Emisiunea „iClasă”, 9 aprilie 2016

iclasa11

Realizator: Mirela Nicolae, sâmbătă, 9 aprilie 2016, ora 10.00Radio România Cultural

logo-rrc9În sumarul emisiunii: 

După mai bine de trei luni, în urma celei mai ample consultări publice pe care a cunoscut-o educaţia în ultimii ani, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei au decis ce vor studia şcolarii din clasele a V-a până la a opta. Noul plan-cadru pentru gimnaziu, prevede introducerea disciplinei Informatică și TIC, patru ore de Limba română în loc de cinci, dar și studierea Limbii latine în clasa a VII-a. Colega mea Mirela Stana ne aduce amanunte. Continuă lectura „Emisiunea „iClasă”, 9 aprilie 2016”

Excelsior își dorește să fie un teatru prezent, viu

Excelsior_conf presa 15 octombrie 2014_foto Maria Stefanescu

Miercuri, 15 octombrie 2014, a avut loc, la sediul din strada Academiei nr. 28, București, conferința de presă în cadrul căreia Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior și Oana Borș, coordonatoarea echipei de proiect, au prezentat: 1. strategia managerială prin care și-au propus să redimensioneze activitatea instituției 2. proiectele care deschid seria producțiilor din acest mandat: Kiki și Bozo, spectacol pe un text original, semnat de Andreea Vălean, pus în scenă de Peter Kerek, în premieră vineri, 17 octombrie, și Momo sau Strania poveste despre hoţii de timp şi copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, după Michael Ende, regia Lenuş Teodora Moraru, în premieră pe 14 noiembrie.

  1. Până nu de mult greu de reperat în preferințele de consum cultural ale bucureștenilor, Teatrul Excelsior își construiește noua identitate pornind de la valorificarea atuurilor sale evidente: sediul modern echipat scenotehnic, situat, din 2011, în centrul capitalei, și profilul unic, atribuit de maestrul Ion Lucian încă de la înființarea teatrului, în 1990.

Singura companie teatrală din București al cărei public-țintă se înscrie în generosul segment de vârstă 3–18 ani, Excelsior își formulează misiunea în cuvintele-cheie cultural, educativ, social. Doar urmărind cele trei direcții, crede Adrian Găzdaru, Excelsior se va transforma într-un teatru-reper, dinamic şi sincron cu ceea ce se întâmplă novator în ţară şi în lume, la nivelul artelor spectacolului.

Pentru a crea o instituție mobilă, deschisă, participativă, conducerea acesteia se va concentra pe dezvoltarea publicului prin programe derulate atât la sediul teatrului, cât și în afara lui, urmând a fi căutate și privilegiate acele spații care pot mijloci întâlnirea producțiilor Excelsior cu potențialii lor spectatori.

teatrul-excelsior-bucuresti siglaÎncă din stagiunea 2014–2015, vor fi concretizați primii pași pentru toate cele cinci coordonate pe care se va axa activitatea teatrului. Excelsior Cultural, Excelsior Educaţional, Excelsior Social, Excelsior vine în sprijinul familiei și Excelsior Internațional sunt tot atâtea misiuni cu obiective clare și destinatari preciși.

Interesul major constă în facilitarea accesului la cultură al tuturor categoriilor de spectatori. Pentru aceasta, Excelsior va acționa „ofensiv”, mergând în întâmpinarea beneficiarilor săi direcți (copiii și tinerii) și indirecți (adulții însoțitori – membrii familiei și cadrele didactice, considerați colaboratori activi în modelarea relației cu teatrul a celor dintâi).

Repertoriul teatrului cuprinde în prezent 13 producții, între care una singură, 4 dansuri de Albert Espinosa, în regia Adrianei Zaharia, destinată adolescenţilor între 14 și 18 ani. Iată de ce, pentru prima dată în istoria sa de peste două decenii, Excelsior se va concentra asupra unei categorii de public în general ignorată în alcătuirea repertoriilor, adică exact cea care îi asigură locul unic în peisajul teatral al orașului.

Însă, până la înnoirea repertoriului cu titluri atractive pentru preadolescenți și adolescenți, Excelsior va prospecta piața, alegând din oferta existentă spectacole create de tineri pentru tineri. Astfel, sediul său va găzdui săptămânal producții independente cu tematică adecvată acestor vârste, un program conceput și ca o șansă de afirmare profesională acordată creatorilor aflați la început de drum.

În același sens, dar cu un dublu obiectiv, cultural și educațional, va fi lansat luna următoare Programul Art-Creative, axat pe concursul anual de dramaturgie pentru tineri New Drama, urmat de lecturi ale textelor câștigătoare și un workshop de scriere dramatică susținut de un dramaturg asociat (cooptat dintre numele cele mai importante ale generației actuale de autori dramatici).

teatrul-excelsior-bucuresti siglaLuându-și în serios misiunea educativă, Excelsior pregătește și o serie de programe de educație nonformală, în acord cu legea Educației Naționale, pentru a fi cât mai prezent în viața copiilor nu doar în timpul anului școlar, ci și în perioada vacanțelor și a Săptămânii „Școala Altfel”.

