150 de ani de la nașterea lui Richard Strauss

richard strauss 150 de ani de la nastere costin tuchila

Un „german elin”

calendarDacă anul trecut calendarul ne-a răsfățat cu două aniversări, bicentenarul nașterii lui Wagner și bicentenarul nașterii lui Verdi (chiar dacă pare banal prin prisma trecerii neostenite a vremii, e totuși un privilegiu să le trăiești…), nici 2014 nu este lipsit de astfel de evenimente. În 11 iunie 2014 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Richard Strauss (11 iunie 1864, München–8 septembrie 1949, Garmisch-Partenkirchen).

Postwagnerian, legat de autorul Tetralogiei prin structuri armonice, cromatice, elemente de orchestraţie, dar şi prin aspiraţiile tematice, Richard Strauss păşeşte hotărât în secolul XX, anticipând cu câteva decenii experienţe de limbaj moderne. De aceea nu este nici o noutate că ascultându-l și reascultându-l astăzi, constați încă o dată cât de modern sună muzica lui și că, mereu, mai ai câte ceva de descoperit, un pasaj pe care poate l-ai trecut cu vederea. Parcursul creator al compozitorului german este, și el, edificator, iar caracterizarea pe care și-a făcut-o singur, elocventă chiar pentru felul în care Richard Strauss înțelegea actul creator. Nu a exagerat niciodată forțând elemente de limbaj care să-l transforme într-un avangardist, dar a fost perfect conștient de deschiderea pe care o producea la finalul unui veac atât de complex. „Muzica mea este muzica secolului al XX-lea, a unui german elin”, rostea, fără nici un orgoliu, Richard Strauss. Curios însă, el este un compozitor al veacului al XX-lea mai ales prin lucrările compuse la sfârşitul secolului al XIX-lea, poemele simfonice Din Italia (1886), Don Juan (1888), Macbeth (1888–1889), Moarte și transfigurație (1889–1990), Till Eulenspiegel (1895), Așa grăit-a Zarathustra (1896), Don Quijote (1898), O viață de erou (1899), și mai puțin prin cele din primele decenii ale secolului al XX-lea, în care e evidentă o nostalgie neoclasică sau conturarea unui stil neobaroc, ca în operele Cavalerul rozelor (1909–1910) și Ariadna la Naxos (1911–1912).

Richard-Strauss poeme simfonice costin tuchila

Richard Strauss

Educat în spiritul muzicii clasice germane, cu oroarea faţă de Wagner pe care o aveau iubitorii armoniei clasice, Richard Strauss devine repede un mare admirator al lui Wagner. „Copilăria nu lăsa să se prevadă destinul său atletic”, scrie Émile Vuillermoz, referindu-se la forţa creaţiei straussiene, la vitalitatea acestei muzici: „Până în ultima lui clipă, acest patriarh de 85 de ani va fi mânuit cu dezinvoltură măciuca lui Hercule.” Vitalitate care provine, desigur, din experienţa wagneriană asimilată.

