George Constantin, la rubrica „Remember” de Annie Muscă

george-constantin

annie musca eterne reveniri in luna lui florar revista teatrala radioAstăzi, 3 mai 2014, ne amintim de actorul George Constantin (3 mai 1933–26 aprilie 1994).

Își construia cu grijă personajul, studiindu-i toate fațetele psihologice. Îi analiza costumul pe care și-l dorea impecabil. Își stăpânea rolul cu o monumentalitate greu de descris, iar regizorul îl admira pentru imprevizibilitatea cu care ducea spre apogeu orice splendoare sentimentală. Până și reversul sentimentelor înălțătoare – ura și înverșunarea erau trăite paroxistic. Era un actor ce vărsa forță, ce stârnea trăiri, incertitudini și reflecții, un actor care smulgea valuri de aplauze râvnite de oricare erou din scenă, făcându-și spectatorul să devină dependent de jocul său. Carismatic și natural, George Constantin și-a desăvârșit arta în fața publicului pe care l-a prețuit, pe micul și marele ecran sau dincolo de microfonul din studioul radiofonic.

Întoarceri în timp…rubrica remember annie musca revista teatrala radio

George s-a născut într-o zi de debut de Florar a anului 1933, într-o casă din cartierul Regie al Bucureștilor.

Anul de apogeu al crizei economice mondiale îmi va aminti mereu de oameni dragi născuți atunci, care, peste ani, aveau să se întrupeze într-un uriaș mănunchi de puternice personalități ale lumii artistice românești. De la celebrii Gheorghe Cozorici și Victor Rebengiuc, Ion Dichiseanu și Gheorghe Dinică, pe care Personajul nostru îi va întâlni pe scenă sau pe platourile de filmare, până la regizorul Lucian Pintilie și regizorul de teatru radiofonic, Dan Puican, colegul său de promoție, sau Dan Mihăescu, scriitorul umorist și regizorul de televiziune care i-a iubit necondiționat pe actori, pe toți îi simt aproape în orice moment și în fiecare rând pe care îl scriu.

Tatăl lui George, Tănase, era șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. Locuiau împreună cu cei doi copii ai lor, George și Maria, într-o casă „de serviciu”. Moartea timpurie a tatălui îi va forța pe copii să părăsească, alături de mamă, locul acela purtat de George în suflet până la sfârșitul zilelor. Strămutați în Cartierul Ghencea, băiatul familiei Constantin va trăi alături de sora sa spaima bombardamentelor din aprilie 1944, dar și foametea, sărăcia acelor ani și, mai ales, absența tatălui.

george constantin evocare 20 de ani de la moarte

Bine te-am găsit, Teatru!

Pe la vârsta de 10 ani, George trăiește metamorfoza sufletească a primei lui întâlniri cu teatrul. Spectacolul din Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus avea să-l urmărească ani de-a rândul până să-și croiască drumul. N-ar fi crezut că acolo, în aceeași sală, care va deveni una dintre sălile Teatrului Armatei, va vedea Volpone de Ben Jonson și îl va juca peste ani pe Niculae Teodoroiu din piesa Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, în regia fostei sale colege de institut, Sanda Manu. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragmente de piese din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii, teatru tv, filme cu George Constantin, integral filmul „Reconstituirea”, regia: Lucian Pintilie, 1969.

Annie Muscă

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului GEORGE CONSTANTIN.

mari actori romani george constantin

Aplauze, dragoste şi recunoştinţă pentru Tamara Buciuceanu-Botez

tamara-buciuceanu-în-mamouret de jean sarment teatrul bulandra

„Aş vrea să spun că eu respect publicul. Am avut toată cariera mea iubirea oamenilor din sală” – mărturisea actriţa în ziua în care împlinea 84 de ani. O carieră începută în 1952 – pe când avea 23 de ani – cu rolul Marfa din Makkar Dubrava, la Teatrul Giuleşti. O viaţă de teatru cât o viaţă de om. Răsplătită şi cu dragostea oamenilor din sală, şi cu recunoştinţa socotită în premii. Peste 20 de premii pentru interpretare. „Premiul pentru întreaga activitate” i-a fost decernat în 2002 de Ministerului Culturii şi Cultelor, în 2004 de UNITER, în 2008 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2012 la Gala Gopo, iar la sfârşitul anului trecut – joi, 19 decembrie 2013 – Academia Română a onorat-o cu Premiul „Aristizza Romanescu” pe anul 2011. Nu uităm că pe 14 aprilie 2004 a fost distinsă cu titlul onorific de „Societar de Onoare al Teatrului Naţional Bucureşti” şi, cinci ani mai târziu, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală.

