„Orlando” de Florentina Loredana Dalian

orlando proza scurta de florentina loredana dalian

proza scurta rubrica liber sa spunPe lângă Teatrul nostru, se aciuase, la un moment dat, un tânăr straniu. Pe de o parte, foarte speriat în relaţiile cu oamenii, părea a fi retardat; pe de alta, avea abilităţi la care mulţi dintre noi nici nu visează. De exemplu, putea să efectueze mental calcule imposibile, dând rezultatul aproape instantaneu la înmulţiri, împărţiri, ridicări la pătrat ale unor numere interminabile. Îţi lua mai mult să-l verifici cu calculatorul decât îi trebuia lui să calculeze. Compunea muzică astrală – aşa îi spunea el, scria poezii în engleză. Dar adeseori nu putea rosti o frază scurtă despre sine sau despre o situaţie. Nu interacţiona cu oamenii, decât prea rar şi numai dacă nu avea de ales. Doar de mine s-a lipit, din nu ştiu ce motiv. Poate a simţit că îmi era milă de el atunci când ceilalţi îl fluierau sau îl batjocoreau în timp ce, de nevoie, trecea printre ei. Fugea, se ascundea ca un animal hăituit. Altfel, presta orice muncă fizică la care era pus: cărat decorul, lustruit pantofii actorilor, târât genţile actriţelor. Directorul l-a luat din milă, dar mai ales pentru că i-a fost jenă să-l refuze pe tatăl său, un vechi prieten, compozitor, care, cu toată suferinţa de a-l vedea aruncat într-o lume care nu este a lui, s-a gândit că tot e mai bine decât ţinut acasă sub un clopot de sticlă, mai ales că deja era trecut de vârsta de 25 de ani. Nimeni nu ştia ce-i cu el, de ce s-a născut aşa sau dacă avea o inadaptabilitate dobândită. Parcă i-ar fi fost frică de viaţă. Continuă lectura „„Orlando” de Florentina Loredana Dalian”

Poezia săptămânii: „Ca-ntr-un balet de Ceaikovski” de Florentina Loredana Dalian

poezia saptamanii renoir jeanne samary florentina loredana damian

Ca-ntr-un balet de Ceaikovski

Sunt zile când viaţa-i mai tristă
decât o sală de teatru după ce spectatorii au plecat.
Cortina cade greu peste vise,
peste iluzii, peste închipuirile toate.poezia saptamanii rubrica liber sa spun
Luminile se aprind,
dar vezi numai praful
înălţându-se fir cu fir
umplând până la refuz golul
din vieţile atâtor muritori,
golul atâtor singurătăţi,
golul acesta atât de plin
de nimic şi de praf.
Actorii îşi leapădă personajele
până la următoarea reprezentaţie
când iar or să facă frumos.
Unii mai rămân machiaţi –
o prelungire a iluziei
că încă mai sunt aceia care nu sunt,
aceia care n-au fost şi nu vor fi niciodată.
Iat-o pe regina-mamă,
şi-a dat rochia jos,
fumează, înveşmântată-n crinolină.
Cineva bate la uşă – nişte flori.
Ah, florile!
Ţigara a ajuns la filtru,
cade, uitată, în scrumieră,
crinolina cade şi ea, căzute sunt toate…
Gata! Înapoi la pereţii tăi!
Două ore ai fost regină-mamă,
acum te-aşteaptă vasele-n chiuvetă
(poezie curată!), oglinzile mincinoase
şi liniştea care-ţi perforează timpanul.
Te uiţi la ceas, ceasul se uită la tine,
te uiţi la timp, el te uită.
Până mai ieri, aveai rolul Ofeliei –
Ofelia cea ingenuă, atât de blondă
şi cu ochi atât de nedrept verzi, frumoşii ochi verzi,
cu gene lungi, negre, întoarse, rimelate.
Eşti o babă, nu te mai iluziona!
Şi rolul Ofeliei nu-ţi va mai fi atribuit niciodată.
Secundele fac piruete,
Priveşte-le cât de frumos pleacă
una câte una,
ca-ntr-un balet de Ceaikovski.  

