Istvan Teglas în „Deseori neobservat” la Teatrul Mignon

istvan teglas

Teatrul Mignon din București vă invită miercuri, 23 octombrie 2013, ora 19.30 la spectacolul Deseori neobservat, avându-l în rolul principal pe Istvan Teglas, care joacă pentru prima data pe scena noastră, împreună cu Cristian Gheorghe. Regia: Amalia Olaru. Scenografia: Hermina Stănciulescu. Video: Dani Ioniţă. Montaj video: Cătălina Antal.

Deseori neobservat este un spectacol autonom, cu reguli textuale proprii. Este vorba despre o „neîntâlnire” accidentală, un dialog între imaginar şi real, un joc despre limita dintre existenţă şi non-existenţă şi, desigur, despre iubire.

teatrul mignon deseori neobservat

Replici din spectacol:

LEO: Dar poate că o să te întâlnesc odată într-un alt loc. De pildă într-o gară. Să zicem că mă urc în tren şi tu te afli deja în acelaşi compartiment. Mă aşez vizavi de tine ca şi cum asta ar fi tot. Şi atunci voi începe să râd. Sau poate că nu voi râde. Deloc.”

EL: Odată mă voi uita în stradă de la fereastră şi-n ziua aia va ploua, iar jos un bărbat nu va reuşi să-şi deschidă umbrela. Eu voi vedea că mâinile lui sunt mâinile tale. Şi-atunci o să-i strig de la fereastră: De ce nu traversezi strada? Acolo pe partea cealaltă nu te vei uda. Iar el va spune : „Cum de mă tutuiţi?” Nu vă cunosc, domnule, vă tutuiesc doar mâinile!”

Daniela Plopeanu

Preţ bilet: 30 lei

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907
Bilete online pe www.iabilet.ro
Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.
Adresa: Bd. Hristo Botev nr.1
Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon
Tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

 

 

 

Răzvan Vasilescu în „Profu'” la Teatrul Mignon

razvan-vasilescu

În luna octombrie la Teatrul Mignon continuă parada marilor actorilor care vin să joace pe scena noastră şi să se întâlnească cu spectatorii Mignon.

Răzvan Vasilescu este Profesorul care ne dă încă o dată o lecție de actorie și de adevăr, pe scena Teatrului Mignon, pe 15 și 29 octombrie, ora 19.30, în piesa scrisă de Jean-Pierre Dopagne.

Jean-Pierre Dopagne, unul dintre cei mai traduşi şi jucaţi dramaturgi belgieni, explorează în piesele sale disfuncționalitățile societății, punând în lumina reflectoarelor aspecte cotidiene triviale, într-un stil unic, ce combină brutalitatea, umorul și candoarea. În piesa Profu’ e descompus sistemul educațional, într-o manieră atât de autentică încât fiecare cuvânt este actual și relevant pentru ce se întâmplă astăzi la noi.

profu mignon

„Mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim”, spune Profu’ în monologul scris de Jean-Pierre Dopagne.

Răzvan Vasilescu va trăi timp de o oră şi 30 de minute adevărul dramei profesorului: lupta continuă pentru educaţie, o luptă pe care elevii au abandonat-o dinainte de a o începe.

O dramă dureros de actuală, dar care vă va face să râdeţi copios şi de la care veţi pleca cu lecţia învăţată.

Daniela Plopeanu

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro 

Bilete online pe www.iabilet.ro

Adresa: Bd. Hristo Botev nr.1

Contact: tel. 0728291966

E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

www.facebook.com/TeatrulMignon

 

„debut treişpe”, un nou proiect la Teatrul Mignon

teatrul_mignon

eveniment liber sa spun„debut treişpe” înseamnă o scenă, o casă, o speranţă. Scena pe care fiecare tânăr actor îşi doreşte să joace, casa de care orice proaspăt spectacol are nevoie, speranţa din toţi iubitorii de teatru – fie că ea înseamnă „voi deveni un mare actor”, „voi creşte un mare actor”, „voi avea în faţă un mare actor”!

