la Londra în 1787 avea 18 ani. Figură de adolescent efeminat, cu mâini mici, grațioase, cu alură romantică, așa cum îl vedem în autoportretul din această perioadă, dacă el nu e o idealizare narcisiacă a trăsăturilor. În scurt timp, Thomas Lawrence, născut în 13 aprilie 1769, la Bristol, devine un portretist redutabil, cu o reputație pe care nimeni nu o poate contesta. În 1789, prezintă la Royal Academy portretul doamnei Cremorne. Succesul acestui tablou îi oferă posibilitatea de a picta portretul reginei Charlotte, expus în anul următor la Royal Academy. E prima comandă regală a pictorului care se va impune ca unul dintre cei mai mari portretiști din istoria artei, cu o influență puternică asupra artei romantice în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Miss Farren (1790) stârnește entuziasm, admiratorii tânărului pictor apreciind „execuția nervoasă, vioiciunea atitudinii modelului anunțând orientarea nouă pe care artistul avea să o confere concepției portretistice a lui Reynolds.” În 1791, la 22 de ani – fapt rar – este deja membru asociat al Academiei Regale. După trei ani, la vârsta minimă admisă, are onoarea de a fi primit ca membru cu drepturi depline. La moartea lui Reynolds, în 1792, artistul autodidact fusese acceptat ca pictor al Curții regale. Reputația sa în mediile mondene și în egală măsură în cele artistice atinsese deja apogeul.

Era un excelent desenator, capabil să realizeze  rapid asemănarea cu modelul. Desigur, îndemânarea tehnică nativă avea un cuvânt greu de spus. Dar Thomas Lawrence dovedea, pe lângă facilitate, și studiul atent, minuțios, capacitatea de a fixa un caracter. Dacă nu excelează neapărat în coloristică, păstrând un anumit convenționalism, are însă o elocvență a detaliului în desen și culoare care încântă și ochiul analitic cel mai pretențios. Această expresivitate a chipurilor și mai ales știința de a crea sugestii neașteptate, în care se întrezăresc treptat teme care vor fi dragi pictorilor romantici, îl fac să depășească, inclusiv în prima perioadă de creație (1790–1800), dulcegăria mondenă a rococoului. Portretul începe să „povestească” despre modelul său, aproape că nu mai ai nevoie să consulți o biografic sau alta. Totul pare spus în portretul făcut de Thomas Lawrence.

După 1800, când se dedică aproape în exclusivitate portretului, renunțând la a mai picta și scene istorice, în moda timpului, stilul său devine mai sobru, fără a pierde însă din străluicire și fără a se observa o ruptură. Thomas Lawrence este acum pictorul oficial, cronicarul plastic al Regenței. Expresia din portretul din 1814 al Prințului regent (viitorul George al IV-lea) este întru totul edificatoare pentru influența pe care o va avea Thomas Lawrence în portretistica romantică. În 1815 pictorul este înnobilat, primind titlul de Sir. Este trimis în Franța, la Viena și în Italia, începând din 1818. Figuri politice ilustre ale vremii sunt subiectele portretelor sale, Thomas Lawrence fiind considerat portretistul numărul unu al Europei din primele decenii ale veacului. Când se întoarce în Anglia, la începutul anului 1820, este ales președinte al Academiei Regale. În 1824 este prezent cu succes, alături de alți pictori englezi, la Salonul de la Paris. Este decorat cu Legiunea de Onoare. Impresia făcută de portretele sale pare una ieșită din comun. Entuziasmat de stilul artistului englez, Delacroix va picta în 1826 un portret în stilul lui Lawrence, Baronul Schwite. Dar mai ales va aprecia portretele de femei ale lui Thomas Lawrence: „Nimeni nu a pictat vreodată ochii, ai femeilor îndeosebi, ca Lawrence, și aceste guri întredeschise, de un farmec perfect.” Feminitatea, cu toate secretele ei, „cercul magic” de care vorbea Delacroix, își găsește o expresie cu adevărat singulară în portretele lui Lawrence. Expresia ochilor, a buzelor, chipul în ansamblul său au pe rând grație și inefabil, profunzime dar și aer de nonșalanță fermecătoare, frăgezime vegetală, senzualitate ascunsă și voluptate, surâs enigmatic și melancolie, străfulgerare sentimentală dar și plictis exprimat elegant, constrângeri datorate modei și dorință de libertate, aceasta din urmă, poate – suverană.

Costin Tuchilă

 

Portretul doamnei Cremorne, 1789

Regina Charlotte, 1789

Miss Farren, 1790

Miss Farren, detaliu

Lord Seaforth, 1805

Papa Pius VII, 1819

George IV la încoronare, 1820

Lord Nelson

Sophia, Lady Burdett, după 1793

Sally Siddons

Sally Siddons, detaliu

Lady Maria Conyngham

Lady Maria Conyngham, detaliu

Lady Selina Meade

Lady Elizabeth Conyngham, 1821–1824

Margaret, contesă de Blessington, 1822

Princess Sophia, 1825

Miss Martha Carry

Doamna Seymour Bathurst, 1828