Florentina Loredana Dalian 

Florentina-Loredana Dalian 4-09-2013
Florentina Loredana Dalian  

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

Vezi și: Proză scurtă: Balerina de Florentina Loredana Dalian, Premiul al II-lea la Concursul de poezie și proză scurtă (15 ianuarie –15 august 2015) organizat de revista „Occidentul Românesc”, publicație independentă care apare în Spania 

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

Radio România Cultural deschide sezonul de toamnă dintr-un liceu de elită din Bucureşti

radio romania cultural

Espresso, singurul matinal cultural național din România, îşi aşteaptă publicul pentru a începe şcoala aşa cum se cuvine. Luni, 14 septembrie, între orele 7.15–9.00, realizatorii emisiunii Espresso de la Radio România Cultural, Diana Joicaliuc şi Dan Vasiliu, vor transmite în direct de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti o ediţie specială, alături de invitaţii lor, elevi, profesori şi părinţi. Continuă lectura „Radio România Cultural deschide sezonul de toamnă dintr-un liceu de elită din Bucureşti”

Teatrul Naţional pentru Copii deschide porţile vacanţei

teatrul national pentru copii

Duminică 14 iunie 2015, de la ora 11.00, în Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, Teatrul Naţional pentru Copii a programat un eveniment pentru a marca închiderea stagiunii la Teatrul Naţional din Bucureşti şi începutul vacanţei de vară. Continuă lectura „Teatrul Naţional pentru Copii deschide porţile vacanţei”

„Luceafărul”, dramatizare de Puşa Roth după poemul lui Mihai Eminescu

luceafarul pusa roth premiera absoluta triest

Sâmbătă, 6 iunie 2015, la ora 15.45 (ora Italiei) la Consulatul General al României de la Triest, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, a avut loc premiera absolută a spectacolului Luceafărul, dramatizare de Puşa Roth după poemul Luceafărul de Mihai Eminescu. Spectacolul a fost pregătit de doamna Mirela Corina Chindea, profesor coordonator din cadrul Institutului Limbii Române (ILR) pentru centrele Udine, Prata di Pordenone, Gorizia, Tricesimo din regiunea Friuli Venezia Giulia. Continuă lectura „„Luceafărul”, dramatizare de Puşa Roth după poemul lui Mihai Eminescu”

Mesaj Internațional de Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2015

ziua-mondiala-a-teatrului-2015

calendarPe adevăraţii maeştri ai teatrului îi găsim, mai degrabă, departe de scenă. De obicei, ei sunt cei care înţeleg ca teatrul nu e o maşină de reprodus clişee şi convenţii. Sunt cei care-i caută sursa vie pe care nu o regăseşti tot timpul în sălile de teatru unde mulţimi de oameni se-nghesuie în fiecare zi, preocupaţi să copieze o lume sau alta. Copiem, în loc să ne creăm propriile lumi care să incite la dezbateri, care au la bază emoţiile ascunse în interiorul nostru. În fapt, tocmai Teatrul este cel care reuşeşte să dezvăluie aceste lumi.

De multe ori mă întorc la proză ca să înţeleg mai bine cum e teatrul. Zi de zi, mă surprind gândindu-mă la scriitorii care, acum aproape o sută de ani au descris în mod profetic, dar fără exagerare, decăderea zeilor europeni, apusul ce a cufundat civilizaţia noastră într-o beznă în care nici astăzi nu s-a făcut lumină. Mă gândesc la Franz Kafka, la Thomas Mann şi la Marcel Proust. Acestor profeţi le-aş adăuga astăzi numele lui John Maxwell Coetzee.