debut treispe mignon

Teatrul Mignon a iniţiat acest proiect pentru tinerii absolvenţi, care merită să aibă ocazia de a-şi arăta munca de ani de zile. Spectacolul de licenţă/masterat reprezintă prima mare investiţie a studentului de teatru, piesa la care lucrează poate cel mai mult, cu cel mai sincer logo teatrul mignon-mignondevotament şi care, de cele mai multe ori, rămâne prizonieră între zidurile şcolii. Atâta implicare, dăruire, îndrumare din partea unor mari actori şi profesori, toată energia, talentul şi timpul unui student dedicat ajung de cele mai multe ori să se concretizeze într-un spectacol jucat doar pentru colegi şi prieteni, ca mai apoi să se stingă! Nu, noi credem că acest moment nu trebuie să fie un sfârşit, ci un început: debutul! Aşa că ne-am deschis uşile şi vom transforma speranţa în şansă.

Vrem ca fiecare licenţiat în teatru să aibă acea scenă pe care să arate că poate, acea casă în care să-şi joace spectacolul şi acel loc, de început, din care să răsune ecoul său. Dacă Mignon este locul unde teatrul se întâlneşte cu spectatorul în căutarea regăsirii, „debut treişpe” aduce tânărul actor în acest teatru.

2013 este anul în care s-a înfiinţat Teatrul Mignon, în care s-a iniţiat acest proiect, în care tinerii noştri actori îşi încep cariera, asa că avem debut în masă!

„debut treişpe” se scrie cu litere mici, ca să crească mare!

kean spectacol mignon

Imagine din spectacolul Kean

Spectacolul care deschide acest proiect este Kean după J. P. Sartre/ W. Shakespeare şi va avea loc joi, 10 octombrie 2013, ora 21.15. Din distribuţie fac parte Mihai Niţu, Lia Gherman şi Vladimir Albu. Coordonator artistic: Adrian Titieni. Asistent proiect: Alexandru Pavel.

Cum să facem să nu mai fim spectatorii propriei noastre vieţi? Cum să devenim Oameni de Acţiune? Pentru a atinge „Nemurirea” este nevoie de renunţarea totală de sine – de Însemnătatea pe care o capăta personalitatea umană în memoria oamenilor cărora le-a dedicat întreaga sa existenţă. Paradoxal, asta este contrar ideii de glorie, ideii de a fi celebru. În realitate, pentru a putea fi Cineva trebuie sa ajungi să fii un Nimeni… dar nu un Nimic… Spectacolul Kean este o pledoarie despre condiţia Actorului şi efemeritatea artei sale.

Copiii Soarelui maxim gorki

Copiii soarelui

Vineri, 11 şi sâmbătă 12 octombrie 2013, ora 21.15 vă vom oferi două reprezentaţii ale spectacolului Copiii soarelui, adaptare după piesa omonimă a lui Maxim Gorki.

Din distribuţie fac parte Cristina Ceauşu, Cristina Paraschiv, Dana Paraschiv şi Adrian Bîlă. Costumele sunt realizate de Gina Bîlă. Proiectul este coordonat de Adriana Piteşteanu.

„… ce frumos că suntem diferiţi… artă, mândrie, bani… ce bine că ne putem schimba… viaţa, destinul, fiinţa… ce frumos ar fi dacă… n-ar fi prea târziu!”

Spectacolele „debut treişpe”Visul unei nopţi în seară, cum ne place sa le numim – încep la ora 21.15. Preţul unui bilet este de 15 lei.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907

Daniela Plopeanu

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907. Bilete online pe www.iabilet.ro.

