Poezia săptămânii: „Merg” de Adrian Păpăruz

Johann_Heinrich_Schönfeld_-_Allegory_of_Time_(Chronos_and_Eros)_

Mergpoezia saptamanii rubrica liber sa spun

lângă mine merge trecutul
cadenţăm amici
liniştit
uneori prin întuneric
mă strânge de mână
deschide uşi
când e trist stă ascuns
sub sacoul meu vechi
cocoaşă dureroasă la ploaie
la frig
nu vorbeşte
nu îl întreb
noaptea doar îi aud oftatul
din perna vecină
poate de bătrâneţe
sau plictiseală mă mint
ştiu că ar vrea să plece
să-mi găsesc singur paşii 

dar protector se teme
că nu am întinerit destul

Adrian Păpăruz

adrian păpăruz

Adrian Păpăruz

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Salonul Național de Miniatură Textilă 2016

miniatura textila

eveniment liber sa spunÎn perioada 11–24 aprilie 2016, la Galeria Orizont din București (Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.23 A) va putea fi vizitat Salonul Național de Miniatură Textilă 2016, intitulat Firele timpului. Continuă lectura „Salonul Național de Miniatură Textilă 2016”

Poezia săptămânii: „Neliniște” de Mihail Ciupercescu

poezia saptamanii de mihail ciupercescu pictura august strindberg

Neliniștepoezia saptamanii rubrica liber sa spun

E gândul vechi şi doarme
la capăt de destin…

În van adun în mine crâmpeie
de speranţă:
nu mai găsesc nici sens, nici
multă cutezanță,
în încercarea lașă de care mă
anin.

În laț de orizonturi îmi văd
robita viață
învinsă de-așteptarea ispitelor
din taine… Continuă lectura „Poezia săptămânii: „Neliniște” de Mihail Ciupercescu”

Între răsărit şi apus

sonia elvireanu intre rasarit si apus editura asr longa cronica de pusa roth

cronica literara liber sa spunÎntre răsărit şi apus, volum de poezie apărut la Editura Ars Longa din Iaşi, poartă semnătura Soniei Elvireanu, profesor de limba franceză, traducător, critic, poet, eseist, doctor în filologie. În ediţie bilingvă, volumul a fost tradus chiar de autoare, lucru mai puţin obişnuit în lumea cărţilor, ţinând cont de legătura de suflet dintre autor şi operă. În cazul de faţă Sonia Elvireanu a depăşit acest prag sensibil, devenind propriul său traducător.

Între răsărit şi apus, între cele două puncte cardinale, metaforic vorbind, se află existenţa noastră pământeană cu tot alaiul ei de sentimente, aşa cum defineşte acest spaţiu Michel Ducobu, în prefaţa acestui volum: „Între răsărit, în zorii primitori, şi odihna de pe pragul ospitalier al nopţii, o viaţă poate fi trăită astfel în câteva ore… Parcurs fericit pe cărările descoperirii, deschis orizonturilor ce se lărgesc, arborilor care îşi întind coroanele amiezii ce se înalţă divin, petalele azurului ce se revarsă în suflet, poeziei-memorie care aminteşte în miresme şi murmure vârsta de aur a copilăriei, a trezirii, a încrederii simple şi calme, a dialogului imperceptibil cu îngerul fidel al permanenţei… Sau, dimpotrivă, rătăcire dureroasă între o naştere ivită din umbră şi o moarte nocturnă, absolut necunoscută şi misterioasă, între două lumi insesizabile pe care le va lega, în nelinişte, solitudine sau pericolul amneziei, drumul nesigur «între sensuri neînţelese, între pieriri şi căutări, pe calea fiinţei»… Poezia Soniei Elvireanu se aşează astfel, cu o luminoasă delicateţe, pe firul fragil care leagă aceste două extreme, ca un pod de frunze şi de fine file de stampă, imaginat între două ţărmuri cufundate în obscuritatea ce freamătă.”