ziua-mondiala-teatrului-liber sa spuneatrala-radio

Sentimentul lor comun al sfârşitului inevitabil al lumii – nu al planetei, ci al unui model al relaţiilor interumane  – şi al ordinii sociale şi răsturnărilor acesteia, ne însoţeşte astăzi, marcându-ne profund. Pe noi, cei care trăim după sfârşitul lumii. Noi, care trăim în faţa unor crime şi conflicte ce izbucnesc în fiecare zi, în mereu alte locuri, mai rapid chiar decât reuşesc să fie relatate de mijloacele de comunicare. De altfel, aceste „incendii” devin repede plictisitoare şi dispar fără urmă din relatările de presă. Iar noi ne simţim neputincioşi, îngroziţi şi încolţiţi. Nu mai suntem capabili să înălţăm turnuri, iar zidurile pe care le construim cu încăpăţânare nu ne apără de nimic; dimpotrivă, ele însele au nevoie de protecţie şi grijă, lucru care ne consumă o bună parte din energia noastră vitală. Şi nu mai avem forţa de a încerca să vedem ceea ce se află în spatele porţilor, dincolo de zid. Tocmai din acest motiv teatrul ar trebui să existe şi, de acolo, din spatele porţilor, să-şi caute forţa. Pentru a pătrunde cu privirea acolo unde ne este interzis.

„Legenda însă încearcă să explice inexplicabilul. De vreme ce pleacă de la un adevăr, trebuie să sfârşească din nou în inexplicabil” – în aceste cuvinte descrie Kafka transformarea legendei lui Prometeu. Eu asociez profund aceste cuvinte modului în care ar trebui să fie teatrul. Şi un asemenea teatru, care să-şi aibă începutul în profunzimea adevărului iar sfârşitul în inexplicabil, le doresc tuturor slujitorilor acestuia, atât celor de pe scenă, cât şi celor din public. Le-o doresc din tot sufletul! 

Krzysztof Warlikowski

 Traducere în limba română de Luiza Săvescu

Mesajul International Ziua Mondiala a Teatrului 2015

Krzysztof Warlikowski. Foto: Bartek Warzecha   

Krzysztof Warlikowski este unul dintre cei mai reprezentativi regizori europeni ai generaţiei sale. S-a născut în Polonia în 1962. Împreună cu scenografa Małgorzata Szczęśniak, Warlikowski creează imagini teatrale excepţionale. În munca sa cu actorul, îl îndrumă pe acesta către cele mai profunde straturi ale creativităţii sale. A inventat, practic, un nou fel de a pune în scenă Shakespeare. Opera sa include, de asemenea, interpretări subversive ale tragediilor greceşti şi este cunoscut şi pentru punerea în scenă a autorilor contemporani. Producţia sa Purificare de Sarah Kane a fost foarte bine primită la Festivalul de la Avignon în 2002 şi la Festival de Théâtre des Amériques din Montréal – acesta fiind un moment decisiv pentru intrarea lui Warlikowski pe scena internaţională.

Din 2008 este director artistic al NowyTeatre (Teatrul Nou) din Varşovia, unde a regizat până în prezent patru spectacole care au la bază adaptări proprii după mai multe texte: (A) Pollonia (2009),Sfârşitul (2010), Povestiri africane de Shakespeare (2011) şi Kabaretwarszawski (2013). În prezent lucrează la adaptarea pentru scenă a romanului În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust.

La NowyTeatre, Warlikowski a creat o viziune personală a rolului şi locului teatrului în societate, implicând şi spectatorii. Motto-ul său pentru teatru a devenit: „Evadarea prin teatru.”                                   

Spectacole regizate de Warlikowski au fost prezentate la cele mai importante festivaluri de teatru ca: Festival d’Avignon, Festival Prensa de Otoño in Madrid, Edinburgh International Festival, Wiener Festwochen, Next Wave Festival BAM – New York, Athens Festival, International Theatre Festival Santiago a Mil în Chile, International Theatre Festival PoNTI în Porto, XXI Seoul Performing Arts Festival în Coreea de Sud, Festival BITEF în Belgrad.

Activitatea artistică a lui Krzysztof Warlikowski include de asemenea opera. Warlikowski a regizat în cele mai importante opere din lume, inclusiv La Monnaie din Bruxelles, Opera Naţională din Paris şi Opera de Stat Bavareză din München. În dorinţa sa de a „reteatraliza” opera, este perceput ca un regizor de operă revoluţionar. Printre altele, el a pus în scenă: Iphigenia in Tauris, The Makropulos Affair, Parsifal, The Woman without the Shadow, Medea, Lulu şi, de curând, Don Giovanni.