tamara-buciuceanu-botez

Tamara Buciuceanu-Botez

Emoţie. Asta aşteptăm noi, ceilalţi, de la un artist. Fie el muzician, pictor sau actor. Mai ales emoţia actorului… Pe care Tamara Buciuceanu o transmite şi cu ştiinţă, dar şi cu sinceritate. Ritm, muzică, rigoare şi… o inepuizabilă disponibilitate sufletească. Dăruieşte pentru a spori. La fiecare rol, fie pe scenă, în film, la microfon sau într-un platou de televiziune, Tamarei Buciuceanu i se spune că „e plină de viaţă”. Râsul ei e de neconfundat, chipul ei poate transmite o mie de mesaje simultan, în timp ce scândura sau ecranul, sau aerul din jurul aparatului de radio se însufleţesc. Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Marina Roman

„Mamouret” cu Tamara Buciuceanu, la Teatrul „Bulandra”

 tamara-buciuceanu-în-mamouret.

Marți, 26 noiembrie 2013, la 19.00, în Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra” din București (str. Izvor) este programat spectacolul Mamouret de Jean Sarment, în regia lui Dinu Cernescu. Traducere de Lucia Sturdza Bulandra. Distribuția: Mamouret – Tamara Buciuceanu, Antoine – Ion Cocieru, Marcus – Şerban Pavlu, Marie-Josephe – Ioana Macaria, Estelle – Ilinca Manolache, Giselle – Alexandra Murăruş, Girard – Marius Chivu, Ferdinand – Mihai Verbiţchi, Guillaume – Gheorghe Ifrim, Armandine – Manuela Ciucur, Esprit – Dumitru Anghel, Călăreaţa – Daniela Nane, Laurent – Andrei Runcanu, Jurnalistul – Silviu Geamănu, Preotul – Teodor Danetti, Héloise – Domniţa Constantiniu, Consilier 1 – Marian Simion, Consilier 2 – Dragoş Silivestru. Decor: Mihai Mădescu. Costume: Luana Drăgoescu. Muzica: George Marcu. Light design: Alexandru Darie. Mişcare scenică : Roxana Colceag. Asistent regie: Eugen Gyemant. Regizor tehnic: Daniel Constantinescu.

mamouret de jean sarment tamara buciuceanu teatrul bulandra bucuresti

Mamouret, fotografii de Cosmin Ardeleanu. Sursa: Teatrul „Bulandra”

În 1960 (premiera la 23 ianuarie 1960), Lucia Sturdza Bulandra (25 august 1873, Iași–19 septembrie 1961, București) juca Mamouret, în regia lui George Teodorescu, din distribuție făcând parte: Mircea Șeptilici, Octavian Cotescu, Dorin Dron, Ion Manta, George Mărutză, Septimiu Sever, Willy Ronea, Valy Voiculescu-Pepino.

Spectacolul a fost înregistrat la Teatrul radiofonic (data difuzării în premieră: 20 martie 1960).

lucia sturdza bulandra

Lucia Sturdza Bulandra

Astăzi – citim pe site-ul Teatrului „Bulandra” –, pe aceeaşi scenă, Tamara Buciuceanu revine la Teatrul Bulandra, interpretând Mamouret, dorind, după cum afirmă: „Să arăt caracterul acestui personaj foarte interesant, plin de energie, care-şi impune întotdeauna punctul de vedere.”

Alte detalii în Revista Teatrală Radio

Teatrul Național Radiofonic: „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

Joi, 12 aprilie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 14 aprilie 2012, la ora 13.15, la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic va difuza spectacolul „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol. Traducere de Silvia Cucu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Alexandru Repan, Dan Condurache, Petre Lupu, Virginia Mirea, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Julieta Strâmbeanu, Ioan Chelaru, Papil Panduru, Gheorghe Buznea, Nicolae Călugăriţa, Marius Călugăriţa, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2004.

Am meditat adesea, eu şi alţii, la propoziţia lui Dostoievski: „Noi toţi am ieşit din Mantaua lui Gogol.” Rostită cu plecăciune, ea sugerează că această nuvelă publicată în 1842, la care Gogol a lucrat timp îndelungat, între 1839–1841, reprezintă o descoperire făcută mult înaintea naturaliştilor şi a modernilor: „adâncimea abisală a umilinţei”. Dostoievski demonstra prin opera sa că oamenii simpli, cenuşii, confundabili au psihologie abisală. Înaintea lui, „Gogol este poetul suprem al umilinţei. Reprezentarea ei prezintă o armătură atât de «concretă», încât atinge limita suportabilă.” (Lucian Raicu, Gogol sau fantasticul banalităţii, 1974).

