Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth, în direct la Radio România Muzical

În perioada 25–29 iulie 2012, Radio România Muzical transmite în direct primele 5 spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru cei care iubesc muzica lui Wagner.

Festivalul debutează pe 25 iulie cu premiera spectacolului Olandezul zburător în regia lui Jan Philipp Gloger, avându-l la pupitru pe dirijorul Christian Thielemann.

Următoarele 4 spectacole sunt reluări ale unor montări anterioare: Tristan şi Isolda (26 iulie), Lohengrin (27 iulie), Tannhauser (28 iulie) şi Parsifal (29 iulie).

Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat chiar de Richard Wagner în 1876 şi de atunci se desfăşoară la Festspielhaus, clădirea concepută de însuşi Wagner pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale. Istoria festivalului a fost una furtunoasă, în special datorită asocierii unor membri ai familiei Wagner cu regimul nazist.

În prezent, festivalul este condus tot de descendenţii direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională.

Graţie colaborării sale cu Uniunea Europeană de Radio, Radio România Muzical transmite în direct cele 5 spectacole care deschid programul festivalului astfel:

• 25 iulie, orele 18.45–21.40: Olandezul zburător cu Franz Josef Selig, Adrianne Pieczonka, Michael Konig, Christa Meyer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, dr. Stephan Poen.

• 26 iulie, orele 16.55–23.30: Tristan şi Isolda cu Robert Dean Smith, Irene Theorin, Robert Holl, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Peter Schneider. Comentează Mihaela Soare.

Festspielhaus, Bayreuth

• 27 iulie, orele 16.55–23.00: Lohengrin cu Klaus Florian Vogt, Anette Dasch, Wilhelm Schwinghammer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Andris Nelsons. Comentează Anca Ioana Andriescu.

• 28 iulie, orele 16.55–22.15: Tannhäuser cu Lars Cleveman, Camilla Nylund, Gunther Groissbock, Michael Nagy, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Thomas Hengelbrock. Comentează Ligia Ardelean.

• 29 iulie, orele 16.55-23.45: Parsifal cu Burkhard Fritz, Detlef Roth, Thomas Jesatko, Susan MacLean, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan. Comentează Anca Ioana Andriescu.

Transmisiunile directe sunt preluate şi de Radio România Cultural.

Radio România Muzical poate fi ascultat pe 97,6 şi 104,8 sau online la www.romania-muzical.ro.

Dirijorul Christian Badea revine pentru două concerte la pupitrul Orchestrei Naționale Radio

Concertul Orchestrei Naționale Radio de vineri, 11 mai 2012, ora 19.00 îl va avea ca invitat pe cunoscutul dirijor Christian Badea, care revine la Sala Radio pentru două concerte în această lună. Solistul concertului de vineri seară va fi violistul Marius Nichiteanu. Programul va cuprinde în prima parte Uvertura operei „Mireasa vândută” de Bedřich Smetana şi Concertul pentru violă şi orchestră (versiune Tibor Serly) de Béla Bartók. În partea a doua a programului va fi interpretată Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88 de Antonín Dvořák.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Cu un remarcabil talent dirijoral, Christian Badea desfăşoară o excepţională carieră internaţională, fiind invitat în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte din Europa, America de Nord şi Asia. În Europa a fost invitat să dirijeze Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică BBC din Londra, Orchestra Simfonică Gothenburg, Residentie Orchestra, Filarmonica din Amsterdam, Orchestra Filarmonică Radio din Olanda, Orchestra Beethovenhalle din Bonn, Orchestra Filarmonică Radio şi Orchestra L’Île de France, Orchestra Naţională din Lyon, Orchestra RAI din Torino, Orchestra „Santa Cecilia” din Roma, Orchestra „Maggio Musicale” din Florenţa, Orchestra Gulbenkian din Lisabona, Filarmonica din Budapesta, Orchestra Naţională a Spaniei din Madrid. În Asia a dirijat Filarmonica din Hong Kong şi a efectuat turnee în Japonia cu Filarmonica din Tokyo. În America de Nord Christian Badea este dirijor invitat al Orchestrelor Simfonice din Pittsburgh, Washington, Montreal, Atlanta, colaborează cu Orchestrele Simfonice din Detroit, Baltimore, cu Filarmonica din Rochester şi Orchestra Americană la Carnegie Hall.

Repertoriul său este impresionant şi cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice şi de operă ce acoperă o variată paletă stilistică, programele sale incluzând lucrări de Zemlinsky, Schoenberg, Berg, Webern, Honegger, Janáček, Bartók, Prokofiev, Şostakovici, Walton, Vaughan Williams, Britten, Lutosławski, Messiaen, Ligeti, fiind totodată un atent susţinător al promovării muzicii româneşti în lume. Discografia sa include înregistrarea Simfoniei nr. 3 de Saint-Saëns alături de London Royal Philharmonic (Casa de discuri Telarc), discuri răsplătite cu premii cuprinzând lucrări ale compozitorilor americani Roger Sessions şi Peter Mennin, precum şi o înregistrare live a operei Antoniu şi Cleopatra de Samuel Barber, distinsă cu Premiul Grammy. Christian Badea a colaborat cu nume sonore ale scenei muzicale internaţionale dintre care amintim pe: Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Yo-Yo Ma, Yefim Bronfman, Shlomo Mintz, Midori, Cho Liang Lin, Mitsuko Uchida, Gerhard Oppitz, Placido Domingo, Renée Fleming, Bryn Terfel, Natalie Dessay, Simon Keenlyside, Thomas Hampson şi regizorii Stefan Herheim, Bruce Beresford, David Pountney, Franco Zeffirelli, Andrei Şerban, Keith Warner.

