Din Bucureștiul de altădată: Teatrul cel Mare

teatrul-cel-mare din bucuresti

Doamnelor şi domnilor, ne vom opri astăzi în Bucureştii anului 1871, pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), iar ghid ne este şi de această dată Constantin Bacalbaşa*), autorul volumului „Bucureştii de altădată” (București, Editura Eminescu, 1987, pag. 122). Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Teatrul cel Mare”

Expoziție de grafică Bogdan Calciu

expozitie personala grafica bogdan calciu

eveniment liber sa spunÎn perioada 7–25 mai 2013, Biblioteca Metropolitană București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va găzdui expoziția personală de grafică a artistului Bogdan Calciu, intitulată Portretul unui oraș: București. Vernisajul va avea loc joi, 9 mai 2013, la ora 17.00. Prezintă: Costin Tuchilă.

Program de vizitare: luni–miercuri: 9.00–19.00; joi–vineri: 9–16.00; sâmbătă: 9.00–13.00; duminica închis. Intrarea liberă.

Un excelent desenator, cum sunt puțini astăzi, este Bogdan Calciu. Imaginile din Bucureștiul de astăzi și de altădată, portretele, seriile de ilustrații, cum este recenta D’ale carnavalului, caricaturile sale atestă, pe lângă ochiul de observator minuțios, siguranţă în conducerea liniei, studiu atent al perspectivei, proporție, surprinderea detaliului semnificativ pentru fiecare dintre subiectele alese.

Hotel Intercontinental bucuresti desen bogdan calciu expozitie graficaPortretul unui oraș: București, prima expoziție personală a graficianului, reunește 36 de desene în tuș, în creion, în tuș și acuarelă – o călătorie în arhitectura de ieri și de azi a orașului. Monumente, clădiri și străzi celebre, unele dispărute, dar a căror memorie e încă vie, locuri care evocă o istorie bogată și care vorbesc de la sine despre trăsăturile particulare ale arhitecturii Bucureștiului sunt „revizitate” de ochiul artistului. Unul dintre desene înfățișează vechiul Teatru Național și Palatul Telefoanelor, așa cum arătau ele în perioada interbelică. În altul, vedem, parcă cu o urmă de nostalgie, vechea clădire a Radiodifuziunii, de pe strada G-ral Berthelot, distrusă la bombardamentul din 1944. Într-o plimbare sentimentală pe aceeași stradă Berthelot, ochiul se oprește asupra unor case de altădată, cu farmecul ferestrelor cu încadramente ornamentate și balcoanele mici care par și ele decorațiuni. Crengile stilizate ale unui arbore crescut spre cer sporesc impresia de verticalitate în Biserica Stavropoleos. Decupată din ansamblul de construcții, fațada Bisericii Italiene impresionează prin rigoarea detaliului, ca și Palatul Fundației Universitare „Carol I” sau Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.

Fostul Teatru National si Palatul Telefoanelor bogdan calciu

Bogdan Calciu, Fostul Teatru Național și Palatul Telefoanelor

Bogdan Calciu nu stilizează excesiv. Alege însă întotdeauna unghiul cel mai potrivit pentru a recrea imaginea și mai ales atmosfera pe care ea o degajă. Linia fină, în vârf de peniță, țesătura subtilă prin care un volum prinde viață în desen, jocul de lumini și umbre devin, în această serie dedicată Bucureștiului, elementele de construcție ale imaginii.

Costin Tuchilă

 Grafică de Bogdan Calciu

Societatea de Difuziune Radiotelefonica Bucuresti cladirea veche Radio

Societatea de Difuziune Radiotelefonică București (clădirea veche a Radiodifuziunii)

Case pe strada Berthelot desen de bogdan calciu

Case pe strada Berthelot, 1

Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos

Biserica Italiana bucuresti grafica bogdan calciu

Biserica Italiană

Fundatia Universitara Carol I

Fundația Universitară „Carol I”

Palatul Postelor

Palatul Poștelor

Pe Covaci desen de bogdan calciu centru vechi bucuresti

Pe Covaci

Din Bucureștiul de altădată: O farsă celebră

Este știut faptul că bucureştenii se caracterizează şi prin predispoziţia aproape permanentă pentru glumă, farsă sau vorbă de duh, chiar dacă de cele mai multe ori fac doar haz de necaz. Vă rețin atenția cu o farsă celebră din Bucureştii de acum aproape un veac și jumătate, farsă care a făcut istorie.

