„Tragicii greci (1): Eschil”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

afis conferinta pusa roth eschil 27 nov 2013

eveniment liber sa spunMiercuri, 27 noiembrie 2013, la ora 17.00, în sala Auditorium (fostă Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), Pușa Roth va susține cea de-a doua conferință din seria „Istoria teatrului universal”: Tragicii greci (1): Eschil.

Noua serie de conferințe a Bibliotecii Metropolitane București, deschisă în 11 noiembrie 2013pusa-roth (Originile teatrului: Nașterea tragediei în Grecia Antică. Concepţia aristotelică despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Limitele și contestarea concepţiei lui Aristotel), prezintă într-un limbaj adecvat atât publicului larg, cât şi specialiştilor, istoria fenomenului teatral de la origini până în secolul al XX-lea: originile teatrului, epoci de creaţie, curente artistice, genuri şi specii de teatru, mari dramaturgi, forme ale spectacolului teatral. Conferinţele beneficiază de: exemplificări audio – fragmente de teatru radiofonic; exemplificări video – fragmente din filme documentare, fragmente din filme care au la bază piese de teatru; material iconografic în proiecţie video.

În conferința dedicată lui Eschil veți putea viziona, printre altele, un fragment dintr-o montare cu Orestia de Eschil, în limba greacă, reconstituire, desigur cu mijloace moderne, a atmosferei tragediei grecești.

ajax casandra vas antic luvru

Micul Ajax trăgând-o pe Cassandra din Palladium, unde se refugiase. Ceașcă roșie, Attica, cca. 440–430 î. Hr., Muzeul Luvru

Pe lângă caracterul informativ şi formativ, cu adresabilitate directă la publicul de astăzi, această serie de conferinţe subliniază actualitatea clasicilor dramaturgiei universale, a ideilor,agamemnon temelor şi motivelor din diferite epoci de creaţie, din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, adică până la cei autori consideraţi valori clasicizate. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi, iar a face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru înseamnă în primul rând a reliefa o dată în plus, din perspectiva omului de astăzi, adevăruri universal-valabile. Dacă teatrul, după cum credea Novalis, este „reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi, idee exemplificată prin prezentarea epocilor, curentelor de creaţie, a autorilor dramatici și a formelor de spectacol de teatru.

Vezi: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur de Șerban Cionoff

„Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

istoria teatrului universal conferinte pusa roth

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, tradiţională şi mereu înnoită gazdă a unor manifestări culturale cu superioară vocaţie formatoare, educativă şi-a adăugat, începând de luni, 11 noiembrie 2013, un nou şi preţios titlu de palmares. Este vorba despre ciclul de conferinţe Istoria teatrului universal, gândită şi pusă în fapt ca o suită de prelegeri despre momente şi personalităţi de referinţă ale teatrului şi artei dramatice din România şi din lume.

originile tragediei dionysos

Iniţiatoarea acestui ambiţios proiect este Puşa Roth, binecunoscut susţinător şi promotor al artelor, omul pentru care Radioul a devenit nu doar un mediu anume al activităţilor sale susţinute, dar şi o componentă esenţială, vitală a fiinţei sale generoase şi iscoditoare.

aristotel nasterea tragedieiŞi, trebuie să o spun fără înconjor, acest ciclu de activităţi a debutat cu dreptul, din toate punctele de vedere. Axul ordonator al primei runde de dialog cu faptul istoric şi cultural l-a reprezentat, după cum era de aşteptat, prelegerea inaugurală: Originile tragediei: naşterea tragediei în Grecia Antică, concentrată pe analiza genezei şi a sensurilor esenţiale ale concepţiei artistotelice despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Pe parcursul expunerii, auditoriul a avut prilejul să se confrunte cu o largă varietate de ipoteze, de aserţiuni, de concepte dinamice, deschise, care au relevat, atent şi convingător, adevărul de netrecut al spuselor înţeleptului Seneca: „Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.”

 teatru-grec-teatrul-din-odeo

Teatrul din Odeon

Desăvârşit cunoscător al tezaurului teatrului anticei Elade şi, în egală măsură, al filosofiei lui Aristotel, Puşa Roth nu s-a mărginit la o simplă expunere a ideilor-forţă care au conferit sens şi trăinicie acestor opere; dimpotrivă, excursul său a făcut numeroase şi substanţiale referiri la gândirea modernă, de la Edélestand Duméril la Octave Navarre şi de la Raffaele Cantarella la Martin P. Nilsson. Textul expunerii fiind condus, cu siguranţă şi cu fineţe, spre încheierea pe deplin întemeiată: „Dincolo de toate aceste componente ale montărilor scenice, suficient de misterioase astăzi, elementul fundamental al spectacolului de teatru antic rămâne însă textul. Nimic nu ar fi putut suplini calităţile textului dramatic: nici atmosfera de incantaţie realizată prin rostirea actorilor, prin părţile cântate şi prin muzică, nici dansul cu trimitere ritualică, nici pantomima.”

cristian munteanu orestia eschil teatru radiofonic

Au completat în chip fericit şi inspirat expunerea Puşei Roth bogate secvenţe imagistice în măsură să releve sonorităţi nebănuite, chipuri inedite şi înţelesuri de o nouă deschidere tragediei Greciei antice şi marilor sale repere. Dar, fără doar şi poate, punctul culminant al acestul florilegiu l-a reprezentat un fragment de-a dreptul antologic din Orestia lui Eschil, din înregistrarea radio difuzată în premieră în 28 aprilie 1966. Sub bagheta inegalabilui regizor care a fost şi va rămâne, cu siguranţă, Cristian Munteanu, am avut prilejul de a ne reîntâlni cu vocile unor nume de referinţă ale artei scenice româneşti: Olga Tudorache, Vasile Gheorghiu, Ileana Predescu, Mircea Albulescu, Gilda Marinescu, Dan Nasta, Lucia Mureşan sau Sorin Gabor.

