Radu Beligan va intra în Cartea Recordurilor

radu beligan

eveniment liber sa spunRadu Beligan va intra duminică, 15 decembrie 2013 în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv actor în activitate pe scena de teatru, potrivit unui comunicat de presă. În aceeaşi seară va juca la Teatrul Naţional din Bucureşti, în spectacolul Egoistul. Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruță, care, împreună cu echipa emisiunii „La Măruță”, a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness Book of World Records.

radu beligan in egoistul

Radu Beligan în Egoistul

Sâmbătă, 14 decembrie, când va împlini vârsta de 95 de ani, Radu Beligan va juca la Teatrul Metropolis, în premiera Lecţia de violoncel. Actorul are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. Radu Beligan a fost, printre altele, director al Teatrelor de Comedie şi Naţional din Capitală, profesor la Institutul de Teatru şi Film. În 2004, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Radu Beligan este şi Doctor Honoris Causa al Universităţiii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

„Nu am timp de răspunsuri, abia dacă am timp să pun întrebări”

grafica moderna irina popescu artisti contemporani

Să tot fi fost prin anul 2000… La agapa ce a urmat premierei, la Naţionalul bucureştean, a piesei Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!, scrisă de tatăl său, Cristian Tiberiu Popescu, Irina, pe atunci o adolescentă iute ca o zvârlugă, se amesteca printre mesenii pe care îi cerceta cu ochii vioi, iscoditori. Nu-i vorbă, avea şi pe cine! Erau acolo: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Eusebiu Ştefănescu, Dan Puric, Eugen Cristea, Eugenia Maci, Monica Davidescu. Deodată, Gheorghe Dinică i-a spus de la obraz tatălui fetii: „Pe asta mică o facem artistă!” Ce-i drept, vorba asta i-o mai spusese o dată şi bunica ei, dar, parcă, venită acum din partea unui monstru sacru al scenei româneşti, parcă suna mai apăsat, mai hotărât.

Şi aşa a fost! Zgâtia de fată a crescut, a absolvit Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”, s-a pregătit serios şi, în anul 2007, a intrat la UNATC, pe care a absolvit-o în 2012. Paralel cu travaliul întru ale Thalei, Irina Popescu a dat ascultare chemărilor unei alte pasiuni statornice, artele grafice. A participat la câteva expoziţii colective în Capitală şi în Macedonia şi se pregăteşte intens pentru prima expoziţie personală, care, îmi spune Irina, „vreau să fie cu adevărat o surpriză”. De ce „surpriză”? – veţi afla numaidecât…

irina popescu grafica

Discut cu Irina şi, treptat, descopăr că, în pofida vârstei sale – sau poate tocmai de aceea! – ea este un om cu o gândire riguroasă, aplicată. „Încerc să merg dincolo de aparenţe şi, prin asta, de judecăţile definitive asupra persoanelor sau, după caz, a personajelor. Mă preocupă, mai ales, să le găsesc, iar apoi să le exprim mişcările sufleteşti, trăirile interioare, căutarile, într-un cuvânt acel «ceva» care dă consonanţă şi echilibru acestor căutări.” „Nu cred că, în teatru, există numai personaje negative şi personaje pozitive, mai exact spus personaje care sunt NUMAI negative sau NUMAI pozitive”. Şi completează: „Aşa după cum nu cred că există chipuri sau locuri care sunt NUMAI foarte urâte sau, din contră, NUMAI foarte frumoase.”

Această căutare în care pune, deopotrivă, pasiune şi luciditate, şi-a avut pentru Irina câteva repere statornice. Unul ar fi poezia lui Marin Sorescu Am văzut lumină, pe care a recitat-o la examenul de admitere în facultate şi pe care o socoteşte profesiunea sa de credinţă. „Mă atrage, la această poezie, ideea că rostul poetului, al artistului în general, nu este doar acela de a primi şi a da mai departe răspunsuri definitive. Dimpotrivă, eu cred că artistul, oricare ar fi limbajul prin care el se exprimă, trebuie să pună întrebări. Cât mai multe întrebări. Iar, prin asta, să-i îndemne şi pe ceilalţi să îşi pună întrebări.”

Un al doilea reper pentru Irina, oricât de paradoxal ar părea acest lucru, l-a aflat în picturile cu cai ale lui Théodore Géricault: „Am privit cu admiraţie aceste picturi şi, apoi, studiind exegeze asupra lor am înţeles că artistul vede în cal nu doar un animal frumos şi greu de strunit, cât, în primul rând, un simbol al unor puteri magice. Aşa încât, pentru partenerul său, omul, calul poate fi un mijlocitor nepreţuit al trecerii dinspre lumea reală către lumea subtilă a simbolurilor esenţiale.”