Adresa: Bd. Hristo Botev nr. 1, București. Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager, Teatrul Mignon. Tel. 0728291966. E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

contact@teatrulmignon.ro

https://www.facebook.com/TeatrulMignon?directed_target_id=0

 

Marius Bodochi, Monica Davidescu şi Dan Tudor la Teatrul Mignon

teatrul mignon spectacole

Prima săptămână a stagiunii 2013–2014 la Teatrul Mignon înseamnă un număr de 8 reprezentaţii (7 titluri diferite), actori cunoscuţi ca Marius Bodochi, Monica Davidescu şi Dan Tudor, actori în plină afirmare ca Lari Giorgescu sau Amalia Huţan, câştigătoarea Premiului Amza Pellea pentru cea mai bună actriţă la Gala Hop 2013 şi tineri absolvenţi de teatru care îşi vor prezenta spectacolele de licenţă pe scena noastră, în cadrul proiectului „debut treişpe”.

teatrul mignon spectacole

logo teatrul mignon-mignonDan Tudor joacă în două spectacole care vor avea loc în această săptămână la Mignon, pentru care semnează şi regia: Taxi blues şi Escroci în aer liber. Miercuri, 9 octombrie 2013, ora 19.30, vom putea revedea Taxi blues de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, parteneri de scenă compatibili şi multipremiaţi pentru acest spectacol. Cei doi actori dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde. „Din ciocnirea supernovei Dan Tudor cu supernova Marius Bodochi rezultă o explozie destul de greu egalabilă, în care emoția bine escamotată și firescul cinematografic se împletesc cu hazul nebun. La acest spectacol se râde cu lacrimi și cârcei. Un spectacol care dă dependență.” (Gabriela Hurezean, Muze şi arme, 1 august 2013).

 ion-baiesu-escroci-in-aer-liber

Duminică, 13 octombrie 2013, ora 19.30 va avea loc în avanpremieră la Mignon spectacolul Escroci în aer liber de Ion Băieşu, cu Monica Davidescu şi Dan Tudor. Ne vom bucura de o comedie spumoasă în care sunt prezentate diverse moduri amuzante de a seduce. Un cuceritor de meserie alege peronul gării ca loc în care să-şi poată valorifica talentul de Don Juan. O tânără aleasă de el pentru a fi cucerită este însă cel puţin la fel de abilă în a manipula sentimentele sexului opus. Cine va fi seducătorul până la urma, şi cine va fi cel sedus? Spectacolul, care va intra în repertoriul teatrului nostru în această stagiune, va avea premiera în 20 octombrie.

Daniela Plopeanu

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907. Bilete online pe www.iabilet.ro.

Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.  Adresa: Bd. Hristo Botev nr. 1, București. Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager, Teatrul Mignon. Tel. 0728291966. E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

contact@teatrulmignon.ro

https://www.facebook.com/TeatrulMignon?directed_target_id=0

 

 

Spectacolul „Moftul român” în Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea

Moftul roman lari giorgescu mignon festival teatru oradea

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon a fost invitat să participe la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea cu spectacolul „Moftul român”, din „Momente” de I. L. Caragiale, în interpretarea lui Lari Giorgescu.

Festivalul de Teatru Scurt, singurul festival dedicat piesei scurte din România, datează din anul 1976, iar din 1984 a devenit internaţional. Spectacolul Moftul român este programat sâmbătă, 28 septembrie 2013, la Club Stage, de la ora 22.30. Publicul orădean va avea ocazia să vadă un recital de excepţie al actorului Lari Giorgescu, un spectacol comic ce descrie atitudini, comportamente şi scene ce se regăsesc şi în realitatea actuală. Textele, scrise logo teatrul mignon-mignonîn cunoscuta notă ironică, vor conduce spectatorii în atmosfera caragialescă, cu maimuţărelile politicienilor, promisiunile deşarte, caricaturile vii – toate acestea urmând să se topească în hohote de râs – pentru că românii ştiu să facă haz de necaz.