Krzysztof Warlikowski a câştigat numeroase premii printre care Premiul Uniunii Criticilor de Teatru din Franţa în 2003 pentru spectacolul Purificare de Sarah Kane, considerat ca fiind cel mai bun spectacol de limbă străină prezentat în Franţa în stagiunea 2002–2003. În 2008, criticii francezi i-au acordat, de asemenea, un premiu pentru Îngeri în America. El a fost premiat şi de către Secţia Criticilor de Teatru – secţia poloneză a Institutului Internaţional de Teatru pentru promovarea teatrului polonez în străinătate. În 2006 a primit prestigiosul „Meyerhold” la Moscova, iar în aprilie 2008 „Premiul Europa Noi Realităţi Teatrale” la Salonic, Grecia. În luna mai 2008 New York’s Village Voice i-au conferit lui Warlikowski „ObieAward” pentru spectacolul Krum de Hanoch Levin, prezentat la cea de-a 25-a ediţie a BAM Festival. A primit „Golden Mask” pentru cel mai bun spectacol străin în Rusia, în 2011, pentru producţia NowyTeatr cu (A) Pollonia. În luna mai 2012, NowyTeatr este premiat de către juriul internaţional prezidat de Gérard Mortier cu „Diagilev Award” în Perm pentru spectacolul Povestiri africane de Shakespeare. În 2013 a primit din partea Franţei titlul de Comandor al Artelor şi Literelor.

Sursa: UNITER

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Teatru

Arhiva rubricii Calendar

Rezultatele preselecției Galei Tânărului Actor – HOP 2014

hop 2014 uniter  preselectie

În zilele de 15, 16 şi 17 iulie a.c. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor, unde s-au prezentat 179 de tineri absolvenţi ai facultăţilor de teatru din Bucureşti şi din ţară.

La secţiunea Grup, comisia formată din Ana Ciontea, Claudiu Groza şi Cristian Theodor Popescu a decis ca următoarele spectacole să fie admise în concurs:

1. Ce a zis vrabia de Danny Mitarotondo, cu: Alexandru Malaicu şi Ioan Alexandru Savu, absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu

2. Feromonii de Theo Herghelegiu, cu: Alexandra AcalfoaePetruţ-Laurenţiu ButumanAda LupuAnca Pascu şi Cosmina Rusu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi

3. O poveste imposibilă de Alina Suărăsan pe fragmente din Visul unei nopţi de varăNoraFaust,Unchiul Vanea, cu: Lucian Mihai Ionescu, Dana-Maria Marineci, Smaranda Nicolau, Ana Bianca Popescu, Oana Cristina Puscatu şi Alina Suărăsan, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti 

4. Paravan – Două telefoane de Matei Lucaci Grunberg, cu: Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Octavian Costin, Mădălina Craiu şi Ştefan Huluba, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti.

gala tanarului actor hop 2014 rezultate preselctie

La secţiunea Individual, comisia formată din Radu Afrim, Marius Manole şi Mihaela Michailov a declarat admişi în concurs următorii candidaţi:

1. Alexandru Constantin Apostol, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

2. Cătălin-Nicolae Asanache, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

3. Ana-Maria Bercu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

4. Andrea Erika Bokor, Universitatea de Arte, Târgu-Mureş

5. Andrei Brădean, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

6. Claudia Chiraş, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

7. Daniel-Ioan Chirilă, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

8. Andrei Ciopec, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

9. Ruxandra Coman,Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

10. Răzvan Corneci, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

11. Flavia Giurgiu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

12. Ştefan Huluba, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

13. Ada Lupu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

14. Dana-Maria Marineci, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

15. Andrei Ioan Morariu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

16. Marian-Gabriel Olteanu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

17. Aurora Păunescu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

18. Ioana-Maria Repciuc, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

19. Réka Szász, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj

20. Alexandru Ştefănescu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti

21. Iulia Valentina Verdeş, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti.

Ediţia a XVII-a a Galei Tânărului Actor al cărei director artistic este regizorul Radu Afrim se va desfăşura la Costineşti în perioada 9–12 septembrie 2014.

