Taxa pe ureche

taxe bizare taxa pe ureche pusa roth

simple intamplari rubrica liber sa spunAşa cum am mai spus de fiecare dată, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.

Astăzi vom povesti despre ureche, definită de Voltaire ca fiind „bulevardul către inimă”. W. Shakespeare, genial în înţelepciunea lui, a lăsat şi această maximă despre ureche: „O vorbă înţeleaptă adoarme într-o ureche bleagă”. Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, şi o epigramă de I. L. Caragiale, referitoare la ureche:

Unui datornic

„Pentr-o datorie veche,

Eşti fudul de o ureche;

Pentr-o datorie nouă,

Eşti fudul de amândouă.”

taxa pe ureche pusa roth

Lucian Blaga afirma că „o vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, îşi are şi ea mormântul. În urechile prostului.” Sunt doar câteva exemple care arată că urechea a fost mereu în atenţia lumii. Sigur, ea nu putea să treacă neobservată de cei care conduc destinele omenirii şi s-au gândit să pună o taxă pe organul auzului. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, n-am citit niciunde că surzii au fost exceptaţi de la plată, deşi sunt deţinători de urechi. Glumesc şi eu, că legea e lege şi nu poţi fi „mai presus de ea”, ca să imităm şi noi puţin pe puternicii zilelor noastre. Prin urmare, această ciudată taxă a fost introdusă în Tibet în anul 1920, dar se pare că originile ei sunt mult mai vechi, fiind răspândită aproape în toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti însemna tăierea urechilor. Vă închipuiţi, doamnelor şi domnilor, că nimeni nu dorea să rămână fără urechi şi dădea banii statului, ca să se ferească de chinul dar şi de ruşinea de a i se tăia urechea.

simple intamplari ureche freud

Pentru a ne îndepărta de urâţenia acestei taxe, în final am să vă reamintesc un citat din Sigmund Freud referitor la ureche, bineînţeles: „Dacă vrei ca soţia ta să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.”

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Cresonul

creson

Se spune despre seminţele de creson că sunt cele mai vrednice la încolţire şi că la temperaturi de 10-15 grade Celsius răsar în mai puţin de 24 de ore.

Ei, doamnelor şi domnilor, am cumpărat seminţe de creson, le-am plantat şi într-adevăr, după scurtă vreme au apărut plăntuţele de un verde intens. Le-am pus într-un colţişor al grădinii, tocmai fiindcă hrenița sau cardama, sau năsturelul, sau, mai rar, caprilema nu este o plantă foarte cultivată prin grădinile mici. Sigur, cresonul este folosit în bucătăriile marilor restaurante, la salate sofisticate, la garnituri sau chiar la supe, dar la ţară n-am prea auzit să se cultive creson.

fiziologia gustului creson pusa roth

Cresonul (Lepidium sativum) sau hrenița este o plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei întrebuințate ca salată creson indiansau condiment. Cresonul de grădină este originar din Orientul Mijlociu răspândit pe arii extinse în ţările arabe, Egipt, Persia şi Tibet. Vechimea lui în cultură este atestată şi de faptul că s-au găsit seminţe de creson în piramidele egiptene. Gustul foarte picant al frunzelor adulte a făcut ca din cele mai vechi timpuri să fie folosit drept condiment. Cresonul a ajuns şi pe teritoriul țării noastre şi este atestat ca făcând parte din flora spontană a Bucureștiului în anul 1912, de profesorul Zacharia Panțu. În prezent, cresonul poate fi întâlnit în stare sălbatică în pădurile din județul Ilfov.

În Franţa şi Anglia, unde cresonul este mai des folosit în alimentaţie, se găsesc soiuri cu frunzele mult mai mari şi mai numeroase, variate ca formă şi colorit. Există un soi cu frunza ovală, nedivizată, doar uşor dinţată pe margine, de culoare verde închis, aproape albăstruie. Uneori se întâlneşte şi o variantă a acestui soi, cresonul auriu, cu frunze de culoare verde-gălbui. Cel mai apreciat, atât pentru aspectul său deosebit de decorativ,creson istoric pusa roth cât şi pentru gustul intens picant, este cresonul creţ. El se deosebeşte de cresonul comun prin frunzele intens divizate, aproape până la nervura principală, mai mult sau mai putin răsucite şi încreţite, ceea ce le dă un aspect foarte plăcut. La forma pitică tufele sunt ca nişte bucheţele creponate, deosebit de atrăgătoare parcă ar fi mici evantaie garnisite cu volane. Din seminţele de creson se face un soi de muştar suficient de picant. Cresonul de grădină, de asemenea cunoscut sub numele de piper de grădină sau iarbă de piper, se întâlnește în nord-estul Africii și sud-vestul Asiei. Această plantă aparține familiei cresonului de apă. Revin şi spun că în antichitate, cresonul era folosit drept condiment şi plantă medicinală, datorită mirosului său specific. Trebuie doar să vă reamintesc că în lume există 40 de specii de creson. Cert este că din salata pe care o voi face peste o săptămână sau două nu vor lipsi frunzele de creson. Am să încerc şi o supă sau o garnitură la o friptură, fiindcă aceste frunze sunt extrem de aromate şi de bune la gust. Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth 

Memo

Revenim, doamnelor şi domnilor, la fabricarea hârtiei, care a fost una dintre cele patru mari invenţii ale Chinei antice alături de compas, de praful de puşcă şi de tehnica imprimării. După primele încercări, chinezii au făcut câteva schimbări, care s-au dovedit extrem de bune. Cârpele au fost înlocuite cu bambus, iar hârtia a fost acoperită cu vopsea pentru a o face mai durabilă, fiind astfel protejată şi de insecte. În anul 604, Coreea a fost prima ţară care a fabricat hârtia, după China. În anul 610, tehnica fabricării s-a răspândit şi în Japonia, atunci când un călugar coreean, Don-cho, a emigrat aici. Japonezii au adăugat propriile inovaţii, fabricând hârtia din fibre de mure şi din planta kozo. Până în anul 645, tehnica a ajuns în Tibet de unde s-a răspândit şi în India. Chinezii au încercat să oprească răspândirea tehnicii de fabricare pentru a păstra monopolul, dar, spre binele omenirii, nu au reuşit. Anul 704 a marcat începutul imprimării în lemn, tot în China, şi astfel a apărut primul ziar din lume imprimat prin această metodă.

În anul 751, după înfrângerea armatei chineze, în bătălia de la Talas, prizonierii chinezi au împărtăşit arabilor secretul fabricării hârtiei. Aceasta a dus la crearea unei industrii de fabricare a hârtiei și în Orientul Mijlociu, la Bagdad, în anul 793. Arabii au încercat să preia monopolul, aşa cum au încercat şi chinezii, dar nu a fost posibil. Tehnica producerii hârtiei a ajuns la sfârșitul secolului al IX-lea în Egipt şi apoi în Europa. Prin intermediul hârtiei, informaţia a circulat de la un capăt la altul al lumii, dar acum, în epoca informaticii, bătrâna hârtie pierde teren. O fi venit vremea să o aşezăm în cutia cu amintiri ? Eu cred că nu. Dar dumneavoastră?

Pușa Roth