Şi pentru că în această toamnă abundă evenimentele dedicate teatrului independent, Mignon este partener al ediţiei a treia a Maratonului Teatrului Independent – „Bucharest Fringe” (27 septembrie–6 octombrie) şi al primei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Independent (4–10 noiembrie). În cadrul „Bucharest Fringe”, sâmbătă, 28 şi duminică, 29 septembrie, de la ora 21.00, Teatrul Mignon va găzdui spectacolul-coupé 10 studii despre iubire cu i mic de Lucia Mărneanu (Cluj) şi A Dragon in My Mind de Emőke Pál (Cluj). Emöke Pál a obţinut recent la Gala Hop Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea Individual, ex aequo, pentru rolul din compoziţia proprie A Dragon in My Mind, precum şi pentru întruchiparea actriţei Nicole Kidman.

10-studii despre iubire spectacol

În afara găzduirii unor spectacole în Festivalul Naţional de Teatru Independent în calitate de partener al evenimentului, Teatrul Mignon a înscris şi spectacole în competiţie, anunţarea titlurilor selecţionate urmând a avea loc pe 20 octombrie. Organizatorii au anunţat că 132 de spectacole din 14 oraşe ale ţării s-au înscris în concurs.

cinci-piese-scurte-de-dumitru-solomon-teatrul-mignon

Alexandru Sinca, Luminița Bucur, Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…

În această perioadă la Teatrul Mignon din București au loc pregătiri şi repetiţii pentru cel mai important eveniment: deschiderea stagiunii 2013–2014, în 5 octombrie, cu premiera spectacolului Vorbe, vorbe, vorbe… pe texte de Dumitru Solomon, regia: Delia Nartea, care va fi urmată şi de alte premiere. În curând vom anunţa programul detaliat. După primele luni intense de spectacole la Bucureşti, o lună de spectacole la mare şi o lună de binemeritată vacanţă, actorii noştri şi amfitrionii teatrului sunt gata să se reîntâlnească cu spectatorii în aceeaşi atmosferă elegantă şi caldă din Bulevardul Hristo Botev nr. 1.

Daniela Plopeanu

Citește cronica spectacolului Moftul român.

Amfiteatru cu Vorbe

spectacol teatrul mignon vama veche

Vineri, 9 august 2013, la ora 21.00, în spațiul „amfiTEATRU”, La Pescărie – Vama Veche, va avea loc spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, cinci texte de Dumitru Solomon (Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc și Coșmar). Spectacolul Teatrului Mignon din București îi are în distribuție pe tinerii actori Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Scenografia: Mirela Trăistaru. Regia artistică: Delia Nartea – debut în regia de teatru.

superba nevazuta camila dumitru solomon

Alexandru Sinca și Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe… (Superba, nevăzuta cămilă)

„Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon. Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri sigla teatrul mignon bucurestiridicole de fraze, la absurd. […] Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a teatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. […] Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitatea scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon.” (Fragmente din cronica spectacolului, Debut regizoral: Delia Nartea de Costin Tuchilă).

Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Citește integral Cronica spectacolului.

Doamnelor și domnilor, Moftul român!