Gala Tânărului Actor este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti. Co-organizator: Ministerul Culturii

Co-producător: Televiziunea Română

Sponsor principal: MOL România

Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune

Parteneri: Teatrul Naţional Bucureşti, Editura Nemira.

În curând veţi afla alte noutăţi ale ediţiei.

 UNITER 

Mișu SlătcuIescu a plecat să se odihnească printre stele

Misu Slatculescu

Un mesaj scurt îmi vine din Caracal: „A murit nea Mişu!” Din păcate, e adevărat, nenea Mişu Slătculescu, omul care a fost sufletul şi, până la urmă, simbolul vieţii culturale din oraşul meu natal, unul dintre marii ziditori de frumos ai Romanaţiului şi ai Olteniei, s-a mutat la ceruri! Încerc să adun câteva gânduri cernite şi cuvintele refuză, pentru un om ca Mişu Slătculescu, timpul trecut.

L-am cunoscut acum 55 de ani când, elev în clasa a VII-a a Şcolii elementare nr. 2 din Caracal, m-am încumetat să trec pragul Casei orăşeneşti de cultură cu niscai mâzgăleli cu pretenţii de poezie şi am mers aţă (cum se zice pe la noi) la „tovarăşul director”. Care m-a și cooptat ca membru al Cenaclului literar „H. G. Lecca”. Aici am început să deprind patima cuvintelor potrivite şi tot aici am întâlnit intelectuali de ţinută, oameni cu o vastă cultură şi, nu o dată, cu un curaj aparte în a-şi afirma crezul în adevărata artă, mai presus de dogmele draconice ale proletkutismului: scriitorul Nicolae-Paul Mihail, doctorul Vasile Nicolicioiu, profesorul Ion Precupeţu şi încă atâţia oamenii de suflet şi de condei. Aşa se face că, în loc de A. Toma şi de D. Th. Neculuţă, la cenaclu se discuta despre Al. Philippide, iar în loc de Timur şi băieţii lui sau se comenta, aplicat şi cu multe citate „de la sursă” despre Albert Camus şi Jean-Paul Sartre. Lucru nu chiar aşa de la îndemână, fiindcă, încă, eram sub zodia nefastă a realismului socialist şi a „artei cu tendinţă”, iar indexul politic şi ideologic avea ca predilecte „obiective” pe Blaga şi Ion Barbu, pe N. Iorga şi Vasile Pârvan, dar şi monumentala Istorie a literaturii române. Curând aveau să vină şi primele semne ale „dezgheţului”. Apare revista „Secolul 20”, o adevărată fereastră spre lumea literară şi culturală a Europei şi a umanităţii. Lucrurile luau un alt curs şi în ceea ce priveşte valorile esenţiale, perene, ale literaturii române, de exemplu în numărul 5/mai 1963 al revistei „Viaţa românească” o întreagă secţiune este consacrată lui Titu Maiorescu. Mentorul „Junimii” încetând, astfel, să mai fie „ideologul reacţiuni burghezo-moşiereşti” şi redevenind, mai ales datorită studiului scris de profesorul clujean Liviu Russu ceea ce de fapt şi era-un om de răscruce al culturii româneşti.

caracal

Toate astea nu ne puteau lăsa indiferenţi nici pe noi, pe „cenaclişti” aşa încât nu mică ne-a fost mirarea când, la o reuniune, Nicolae Paul Mihail – despre care se ştia că este buni prieten cu Eugen Barbu, cel abia scăpat dintre furcile caudine ale „criticii juste şi aspre” la care fusese supus romanul Groapa – a citit o proză intitulată Femeia cibernetică. Lucrare provocatoare, nu-i aşa?, de la chiar titlul: fiindcă hai, treacă-meargă, femeia ca femeia, dar de ce şi „cibernetică”, de vreme ce faimosul Dicţionar de filozofie (sic!) editat la Moscova sub coordonarea unuia dintre ideologii şefi ai Kremlinului, Boris Ponomoriov, definea cibernetica drept „pseudo-ştiinţă reacţionară menită să aservească omul maşinii”?