După care, presimţindu-mi nedumerirea, Irina adaugă: „Nu confund planurile, încerc doar să găsesc un numitor comun al unor experienţe spirituale atât de diverse, adică, iarăşi, acel punct de convergenţă al energiilor universului. Ceea ce, fireşte, nu pot face decât dacă nu mă mulţumesc doar cu ceea ce văd şi ceea ce mi se spune şi, atunci, pun întrebări.”

Spuneam, mai devreme, că Irina Popescu vrea ca prima sa expoziţie personală de grafică să fie «o surpriză». Surpriză care va veni din însăşi tematica expoziţiei: portretele unor fete care cântă la diverse instrumente muzicale, de pildă la chitară sau la pian. „Eu cred – îmi spune Irina – că în funcţie de instrumentul muzical căruia i s-au dedicat, eroinele mele îşi exprimă o anumită atitudine sau, dacă nu spun prea mult, o anumtă viziune asupra lumii şi a vieţii.”

fluture arta contemporana

Iar, ca o posibilă încheiere a discuţiei noastre sau (de ce nu?) ca o invitaţie la o viitoare întâlnire cu universul de căutări şi simboluri care transpar din grafica ei, Irina Popescu îmi mai spune: „Ceea ce nu pot să înţeleg la unii oameni şi, mai ales, la unii dintre cei de vârsta mea, este această accepţie aşa-zis «pozitivă» asupra lucrurilor, exprimată prin câte un «las’ că mai vedem noi», prin «merge şi aşa» sau prin «asta e situaţia!». Dimpotrivă, eu cred că rostul unui artist, în sensul cel mai cuprinzător al termenului, mai ales dacă este un om tânăr, este acela de a forţa ordinea înţepenită a lucrurilor definitive şi irevocabile, de a şoca acel formal şi obedient «bun-simţ» care nu are nimic comun cu ideea de ordine, de cosmos.”

Iată un crez ambiţios căruia îi rămâne numai Irinei greaua misiune de a-i oferi contururile faptului împlinit. Mult succes, Irina Popescu!

Şerban Cionoff

Foto: Lucrări de Irina Popescu

Simpozion omagial „Centenar Ion Dumitrescu (1913–1996)”

ion dumitrescu

eveniment liber sa spunJoi, 20 şi vineri, 21 iunie 2013, începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul „I. H. Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125, București), va avea loc Simpozionul omagial „Centenar Ion Dumitrescu (1913–1996)”, organizat de Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei.

Participă personalităţi ale vieţii culturale din ţară şi străinătate: acad. Răzvan Theodorescu, acad. Mircea Petrescu, prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma, membru corespondent al Academiei Române, dr. Vasile Tomescu, prof. univ. dr. Viorel Cosma, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, scriitorul Ion Brad, compozitorul Șerban Nichifor, dirijorul Mihail Ștefănescu, director al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, muzicologul dr. Ruth Ben-Zwi (Israel), prof. univ. dr. Pavel Țugui, compozitorul și dirijorul Sabin Pautza (SUA), compozitorul Doru Popovici, compozitorul Theodor Grigoriu, prof. univ. dr. Titus Vîjeu, muzicologul Florian Lungu, prof. dr. Al. I. Bădulescu, director onorific al Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, compozitoarea Carmen Petra Basacopol, dirijorul și profesorul Octav Calleya (Spania), Augustina Sanda Constantinescu, director al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Alexandru Leahu, scriitorul Costin Tuchilă, scriitoarea Pușa Roth, muzicologul dr. Sanda Hârlav Maistorovici, prof. univ. dr. Vasile Vasile, scriitorul Valeriu Râpeanu, muzicologul dr. Laura Manolache, prof. univ. dr. Gabriela Munteanu, prof. univ. dr. Lavinia Tomulescu-Coman, conf. univ. dr. Iulia Cibișescu-Duran, compozitoare, muzicolog dr. Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, prof. dr. Gheorghe Deaconu, director al Editurii Meșterul Manole din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Mihai Cosma, muzicologul Mircea Ștefănescu, muzicologul Petre Codreanu, lect. univ. dr. Camelia Pavlenco, soprană și pianistă, preotul prof. dr. Marin Velea, muzicologul dr. Vasile Donose. Moderator: dr. Ilinca Dumitrescu.