moftul roman recital lari giorgescu teatrul mignon

Recital Lari Giorgescu

cronica dramatica liber sa spunPrivind retrospectiv, n-aș putea spune că Anul Caragiale ne-a răsfățat cu spectacole de reținut. Tribut modei și impresiei că opera lui Caragiale trebuie (o, Doamne!) actualizată, ca și cum nu ar fi suficient de actuală pentru multă vreme de-acum înainte (mă gândesc cu… groază cât de multă), se mai practică încă experimente facile, unele ajungând la derizoriu, combinații al căror relief estetic, de fapt, nu există. Am tot mai mult sentimentul că s-a instalat – și s-a generalizat – de mai mult timp o idee pe cât de greșită, pe atât de absurdă: și anume că spectatorul contemporan n-ar mai pătrunde cu ușurință într-un limbaj artistic, nu l-ar descifra și asimila dacă el nu este ostentativ, dacă nu-i produce un șoc. Nu divaghez, chiar dacă referința vă poate părea hazardată aici: vă amintiți de Oedipe în regia lui Andrei Șerban? Sunt aproape două decenii de atunci (1995). Acea aglomerare de spații și lumi, în care formele odioase ale tiraniei politice și nebunia generalizată prevalau, dorea, în concepția regizorului, să arate spectatorului de azi că mitul lui Oedip este universal, ca și cum el, spectatorul de azi, funciarmente limitat (altă idee păguboasă!) n-ar fi priceput asta fără a-i înfățișa astfel de imagini de apocalipsă, cu lozinci, mitraliere, pancarte, cu hitleri și ceaușești, ca și cum el, spectatorul de azi ar fi fost complet străin de capodopera enesciană și de rădăcinile ei… Luați-o ca orgoliu sau, dimpotrivă, dar se cuvine să mărturisesc că am fost printre puținii care nu s-au repezit atunci să nege acel spectacol cu viață foarte scurtă, de la Opera bucureșteană. Din contră. Și motivul a fost unul singur, esențial în regia de operă: în ciuda viziunii excentrice, tot ce se petrecea pe scenă, ca gest, atitudine, mișcare era chiar articulat pe muzica din partitura enesciană. Că acest fapt, fără de care cel puțin regia modernă de operă e de neconceput, a mai fost remarcat atunci, în vâltoarea negației, acum e ungher de arhivă…

caricatura din moftul roman nr 2 8 aprilie 1901

Caricatură din „Moftul român”, seria a II-a, nr. 2, 8 aprilie 1901, p. 1

Și la Caragiale, unii cred că dacă îl reflectă în tot felul de oglinzi, uneori prost șlefuite sau prea șlefuite, îl fac mai ușor de perceput, în sensul actualității operei lui, pentru spectatorul contemporan. Când de fapt textele lui Caragiale sunt ele însele atât de ofertante pentru un spectacol de teatru, inclusiv acelea care nu au, compozițional, o structură dramatică. La Caragiale totul se petrece la vedere, pe scenă, dacă vreți. De virtuțile teatrale ale prozei sale, literare sau jurnalistice (granița dintre publicistică și literatură fiind aici foarte elastică, adesea inexistentă) nu se mai îndoiește nimeni.

Cu atât mai mult am urmărit în primul rând cu o curiozitate firească recentul spectacol al Teatrului Mignon din București, recital al tânărului actor Lari Giorgescu, cu titlu incitant: „Moftul român”, din „Momente” de I. L. Caragiale. M-am întrebat de ce din „Momente”, dacă nu e ușor hazardat pentru cunoscători, știut fiind detaliul de istorie literară că autorul nu a inclus schița-dialog intitulată Moftul român (două variante, 24 ianuarie 1893 și 1 aprilie 1901) în volumul Momente, intrat în Librăria Socec în 10 octombrie 1901 – și nici alte texte ale recitalului nu fac parte din volumul amintit. Cum Caragiale nu a inclus multe alte texte care au apărut prima dată în revista satirică „Moftul român” (ambele serii) sau în alte gazete. Chestiunea ar fi sau nu de discutat când e vorba de un recital, și încă unul excelent din toate punctele de vedere: alegerea și combinarea textelor, teatralitatea lor pusă astfel în lumină – în eleganta, reconfortanta sală a acestui teatru din centrul Capitalei –, interpretarea, farmecul reîntâlnirii cu elemente esențiale din opera caragialiană, revalorificate astfel. Probabil că dorința a fost de a semnala mai degrabă spiritul Momentelor, care se răsfrânge de fapt asupra tuturor textelor, dacă nu e doar un titlu convențional-provocator.