richard strauss dirijor

Aleg un singur exemplu dintre poemele simfonice ale lui Richard Strauss, Also sprach Zarathustra (Așa grăit-a Zarathustra), întru totul semnificativ pentru felul în care compozitorul german face, conceptual dar și stilistic, trecerea de la muzica romantică, ce dominase veacul, la epoca modernă. Desigur, Richard Strauss nu se desparte complet sau violent, prin negație, de formele muzicale dominante încă, ale romantismului (ar fi fost imposibil, aflându-se în admirația lui Wagner), dar există aici un „limbaj abstract” și mai ales un mod de a concepe desfășurarea muzicală care îl apropie de experiențele secolului următor. Tot aşa cum textul filosofic al lui Nietzsche are, în Aşa grăit-a Zarathustra, un aspect mai degrabă poematic, muzica poemului simfonic al lui Richard Strauss e o interpretare liberă, un ecou liric al ideilor din cartea filosofului german. Terminat în 1896 şi prezentat la Frankfurt pe Main (27 noiembrie 1896) sub bagheta compozitorului, Aşa grăit-a Zarathustra, op. 30 este o fantezie simfonică, purtândalso sprach zarathustra indicaţia „liber după Nietzsche”. Cine va dori să găsească neapărat o „filosofie muzicală” va fi dezamăgit; poemul lui Richard Strauss este un amplu tablou sonor inspirat de lucrarea lui Nietzsche, un tablou al naturii, al raportului dintre om şi natură, în care încercarea de a afla noi forme de exprimare rămâne esenţială. Programatismul acestei muzici trebuie şi el privit cu precauţie; nu o naraţiune sonoră doreşte compozitorul, nu o înlănţuire de episoade anecdotice, ca, de exemplu, în Till Eulenspiegel, compus în anul precedent, ci câteva „trăsături expresive şi maiestuoase”, în bună măsură enigmatice, evocând metabolismul complicat al unor contraste (umbră şi lumină, „bucurii şi pasiuni” lângă „cântecul funebru”, bine şi rău, divinitate şi negare a divinităţii, euforie şi deznădejde, păcat şi castitate, credinţă şi renegare, singurătate absolută şi coborâre în mijlocul mulţimii, ascensiune şi declin etc.). Contrastele nu vor fi totuşi foarte puternice în muzica lui Richard Strauss. Ele se păstrează într-un plan secund, referenţial, de unde, poate, impresia de meditaţie filosofică, în care totul curge, sugerând fluiditatea gândului. Nu un portret al Supraomului vom avea de întâlnit în acest amplu poem simfonic, deschis cu acel celebru tablou al răsăritului de soare, explozivul motiv în Do major, care trimite fără îndoială la Wagner, ci o succesiune măiastră de „strofe” lirice, contrazicând în bună măsură măreţia primelor imagini. Această atmosferă „nebuloasă” a creat probabil şi reacţia de respingere, de descumpănire cu care a fost primit poemul la Viena, unde, amintea Hugo Wolf, nu a avut decât un „succes de ilaritate”.

alpi simfonia alpilor richard strauss

Programul unei lucrări simfonice, spunea Richard Strauss, nu este „o simplă descriere fizică a unor fapte precise de viață. Acest lucru ar veni în contradicție cu spiritul muzicii”, care impune o „formă determinată”. „Ideile noi, adăuga compozitorul, trebuie să-și caute forme noi.”

Costin Tuchilă

Ascultă 

Poemul simfonic „Așa grăit-a Zarathustra”, op. 30 de Richard Strauss, L’Orchestra Nazionale di Santa Ceclia, Roma, dirijor: Antonio Pappano

„Simfonia Alpilor”, op. 64 de Richard Strauss, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijor: Bernard Haitink

Poemul simfonic „Till Eulenspiegel, op. 28 de Richard Strauss, dirijor: Lorin Maazel

Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai în Festivalul RadiRo

Așa cum anunțam încă din primăvară în prezentarea generală, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo”, vom putea asculta, pe lângă Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, trei mari orchestre radio europene: Orchestra RAI, Orchestra Radio France și Orchestra BBC. Prima și ultima vor susține în această săptămână câte două concerte la Sala Palatului, Orchestra Radio France – un concert (miercuri 26 septembrie).

Luni 24 și marți 25 septembrie 2012, de la ora 19.30, la Sala Palatului vom putea urmări cele două programe ale Orchestrei RAI, dirijată de Juraj Valčuha. În prima seară, solist este violonistul Alexandru Tomescu, în interpretarea căruia vom asculta Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 de Ceaikovski. A doua lucrare din program este Simfonia nr. 3 în la minor, op. 44 de Serghei Rahmaninov. Marți, orchestra italiană și Christian Zacharias, în ipostază de pianist, oferă un program Brahms – Richard Strauss: Concertul nr. 2 în Si bemol major pentru pian şi orchestră, Poemul simfonic „Till Eulenspiegel” (titlul complet este: „Till Eulenspiegels lustige Streiche”), op. 28 și Suita de concert din opera „Cavalerul rozelor” („Der Rosenkavalier”), op. 59.

