Primul compact-disc realizat de Orchestra Română de Tineret

cd orch romana de tineret enescu_rogalski_silvestri_dumitrescu_bartok_dinicu

eveniment liber sa spunEditura Casa Radio marchează Ziua Culturii Naţionale prin lansarea primului compact-disc realizat de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal.

Evenimentul va avea loc joi, 15 ianuarie 2015, ora 20.30, în foaierul Ateneului Român, la finalul concertului susţinut, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, de Orchestra Română de Tineret aflată sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Domnia sa şi violoncelistul Marin Cazacu – fondator al reputatului ansamblu – vor participa la lansarea albumului.

Compact-discul cuprinde o selecţie de piese remarcabile, pentrusigla-casa-radio orchestră mare, din repertoriul românesc, din creaţia lui George Enescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu, Béla Bartók şi Grigoraş Dinicu: Rapsodia română  nr. 1 în La major, op. 11 și Rapsodia română  nr. 2 în Re major, op. 11 de George Enescu; Trei dansuri românești de Theodor Rogalski; Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri; Preludiu simfonic de Ion Dumitrescu; Două dansuri românești, op. 8 a de Béla Bartók (orchestraţie de Leo Weiner); Hora staccato de Grigoraș Dinicu.

După cum evidenţia muzicologul Oltea Şerban-Pârâu în prezentarea albumului, prin aceste înregistrări – realizate în anul 2012 la Radio România – „dirijorul Cristian Mandeal îşi vede răsplătită insistenţa asupra detaliului, ca parte a unui întreg plin de distincţie şi personalitate. […] Orchestra Română de Tineret a ajuns în doar şase ani să devină nu doar un loc de întâlnire a celor mai talentaţi şi valoroşi tineri muzicieni români, ci un loc în care excelenţa artistică reprezintă motorul motivaţional principal al tuturor muzicienilor.”

Cristian-Mandeal_foto-Romi-Draghici

Cristian Mandeal

Dirijor permanent al Orchestrei Române de Tineret, Cristian Mandeal a colaborat cu orchestre de prestigiu din toată lumea, cu solişti de renume, cu orchestre de tineret. A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003. A realizat numeroase înregistrări pe compact-discuri şi discuri LP cu muzică de operă, simfonică şi de film. Începând din 2005, Cristian Mandeal a devenit dirijor principal invitat al Orchestrei Hallé din Manchester.

Iniţiat de Marin Cazacu, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană”, în care sunt selectaţi cei mai buni tineri muzicieni din întreaga ţară, a început în anul 2008, la Sinaia, din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Prin strădaniile fondatorului său, violoncelistul Marin Cazacu şi a dirijorului permanent Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret a ajuns în câţiva ani la un nivel artistic de excepţie, devenind în 2011 membră a Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret (EFNYO). La ultima sa apariţie internaţională din iunie 2014, Orchestra a triumfat pe scena Filarmonicii din Berlin în cadrul Festivalului „Young Euro Classic”.

Din luna mai 2014, activităţile Orchestrei Române de Tineret sunt organizate de Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, al cărui manager este Marin Cazacu.

Vezi: www.edituracasaradio.ro

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical.

Festivalul „Enescu” 1961 şi Legendele Radioului românesc la Humanitas Kretzulescu

premiere discografice casa radio lansare kretzulescu

eveniment liber sa spun18 septembrie 1961, ora 20, a doua ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”… Într-o Sală Mare a Palatului nu de mult inaugurată, publicul bucureştean, avid de „normalitate” într-un regim de dictatură, urmărea uimitoarea demonstraţie de măiestrie artistică a unuia din cei mai mari violonişti ai lumii: Henryk Szeryng, care izbutea performanţa inegalabilă de a cânta în aceeaşi seară 3 mari concerte ale repertoriului violonistic semnate Bach, Brahms, Beethoven…