recital caragiale lari giorgescu

Lari Giorgescu în spectacolul Moftul român

Lari Giorgescu și teatrul care l-a găzduit au realizat realmente o performanță artistică: un recital de o oră care se urmărește pe nerăsuflate, în care spectatorul trăiește textele de proză ale lui Caragiale cu o intensitate aparte, savurând totul, de la construcția fără cusur pe care a actorul a realizat-o (ceea ce nu e la îndemâna tuturor în cazul lui Caragiale) la schimbările desigla teatrul mignon bucuresti voce, relieful conferit pasajelor și cuvintelor-cheie, gestica și mimica sugestive. Lari Giorgescu, actor tânăr dar cu mijloace mature de exprimare, dovedește pe deplin în acest recital asimilarea unor texte dificile – cine crede că I. L. Caragiale e un autor ușor de înțeles și mai ales de… „spus” pe scenă se înșeală. Și iarăși se dovedește că nu e necesară întotdeauna multă recuzită și decor, scene aglomerate cu de toate, că vocea și chipul pot umple scena – când au resurse veritabile. Aducând vorba de teatrele în care totul era pe dos, de la calitatea pieselor la distribuții, Caragiale formula memorabil în 1900: „Dar cum poate merge un aşa teatru? Cu decor! Cu mult decor! Cu strălucit decor şi cu toba mare!” („Universul”, nr. 156, 9 iunie 1900, p. 1).

Incitant și foarte potrivit contextului începe recitalul lui Lari Giorgescu, cu articolul-program, schiță dialogată, Moftul român, cu care Caragiale deschidea seria a II-a a revistei „Moftul român”, la 1 aprilie 1901: „– «Moftul român» a înviat! – Adevărat a-nviat!…”, urmând memorabilele dialoguri pe tema moftului (între alții: Un cerșetor degerat și Un domn cu bundă, Un tânăr cu revolverul în mână și D-ra Acrivița, Dr. Babeș și Un mitocan, Un lari giorgescu caragiale recital mignon teatre bucuresteneipochondru și D. Primar, Un orator opozant și Un ministru). Să rostești replicile, chiar dacă scurte, ale tuturor acestor personaje, cu voce mereu diferită, să spui în context „Mofturi!” și „Moft!” de fiecare dată altfel, pentru a sugera imperiul nesfârșit al „moftului”, nu e la îndemâna oricui, iar Lari Giorgescu a dovedit, pe lângă tehnica foarte bună, inventivitate și relief expresiv aparte.

Spectatorul se întâlnește în acest recital cu o proză dacă nu mai puțin cunoscută, oricum mai puțin frecventată de cititor și chiar de cercetarea literară: Statistică („Moftul român”, seria I, nr. 21, 11 aprilie 1893, p. 2, inclusă de Caragiale în sumarul volumului Schițe ușoare, 1896). Caragiale își propune ca pe baza, zice-se, unei statistici nord-americane „plină de învățăminte” să lămurească chestiunea arzătoare a participării maselor la revoluții sau tulburări de stradă, mimând analiza sociologică aflată la bazele concluziilor statisticii. Evident, și statistica, și autorul ei „ilustrul statistic” Bob Schmecker, vocabulă cât se poate de transparentă („șmecher”) sunt ficțiuni. Ficțiuni, vai, cu răsfrângere verificată și în orice epocă verificabilă, „la orice revoluţie sau turburare” …nu mai trebuie să vorbim de noi, „românii moderni”, care pe toate le numim „cu un singur cuvânt: MOFT”. Rostind concluziile „ilustrului” urcat pe scaun, căci statistica, nu-i așa?, trebuie propovăduită de la înălțime, Lari Giorgescu nu face doar un exercițiu de virtuozitate. Nuanțat, punând accentele la locul potrivit, actorul conferă textului un relief dramatic pe care, poate, nu l-am bănui. Cu sugestii dintre cele mai potrivite sunt celebrele replici ale lui Mitică, pe care le redescoperim, cu tot hazul lor, în acest recital.

mosii tabla de materii

Remarcabile sunt și interpretarea schiței Repausul dominical („Universul”, nr. 140, 25 mai 1909, p. 1, publicat apoi în vol. Schițe nouă, 1909) și a enumerării apocaliptice, în crescendo, din Moșii (Tablă de materii), publicată în „Moftul român”, seria a II-a, nr. 8, 18 mai 1901, p. 6 – care încheie recitalul. Schița din 1909, răsfăț satiric pe o temă la care Caragiale revenea după mulți ani (publicase Opinia bărbierului meu asupra repaosului duminical în „Dreptatea”, nr. 338, 20 martie 1897, p. 1) amplificând totul într-un periplu „nebunesc” prin Bucureștii plini de mofturi, dobândește pe scenă, așa cum e rostită și „jucată”, o plasticitate vizuală încântătoare.