Eugene Boudin studiu de cer

Eugène Boudin, Studiu de cer

„Între mine şi tine,/ apusul de soare,” aceste două versuri luate separat au profunzimea haiku-ului, imaginând ideatic distanţa care poate fi doar o dimensiune poetică sau chiar una reală, în funcţie de starea cititorului, căci la el mă refer. Între răsărit şi apus se poate afla îngerul călător a cărui iubire e jocul, jocul vieţii pe străzile destinului nostru. Între răsărit şi apus se află timpul sacru al existenţei noastre, natura cu visele ei împărţite în anotimpuri, toate ale iubirii, chiar dacă uneori „indiferenţa umblă pe străzi”. „Ploaia,/ gândul meu spre tine”, alte versuri alese aproape la întâmplare, reprezintă o altă imagine-metaforă ce cuprinde măreţia visului şi dragostea ploii. Sonia Elvireanu scrie sensibil, scrie poezie cu trimiteri şi legături în spaţii nemăsurate geografic, dar aflate toate între răsărit şi apus:

„Între mine şi tine,

apusul de soare,

o urmă pe plajă arzând,

verdele sticlos al mării,

rătăcind pe nisip,

arsura zilei,

un ţipăt în palme,

prag între cer şi pământ.

*

Fac o piruetă în nori,

te zăresc în apus,

pe insula în flăcări,

un salt de rănit.

*

Sunt iar răsărit.”

Pușa Roth

 

Artistul Eduard Rudolf Roth: „Credinţa este lumina care face ca un arbore să nu rămână închis în propriile rădăcini”

rudy roth nasterea evei

Rudy Roth, Nașterea Evei

interviu liber sa spunMi-e greu să descriu în cuvinte sufletul unui om cu care providenţa mi-a oferit şansa unei prietenii apropiate. Am crezut că e uşor la început, dar răspunsurile lui mi-au dat aşa frumoase aripi încât mi-a luat ceva vreme până am revenit pe pământ.

Eduard Rudolf Roth este spiritul căruia îi vor rămâne recunoscătoare pentru că a deschis o uşă atunci când toate celelalte erau închise pentru mine şi ar fi peste puterile mele să nu apreciez efortul lui.

Acest tânăr artist român, ce a găsit calea spre el însuşi alegând să plece cu familia în Palma de Mallorca, Spania, a adus la lumină arhitectura sufletului său într-o expoziţie ce va avea vernisajul la 1 octombrie, la Bucureşti. Lumea nouă pe care am descoperit-o în lucrările lui a rudy roth graficălăsat o amprentă puternică.

Grafica lui Eduard Rudolf Roth nu este una oarecare, sunt umbre aparte, care te îndeamnă să cauţi unde nu te aştepţi, înlăuntrul tău, sunt lacrimi înnodate între linii frânte, pe care doar un suflet trecut prin furci caudine le poate vedea, sunt bucurii nemăsurate de nimeni care te ating semnificativ, definitiv.

Nu poţi trece cu vederea grafica lui, după cum nu poţi fii indiferent la poezia care se desprinde din aceasta dăruindu-ţi o şansă nesperată, aceea de a savura arta cu toată fiinţa ta. Doctorand în Relaţii Internaţionale, absolvent a două programe masterale, Universitatea Bucureşti şi University of Kent at Canterbury, Rudy Roth a activat ca jurnalist radio timp de 13 ani la Radio România, o viaţa de om am putea spune.

Din 2005 este consultant pentru dezvoltare şi optimizare afaceri, manager de proiect, formator şi web-designer. Între 30 septembrie şi 19 octombrie, 50 dintre lucrările lui vor fi expuse la Biblioteca Metropolitană Bucureşti în cadrul expoziţiei intitulate La déesse du temps perdu – Zeiţa timpului pierdut.