Miercuri, 18 septembrie 2013, ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București, Editura Casa Radio, care şi-a obişnuit deja publicul cu revelaţiile Arhivelor Radio România, prin noua sa apariţie discografică: Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia 1961, un album cu 10 discuri-cronică, face posibile asemenea mereu surprinzătoare conjuncţii peste vremuri.

editura-casa-radio-festival-enescuMarile concerte ale celei de-a doua ediţii a Festivalului sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri, prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari, precum Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Henryk Szeryng, aflaţi în vârful carierei lor internaţionale, a unor mari discuri cronica festival enescu editia 1961maeştri ai baghetei ca Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu… „Magia” serilor de concerte din perioada 9–18 septembrie 1961 va putea fi azi împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toţi iubitorii muzicii, datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului.

Iar în această toamnă bucureşteană, aflată sub semnul sărbătorilor culturale, Editura Casa Radio continuă seria restituirilor discografice esenţiale din Fonoteca Radio, propunând o nouă colecţie: „Radiolegende”– maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice.

Colecţia „Radiolegende” constituie omagiul pe care Radioul public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce „părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri. Aceşti mari creatori, cărora şcoala muzicală românească le datorează intrarea în modernitate, s-au investit cu generozitate, de-a lungul întregii lor cariere artistice,radiolegende muzica romaneasca şi într-o operă de construcţie instituţională, punând temeiurile Radiodifuziunii naţionale care, iată, ne oferă astăzi, în premieră absolută, discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.

Tot în „Radiolegende” şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume dedicate artei unor interpreţi neîndoios „legendari”: violoncelistul de renume mondial, Radu Aldulescu, care, de la debutul cu Orchestra Radio, ne-a lăsat, până la plecarea din ţară, un număr însemnat de valoroase înregistrări radiofonice (în mare parte rămase până acum inedite) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.

festivalul enescu 1961 inregistrari cronica radiolegende maestrii muzicii romanesti

Astfel, regăsirea marilor momente artistice ale Bucureştiului muzical al deceniilor al șaselea şi al șaptelea din secolul trecut devine posibilă pentru melomanii din toate generaţiile printr-un demers susţinut de valorificare a patrimoniului arhivistic al Radioului public, în mereu înnoite formule editoriale.

Vă invităm, miercuri, 18 septembrie a.c., ora 17, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, să ne fiţi alături la aceste mari întâlniri cu muzica şi maeştrii săi din toate timpurile! Participă: Olga Grigorescu, Ilinca Dumitrescu, Laura Manolache, Cristina Comandaşu, Costin Tuchilă. Moderator: Tiberiu Comandaşu, redactor muzical, Editura Casa Radio. 

Detalii pe www.edituracasaradio.ro

Vezi și Scrisoare pentru melomani

Premiere discografice absolute din Arhivele Radio România

editura casa radio inregistrari istorice muzica clasica

editura casa radio festival enescu

eveniment liber sa spunŞi în acest an, Editura Casa Radio propune melomanilor restituiri discografice esenţiale din Arhivele Radio România: Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia 1961, în 10 discuri-cronică (CD-box) şi 6 albume în noua colecţie „Radiolegende” – maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice.

discuri cronica festival enescu editia 1961Marile concerte ale celei de-a doua ediţii a Festivalului sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri, prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari, precum Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Henryk Szeryng, aflaţi în vârful carierei lor internaţionale, sau a unor mari maeştri ai baghetei ca Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu… Magia serilor de concerte din perioada 9–18 septembrie 1961 va putea fi azi împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toți melomanii, datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului.

Noua colecţie „Radiolegende” constituie omagiul pe care Radioul public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce „părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri. Acești mari creatori, cărora școala muzicală românească le datorează intrarea în modernitate, s-au investit cu generozitate, de-a lungul întregii lor cariere artistice, și într-o operă de construcţie instituţională, punând temeiurile radiolegende muzica romaneascaRadiodifuziunii naţionale care, iată, ne oferă astăzi, în premieră absolută discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.