Cu timpul, devenind eu unul mai „de-al casei”, adică al Casei de Cultură, aveam să aflu că nu numai la cenaclul nostru se discutau şi chiar se comiteau lucruri nu tocmai „pe linie” (pe linia partidului , desigur!) ci şi la trupa de teatru sau la formaţia de muzică uşoară se puneau la cale tot felul de experimente ambiţioase şi nu prea conforme cu indicaţiile superioare… De exemplu, la formaţia de muzică uşoară, al cărui suflet era mereu tânărul Lele (Petre) Marinescu jazzul era la mare preţ, fie şi pentru că, drept material de studiu, aveam la dispoziţie potpuriurile pentru pian ale lui Jancsy Korrossy, audiate ore în şir şi analizate secvenţă cu secvenţă după discurile pe care subsemnatul le primise de la „domnul Jancsy”însuşi. Un merit deosebit în aceste acţiuni ambiţioase revenindu-i admirabilului nostru concetăţean,compozitorului Radu Şerban („Prieten drag, ne cunoaştem de-o viaţă/De ani şi ani, lângă mine te ştiu”), cel care mai de fiecare dată când ajungea în „oraşul meu natal, cu flori în gară,cu chioşc în parc şi festival, urmat de bal”, aducea partituri şi discuri pe care ni le lăsa spre luare aminte. Dar, despre inimoşii şi dăruiţii împătimiţi ai Thaliei pe care i-a prenumărat, de-a lungul anilor, echipa de teatru a casei noastre de cultură mai multe se poate afla din volumul scris, cu miez şi cu tâlc, de către nenea Mişu însuşi: De-ale teatrului la Caracal. Carte din care, modest, autorul se omite de foarte multe ori pe sine. Drept pentru care adaug, aici şi acum, o mărturisire pe care mi-a încredinţat-o minunatul Om şi Actor Silviu Stănculescu şi anume că Nenea Mişu a fost cel care l-a sfătuit şi l-a convins să urmeze studiile actoriceşti. Iar Silviu Stănculescu este unul dintre cei pe care acest adevărat argint viu al vieţii spirituale a Caracalului şi a Romanaţiului i-a susţinut, cu pasiune şi încredere, ca să-şi urmeze vocaţia. Motiv pentru care, atunci când clădirea monumentală a Teatrului Naţional, care astăzi poartă numele lui Ştefan Iordache, reintra în circuitul cultural naţional, încheiam notaţiile din „Jurnalul Naţional” îndemnându-i pe tinerii sau mai puţini tinerii iubitori de teatru din urbe ca ori de câte ori îl vor întâlni pe Mişu Slătculescu să îşi scoată pălăria: „Aveţi de ce şi aveţi pentru cine!”

teatrul-national-caracal

Teatrul din Caracal

După cum era de aşteptat, asemenea „devieri de la linia justă” nu puteau scăpa vigilenţilor de partid şi de stat care periodic îl chemau la ordine pe directorul Casei de Cultură, pe Nenea Mişu. Care, mai de fiecare dată, para aducând ca argumente fie lucrările unor cenaclişti apărute în prea literară, fie premiile şi succesele de public obţinute de corul dirijat de admirabilul profesor Vasile Dobru şi de ansamblul folcloric. Şi este locul să spun răspicat că, dacă astăzi municipiul Caracal este recunoscut ca fiind „Capitala Căluşului Românesc”, după ce, încă în anul 2005, Căluşul a fost inclus pe „Lista UNESCO a Patrimoniului Imaterial al Umanităţii”, acestea se datoresc şi osârdiei împătimite a lui Nenea Mişu Slătculescu! Un om care a ştiut şi a reuşit să facă din tezaurul spiritual al acestor locuri nu un simplu pretext de pseudo-patriotism local, ci o punte de dialog cu universalitatea. Ceea ce, să o recunoaştem, e ceva mai mult şi mai frumos decât formula uşor ridicolă şi mercantilist-tehnocratică: „manager cultural”!