Drama măruntului funcţionar Akaki Akakievici Başmacikin, „omul-muscă”, dobândeşte o profunzime uimitoare în finalul fantastic, când „demonul deriziunii” se răzbună. Stafia lui Akaki nu-şi găseşte liniştea decât atunci când pune mâna pe mantaua „persoanei însemnate”, care, în viaţă, îl umilise pe funcţionarul Akaki. Gradaţia psihologică din Mantaua, transformările personajului, elocvenţa fiecărui detaliu, felul în care se dezvoltă stilul umil inventat de Gogol, „obsesia nulităţii” merită o analiză mult mai amplă decât o pot face eu acum, aici.

Dramatizarea acestei capodopere este, fără îndoială, o probă de foc, căci dialogul e sumar, esenţial în Mantaua rămânând discursul auctorial, cu lanţul său de descrieri, în care fiecare nuanţă e semnificativă şi are reverberaţie în plan psihologic. Puşa Roth a trecut cu succes proba confruntării cu capodopera lui Gogol, oferind în 2004 o excelentă dramatizare radiofonică, după ce în anul 2000 realizase o adaptare a pieselor scurte ale scriitorului rus, cu titlul Scene din viaţa lumii mari (Dimineaţa unui om ocupat, Procesul, Fragment, „rama” spectacolului fiind monologul Autorului din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi).

Orice dramatizare este o recreare a textului, o operă de imaginaţie în raport cu textul respectiv. Şi aici încep marile probleme: cât şi cum să te îndepărtezi de textul în proză fără a pierde nimic din substanţa lui, din atmosferă, dându-i însă coerenţă dramatică şi, în cazul special al nuvelei Mantaua, creând personaje din simple referinţe, aşa cum se întâmplă cu bătrâna gazdă a lui Akaki, botezată inspirat Agapia Vasilievna şi cu cei patru funcţionari. Apoi, o dramatizare este, într-un fel, şi un exerciţiu hermeneutic. Veţi observa ascultând piesa scrisă de Puşa Roth şi montată cu măiestrie de Cristian Munteanu câtă consistenţă teatrală au personajele din Mantaua, câtă culoare se desprinde din evoluţia lor, din atmosfera tipic rusească, la reliefarea căreia contribuie din plin muzica lui George Marcu şi efectele imaginate de regizorul tehnic Mihnea Chelaru. Veţi remarca abilitatea cu care este evitată capcana, posibilă, a lungilor monoloage ale lui Akaki. Dacă ele ar fi fost exagerate, ritmul piesei ar fi trenat.

Cristian Munteanu a construit acest spectacol sesizând perfect trecerile de la o stare psihologică la alta, gradaţia lor, particularităţile stilistice ale lui Gogol, atât de bine păstrate în dramatizarea Puşei Roth. Obsesia frigului, tema omului-muscă, derizoriul, transformarea abulicului Akaki, avalanşa catastrofică din final, cu modificările psihologice ale celorlalte personaje sunt câteva dintre elementele de construcţie în Mantaua, în care veţi asculta admirabile interpretări actoriceşti: Virgil Ogăşanu (Akaki), tulburător, complex, cu nuanţele psihologice cele mai adecvate, Tamara Buciuceanu, într-un minunat rol de compoziţie (Agapia), Dan Condurache (Al treilea funcţionar), cu o expresie atât de plastică, Mircea Albulescu în rolul croitorului Petrovici, compus cu tehnică de înaltă clasă, Alexandru Repan, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Virginia Mirea, Julieta Strâmbeanu, Ion Chelaru, Papil Panduru.

Costin Tuchilă

Scene din viaţa lumii mari

Adaptare de Puşa Roth după N. V. Gogol

Joi 3 martie 2011, ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 5 martie 2011, ora 13.15, la Radio România Internaţional

Traducere de Ileana Neacşu. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. Regia artistică: Ion Vova. În distribuţie: Tamara Buciuceanu, Damian Crâşmaru, Matei Alexandru, Cristina Stamate, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alexandru Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Data difuzării în premieră: joi 6 iulie 2000, Radio România Cultural.