Tot în „Radiolegende” şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume dedicate artei unor interpreţi neîndoios „legendari”: violoncelistul de renume mondial, Radu Aldulescu, care, de la debutul cu Orchestra Radio, ne-a lăsat, până la plecarea din ţară, un număr însemnat de valoroase înregistrări radiofonice (în mare parte rămase până acum inedite) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.

Asemenea întâlniri peste vremuri devin posibile prin investigarea necontenită a inestimabilelor Arhive ale Radioului public, căruia i se datorează înregistrarea, conservarea şi acum repunerea în circulaţie a acestui tezaur unic într-o formulă editorială adecvată exigențelor contemporaneității.

festivalul enescu 1961 inregistrari cronica radiolegende maestrii muzicii romanesti

Noile apariții discografice sunt disponibile pe toată durata Festivalului la preţul de 55 lei/ 10CD-box şi între 16–23 lei albumele (simplu/dublu CD) din colecţia „Radiolegende” în toate locaţiile din Bucureşti, precum şi prin comenzi pe http://www.edituracasaradio.ro/ (până la epuizarea stocului).

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

George Georgescu şi muzica românească

Concertul omagial George Georgescu 125, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, vineri, 26 octombrie 2012, la Sala Radio (cu începere de la ora 19.00), va prilejui prezentarea, în pauză, a noului album produs de Editura Casa Radio: Arta lui George Georgescu – M. Jora, Th. Rogalski, P. Constantinescu, C. Silvestri, G. Enescu. Continuă lectura „George Georgescu şi muzica românească”

Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu, Tiberiu Soare şi Orchestra Naţională Radio

Vineri 17 iunie, la ora 19.00, în Sala Radio, finalul stagiunii de concerte 2010–2011 readuce în faţa publicului meloman una dintre cele mai de succes formule muzicale ale momentului, care transformă sălile de concerte în spaţii neîncăpătoare, la fiecare apariţie: Alexandru Tomescu şi Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Inspiraţi de începutul de vară, cu vreme imprevizibilă şi atmosferă constant romantică, artiştii vor oferi publicului o combinaţe inedită de compozitii muzicale variate, selectate din repertoriile mai multor artişti consacrați ai marii muzici: cele Trei dansuri româneşti ale dirijorului şi pianistului român Theodor Rogalski se vor întâlni cu acordurile romantice ale Poemului lui Ernest Chausson. Tabloul muzical va fi întregit de compoziția lui Camille Saint-Saëns, Havanaise, cunoscută publicului larg şi din filmul lui Roman Polanski, A noua poartă, în care a reprezentat coloana sonoră.

Concertul se va încheia cu Simfonia a X-a în mi minor, op. 93 de Dmitri Şostakovici, lucrare pe care Orchestra Națională Radio o va relua în turneul de săptămâna viitoare de la Varna.

Solist concertist permanent al Orchestrei Naţionale Radio, având o carieră impresionantă, ce se întinde pe patru continente şi peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu se detaşează net drept liderul tinerei generaţii de violonişti români. Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii intâi naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu precum: „Niccolò Paganini” (Italia), „Pablo Sarasate” (Spania), „Marguerite Long – Jacques Thibaud” (Franţa) sau „George Enescu” (România). În ultimii ani tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale din Italia, Franţa sau România. De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică, acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concert ale lumii: Carnegie Hall – New York, Concertgebouw – Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées – Paris sau Metropolitan Arts Center – Tokyo, alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri: Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach.

În mâinile tânărului artist se găseşte celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României. Împreună cu pianistul Horia Mihail a început în 2007 o serie de turnee naţionale ce îşi propun să popularizeze muzica clasică şi – în premieră – adaugă demersului lor cultural o campanie socială: strângerea de fonduri în scopuri caritabile. În urma turneului Stradivarius 2009, desfăşurat în 14 oraşe din România, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail au strâns peste 120.000 de euro pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România.