Vernisajul va avea loc la 1 octombrie la ora 17,30, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii, cu participarea extraordinară a actorului Dorel Vişan, dar şi a Roxanei Moşianu, ce va încânta asistenţa cu harpa sa, iar printre cei care vor vorbi despre arta lui Rudy Roth se numără Marina Roman şi cunoscutul om de radio Costin Tuchilă.

banner expozitie rudy roth

Imaginaţia tânărului artist surprinde, poemele lui aşezate cuminte pe hârtia alba se ascund uneori, dar nu pentru mult timp, căci la un moment dat ies la lumină parcă suflate de un vânt bun şi generos ce nu vrea să păstreze nimic pentru sine.

Nici nu ar putea, căci Rudy Roth, evident pseudonimul lui literar, îşi poartă generozitatea la vedere, acolo unde de obicei oamenii privesc atent. Atunci când sunt Oameni. Vă împărtăşesc bucuria interviului cu tânărul artist rugându-vă să citiţi cu atenţie, pentru că de Rudy Roth cu siguranţă veţi mai auzi. Curând.

Loreta Popa: De ce au trecut ani până când ai lăsat libertatea de a respira pasiunii tale pentru desen?

Rudy Roth: În esență, pentru că există drumuri și vise cărora le aparții și iluzii perceptive cărora crezi că le aparții. La început, pe la 13–14 ani – când timpul încă îmi mai încăpea în căușul palmelor – am ricoșat într-o lume nouă, o terra incognita a cărei magnetică atracție s-a dovedit irezistibilă: programarea pe computer.

Admiterea ulterioară la „Tudor Vianu” – una dintre prestigioasele instituţii de învăţământ liceal din Bucureşti – m-a făcut să-mi odihnesc nerăbdarea printre amețitoare secvențe de cod informatic, cu ajutorul cărora puteai crea lucruri, până atunci, de neimaginat. În umbra acestei hegemonii a noului, vechiul meu univers de cărbune, acril, acuarelă și hârtie avea să se deșire imaterial peste o firească stare de imponderabilitate…

Apoi, facultatea – suprapusă peste timpul mototolit al tranziției românești – vise de împrumut, euforii temporare, tristeți ereditare și multe, multe altele m-au făcut să mă îmbrac în propria-mi singurătate și să mă îndepărtez de lumina mea lipsită de contururi.

Într-o zi oarecare, prin 2007, femeia care avea să pășească alături de mine pe cărările sorții a făcut semn răsăritului să intre în casă și cu mâna-n mâna ei, am simțit că vreau să mă întorc în mine.

Era ca un soi de excentricitate tolerabilă în timpul studiilor masterale, un soi de time-out pe care-l ceream, inconștient, destinului. Din zâmbetul ei în lumina cenușie a Bruxelles-ului, degetele mele aveau să desprindă după o lungă absență, un nou ciob de lumină sub forma unei schițe în cărbune…

pustnicul rudy roth desen creion grafica de astazi

Rudy Roth, Pustnicul

L. P.: Zeiţa timpului pierdut… mă regăsesc în titlul expoziţiei tale de la Bucureşti. Aduce puţin cu Timpul pierdut al lui Proust. De ce Zeiţa timpului pierdut?

Aduce cu Proust, pentru că multe din lucrările acestei expoziții își trag seva din Proust. Ele însele sunt rezultatul unei deșteptări a conștiinței, unei mutații structurale a spiritului și minții, a unei renașteri.

Cred, asemenea lui Proust, că arta este o forță care ne modelează, ne transfigurează și ne deschide drumul împlinirii, fără de care fiecare dintre noi s-ar identifica, ca-n scrierile lui Márquez, prin ani și veacuri de singurătate. Atunci când scrii, pictezi, dansezi, cânți… nu mai ești bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, blond sau brunet, ești pur si simplu artist.

De ce Zeiţa timpului pierdut? E poate puțin mai greu de pus în cuvinte… însă am să încerc să explic. În primul rând, pentru că, în viziunea mea – puternic influențată de filozofia lui Henri Bergson – intuiţia, percepțiile sau emoțiile individuale și nu raționalismul mecanicist joacă rolul dominant în cunoașterea realității înconjurătoare.