Pe vremea aceea, în Bucureşti, trăia un mare negustor, Nicu Creţeanu, om înalt, voinic, mare gurmand şi care nu circula niciodată pe jos. Bogat şi deschis la pungă, avea o sumedenie de prieteni. Cunoscându-i plăcerile şi dar ambiţiile, prietenii săi au pus la cale o întreagă comedie.

Astfel, într-o zi, Nicu Creţeanu intră la birtul Hugues, pentru a lua masa de prânz și văzu în galantar un platou plin cu raci de toată frumusețea. Frecându-şi mâinile de poftă, ceru ca platoul cu raci să fie dus la masa lui.

– Nu se poate, coane Nicule, îi răspunse şeful de sală, racii sunt deja comandaţi.

– Cum adică? Cine i-a luat?

– Un domn, Negroponte, care a venit ieri de la Galaţi. În momentul în care a văzut racii, i-a comandat pe toţi şi i-a şi plătit.

Furios, Nicu Creţeanu a plecat din birt fără să mai mănânce nimic. În piața Teatrului văzu trăsura cu care circula de obicei şi dădu să se urce în ea. Vizitiul îl opreşte și-i spune, ușor jenat:

– Sărut mâna, cucoane Nicule, azi nu sunt slobod.

– Cum aşa? Da, cucoane, astăzi am fost angajat pentru trei zile de domnul Negroponte.

Și astfel, Nicu Crețeanu, mare om de afaceri, a fost nevoit să meargă la magazinul său pe jos. Pe când se plimba el prin prăvălie, gândindu-se la cele întâmplate, văzu pe fereastră un precupeţ ce ducea, atârnate în cobiliţă, două cutii mari, pline cu icre de morun. Imediat i-a bătut în geam şi l-a chemat pe precupeț în prăvălie.

– Cum dai icrele?

– Nu sunt de vânzare, coane Nicule, sunt vândute.

– Cum vândute? Cui le-ai vândut?

– Zău, așa, coane Nicule! Le duc alături la Hotel, la un domn Negroponte din Galați.

Nu mai insist asupra reacţiei bietului Nicu Creţeanu, pentru că vă puteți imagina și dumneavoastră ce a fost la gura lui!

Seara se duse din nou la birtul Hugues să ia masa. De data aceasta, în galantar trona un miel de toată frumuseţea. Chiar şi pe vremea aceea, în luna ianuarie, când s-a pus la cale farsa, dar și acum, un miel era o delicatesă mai puţin obişnuită. Crețeanu, înfometat dar și pofticios, a lansat imediat comanda.

– Chelner, să mi se pună imediat o ciosvârtă la frigare.

Chelnerul se apropie de el şi-i zice:

– Nu se poate, coane Nicule, mielul nu este al nostru. L-a adus domnul Negroponte.

A fost cât p-aci ca eroul nostru să facă apoplexie din cauza enervării. După ce a mâncat cu chiu cu vai ceea ce a reușit să găsească la bucătărie, fără a fi comandat sau plătit de acel misterios domn Negroponte, Nicu Creţeanu, care avea o înţelegere cu casierul de la operă să-i rețină în fiecare seară locul numărul trei din rândul întâi, până la orele 7,30, după care putea să-l vândă dacă nu-l solicitase el, trimise chelnerul să-i aducă biletul la spectacol. Acesta se repezi peste drum la casa teatrului şi se întoarse la fel de repede. Fatalitate, biletul fusese vândut. E adevărat, trecuse deja de ora convenită cu casierul. Furios, Nicu Creţeanu se duse în persoană la casierul respectiv.

– Cui l-ai vândut? Poate vrea să-l schimbe?

– Nu-l cunosc, coane Nicule, zice că-i din Galaţi şi-l cheamă Negroponte.

– Negroponte? Spune-mi ce fel de om este? Vreau să-l cunosc de îndată. Ai un bilet alături?

– Am, coane Nicule, pentru dumneata am.

– Dă-mi-l imediat!

Nicu Creţeanu luă biletul şi intră în sală. Acolo, pe locul lui obişnuit se lăfăia o matahală cât toate zilele, îmbrăcată cu o jiletcă în carouri şi nişte pantaloni prăzulii. Se juca Trubadurul.

Când era mai concentrat asupra unei arii sau asupra unui duet, Crețeanu se pomeni că Negroponte îl pocneşte cu cotul în coaste. Marele negustor spumega, însă îşi stăpânea firea, deși tot timpul cât a durat spectacolul a fost persecutat în felul acesta. La plecare, omul nu a mai putut să rabde, mai ales că fusese călcat abitir pe bătătură.