La Sala Radio sunt programate începând de astăzi concerte ale unor apreciate formații camerale și concertul Orchestrei de Cameră Radio, toate de la ora 17.00 (24, 25, 27, 28 septembrie). Luni 24 septembrie, Cvartetul cu pian „Rivinius” propune un program alcătuit din: Adagio şi Rondo concertante pentru pian, vioară, violă şi violoncel în Fa Major (D 487 ) de Franz Schubert, „Pirouettes Pierrotiènnes” pentru vioară, violă, violoncel şi pian, op. 142 (2010) de Dan Dediu, „Toccata, Tombeau und Torso” (2009), trei piese pentru cvartet cu pian (dedicate Cvartetului „Rivinius”) de Th. Blomenkamp și Cvartetul nr. 1 pentru pian, vioară, violă şi violoncel în do minor, op. 15 (1876–79) de Gabriel Fauré.

Marți 25 septembrie, vom asculta Cvartetul „Ad libitum” (Alexandru Tomescu, Şerban Mereuţă, Bogdan Bişoc, Filip Papa) cu trei piese în stiluri complet diferite, fiecare dintre ele reprezentând momente importante în evoluția genului: Cvartetul nr. 2 în Re major de Borodin, Trei piese pentru cvartet de coarde de Stravinski, Cvintetul cu două violoncele, în Do Major, op. postum 163 (D 956) de Schubert. Invitat: Julian Steckeș (violoncel).

Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai (OSN Rai) a fost înfiinţată în anul 1994, iar primele sale concerte au fost dirijate de către Georges Prêtre şi Giuseppe Sinopoli.

Juraj Valčuha este prim dirijor din noiembrie 2009. Jeffrey Tate a fost prim dirijor invitat între anii 1998–2002 şi dirijor de onoare în perioada 2002–2011. Rafael Frühbeck de Burgos a fost prim dirijor. Gianandrea Noseda a fost prim dirijor invitat din 2003 până în 2006. Din 1996 până în 2001, Eliahu Inbal a fost dirijor de onoare al Orchestrei. Printre alţi mari dirijori care au condus Rai OSN se numără Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Mstislav Rostropovič, Myung-Whun Chung, Riccardo Chailly, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Iuri Ahronovich, Marek Janowski, Dmitrij Kitaenko, Aleksandr Lazarev, Valery Gergiev, Gerd Albrecht, Yutaka Sado, Mikko Franck, James Conlon şi Roberto Abbado.

Rai OSN este prezentă în stagiuni regulate la Torino, precum şi în stagiuni de primăvară şi în alte cicluri speciale, cum ar fi cel de mare succes cu simfoniile lui Beethoven dirijate de Rafael Frühbeck de Burgos în iunie 2004.

Proiectul Rai NuovaMusica a fost lansat în februarie 2004; acesta este o recenzie dedicată muzicii contemporane, care prezintă noi lucrări simfonice şi de cameră, multe dintre ele fiind comandate special.

Rai OSN susţine adesea concerte simfonice şi recitaluri de muzică de cameră în marile oraşe şi la cele mai importante festivaluri din Italia. Este un oaspete obişnuit la MiTo SettembreMusica şi la Bienala de la Venezia, şi are o serie de apariţii importante în străinătate: orchestra a întreprins turnee în Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Insulele Canare, America de Sud, Elveţia, Austria şi Grecia. În data de 26 august 2006 a fost invitată să susţină concertul de încheiere a Festivalul de la Salzburg, iar în martie 2011 a fost oaspete la Abu Dhabi Classics în Emiratele Arabe Unite. În noiembrie 2011 a concertat în Germania, Slovacia şi Austria, debutând la Wiener Musikverein.

Membrii orchestrei formează, de asemenea, grupuri camerale cu un bogat program de concerte în Italia şi în străinătate.

Rai OSN a participat, de asemenea, la evenimente importante, cum ar fi Conferinţa Interguvernamentală a Uniunii Europene care a avut loc la Torino, concertând pentru a marca Jubileul de Argint al Pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea în Piazza San Pietro din Roma; a susţinut un concert de solidaritate organizat de oraşul Torino pentru reconstrucţia Capelei Guarini, a susţinut multe dintre concertele organizate pentru a marca Ziua Republicii Italiene din 1997 până în prezent, precum şi concertul de Anul Nou în 2000, în Piazza del Quirinale din Roma, toate fiind difuzate în direct la televiziune. Un alt concert tradiţional este cel de Crăciun susţinut în Basilica di San Francesco din Assisi.