Impulsurile și energiile creative ale imaginației inconștiente – implicit nesupuse rațiunii pure – relevă de cele mai multe ori forma completă a adevărului. În toate aceste elemente, ca și în alte stări și trăiri precum dragostea necondiționată, răbdarea, acceptarea, iertarea etc., regăsesc, simt, percep un sacru feminin, tangibil și atemporal, caligrafic ascuns în premisa că, intrinsec, natura esenței vieții transcende conceptul de gen.

Zeița timpului pierdut guvernează clipele netrăite sau insuficient trăite, speranțele abandonate. Ea însăși trăiește în femeia care nu și-a pierdut aderența la visele ei și care poartă încă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului. Citește interviul integral în Jurnal spiritual, revistă de dialog etic, estetic și religios.

Loreta Popa

 grafica de rudy roth pistornicul luminii credintaRudy Roth, Pistornicul luminii 

Rudy Roth: „Cred că oamenii au vocația universului”

rudy roth in cautarea timpului pierdutRudy Roth, În căutarea timpului pierdut

interviu liber sa spunRudy Roth – pseudonimul artistic al lui Eduard Rudolf Roth – este un tânăr artist român care locuiește în Palma de Mallorca (Spania) și vorbește despre cum împarte timpul asimetric în fâșii de lumină pentru a-l decoji de sens și contururi.

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Ştiinţe rudy roth grafică interviu observatorul torontoEconomice din Bucureşti și apoi a două programe masterale – unul al Universității din București (Administrație publică și e-electronică) și altul al University of Kent at Canterbury (Relații Internaționale) – urmate, începând cu anul 2009 de un program doctoral la Școala Națională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (Relații Internaționale). Cu anumite întreruperi, jurnalist la Radio România (1996–2000), iar din 2006 consultant dezvoltare greenfield / business@key, optimizare costuri şi management corporate pentru mai multe firme din România şi Ungaria.

Acesta este universul în care s-a format și trăiește Rudy Roth.

Pe lângă aceste preocupări, scrie şi desenează. Sigur, pasiune dar şi provocare pentru că grafica lui e un posibil răspuns al timpului pierdut, al timpului câştigat, o îmbinare de planuri reale şi imaginare. Pe data de 1 octombrie 2013 se va deschide oficial, la Biblioteca Metropolitană din București, prima expoziție cu lucrările care-i poartă semnătura.

timpul singuratatii rudy roth grafica desen creion

Rudy Roth, Timpul singurătății

Reporter: Spuneaţi la un moment dat, într-o însemnare de pe blogul dvs., un lucru tulburător despre vise „născute din seva unei lumi muribunde”, pentru un timp a cărui poveste se desăvârşeşte în infinit. Cum aţi redefini această sintagmă din perspectiva unui viitor apropiat, fiindcă timpul ne obligă să urcăm treaptă cu treaptă?

Rudy Roth: Fiecare dintre noi are, fără doar și poate, vocația universului. Din această perspectivă, nu cred că rostul nostru constă doar în a face figurație pe retina timpului, în numele unei revelații a resemnării. Cred, simt că trebuie să ne trăim povestea – cu aceeași intensitate de la un capăt la altul al vieții desăvârșindu-i, prin visurile, emoțiile, tăcerile și speranțele noastre – fie și preț de o clipă – necuprinsul. Și pentru că nu cunosc un alt fel de a trăi, decât acesta care transcende timpul, nu-mi pot asuma o redefinire căreia să nu-i aparțin.

Reporter: Aţi debutat, spun eu, sub semnul marii poezii, deşi vorbim de grafică şi la invitaţia Editurii Ars Longa din Iaşi aţi ilustrat volumele „Paşii profetului” şi „Lauda somnului” de Lucian Blaga. Poezia lui Lucian Blaga cuprinde orizonturi nebănuite şi este, în ultimă instanţă, o măsură a timpului. Aţi pătruns şi cum aţi pătruns sub corola de minuni a lumii?