– Pardon, domnule, dumneavoastră sunteţi domnul Negroponte?

– Cum aşa, coane Nicule, nu mă mai cunoşti? Eu sunt Tase bărbierul!

Prietenii lui Crețeanu, cei care puseseră la cale această farsă dusă aproape la extrem, îi luaseră bilet la operă lui Tănase ţiganul, bărbierul lui Nicu Crețeanu, şi-i spuseseră să-l înghiontească peste poate.

Nu se știe dacă Nicu Crețeanu și-a iertat prietenii, însă, ca orice om de lume, a povestit tuturor această întâmplare. Așa a străbătut timpul și a ajuns la dumneavoastră.

Pușa Roth

Din Bucureştiul de altădată: Însemnările unui ofiţer norvegian

În toamna anului 1876, capitala României devenise un centru de interes atât pentru reporterii celor mai importante publicaţii din vestul Europei, cât şi pentru reprezentanţii armatelor din ţările respective datorită evenimentelor politico-militare ce se desfăşurau în Peninsula Balcanică.

În această perioadă, alături de alţi observatori militari, se afla în Bucureşti Gunnar Sölfest Flood, ofiţer de Stat Major al Armatei Norvegiene.

În acestă calitate, el a vizitat România în două rânduri. Prima vizită a avut loc în perioada 9/21 decembrie 1876–26 ianuarie/7 februarie 1877, iar cea de a doua s-a desfăşurat între mijlocul lunii octombrie 1877 şi sfârşitul lunii ianuarie 1878.

În această a doua perioadă, Gunnar Sölfest Flood a însoţit trupele române aflate pe frontul de la Plevna, Rahova şi Vidin. În patrimoniul Muzeului Militar Naţional se află o copie a notiţelor sale zilnice realizate cu prilejul deplasărilor în România. Pe lângă interesul lor militar, acestea conţin şi o serie de elemente interesante pentru ilustrarea vieţii bucureştenilor şi Bucureştilor între anii 1876–1878.

Deşi au trecut peste 130 de ani de când au fost scrise, notiţele lui Gunnar Flood se dovedesc foarte interesante, reprezentând adevărate documente de epocă, cu caracter obiectiv, ce au surprins aspecte ale vieţii cotidiene bucureştene din acea perioadă. În notiţele sale, călătorul norvegian a consemnat momentul în care a ajuns în capitala ţării noastre, sosind cu ternul de la Viena:

„7/19 decembrie 1876. La 7/19 decembrie am părăsit Viena, dimineaţa, pe calea ferată, prin Cracovia, Roman, Galaţi, Bucureşti, unde am sosit la amiază, în ziua de 9/21 decembrie.

De la Roman încolo, ţara este o câmpie fertilă. Partea de nord a Moldovei accidentată şi foarte frumoasă. În România nu se vede decât rar o adevărată casă la ţară, numai bordeie mizerabile. Dar în depărtare se vede strălucirea clopotniţelor oraşelor.

10/22 decembrie 1876. De la gară şi până în centrul Bucureştilor nu sunt decât case sărace. Centrul oraşului e europenesc. Mare circulaţie de trăsuri. Birjele sunt întotdeauna înhămate cu doi cai, deseori de rea calitate. Chiar în centrul oraşului se văd căruţe înhămate cu boi sau cu doi cai. Atât trăsurile cât şi călăreţii merg în galop, chiar în mijlocul oraşului. Întinderea oraşului este foarte mare, din cauza felului cum sunt construite casele care, mai întotdeauna, nu au decât un singur etaj. Numai străzile din centru sunt pavate. Celelalte sunt groaznic de noroioase. Centrul oraşului este iluminat cu gaz aerian. Multe magazine bogate. Amestec destul de pronunţat de bogăţie şi de sărăcie.

11/23 decembrie 1876. Sâmbătă. Am văzut astăzi un ursar care se plimba cu patru urşi mari prin centrul oraşului.

Marele Hôtel du Boulevard, unde locuiesc, este cu totul la înălţimea hotelurilor din Paris.”

Tot în notiţele sale se găsesc însemnări despre viaţa culturală bucureşteană, desprinse din evenimentele la care a participat. Astfel, duminică 12/24 decembrie 1876, Gunnar Flood notează: „Pentru întâia oară ies, în mare ţinută, la Bucureşti. Vizitat Comandamentul, Ministrul de Război, Şeful de Stat Major General, Comandantul de Divizie, Marele Mareşal al Curţii. Seara am asistat la reprezentaţia dramei naţionale «Moartea lui Constantin Brâncoveanu», scrisă pe româneşte de un francez.”