În zilele de 4 şi 5 septembrie 2010, Rai OSN a participat la realizarea filmului cu opera Rigoletto în regia lui Marco Bellocchio, orchestra fiind dirijată de Zubin Mehta; acest eveniment a fost transmis în direct atât pe Rai1 cât şi în întreaga lume.

În mod similar, în anul 2000, Rai OSN a fost una dintre vedetele evenimentului de televiziune La Traviata à Paris, fiind din nou dirijată de Zubin Mehta. Această producţie Rai a obţinut în anul 2001 Premiul Emmy pentru cel mai bun spectacol muzical al anului şi Premiul Italiei pentru cel mai bun program de televiziune la categoria spectacol.

În data de 27 ianuarie 2001, Orchestra a inaugurat festivităţile oficiale pentru a marca centenarul morţii lui Giuseppe Verdi, cu un concert live pe Rai3, interpretând Messa da Requiem la Catedrala Parma, sub bagheta lui Valery Gergiev.

Toate concertele Rai OSN sunt difuzate pe Rai Radio3, iar multe dintre ele sunt înregistrate şi televizate, pe Rai3. Orchestra are, de asemenea, numeroase înregistrări, în special cu lucrări ale compozitorilor contemporani, iar numeroase CD-uri şi DVD-uri live au fost relizate la concerte sale.

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. Într-adevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi în Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru Tomescu a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.

După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia pentru a atrage publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente-pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe vioara Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruină, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în patrimoniul naţional. A cântat pentru adunarea de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

André Martins de Barros, Vioară în roua dimineții

Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vorbește la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că intervențiile sale sunt tipărite în „Dilema Veche” sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia şi de ce muzica clasică merită o şansă.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

În încheiere – un citat relevant, care deși se referă la un singur concert pe care Alexandru Tomescu l-a susținut în Noua Zeelandă, poate fi extins la întreaga sa carieră: „Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, reliefând contraste, lăsând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whisky.” (David Larsen, „Metro Magazine”, Noua Zeelandă).

Pentru publicul din țară, toate concertele festivalului vor fi transmise în direct pe frecvențele în FM ale posturilor Radio România Cultural și Radio România Muzical și online pe www.radioromaniacultural.ro și www.romaniamuzical.ro.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul oficial:  www.radirofestival.ro.

Abonamentele și biletele pentru Festivalul RadiRo s-au pus în vânzare în rețeaua și pe site-ul Eventim (www.eventim.ro), respectiv pe site-ul oficial al festivalului  – www.radirofestival.ro

Costin Tuchilă

Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret: Centenar Sergiu Celibidache

Cea de-a treia Stagiune Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, desfășurată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, se va încheia luni, 25 iunie 2012, la ora 17.00, cu o un medalion dedicat dirijorului Sergiu Celibidache. Centenar Sergiu Celibidache este titlul sub care muzicieni care au cântat în compania sa și critici muzicali îl vor evoca pe marele dirijor născut în 28 iunie 1912. Participă: Dan Cavassi, Andrei Dorobanțu, Nicolae Licareț, Costin Tuchilă. Manifestarea programată în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) se va încheia cu un Recital Aurelian-Octav Popa (clarinet). În program, piese de Rameau, Debussy, Enescu (adaptare de Aurelian-Octav Popa). În cadrul serii care îi este dedicate vor putea fi ascultate și vizionate înregistrări de referință cu Sergiu Celibidache. Intrarea este liberă.

Director artistic al Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”: dr. Mirela Zafiri.

Sergiu Celibidache (28 iunie 1912, Roman, România–14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, Franța)

„Cândva, la un moment dat, acest om a devenit mit. Înainte de asta, însă, fusese o legendă.” ( Mario Gerteis).

„A fost iubit, admirat, temut, iar acum va fi cu siguranță și divinizat.” (Steen Christian Steensen).

„Un tip de dirijor ca Celibidache nu va mai exista niciodată.” (Roland de Beer).