Rudy Roth: Cu pași extrem de nehotărâți. În versurile lui Lucian Blaga am simțit dintotdeauna că mă încarc de înțelesuri. Îmi aduc aminte că imediat după ce am acceptat invitația Editurii Ars Longa de a-l descifra pe Blaga în câteva schițe, m-am regăsit, recitind poeziile, într-o stare de însingurare pe care nu o mai experimentasem de prin adolescență, când am avut primele întâlniri cu poezia lui. Apoi totul a venit de la sine, versurile lui Blaga sunt pline de seva creației. Nu trebuie decât să vibrezi în rezonanță cu ele și restul vine de la sine.

Citește interviul integral în „Observatorul”, Toronto, 2 septembrie 2013.

 rudy roth grafica blaga eva mitologie lumina fluture tacere

Desene de Rudy Roth: 1 – Eva; 2 – Pristolnicul luminii; 3 – Fluturele tăcerii

„Cervantes”, revistă internaţională de cultură, nr. 6

revista cervantes nr 6 ianuarie 2012revista revistelor culturale rubrica liber sa spunA apărut numărul 6, ianuarie 2013, al revistei internaţionale de cultură „Cervantes”. Cu un sumar foarte bogat și divers, revista editată la Târgoviște îl are ca fondator pe George Terziu. Redactor șef: Petruța Șerban.

Numărul 6 al revistei se deschide cu un Cuvânt al editorului, George Terziu, care face o incursiune în 2012 pentru a rememora câteva dintre manifestările anului pe care l-am depăşit de curând, adăugând că „am trecut şi în 2013, iată a venit sfârşitul şi l-am trecut cu bine, ne-am îndrăgostit de noi înşine mai vârtos şi ne-am dezamăgit. Ca de obicei. Literatura contrastelor”. Domnia sa face câteva precizări dar şi previziuni pentru noul an, concluzionând: „Toate aceste lucruri arată că lumea în care trăim este dinamică”, întărind această afirmaţie cu un citat din Vechiul Testament, Eclesiasul lui Solomon, Cap. 1, verset 8-9: „Toate lucrurile sunt într-o necurmată framântare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind. Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare.”

Editorialul semnat de Ionel Bota are ca temă poezia cuprinsă în cartea vieţii, cu titlul: Despre cât de frumos se poate trăi poezia…

„…Cu poezia străbaţi cartea tragică a vieţii. Fiecare o avem, o purtăm, o extragem din devălmăşia agresiunilor existenţialului, psalmodiem marea traversare dar suntem consecvenţi ignari şi uităm să ştim că grotescul distruge normele, că grobianul deformează conştiinţe, că imoralitatea, livrată în nuanţe pretins lirice şi în stufozităţi de limbaj aproape paranoic, extirpă maliţiosul din noi şi ne obligă la altfel de idealizări. Visăm occidentalizarea propriei ipostaze, comiţând poezele din dorinţa epatării celor de acasă, mai ales feminine cu lipsuri la cerebel, în perioada în care der libidinose mann e peste tot, în politică, în patronat, în sistemul hemoragiei de diplome şi titluri ştiinţifice din învăţământ, în sistemul angajărilor la locul de muncă. Suntem patrioţi din dorinţa de a nu pierde onorurile locale, descifrând defulări acolo unde ar trebui să fim mai vigilenţi cu noi înşine. Dar nu vrem să separăm corect, realităţile: viaţa e viaţă iar creaţia literară pretinde, nu doar presupune, talent, pricepere, devotament.”

florian doru crihanaArtistul plastic Florian Doru Crihană este ales de revista „Cervantes” Personalitatea lunii. Detalii despre activitatea acestui mare artist român, în interviul realizat de George Terziu, dar şi în cronica semnată de Ionel Bota intitulată Don Quijote, Florian Doru Crihană și restaurarea nostalgiei. Alte argumente ale conștiinţei identitare în grafica românească de azi: „Iată-l, deci, pe prietenul nostru Don Quijote plutind augural, ca un duh inconformist, prin imperiul graficii inconfundabilului Florian Doru Crihană. Un Don Quijote pieziș, ca un fenomen, un personaj haosmotic, haosul de pe mirabilul Pământ având în terra di Romania modelul, deja, didactic. O grafică excelentă executând toate excentricităţile farsorilor interpreţi (eseiști sau alţi… iști!) și reabilitând, în fapt, patetismele personajului ne propune, așadar, Florian Doru Crihană.