Desigur, fiecare dintre textele caragialiene interpretate de Lari Giorgescu ar merita o discuție aparte. Dar, doamnelor și domnilor, nu se cuvine să vă răpesc în plus bucuria de a vedea acest spectacol, în toamnă, când se va juca din nou la Teatrul Mignon din București.

Costin Tuchilă

Teatru la malul mării

teatrul mignon spectacole august 2013 vama veche la pescarie

sigla teatrul mignon bucurestiÎn luna august Teatrul Mignon se întâlneşte cu spectatorii la mare! În fiecare week-end ne găsiţi la „amfiTEATRU”, La Pescărie – Vama Veche.

Este al treilea sfârşit de săptămână în care Teatrul Mignon prezintă spectacole în acest loc superb amenajat pentru teatru, în primele două săptămâni evenimentele având loc în paralel cu stagiunea bucureşteană. De acum însă, ne mutăm la mare!

Vineri şi sâmbătă, 2 şi 3 august 2013, de la ora 21.00, Ionuţ Oprea şi Johnny Bădeliţă vor prezenta spectacolul Pufuleţi şi pufarini. Regia şi scenografia: Marin Puşcaş.

Teatru, pantomimă şi improvizaţie. Hohote de râs garantate.

Amfiteatrul La Pescarie marea neagra vama veche

Sâmbătă, 3 august, de la ora 22.00, va avea loc spectacolul „Moftul român” din „Momente” de I. L. Caragiale.

Sub bagheta actorului Lari Giorgescu se naşte un spectacol comic, o înşiruire de situaţii, ce vă va vrăji şi conduce într-o lume a râsului necontrolat şi a gândului din spatele acestuia.

lari giorgescu recital caragiale mofturi

Alte titluri pe care le vom avea la „amfiTEATRU” sunt: L-V:8-16 cu Lari Giorgescu, Până când moartea ne va despărți cu Daniel Marcu, Raluca Dinculescu şi Cristina Ilin, Vorbe, vorbe, vorbe… cu Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca, Escroci în aer liber cu Monica Davidescu şi Dan Tudor, Fata cu cărămida-n gură cu Cristian Toma, Adelaida Zamfira şi Adriana Pârvu, Fantasmagoria cu Vadim Rusu, Nadejda Dimitriu, Petru Ciobanu şi Petrică Voicu, Alt bărbat. Altă femeie cu Adelaida Zamfira și Nicolae Nastasia.

spectacole teatrul mignon bucurești

1: Ionuţ Oprea şi Johnny Bădeliţă – Pufuleţi şi pufarini; 2: Lari Giorgescu – Moftul român; 3: Luminița Bucur, Oleg Apostol – Vorbe, vorbe, vorbe…

Vă aşteptăm la „amfiTEATRU”, pe malul mării!

Daniela Plopeanu

Relații: Daniela Plopeanu, PR Manager, Teatrul Mignon
Tel.0728291966
E-mail:daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Vezi și: Debut regizoral: Delia Nartea

Invitație la Teatrul Mignon

„Vorbe, vorbe, vorbe…” de Dumitru Solomon la Teatrul Mignon

vorbe vorbe vorbe dumitru solomon debut regie delia nartea

eveniment liber sa spunMarți, 30 iulie 2013, la ora 20.30, la Teatrul Mignon din București (str. Hristo Botev nr. 1, Piața Rosetti) va avea loc spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, cinci texte de Dumitru Solomon (Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc și Coșmar). Spectacolul Teatrului Mignon îi are în distribuție pe tinerii actori Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Scenografia: Mirela Trăistaru. Regia artistică: Delia Nartea – debut în regia de teatru.

