Geo Saizescu, un Păcală al Harababurii românești

regizori geo saizescu

Până mai ieri îl sărbătoream la împlinirea a opt decenii de viață, prilej cu care Dinu Săraru, hâtru ca „un țăran” cum îi este felul, îi ura BUN VENIT „în clubul optzecistilor”… Parcă mai ieri ne aflam la Mărțișor, dimpreună cu profesorii Valeriu Râpeanu, Pavel Țugui, cu poetul Nicolae Dragoș, cu actorul Eusebiu Ștefănescu, cu istoricul și criticul de film Călin Căliman, la un simpozion dedicat lui Tudor Arghezi, gazda impecabilă fiindu-ne fiica bijutierului Cuvintelor potrivite, doamna Mitzura Arghezi… Parca mai ieri, revista VIP îi decerna Premiul său pentru întreaga creație (anul acesta, în luna iunie)… Parcă mai ieri, ne aflam împreună cu el la sediul mereu primitor al Fundatiei „Păcală”, al carei ctitor și spirit tulelar era, croind planuri pentru viitorul număr al publicației-unicat „Harababura”…

Când, la ceas de seară, urât ceas a fost acesta!, a venit cutremurătoarea veste: A murit Geo Saizescu! Iar, peste puțină vreme, ne vom reuni să-i spunem: „Odihnește-te în pace, Nene Geo!”

geo saizescu

Am scris, de-a lungul anilor, mai multe pagini despre opera lui Geo Saizescu, despre omul și omul de artă Geo Saizescu și îmi doream din tot sufletul să mai scriu și altele pe potriva gândirii sale mereu scotocitoare, dar, mărturisesc fără înconjur, o pagină cum este cea de față n-aș fi vrut să scriu!

Iata, însă, că Doamna Neagră, care lovește nemilos, fără să aleagă, a hotărât altfel!… Acum, Nenea Geo a plecat Acolo, Sus, într-o lume mai senină și mai liniștită, unde, poate, a dus cu sine scenariul și caietul de regie al unei noi comedii despre Harababura pe care a lăsat-o aici, acasă… O Harababură căreia, ca un oltean de viță veche așa cum era, îi știa prea bine și năravurile și antidotul. Citește articolul integral în revista VIP, 24 septembrie 2013.

Șerban Cionoff