Fiindcă Don Quijote ne iubește mereu, ne atrage mereu atenţia, oriunde ne-am afla, să nu blufăm în inutil, să stăm carevasăzică în miezul proiecţiei nu în marginea ei. Grafica lui Crihană ajută la astfel de depășire a handicapului fantastic, Don Quijote coboară deodată în stradă apoi intră pentru o cafea într-un bar anost, cere o ţigaretă și se miră de ce i se oferă una cu sfială (da, era în România contrabandei la toate straturile atmosferei sociale, y compris binecuvântata și aducătoare de avantaje, politică) dar, mai ales, întreabă unde e Galatz-ul utopiilor noastre și unde e cetăţeanul Crihană care, singur, îi poate garanta romantitatea sa ca personaj al culturii universale în est, în estul radiant al continentului hârșit de atâta istorie confuză. Crihană este acela care ni-l propune, direct, pe eroul lui de Saavedra, în ipostaza deloc comediografică și foarte gravă, ni-l aduce în certitudinile privilegiului nostru de a mai păstra, măcar un astfel de refugiu, în calea aventurilor unei civilizaţii ale cărei mărinimie și binefacere nu le mai înţelege nimeni. Grafica lui Florian Doru Crihană înţelege pentru noi că încă suntem parte din cultura Europei, că la Galaţi visezi mai bine, mai profund, pe malul danubian decât pe malurile Senei ponosite.”

florian doru crihana don quijote

Florian Doru Crihană, Don Quijote

La secţiunea Poezie a revistei internaţionale de cultură „Cervantes” sunt prezentaţi poeţii:

• Bogdan Baghiu (n. 1974), filosof și poet ieșean. A obţinut titlul de doctor în filosofie în anul 2005, cu o teză referitoare la conceptul de Logos în filosofia stoicilor și în gândirea patristică răsăriteană. Lucrarea a apărut în anul 2006 la prestigoasa editură știinţifică Lumen, având titlul Scurtă Istorie a Logosului. În perioada iunie 2010–martie 2011, Bogdan Baghiu a fost bursier postdoctoral al Academiei Române, în cadrul proiectului POSDRU „Societatea Bazată pe cunoaștere – cercetări, dezbateri, perspective”. Ca poet, el a publicat două volume de versuri: Evanghelia după OM (2000) şi Pe țărmul nebuniei tale (2003). Acest volum de versuri a fost premiat cu marele premiul la festivalul naţional de artă „Constantin Dracsin” de la Botoșani, în 2003. În perioada octombrie 2007–ianuarie 2008, Bogdan Baghiu a fost editorialist al cotidianului „Evenimentul zilei”, pe regiunea Moldova. Pe Bogdan Baghiu îl putem regăsi şi în Dicţionarul scriitorilor ieşeni contemporani.

Poemele mistice ale reîntoarcerii

După ce-ţi voi reînvăţa cuvintele să stea în lumină,

Voi tăia Marele Verb ca pe o pâine mare

abia scoasă din cuptorul alchimic şi îţi voi zice:

această mână ce a tăiat Verbul, vrea să-ţi atingă

gemetele plăcerii pentru a-şi readuce aminte

de felul în care tăcerea înfloritului de copaci

îmi sparge timpanele inimii.

