Taxa pe frică

taxa pe frica pusa roth

simple intamplari rubrica liber sa spunDacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.

henric I al angliei

Henric I al Angliei

O vorbă înţeleaptă spune că „frica păzeşte pepenii” şi în acest context vom aminti de o altă lege care promova impozitul pe frică. În timpul domniei regelui Henric I al Angliei*), foarte mulţi tineri se sustrăgeau serviciului militar, de teama confruntărilor pe câmpul de luptă şi din această cauză autorităţile au legiferat situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică, pentru crea o nuanţă dezonorantă. Cu toate acestea, amatorii nu erau puţini, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan fără de Ţară**) să o majoreze cu 300%. Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani. Vorba lui Dostoievski: „Frica e blestemul omului.”

Pușa Roth

*) Henric I (1068/1069–1 decembrie 1135) a fost cel de-al patrulea fiul lui William I Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea al Angliei în 1100 și l-a învins pe fratele lui mai mare Robert Curthose pentru a deveni Duce al Normandia în 1106. A domnit între anii 1100–1135.

**) Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 1166–19 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa la data de 19 octombrie 1216. A fost și duce al Normandiei intre anii 1199–1204. Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu. Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji.

Taxa pe ferestre

taxa pe ferestre pusa roth istorie siimple intamplari

simple intamplari rubrica liber sa spunAşa cum am mai spus, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul, are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţări, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor. O altă taxă nebună care a adus bani frumoşi la bugetul statului a fost taxa pe ferestre. Această taxă a avut şi un revers nebănuit prin faptul că oamenii au zidit multe ferestre privându-se de lumina naturală, dar au şi construit case fără prea multe ferestre. Vă imaginaţi că o asemenea taxă a modificat arhitectura unui oraş? După 318 ani de la apariţia ei putem spune că acesta este adevărul.

casa cu ferestre zidite

Taxa pe ferestre sau geamuri a fost introdusă în Anglia în 1696 în timpul regelui William al III-lea, având ca ţintă impozitarea bogăţiei, socotindu-se că doar cei bogaţi îşi puteau permite case de dimensiuni mari. Mulţi s-au împotrivit acestei taxe, deoarece considerau că divulgarea venitului personal reprezenta o intruziune a statului în viaţa lor personală, inacceptabilă la acea vreme, precum şi o ameninţare a libertăţilor personale.

Aceasta taxă care a rămas în vigoare 155 de ani a avut drept consecinţă faptul că toate casele construite în acea perioadă aveau sub zece ferestre.

Desfiinţată în anul 1851, a fost iniţial formulată ca o metodă de taxare pe avere pentru cei care se eschivau de la plata taxei pe venituri. În mod interesant consecinţele taxei pe ferestre sunt vizibile şi astăzi în Marea Britanie. Multe dintre clădirile datând din această perioadă posedă spaţii pentru ferestre zidite cu cărămizi, gata să fie scoase în momentul în care taxa dispărea. Dar fiindcă taxa a rămas în vigoare peste un secol şi jumătate, şi casele au rămas cu cărămizile în spaţiile respective. Totodată era şi o practică obişnuită pentru a uşura povara dărilor pentru clasa mijlocie, cea mai afectată.

fereastra impozite istorie anglia

Taxa percepută era de 2 silingi pe fiecare casă (aproximativ 11,75 de lire astazi) şi o sumă variabilă pentru tot ce depăşea zece ferestre pe fiecare casă. Proprietăţile care aveau între zece şi douăzeci de ferestre erau supuse unei taxe de aproximativ 4 silingi (23,5 lire), iar cele care aveau mai mult de douăzeci de ferestre ajungeau la suma de 8 silingi (47 de lire).

Sper ca politicienilor de astăzi să nu le placă o asemenea taxă, fiindcă aici, pe la noi, ar fi posibil să apară case fără ferestre! Glumim şi noi, că vreme frumoasă e afară, vorba poetului.

Pușa Roth