Aşadar, un debut de bun augur care îndeptăţeşte noi şi încrezătoare aşteptări pentru viitoarele noastre întâlniri cu Puşa Roth şi captivantele sale prelegeri despre istoria teatrului universal.

Şerban Cionoff

Memo

Pentru că lumea evoluează, obiceiurile se schimbă şi ele, la fel şi obiectele de îmbrăcăminte care s-au reinventat de-a lungul secolelor. Mă uit la TV şi aproape pe fiecare canal apar domnişoare numite vedete (unele nici nu ştiu de ce sunt numite aşa, că mare lucru nu prea au făcut, dar asta e altă poveste!) care poartă nişte costume de baie ce nu acoperă… mai nimic… şi mă refer la chiloţii tanga. Am căutat prin istoria vestimentaţiei şi am aflat că gladiatorii au fost printre primii care au purtat chiloţi tanga. Vă imaginaţi de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns!? Oare mândrele purtătoare contemporane ştiu acest lucru? Ei, şi ce dacă nu ştiu? Gladiatorii se acopereau, pe când distinsele…! Să ne amintim, doamnelor şi domnilor, că acest accesoriu, se pare cel mai vechi obiect de îmbrăcăminte, datează, potrivit Bibliei, de pe vremea primilor oameni plecaţi din Raiul etern, Adam şi Eva. Ei sunt reprezentaţi acoperindu-şi intimitatea doar cu o frunză! De-a lungul istoriei, acest obiect a cunoscut diverse forme. Să revenim la gladiatori, reamintind că celebra piesă de lenjerie intimă purta pe atunci numele de subligaculum şi era făcută dintr o fâşie din lână albă care acoperea partea de jos a corpului şi era petrecută, în faţă şi în spate, pe sub centură.

Atleţii şi actorii greci, ca şi romanii de altfel, purtau chiloţi (perizoma) pentru a nu apărea goi. Dar, atât timpurile cât şi moravurile s-au schimat, şi în timpul celei de-a 15-a olimpiade (720–716 î. Hr.) apare conceptul de nuditate eroică. Sportivii se puteau întrece fără a avea intimităţile acoperite, ei renunţând astfel la perizoma. Schimbarea a fost atât de radicală încât a fost consemnată de istorici. Nu numai atleţii sau actorii purtau acest obiect de lenjerie, ci şi nobilii îl purtau pe sub togă. Vă imaginaţi cum ar fi fost fără!? Acum să nu vă imaginaţi că numai bărbaţii purtau acest obiect atât de necesar, ci şi femeile romane purtau sub robe un fel de chiloţi în formă triunghiulară, cu partea din spate ceva mai lată şi fixată de o centură. Obiectul de lenjerie era prins cu ace de siguranţă sau fibule.

Dacă ne întoarcem pe firul istoriei, aflăm că popoarele antice purtau un fel de perizoma. Către mijlocul secolului al VI-lea î. Hr., etruscii sunt reprezentaţi, de obicei, cu pantaloni scurţi sau chiloţi scurţi sau până la genunchi. Cuvântul chiloţi (culottes) are origini franţuzeşti. Din Evul Mediu şi Renaştere până la începuturile secolului al XIX-lea, aristocraţii francezi purtau chiloţi, adică un fel de ciorapi pantalon strânşi pe picior, a căror lungime varia, de la genunchi până la glezne. În timpul Revoluţiei Franceze, revoluţionarii erau cunoscuţi ca „fără chiloţi“ („sans-culottes”), cunoscută fiind preferinţa lor pentru pantaloni.

Sans-culottes

În Ţările Române, pantalonii scurţi până la genunchi se numeau cioareci şi, deseori, erau împodobiţi cu găitane. Erau confecţionaţi din pănură albă şi groasă de dimie.

Nicolae Tonitza, Nud

Acum cei care nu poartă chiloţi şi mă refer doar la cei de pe plajă se numesc nudişti, dar nu vorbim de nuditate eroică ci, poate, doar de îndrăzneală, pur şi simplu. Inexprimabilii sau, mai simplu, chiloţii se vând astăzi la tarabe, prin pieţe, la rând cu legumele şi fructele. De, poate că sunt cuprinşi la categoria consumabile. Hei, dar inexprimabilii se găsesc şi în magazine, să nu fim răutăcioşi, că existe raioane de lenjerie foarte bine asortate, pentru toate gusturile şi buzunarele. Sigur, nu am vorbit de cei de lux, exclusiv pentru vedetele care îi folosesc uneori ca obiect unic de îmbrăcăminte. Moda e modă, doamnelor şi domnilor, şi e necesar să fii în pas cu ea, mai ales dacă ţi se spune că eşti vedetă. Pentru utilizatorii internetului, există şi posibilităţi online. De cumpărare, se înţelege. Dacă nu, nu!

Pușa Roth