Popa-Vasile-Centrul-vechi-al-Targovistei

Vasile Popa, Centrul vechi al Târgoviștei

• Petru Solonaru, n. comuna Iohanisfeld –Timiş, 20 iunie 1950. Facultatea de Economie Politică, ASE, 1973.Poet, Apicultor. Fost Economist. Activitatea literară: Debut cu poesie (da! Poesie) în ,,Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului”, iunie 1984. Volume publicate: ÎN, poesie, Bucureşti, Ed. Semne, 2008; OR, poesie, Bucureşti, Ed. Semne, 2009; Tetraion, poesie, Constanţa, Ed. Nelinişti metafizice, 2010. Este cuprins în Antologia sonetului românesc, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti 2007, 2009, îngrijită de Radu Cârneci. Este inclus în volumul de istorie şi critică literară ,,Poeţi români” de Aureliu Goci. Premiul ,,Paracelsius” al revistei Contact – Internaţional pe 2011.

Taci!…

Naşterile’ în hume a deşert apar.

Şi’ înţeleptul moare ca cel tâmp, zadar…

Cu durere-i plină cana vieţii… Smalţ

de iluzii poartă întrupatu-i var…

Bocetul îşi are’ în veselii izvor…

Toate-s vremii strâmte, deşi mari se vor,

necăzând adaos şi nimic scăzut.

Ce-a fost, este, fi-va… prag fără zăvor.

Funia speranţei sub nevoi s-a frânt

plină de obidă, goană după vânt…

N-o îndreaptă nime când aproape, sus

umblă pe sub soare ignic legământ.

De folos cuvântul sta-va să-l desfaci,

însă doar misteru-i cel mai bun tălmaci.

Nu deschide gura, stăruie’ în adânc…

Temerii de Unul dă urmare: – Taci!…

stefan-popescu-peisaj-de-iarna

Ștefan Popescu, Peisaj de iarnă

• Boris Marian

Acele cuvinte

Când am rostit prima oară

Acele cuvinte,

Am simțit că mă-ntorc

Din părinte-n părinte,

Se făcea că urcam

Sfântul Munte Sion,

Pașii mei străbăteau Valea Kidron,

Ascultam Psalmii, Cântarea Cântărilor,

Eram la izvorul fluviilor, mărilor.

arcimboldo biblotecarul

Giuseppe Arcimboldo, Biblotecarul

• Camelia Iuliana Radu

Paznicul bibliotecii

                           se dedică zilei de 21 martie, Ziua Mondială a Poeziei

Priveam strada îngustă a unui burg necunoscut

de pe un acoperiş. Sub un cer de pâslă,

femei cu rochii lungi, sofisticate, intrau şi ieşeau

din prăvălii, la braţul bărbaţilor eleganţi.

De parcă ar fi fost firesc să zbor,

planam în jurul lor, cercetându-i.

Mirosea a lemn, a porţelan și alamă şlefuită,

a haine din lână şi mătase.

Din coșuri împletite, doldora de fructe,

zaharicale colorate, batoane de ciocolată şi saci

cu piper

se ridicau mireasme de cireșe proaspete,

vinuri licoroase, amestecate,

iz de parfum franţuzesc.

Un bărbat a ridicat privirea

și mi-a facut cu ochiul râzând.

A continuat să meargă la braţul femeii, povestind.

Va să zică m-a văzut!

Îi spionam de pe acoperișul unde mă refugiasem

speriată

inima îmi bătea ca o portocală rostogolită

în cala vaporului, sângerând întunericul.

Nu știam ce caut acolo,

cine erau oamenii aceia ciudaţi, ce nume avea

burgul.

Dacă m-a văzut,

bărbatul nu aparţine acelui timp, mi-am zis încercând

să ghicesc identitatea întâmplării.

Nările mele erau naucite de mirosuri noi, din

trecut:

hârtie proaspăt tipărită, stofă englezească,

cerneală, mătase, levanţică, vin demisec, ceai

chinezesc,

măsline, curmale, smochine,

anason.

Ulei de păr, săpun de iasomie,

brioşe, lemn de

nuc,

piele de căprioară, gudron,

ceară, untură de balenă,

lămâi. Piatră, mahon, dantelă, verde de China,

cobalt, acaju.

Dimineaţă aveam în minte doar imagini cu

frunze căzând şi întrebări, de aceea te-am chemat.