Dacă urmărim cu atenţie evenimentele culturale consemnate de presa vremii, vom afla că duminică 12/24 decembrie 1876 a avut loc la  Teatrul cel Mare premiera dramei istorice Moartea lui Constantin Brâncoveanu, piesă în patru acte scrisă de domnul Rocques.

Cazat în plin centrul Capitalei, la Grand Hôtel du Boulevard (clădire care se mai păstrează şi astăzi, aflată la intersecţia Bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar Naţional), Gunnar Flood nu o evitat mahalalele bucureştene, descriind locuri, oameni şi comparând viaţa de mahala cu cea din centrul Capitalei:

„15/27 decembrie 1876. Astăzi m-am plimbat cu trăsura în mahalalele nord-estice ale oraşului. Străzile sunt pline de noroi, din care cauză cei mai mulţi mahalagii şi ţărani poartă cizme înalte, pantaloni largi şi un soi de haină destul de largă. Aceşti oameni seamănă cu pescarii de pe coastele noastre, dar sunt mai vioi şi mai înalţi. În genere, bărbaţii sunt mai frumoşi ca femeile. Centrul oraşului are un caracter european, mahalalele consistă din căsuţe mici, mizerabile, cu un singur cat (etaj), destul de numeroase pe străzile mai importante, aiurea mult risipite. Cocioabele acestea sunt însă foarte bine adaptate climei de aici. Din stradă se pot vedea lucrătorii în interiorul caselor. Am văzut astăzi doi fierari lucrând, stând turceşte pe jos. Nicovala era băgată în pământ. Din timpul unei plimbări de trei sferturi de ceas am trecut pe lângă două trăsuri cu roţile stricate.

În colţul străzii marelui hotel Boulevard trec, în mijlocul zilei, cam 600 de trăsuri înhămate cu câte doi cai, deci cam 1200 cai pe oră.

Ţăranii vin la oraş cu carele înhămate cu doi sau patru boi. Adeseori se pun doi cai înainte şi doi boi la oişte. Alteori patru cai înainte şi doi la oişte, toţi mici, cum sunt caii noştri în fiorduri.”

După ce face o prezentare a unor activităţi militare la care a participat în aceeaşi zi, ofiţerul norvegian notează: „Am văzut astăzi o revistă a pompierilor. Fiecare pompă e înhămată cu doi cai şi e întovărăşită de 12 oameni, care poartă coif de alamă galbena şi cizme mari. După pompă urmează două sacale cu apă înhămate cu câte un cal de fiecare pompă. În fine aparate de salvare şi oameni purtând topoare şi târnăcoape.”

A doua zi, Gunnar Flood a vizitat terenurile şi cazarma Batalionului de Geniu, aflată lângă câmpul de tragere al artileriei, ce se găsea în apropierea palatului de vară al principelui Carol (Palatul de la Cotroceni). Seara, se pare, a fost din nou la teatru, deoarece însemnările zilei de 16/28 decembrie 1876 se încheie cu următoarea notiţă:

„La Teatrul Naţional ofiţerii plătesc jumătate de preţ, doi lei fotoliul de orchestră şi un leu la parter. De asemenea la Operă. Se văd adeseori doamne stând în lojă cu spatele întors dispreţuitor spre scenă.”

Interesat şi de alte aspecte ale vieţii bucureştene, ofiţerul norvegian a vizitat Spitalul Colţea, sâmbătă 18/30 decembrie 1876, aşa cum reiese din nota cu aceeaşi dată: „Vizitat un spital pentru bolnavi săraci. Spitalul este întreţinut dintr-o avere care dă un venit de trei milioane lei. Consultaţia şi medicamentele gratuite pentru sărăci; patru sute de paturi. Tot soiul de bolnavi se primesc. Laborator pentru farmacişti. […] Aici se găseşte un turn unde este instalată paza contra incendiilor. […] Vizitat orfelinatul «Elena Doamna» situat pe un deal lângă oraş. Foarte frumos. 200 de fete. Aspect curat şi simpatic cu o frumoasă capelă şi o grădină vastă…”

Aceste câteva aspecte despre viaţa Bucureştilor şi a bucureştenilor, extrase din notele zilnice ale ofiţerului norvegian Gunnar Flood, ne îndreptăţesc să afirmăm că „trecutul este uşa viitorului”.

Puşa Roth