„Scriu comedie fiindcă îmi place să-i văd pe oameni râzând, fiindcă mă bucură lumina de pe chipul omului care zâmbește, așa cum mă înspăimântă întunericul de pe chipul celui care nu poate sau nu știe să zâmbească”, spunea Dumitru Solomon (14 decembrie 1932, Galați–10 februarie 2003, București).

delia nartea teatru regie

Delia Nartea

„Proiectul Vorbe, vorbe, vorbe… s-a născut din dorinţa de a oferi unor tineri actori talentaţi – Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca – posibilitatea de a juca şi de a se juca pe texte româneşti contemporane, într-un spaţiu creat special pentru spectacole de teatru cu distribuţie mică, de calitate: un spaţiu cu adevărat Mignon. Textele alese sunt 5 piese scurte de Dumitru Solomon: Coşmar, din volumul de schiţe dramatice şi piese într-un act Dispariţia (București, Editura Pentru Literatură, 1967), Superba, nevăzuta cămilă, Orient-Expres, Vorbe, vorbe, vorbe… şi Joc, din volumul Socrate (București, Editura Eminescu, 1970). De ce aceste texte? Simplu! Au câte două personaje, au umor, finalul te surprinde, au un plan doi, replicile curg”, declara regizoarea Delia Nartea.

cinci piese scurte de dumitru solomon teatrul mignon

Alexandru Sinca, Luminița Bucur, Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…

„Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon. Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri ridicole de fraze, la absurd. […] Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a sigla teatrul mignon bucurestiteatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. […] Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitatea scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon. Scenografia, potrivită viziunii și spațiului de joc de la Teatrul Mignon, aparține Mirelei Trăistaru.” (Fragmente din cronica spectacolului, Debut regizoral: Delia Nartea de Costin Tuchilă).

Nu ratați așadar spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, programat marți, 30 iulie 2013, la ora 20.30.

Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Luni, 29 iulie 2013, la ora 20.30, „A. D. 3874. Cronică fantastică”, spectacol după un text mai puțin cunoscut al lui I. L. Caragiale

„Taxi blues” de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, în avanpremieră la Teatrul Mignon

taxi blues teatrul mignon marius bodochi dan tudor

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon vă invită sâmbătă, 27 iulie şi duminică, 28 iulie 2013, la ora 20.30, la avanpremiera spectacolului Taxi blues de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor. Regia spectacolului este semnată de Dan Tudor, iar scenografia de Doru Zanfir.

Taxi Blues aduce pe scenă povestea regelui Lear într-un context cu totul inedit: un maresigla teatrul mignon bucuresti actor român este exilat în Germania la volanul unui taxi. Blues-ul este balansul pe care acesta îl face între „a juca Lear în România” şi „a fi Lear în Germania”. Apariţia neaşteptată a unui personaj în staţia de taxi din Hamburg face ca povestea să devină extrem de amuzantă. Modul în care cele două personaje interacţionează va fi, desigur, deliciul publicului. Vă veţi putea bucura de un spectacol cu trăiri extreme, interpreţii celor două roluri fiind ei înşişi doi artişti diferiţi ca structură, dar compatibili cu ideea spectacolului.

marius bodochi dan tudor spectacol teatrul mignon

Marius Bodochi și Dan Tudor în spectacolul „Taxi blues”

Spectacolul Taxi blues a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi.

Dan Tudor a primit Premiul „Goange Marinescu” pentru regie şi Marius Bodochi a obţinut premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești, 2012, unde Taxi blues a fost declarat Cel mai bun spectacol.

taxi blues avanpremiera la teatrul mignon

Preţul unui bilet: 30 lei. Rezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro.

Detalii despre Teatrul Mignon: https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

Adresa Teatrului Mignon din București: str. Hirsto Botev nr. 1, Piața Rosetti.

Vezi și: „Poveste din Bucovina” la Teatrul Mignon.

Debut regizoral Delia Nartea.