Sub titlul Scene din viaţa lumii mari, Puşa Roth a reunit în anul 2000 trei scenete comice ale lui Gogol: Dimineaţa unui om ocupat, Procesul şi Fragment, mici bijuterii de gen, care completează repertoriul gogolian la Teatrul Naţional Radiofonic. Avem, astfel, cvasi-completă, opera dramatică a marelui scriitor rus (în fonotecă există Revizorul – 1953, Căsătoria, în două versiuni, din 1952 şi 1964, Jucătorii de cărţi, de asemenea, în două variante, alături de dramatizări după romanul Suflete moarte şi după nuvelele Mantaua şi Nasul).

Textul spectacolului este construit ingenios: două fragmente din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi asigură „rama” acestor Scene…, conferind spectacolului valoare de artă poetică. Din textul lung, relativ stufos, cu foarte multe personaje, La ieşirea din teatru…, Puşa Roth a reţinut monologul Autorului de la începutul piesei şi cel final, în care Gogol expune o veritabilă teorie a râsului, cu caracter polemic în epocă, dar actuală şi astăzi. Atmosfera din La ieşirea din teatru…, comentariile spectatorilor după premiera comediei (care nu era alta decât Revizorul) sunt sugerate elocvent prin câteva replici extrase din piesă sau refăcute în stil şi aşezate după primul monolog. După care, Autorul face legătura cu scenetele următoare: „…şi ce-ar fi ca ascultând aceste prime impresii, să mi separă că aud din nou replici din piesă. Dacă nu cumva piesa întreagă.” Relaţia dramatică – motivaţia ei sunt asigurate.

Cele trei scenete extrase de Gogol din textul comediei Ordinul Vladimir clasa a treia (abandonată de autor), apoi prelucrate şi cuprinse, în 1842, la sfârşitul volumului al IV-lea al ediţiei de Opere, în secţiunea Fragmente dramatice şi scene izolate, au unitate tematică şi stilistică. Tipurile de personaje din primele două sunt caractere asemănătoare: funcţionari imperiali, orgolioşi, vicioşi, cu înclinaţie spre parvenitism, în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge la ţelul propus. Oameni pentru care cuvântul dat nu are nici un fel de importanţă şi care-şi fac din disimulare un modus vivendi. În Dimineaţa unui om ocupat, Ivan Petrovici, „omul ocupat”, cartofor înrăit, îi cere lui Alexandr Ivanovici, şi el un om ocupat (fireşte, cu… pierderea timpului), să pună o vorbă pe lângă „excelenţa sa” pentru a obţine o decoraţie. Alexandr Ivanovici îi promite şi, la plecare, dezvăluie planul: va pune o vorbă, dar exact pe invers…

În Procesul, Proletov, ober-secretar la Senat, îl asigură pe Burdiukov că îl va ajuta să-şi câştige drepturile care i se refuzaseră printr-o fraudă testamentară. Când omul necăjit pleacă fericit acasă, Proletov divulgă spectatorilor planul înşelătoriei, amuzându-se copios de credulitatea individului.

În Fragment, Maria Alexandrovna, aristocrată parvenită, vrea să-şi vadă fiul, Mişa, ofiţer, în ciuda lipsei totale a acestuia de aptitudini pentru cariera militară. Şi mai mult, doreşte să-l însoare urzind un plan diabolic cu Sobacikin, individ cu caracter precar, un fel de Agamiţă Dandanache avant la lettre, colecţionar de scrisori folosite la momentul oportun. Scriitura satirică gogoliană are trăsăturile cunoscute din marile piese, Revizorul şi Căsătoria, personajele fiind caracterizate mai degrabă prin situaţii decât prin limbaj. Decupajul caracterologic este ferm, realizat prin câteva replici.

Adaptarea radiofonică urmează cu fidelitate textul dramaturgului rus, folosind o traducere nouă, făcută special pentru acest spectacol de Ileana Neacşu. Mult mai cursivă, cu echivalenţe româneşti mai fireşti, expresive din punct de vedere teatral, această versiune are şi un plus de plasticitate din unghiul receptării radiofonice. Cu excepţia scenetei Procesul (care apărea într-o primă varianta în emisiunea Revizorul Gogol din seria Clasicii dramaturgiei universale, noiembrie 1998), celelalte „scene din viaţa lumii mari” au constituit la vremea respectivă premiere absolute la radio. Titlul propus de Puşa Roth nu este creat artificial, fiind chiar titlul iniţial al scenetei Fragment, schimbat ulterior de Gogol.

Cu o distribuţie de excepţie, care reuneşte mari actori ai scenei româneşti, spectacolul regizat de maestrul Ion Vova are, cu certitudine, valoarea unei înregistrări de referinţă.

Costin Tuchilă