Nobleţea morală, umanismul cu ample reverberaţii în viaţa publică şi o veşnică tinereţe spirituală l-au caracterizat pe Ion Dumitrescu, de la nașterea căruia s-au împlinit recent 100 de ani. Născut în 20 mai 1913, la Oteşani, Vâlcea, mort în dimineaţa zilei de vineri 6 septembrie 1996, la ora 7.30, la Bucureşti, Ion Dumitrescu, fostul student al Academiei de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca dascăli pe Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu, George Breazul, devenea în scurt timp profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Membru corespondent al prestigioasei Académie des Beaux-Arts de l’Institut de France şi al aniversare ion dumitrescuAcademiei Tiberine din Roma, Ion Dumitrescu, artist de vastă cultură şi rigoare clasică, a condus o lungă perioadă obştea muzicală românească. Lui i se datorează organizarea şi susţinerea personalităţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România într-o perioadă aspră, acţiunea sa practică, răsfrântă în viaţa publică timp de un sfert de veac (a fost secretar, apoi preşedinte al Uniunii între 1954 şi 1977), având o influenţă hotărâtoare. Ion Dumitrescu a construit cu migală și abilitate Uniunea Compozitorilor din România, într-o formă ideală pentru vremea respectivă și apărând demnitatea și independența estetică a muzicienilor. Destul, poate, să amintesc contribuţia sa la elaborarea şi aplicarea Legii drepturilor de autor în domeniul muzical, structura cuprinzătoare şi elastică a uniunii de creaţie, cu specificul ei distinct, înfiinţarea Editurii Muzicale, care a avut, un timp, tipografie proprie – lucru deloc neglijabil, având în vedere particularităţile tipăriturii muzicale. Şi multe altele, pe care care cei ce au beneficiat de generoasa sa îndrumare le-ar putea readuce în discuţie. În 3 februarie 1977, Ion Dumitrescu era înlăturat brutal de la conducerea Uniunii, din ordinul lui Ceaușescu, tocmai pentru independența sa, iar reparaţia morală care i s-ar fi cuvenit după 1990, nu s-a produs…

Ion Dumitrescu, care absolvise Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi intrase la Conservator, nu s-a dezis niciodată de formația sa, a refuzat să devină membru PCR, l-a înfruntat pe Ceaușescu, care i-a cerut imperativ să intre în partid, spunându-i că nu poate face asta, tocmai pentru are formație teologică și e credincios. A rezistat până în acea zi de martie 1977, când a fost dat afară în urma unei ședințe cu final previzibil.

Cu Ion Dumitrescu se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, un-clasic-modern-ion-dumitrescu-editie-de-costin-tuchila-si-pusa-rothLucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame Bovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

Costin Tuchilă

Vezi și: Portret în amurg.

Tudor Gheorghe – rapsod și lăutar

Spectacolul-lecţie despre separarea clară a muzicii lăutăreşti de muzica populară, Tudor Gheorghe – rapsod și lăutar, va avea loc luni, 18 iunie 2012, ora 19.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Mare.

Potrivit unui comunicat al UNITER, acesta este un spectacol pro bono, care se desfăşoară în cadrul campaniei naţionale „Artiştii pentru artişti”.

Toate încasările spectacolului, care a avut premiera în luna martie a acestui an, vor fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală, special constituit pentru susţinerea artiştilor cu probleme de sănătate. „Trebuie să ne gândim că o să ajungem şi noi în situaţia în care cei mai tineri să se gândească la noi. Acest spectacol este un omagiu adus de un actor colegilor lui”, spune Tudor Gheorghe, potrivit comunicatului.

Biletele s-au pus în vânzare la Teatrul Naţional Bucureşti, în reţeaua Vreaubilet, la Unirea Shopping Center, etaj 2 şi online pe www.vreaubilet.ro

În fiecare an, UNITER, împreună cu artişti importanţi, cu instituţiile teatrale din Bucureşti şi din ţară, cu parteneri care s-au asociat acestui program, face posibilă Campania „Artiştii pentru artişti”, prin intermediul căreia se strâng sumele necesare sprijinirii artiştilor din toată ţara cu probleme de sănătate.

Organizatorul evenimentului este UNITER – Uniunea Teatrală din România, iar co-organizatori: Teatrul Naţional Bucureşti, Asociaţia Culturală „Maria Domina” şi Vreaubilet.ro.

 

Mihai Olteanu, Rediu, ulei pe pânză

***

Tudor Gheorghe

Dorul călător

Mi-e dor… – versuri de Ion Bănuţă

Reîntoarcerea, Rondelul trecutului – versuri de George Cretzeanu și Alexandru Macedonski

De-abia plecaseși – versuri de Tudor Arghezi

Adio, doamnă

La Paris

Muică

Au înnebunit salcâmii – versuri de Arhip Cibotariu

Zaraza – muzică: Tagle Lara; versuri: Ion Pribeagu