„De unde vine această priză electrizantă pe care Celibidache o exercită asupra muzicienilor şi melomanilor şi care pare să fie adevărată magie sau miracol? Printr-o amănunţită analiză şi o concentrată observaţie, înlăturând tot ceea ce ar părea de domeniul supranaturalului, se pot scoate la iveală toate însuşirile care dau acel caracter neobişnuit valorii indiscutabile a acestui mare artist. Înzestrat de la natură cu toată generozitatea şi stăpânit de o pasiune mistuitoare pentru muzică, valoarea sa extraordinară este fructul unei munci fără odihnă, al unui studiu ştiinţific şi vast al tuturor disciplinelor muzicii pe care le stăpâneşte la cel mai înalt nivel şi în cele mai intime amănunte, al unei fantezii de o bogăţie rară, al unei culturi academice. Doctor în filozofie şi în matematici, interpretările sale sunt construite numai pe temeiul unei logici inebranlabile, iar fantezia aceea, despre care vorbeam mai sus, se împrospătează printr-un proces continuu de rafinare şi sublimare, hrănindu-se din universalitatea cunoştinţelor sale nu numai din domeniul artelor – muzică, literatură, teatru, plastică – ci din toate ramurile activităţii umane, dar mai ales trăgându-şi seva din izvorul nesecat al unei bogate vieţi interioare. Tot din acestea trebuie desprinsă şi taina faptului că Celibidache nu se repetă niciodată. Compozitor el însuşi, acest magistral interpret se apleacă plin de umilinţă asupra operei ce intră în repertoriul său, caută să pătrundă cu truda unui studiu meticulos şi cât mai complet în intimitatea limbajului creatorului respectiv şi, reuşind să se substituie acestuia, îi cântă lucrarea cât mai aproape de ceea ce putea fi idealul de interpretare, aşa cum i-a sunat compozitorului atunci când şi-a scris opera. Ca să ajungă aici, el caută să intre în universul compozitorului, în concepţia lui de viaţă, în epoca lui, în idealurile, preocupările şi problemele acelei epoci, în aşa fel încât să poată traduce opera compozitorului prin prisma epocii lui şi nu prin prisma epocii, mentalităţii şi stilului nostru actual de viaţă.” (Costache Popa).

„Gesturile dirijorului sculptează în spaţiu o sinteză geometrică şi predomină volumul, relevat nouă prin statornicia nuanţei alese şi precizia structurii perioadelor. El îşi afirmă voinţa cu o autoritate severă, mâna stângă tăind în aer împlinirea şi dezlegarea expresiei. Pare a fi calm în mişcări, bagheta lui vibrează tot atât de subtil ca vibrato-ul viorilor, obligate de el la un tremur mai strâns decât cel obişnuit, ce naşte o palpitaţie emoţională în diminuendo, topit infinitezimal, încât se percepe ca umbra umbrei unei vibraţii. Dar când porneşte un crescendo, atunci tot trupul se îndoaie ca un copac răscolit de furtună. Modulează în cercuri mari avântul, dar nici o clipă nu-i îngăduie să depăşească armonia echilibrului cerebral. El aşează muzica în zona spiritului şi o priveşte epurată de tot balastul inutilităţilor omeneşti. De aceea poate să exprime esenţialul!” (Cella Delavrancea).

