Târgul de Florii, 22–24 aprilie 2016

targ florii

Muzeul Național al Țăranului Român, București

Ca în fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își așteaptă vizitatorii la un târg cu meșteri chemați din toate colțurile țării. Veți avea prilejul să-i întâlniți de vineri, 22 aprilie, până duminică, 24 aprilie 2016, de la orele 10 dimineața până la 6 seara.

Pe lângă multele și măruntele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul ca timp de trei zile, să-i cunoașteți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare.

Continuă lectura „Târgul de Florii, 22–24 aprilie 2016”

Târgul de Florii

targul de florii

eveniment liber sa spunPrintre bunele obiceiuri de primăvară ale Muzeul Țăranului Român din București se numără și Târgul de Florii, la care vă invităm să luați parte anul acesta, de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie 2015, între orele 10 dimineața și 6 seara.

Pe lângă numeroasele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul să-i întâlniți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea. Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.
Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român.
Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

placinta_cu_branza

Obiceiuri din bătrâni:
Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea să mănânce plăcinte.
Însă mama lui n-avu când să facă și să îi dea plăcinte de mâncat, și Lazăr muri de dorul plăcintelor. Și ziua, în care a murit el, era o zi e sâmbătă.
Mama lui, văzând aceasta, se întristă și începu a plânge și a zice:
– Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea, care nu face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte. Și de atunci fac femeile întotdeauna în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.
În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie.
Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.
De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști.
Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos. Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite. Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea.

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TV City, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 24Fun, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.iqool.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Tradiții

Târgul de Florii la Muzeul Național al Țăranului Român

targ de florii 2014 muzeul taranului roman

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumos meșteșugite vor putea fi tocmite și târguite de vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie 2014, la Muzeul Național al Țăranului Român.

Olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării, se vor aduna în curtea Muzeului de la Șosea, la Târgul de Florii.

oua incondeiate

Sunt prezenți pentru prima dată la târgul de la oraș, cu ouă încondeiate, meșterii suceveni: Elena Torac și Irinel Parasca. Din Basarabia vin meșterii Natalia Cangea, cu împletituri, Ruslan Scutelnic, cu ceramică și Ludmila Girlovan, cu lucruri cusute cu mărgele.

Puteți târgui de-ale gurii: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, halviță, miere de albine și lăptișor de matcă, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor și dulceață.

 Prin târg: demonstrații de încondeiat ouă și muzici tradiționale.

Duminică, 13 aprilie 2014, de la 10.30 la 11.30 și de la 12.00 la 13.00, la Atelierul de Creativitate, BluParty și Irina Latiș organizează Cosițe Urbane – atelier de împletit cosițe de păr, dedicat mamelor și fiicelor. Costul unui atelier este de 25 de lei pentru o pereche, mamă și fiică.

Târgul de Florii este deschis de vineri, 11 aprilie până duminică, 13 aprilie 2014, între orele 10.00 și 18.00, la Muzeul Național al Țăranului Român.