„Romanian Piano Trio” – Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma – este un ansamblu cameral ce s-a impus rapid pe scena româneasca şi internaţională prin numeroase turnee, concerte şi recitaluri. Activitatea trio-ului a fost recompensată cu numeroase premii, dintre care amintim: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural şi premiul „Iosif Sava” al Uniunii Criticilor Muzicali.

Discografia violonistului Alexandru Tomescu a cunoscut o creştere exponenţială în ultimii ani: nu mai puţin de 4 noi titluri au fost lansate în 2008. Discul înregistrat împreună cu pianistul Horia Mihail, se numeşte Virtuoso Stradivarius şi cuprinde exclusiv lucrări de bravură: Paganini, Wieniawski, Sarasate, Ceaikovski. Simply Mozart by Alexandru Tomescu cuprinde Concertele nr. 2, 3, 4, 5 pentru vioară şi orchestră de W. A. Mozart, realizate alături de Orchestra de Cameră Radio şi maestrul Horia Andreescu.

Născut în Bucureşti, Tiberiu Soare a absolvit în anul 2000 cursurile secţiei de interpretare (clasa tubă) şi în anul 2001 pe cele de dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti; între anii 2001–2002 a urmat cursuri aprofundate de dirijat. Distins cu premii la ediţiile din 1993, 1994 şi 1995 ale Concursului Naţional de interpretare instrumentală, Tiberiu Soare a obţinut, în anul 2003, Premiul Criticii Muzicale al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”, iar în 2006 şi 2010 a fost nominalizat finalist la marile premii „Prometheus” pentru tineri muzicieni. Între 2002–2004 a fost dirijor al Filarmonicii din Giurgiu, din anul 2003 este dirijor al Ansamblului de Muzică Contemporană „Profil”, iar din anul 2005 este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti. Tiberiu Soare este deseori prezent la pupitrul unor prestigioase orchestre simfonice şi al unor teatre de operă din ţară, efectuând totodată şi turnee de concerte în China, Elveţia, Germania, Israel, Polonia sau Ungaria.

În 2010, Tiberiu Soare a dirijat Orchestra Naţională Radio într-un concert susţinut la Shanghai în cadrul Expoziţiei Mondiale, şi a fost invitat să dirijeze London Philharmonic Orchestra, solistă fiind Angela Gheorghiu. Din anul precedent, Tiberiu Soare a început o colaborare alături de Kammerensemble N din Stockholm.

Trei dansuri româneşti au fost scrise de Theodor Rogalski (1901–1954) într-o perioadă în care populismul şi folclorismul simplist dominau scena artistică românească. Primul dans, din Ardeal – „un joc mândru de flăcăi voinici”, cum a fost definit – dobândeşte o orchestraţie adecvată simplităţii sale viguroase. Cu rezonanţă de străvechi ritual, Gaida, inspirată din folclorul macedonean, este o horă bătrânească, nostalgică, valorificată de înveşmântarea armonică şi orchestrală, originală, de o poezie aparte. Ultimul dans, Hora din Muntenia, al cărui arc melodic are certe ecouri lăutăreşti, rotunjeşte strălucitor o miniatură simfonică plină de savoare.

Poemul pentru vioară şi orchestră, op. 25 este una dintre cele mai cunoscute compoziţii ale lui Ernest Chausson (1855–1899), a cărui muzica sa remarcat prin rafinament, delicatete şi sensibilitate, şi a căpătat ulterior şi un ton elegiac şi premonitoriu, prin prisma destinului tragic al artistului (a murit tânăr într-un stupid accident de bicicletă). Poemul se desfăşoară fără întrerupere, ca o povestire în care se succed episoade misterioase, dramatice sau chinuitoare, către final impetuoase, încheindu-se într-o atmosferă de pace.