Complexitatea personalităţii sale artistice se reflectă atât prin dirijarea unor programe simfonice sau vocal-simfonice, cât şi prin operă, gen ce l-a purtat în unele din cele mai prestigioase teatre lirice din lume. Timp de 10 ani a fost dirijor invitat al Operei Metropolitan din New York, dirijând peste 160 de producţii. Christian Badea a mai urcat pe scena Operei Covent Garden din Londra, a fost invitat la Operele de Stat din Viena, Bayer, Hamburg, la Grand Theâtre Geneva, Theâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Opera Olandeză din Amsterdam, Operele Regale din Copenhaga şi Stockholm, Teatro Regio din Torino, Teatro Comunale din Bologna, Opera Naţională din Lyon, iar în America de Nord a colaborat cu companiile de operă din Houston, Dallas, Toronto, Montreal, Baltimore, Detroit.

Christian Badea şi-a început studiile universitare la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, unde a studiat vioara, a continuat apoi cu studii de dirijat în Bruxelles, la Mozarteum din Salzburg şi la Juilliard School în New York, unul din mentorii săi principali fiind Leonard Bernstein. După o absenţă de mai mulţi ani, Christian Badea a revenit în anul 2006 pe scenele româneşti, colaborând cu cele mai prestigioase orchestre din ţară. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa şi a primit din partea Preşedintelui României Ordinul Meritul Cultural. Alături de activitatea scenică, Christian Badea a fost profesor, oferind şi cursuri de master în Statele Unite ale Americii, Copenhaga, Gothenburg, Stockholm şi Bucureşti. A dirijat o nouă producţie a Damei de pică la Opera din Stockholm, Salomé la Opera Germană din Düsseldorf şi o nouă producţie a operei Tannhäuser, în colaborare cu Stefan Herheim la Opera Norvegiană din Oslo. În stagiunea 2010-2011 a dirijat la Opera din Gothenburg o nouă producţie Don Carlos, ce a fost extrem de apreciată de critica de specialitate, a debutat alături de Opera din Australia în La Bohème, un real triumf ce a generat invitaţii pentru stagiunile viitoare, printre operele programate la Sydney figurând şi Die tote Stadt de Korngold, regia fiind semnată de Bruce Beresford.

Născut în anul 1958, Marius Nichiteanu este un exemplu pentru înalta pregătire a şcolii muzicale româneşti de interpretare. Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” l-a numărat printre cei mai buni violonişti din generaţia sa, iar ca student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti i-a fost dată posibilitatea de a participa la cursuri şi concursuri internaţionale, având ca mentori pe renumiţii profesori Cornelia Bronzetti şi Ştefan Gheorghiu. Ca laureat al Concursului internaţional de vioară „Carl Nielsen”, Odense 1980, i-au fost deschise porţile către cariera solistică. Doi ani mai târziu, dragostea pentru muzica de cameră îl determină să studieze viola, ceea ce dă un nou sens existenţei sale. După obţinerea Premiului II şi a Premiului special pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse contemporane la Concursul internaţional de violă „Maurice Vieux”, Paris 1983, se afirmă tot mai mult pe scenele româneşti şi din străinătate.

Nenumărate concerte ca solist şi cu ansambluri de muzică de cameră, înregistrări radio şi TV (NDR – Hamburg, Bayerische Rundfunk – München, RAI – Roma, Dutch – Radio şi Dutch – TV Amsterdam) precum şi pe CD ( Arte Nova – BMG), împreună cu dirijori şi solişti cum ar fi: Christoph von Dohnanyi, André Previn, Christoph Eschenbach, Alan Gilbert, Menahem Pressler, Dmitry Sitkovetsky, Mihaela Martin, Victoria Mullova, David Geringas, Frans Helmerson, l-au condus pe scene renumite din China, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Spania, Suedia şi S.U.A. Printre cele mai reprezentative se numără concertele pe care le-a susţinut la Accademia Nazionale di Santa Cecilia Roma, Concertgebow Amsterdam, Musikhalle Hamburg. Numele său a figurat pe afişele unor cunoscute festivaluri internaţionale: Schleswig-Holstein, Rheingau – Germania; Ierusalim – Israel; St. Petersburg – Rusia; Umea, Gothland – Suedia; Korsholm – Finlanda.

În anul 1994 Marius Nichiteanu obţine titlul de profesor universitar la catedra de violă de la „Musikhochschule“ din Hamburg, unde desfăşoară o intensă activitate pedagogică.