În egală măsură, Excelsior va acorda atenție teatrului de intervenție socială și terapiei prin teatru, dezvoltând, în special în afara sediului său, programe precum Povestea vine la tine (lecturi interactive) pentru copiii din categoriile defavorizate, deplasându-se, în acest scop, în centrele de plasament, centrele de reabilitare și de reeducare din Bucureşti și din zona limitrofă a capitalei, precum și în şcolile din cartierele cu risc de excludere socială (Ferentari, Rahova etc.).

Mai mult, în fiecare lună, pe durata stagiunii, Excelsior va fi voiajor în localităţile din jurul Bucureştiului care nu au teatre sau teatre de profil (ex: Voluntari, Otopeni, Călăraşi, Buzău, Mizil, Alexandria, Câmpina etc.), grație parteneriatelor ce vor fi încheiate cu primăriile locale. Turneele periodice din programul Călători în ținutul copilăriei vor viza însă și alte destinații, inclusiv diaspora.

Din categoria nonprofit este de menționat inițiativa Teatru la mall, implicând prezentarea unor fragmente din spectacolele Excelsior în locurile de promenadă predilecte ale bucureștenilor. „Brandul” Excelsior se va impune, astfel, într-un loc ce oferă multiple modalităţi şi spaţii de socializare, creându-se, astfel, premise pentru reîntâlnirea cu privitorii și la sediul teatrului.

teatrul-excelsior-bucuresti siglaTot în planul mobilității și al deschiderii, Excelsior, de altfel membru al filialei române a Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret (ASSITEJ), își dorește să devină cât mai vizibil în afara țării, integrându-se într-o Europă creativă, a colaborării. Vor fi inițiate proiecte comune de anvergură cu instituțiile similare, mai cu seamă din zona Europei de Sud-Est.

La sediu, în perioada următoare vor avea prioritate programele concepute în sprijinul familiei. Primul dintre acestea – Ludoteca pentru părinți și copii – implică parteneriate cu teatrele bucureștene și are în vedere amenajarea unui centru de activități (re)creative și educaționale, ca loc de întâlnire, joc și socializare pentru copii, cu sau în absența părinților (care vor putea viziona, în acest timp, spectacolele teatrelor „pentru adulți” din capitală).

  1. Primele două titluri anunțate în repertoriul stagiunii se înscriu în strategia de schimbare a percepției publice față de Teatrul Excelsior, marcând tranziția spre o platformă cât mai diversificată de spectacole, în care dramaturgia originală și dramatizările valoroase din marea literatură să fie transpuse în formule estetice curajoase, interdisciplinare, receptive la noile tehnologii.

Richard-Bovnoczki-si-Stefania-Dumitru_Kiki-si-Bozo_foto-Maria-Stefanescu

Richard Bovnoczki și Ștefania Dumitru în Kiki și Bozo

Cu Kiki și Bozo, repertoriul teatrului de copii din România a câștigat, fără îndoială, o piesă excepțională. Dramaturg, regizor de teatru, scenarist, producător de film şi membru fondator dramAcum, Andreea Vălean a scris acest text cu ani în urmă, în urma unei rezidențe în Macedonia, pe malul lacului Ohrid, în perioada când se pregătea să devină mamă.

„Teatrul Excelsior mi-a făcut propunerea ideală oferindu-mi să montez Kiki și Bozo”, a spus la conferința de presă Peter Kerek, regizor de teatru, film și televiziune care a debutat de curând în teatrul de gen (pe scena de la „Ion Creangă”, colaborând și acolo cu scenografa Iuliana Vîlsan). Originalitatea piesei despre întâlnirea dintre un copil care fuge de moarte și un bătrân care se pregătește s-o întâlnească, stă în abordarea temei grave, dacă nu cumva chiar tragice, într-un mod magic, plin de candoare. Completându-l, Iuliana Vîlsan a dezvăluit că spectacolul este gândit ca „o cutiuță muzicală care oferă evadări și totodată introduce personajele într-o atmosferă tandră și jucăușă” (muzica va fi interpretată live de pianistul Răzvan Apetrei). Prezent la conferința de presă alături de colegii săi din distribuție Raluca Botez,  Ștefania Dumitru și Alexandru Mike GheorghiuRichard Bovnoczki a încheiat spunând că își dorește să participe la cât mai multe proiecte de calitate („noncomerciale”) ale Teatrului Excelsior.

Kiki-si-Bozo_Teatrul-Excelsior_foto-Maria-Stefanescu

Kiki și Bozo

Spectacolul Kiki și Bozo este destinat copiilor cu vâsta între 10 și 14 ani.

Primele reprezentații sunt programate vineri, 17 octombrie 2014, ora 19.00 și duminică, 26 octombrie 2014, ora 11.00.  

Andreea Dumitru

consilier artistic

Kiki şi Bozo de Andreea Vălean

Regia:  Peter Kerek. Distribuţia: Kiki  – Ştefania Dumitru / Raluca Botez; Bozo – Richard Bovnoczki / Alexandru Mike Gheorghiu; Sufletul lui Bozo  – Ion Bechet / Dan Clucinschi. Scenografia: Iuliana Vîlsan. Muzica: Răzvan Apetrei.

Fotografii de Maria Ștefănescu