„S-a spus (nu fără temei) că muzica adevărată trebuie ascultată doar cu inima. În cazul lui Sergiu Celibidache dictonul rezistă pe deplin confruntării cu realitatea. Mai mult decât atât: emoţia creată de universul sonor este sporită la Celibidache de trăirea totală a partiturii, care i se citeşte pe faţă. […] Celibidache trebuie văzut, nu doar ascultat, şi mai ales trebuie văzut de aproape, mai ales din faţă, pe întregul parcurs al desfăşurării discursului muzical. Ai zice că mâna dirijorului, gesturile de pronunţată expresivitate vin să servească, în primul rând, acea privire caracteristică, plină de forţă, ce domină şi subjugă instrumentiştii. Este un privilegiu să retrăieşti fiecare pagină muzicală în ambianţa acestui mare maestru al baghetei, capabil să comunice emoţia artistică la tensiuni dintre cele mai înalte. Şi este, în sfârşit, pilduitor să-l urmăreşti pe Sergiu Celibidache la repetiţii pentru a pătrunde în extrema complexitate a actului creator, în munca epuizantă a aspiraţiei spre perfecţiune, în dăruirea totală dedicată tălmăcirii capodoperelor. Numai aşa vom înţelege «secretul» acelor concerte de referinţă artistică pe care Sergiu Celibidache le oferă auditorilor. Numai aşa vom cunoaşte preţul marilor eforturi ale membrilor orchestrei, permanent solicitaţi de dirijor până la limita posibilităţilor fizice şi psihice. Iar publicul românesc dovedeşte că a înţeles pe deplin această înaltă lecţie de artă, asaltând, pur şi simplu, porţile Ateneului pentru a putea asista la repetiţii, pentru a fi martor la acel veritabil laborator de creaţie. Îmbucurător este şi faptul că, în primele rânduri, am remarcat un foarte mare număr de tineri, studenţi la Conservator sau la alte facultăţi, elevi etc. Fără îndoială că pentru ei, exemplul maestrului se poate transforma într-o experienţă unică, greu de uitat şi menită apoi să marcheze întreg drumul evoluţiei lor. Vor fi învăţat de aici că orice izbândă artistică, orice înfăptuire de preţ se atinge numai cu o muncă perseverentă, fără menajamente. Că în spatele interpretării strălucitoare, aparent fără nici un efort, dintr-un concert, se ascunde un imens sacrificiu, strădanii adesea greu de închipuit.” (Viorel Cosma).

Sergiu Celibidache „nu poate relata nimănui ce face, pentru că muzica, pentru el, este o succesiune de momente prezente, aidoma oricărei rostiri esenţiale, irepetabile în datele ei fundamentale. Un dirijor care urcat la pupitrul orchestral, se adânceşte în sine până la a se confunda cu universul din care izvorăşte spre noi pe căile iluminate ale harului divin.” (Corneliu Antim).

 

 Richard Strauss, Poemul simfonic „Till Eulenspiegel” – fragment de repetiție cu Sergiu Celibidache, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart

P. I. Ceaikovski, Simfonia nr. 5 în mi minor, partea a IV-a, Andante maestoso – Allegro vivace, Filarmonica din München, dirijor: Sergiu Celibidache. Herculessaal, München, 1983

J. Brahms, Simfonia a III-a în Fa major, partea a III-a, Poco allegretto, Filarmonica din München, 1985

M. Ravel, Bolero, Filarmonica din München, Japonia, 1994

Alexandru Tomescu şi cele două concerte de Prokofiev

Alexandru Tomescu se va confrunta vineri 1 aprilie 2011, la ora 19,00, la Sala Radio, cu o adevărată provocare repertorială. Abordarea în aceeaşi seară a celor două opusuri concertante dedicate de Prokofiev viorii (Concertul nr. 1 în Re major și Concertul nr. 2 în sol minor) este un autentic tur de forţă, iar satisfacţia estetică a publicului prezent va fi pe măsură. La pupitrul Orchestrei Naționale Radio se va afla dirijorul Jin Wang. Programul mai cuprinde poemul simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss.

„O personalitate matură, complexă, tot mai curioasă în descoperirea profunzimilor concertelor pe care le abordează”, Alexandru Tomescu este recunoscut drept unul din exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti. Interpretările sale pasionale, dublate de o tehnică impecabilă, poezie şi sensibilitate, au impresionat publicul din Europa, America şi Asia. Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio din 2002, a susţinut concerte şi recitaluri în săli celebre precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Théâtre des Champs Elysées şi Théâtre Chatelet din Paris, Metropolitan Art Center din Tokyo, în compania unor dirijori renumiti: Kurt Masur, Christoph Eschenbach, Philippe Entremont, Valery Gergiev. Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca, în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma, să formeze „Romanian Piano Trio”. În septembrie 2007, Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute: orchestrele simfonice radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.

A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale printre care Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).

Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste ale publicului prezent în număr neobişnuit de mare, ale muzicienilor cu care a colaborat şi ale presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: Variaţiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 6064, sector 1) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.