În ultima vreme, mergem mai rar pe la Caracal, iar de la Nenea Mişu primeam,uneori, mesaje prin care mă îndemna să îi transcriu câteva amintiri din anii petrecuţi la Casa de Cultură pentru un volum de mărturii pe care îl pregătea. Şi, de fiecare dată când îi mai ceream o păsuire, Nenea Mişu îmi răspundea resemnat: „Eu te mai aştept, dar până când?”

Iată, de ce, aseară, când am primit cumplita veste de la admirabilii mei prieteni, Ligia Pavel, cea care i-a urmat,pentru mulţi şi rodnici ani, ca director al Casei de Cultură „Radu Şerban” (azi Centrul Cultural „Radu Şerban”) şi colonelul Nicolae Popescu, fostul comandant al Casei Armatei, mi-am amintit de vorbele amare cu care îşi întâmpina prietenii Tudor Muşatescu – în al cărui Titanic vals Mişu Slătculescu a făcut un Spirache Necşulescu de zile mari – după ce aflase necruţătorul diagnostic: „De ce nu vii să mă vezi? O să mă duc şi o să-ţi pară rău.”

Da, Nene Mişule, te-ai dus şi o să ne pară rău. Ne vei lipsi, dumneata, omul de mare suflet şi de împătimită dăruire. Dar îţi promitem că nu vom uita lecţia de viaţă şi de speranţă pe care ne-ai lăsat-o prin tot ce ai durat în necuprinsul ei izvor de frumuseţe.

Odihneşte-te în pace, prieten drag, care nu ai cunoscut odihna!

Şerban Cionoff

Clubul Dramaturgilor: Puși Dinulescu ne invită la un „senvici cu infinit” la ICR

pusi dinulescu clubul dramaturgilor senvici cu infinit

eveniment liber sa spunLuni, 25 noiembrie 2013, de la ora 18.00, în sala proaspăt renovată a Institutului Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), Clubul Dramaturgilor se va reuni pentrupusi dinulescu al treilea spectacol-lectură al stagiunii: Senvici cu infinit de Puși Dinulescu. Vor citi actorii: Mihai Niculescu, Manuela Ciucur, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu-Weigel, Puiu Mărgescu, Liliana Pană. Regia: Vasile Manta.

Clubul Dramaturgilor este organizat de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român și Radio România Cultural.

Intrarea este liberă și toți iubitorii de teatru sunt invitați călduros. Lectura va fi urmată de dezbateri pe marginea piesei.

 

„Medeea Redux” cu Amalia Huţan la Teatrul Mignon

Amalia Hutan

Teatrul Mignon din București (Bd. Hristo Botev nr. 1) vă invită vineri, 11 octombrie 2013, ora 19.30 la spectacolul Medeea Redux cu Amalia Huţan.

Amalia Huțan a câştigat la Gala Hop 2013 Premiul „Amza Pellea” – pentru cea mai bună actriţă, acordat de Oana Pellea, care a înfiinţat la această ediţie a Galei Premiile „Amza Pellea”.

Piesa Medeea Redux face parte din trilogia de piese într-un act a lui Neil LaBute, Bash. O trilogie contemporană. Regia: Vlad Massaci.

medeea-redux-amalia-hutan-mignonmedeea-redux-amalia-hutan-mignon

„Povestea unei vieți sau a unei generații a întregii umanități? Atâta timp am făcut numai mizerii, încât nu mai suntem în stare să găsim drumul sau reperul sau ce-o fi.”

Un one woman show despre o fată de 13 ani care este sedusă de profesorul ei, un spectacol în care Amalia Huțan trece cu succes de la prospețime comică la tragismul personajului.

Preţ bilet: 30 lei

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro

Bilete online pe www.iabilet.ro

www.facebook.com/TeatrulMignon