Havaneza pentru vioară şi orchestră, op. 83 este una dintre partiturile de cea mai mare popularitate ale lui Camille Saint-Saëns (1835–1921), artist de autentică vibraţie, autor a aproximativ 200 de lucrări în toate genurile, de la lied la piese de fanfară, şi a cărui muzică se situează la hotarul dintre muzica romantică și cea clasică. Saint-Saëns a militat pentru reînnoirea muzicii franceze, a fost unul dintre virtuozii celebri ai pianului din epoca sa şi şi-a încheiat lunga şi rodnica existenţă cu toate onorurile. Havaneza, scrisă în 1887, este una dintre cele mai populare piese ale repertoriului concertant de vioară, inspirată din acordurile muzicii hispanice.

Compozitor de tip emoţional, Dmitri Şostakovici (1906–1975) traduce intensitatea trăirilor sale în pagini ale căror ton predominant rămâne forţa ciocnirilor dramatice. Opera lui este cunoscută publicului pentru intensitatea trăirii transpuse într-un discurs în care tragismul părţilor lente şi pasionalitatea eruptivă a mişcărilor năvalnice sunt elementele dominante. Simfonia a X-a este un exemplu evident. Şostakovici încifrează în scriitura muzicală a simfoniei portrete, aluzii biografice: debutul, este inspirat vizibil din tema sumbră a Simfoniei „Faust” de Liszt, ne introduce în ideea faustiană a singurătăţii artistului ce caută esenţa vieţii (valsul lent al clarinetului, ecourile unor cântece tărăgănate ruseşti) potenţate până la accente dramatice spectaculare, în timp ce finalul este alcătuit din momente succesive: un andante ce reînvie frământările trecute, dansuri zglobii, un marş de copii, imagini întunecate ca un remember sumbru, ce duc spre iluminare, toate topindu-se într-un iureş voios.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (str. Gral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

Recital Camelia Voin la Teatrul La Fenice din Veneția

Soprana de origine română Camelia Voin va susține duminică 12 iunie 2011, la ora 20.00, un recital la celebrul Gran Teatro La Fenice din Veneția. La pian: Mattia Ometto. Prezintă: Valentina Lo Surdo (Radio Tre RAI). Concertul este organizat cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea compozitorului italian Guido Alberto Fano (18 mai 1875–14 august 1961).

Pe lângă lieduri ale acestui compozitor (Tre canzoni del Decameron), programul include lieduri de Franz List (Trei sonete de Petrarca), Wolf-Ferrari (Quatro Rispetti, op. 11), George Enescu (patru cântece din ciclul Șapte cântece pe versuri de Clément Marot), Reynaldo Hahn (Si mes vers avaient des ailes, À Chloris, Fêtes galantes), Joaquin Rodrigo (Quatro madrigales amatorios), Theodor Rogalski (Salcia) și Viorel Gheorghe (Trei cântece ardelenești).

Stabilită la Los Angeles, soprana de coloratură Camelia Voin a absolvit Liceul de Muzică din Timișoara, apoi Conservatorul din București. În 1993 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde și-a continuat studiile, obținând Bachelor Degree (1996) la secția de canto a Universității din Redlands și Master Degree (2007) la Claremont Graduate University din California. Repertoriul său cuprinde în mod egal titluri de operă (La Traviata, Rigoletto, Il Barbiere di Siviglia, Don Giovanni, Cosí fan tutte, Răpirea din serai, Le nozze di Figaro, Roméo et Juliette, Les Contes d’Hoffman, Lucia di Lammermoor, Don Pasquale, La sonnambula, Carmen), oratoriu, creații camerale. După ce a câștigat locul întâi la Concursul Internațional „Barry Alexander”, Camelia Voin a cântat pe mari scene ale lumii, bucurându-se de aprecieri superlative: Carnegie Hall din New York, Teatro Gayarre din Spania, The West Palm Beach Opera, Los Angeles Music Center ș.a.

Pușa Roth