Îmi spui că după orice plecare, urci la alt nivel şi

tarele vechi nu trec uşor. Chiar şi aleşii pot trişa,

vechile năravuri nu se vindecă nici într-o mie de

vieţi,

le porţi cu tine, până în ziua în care

lucrurile simple se vor întoarce.

Nu vei muri furând o pâine din cuptor,

dar flacăra va arde mereu,

vei rămâne fără mâinile mincinoase,

iar când vei privi drumul, fugind,

orizontul iţi va usca ochii,

tot ce ai urgisit prin minciună, va pleca de la

tine,

se va întoarce în miezul lucrurilor,

pentru că nu le-ai avut nicicând,

dar până atunci, faci ce vrei, aşa cum vrei,

o mie de vieţi şi mai multe, până ce-ţi vor cădea

toate

şi vei rămâne gol,

fără de cel ce nu eşti.

Furia mea a crescut: dar nu înţelegi? Nu înţelegi,

femeia iubea o fantomă, un hoţ de timp,

un colecţionar de savoare, un plagiator!

Nu contează, mi-ai spus, femeia iubea…

Hai, ridică-te

french cancan tour eiffel florian doru crihana

Florian Doru Crihană, French cancan, Tour Eiffel

• Ion Cristea

Pastel incert

Vino, te-aștept în bizare palate

Din lumi neștiute, cu nume ciudate.

Tronuri de aur te-așteptă, stăpână

Peste imperii, sub claruri de lună.

Vino, te-aștept pe o tainică mare

Printre furtuni luminate de soare

Vom naviga spre visate limanuri

Perle îţi voi dărui, și mărgeanuri.

Vino, te-aștept pe o bancă-n grădină

Sub un felinar cu lumină puţină

Singuri vom fi într-o lume pustie

Îmbrăţișaţi, nimeni să nu ne ştie…

• Alexandru Cazacu

Semne pentru Iulia

1. Vom fi declaraţi Iulia, ca ultima soluţie

a unui interval de Septembrie

providenţiali şi confuzi

atunci când dezamăgirea atinge cota de avarie

iar curajul de a te înfrunta pe tine însuţi

pare un numar de acrobaţie

supravieţuind tehnologiilor cu valoare adaugată

şi unui mountain-rousse sentimental

când seara devine albă ca o iniţiere

într-un ordin secret şi meridional

unde nu plec să te caut

ci vin să te găsesc

undeva în geometria variabilă

a zilei de mâine

jumătate veselă, jumătate tristă

pentru trupurile noastre

ca două lame de cuţit

ca două mecanisme de măsurat

saltul unei feline gata să prindă prada

căreia îi împrumută ochii

venetia florian doru crihana

Florian Doru Crihană, Veneția

• Gabriel Enache (n. 1973, Târgovişte) este licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti. Master antropologie CESI (Centrul de Excelenţă pentru Studiul Imaginarului), Universitatea București. A publicat în mai multe ziare şi reviste din ţară și in publicaţia de studii antropologice „Salt“ din SUA. A lucrat ca jurnalist cultural (Radio România Cultural, Mediafax), ziarist („Dâmboviţa”, „Obiectiv dâmboviţean”, Radio Uniplus, „Independentul”). A publicat poezie, proză, eseu în „Climate literare”, „Singur”, „Litere”, „Biblioteca”, „Martor”, RIS (Revista de Istorie Socială) etc. Premiat de revista „22” (2002) pentru eseu politic. A editat singur sau în colaborare două reviste manuscris (Logos, S(b)rot). A participat la expoziţii de artă: Icoana –discurs poetic şi poveste, împreună cu Adrian Pancu, 10 Ani de MTR (Muzeul Ţăranului Român), cu Cosmin Manolache, Călin Torsan, Ciprian Voicilă, Lila Passima, Irina Nicolau etc., prezent în proiectul colectiv De la comunism la coca-cola, împreună cu colegi şi colaboratori de la MTR. A colaborat la executarea decorului operei Oedipe de George Enescu, regia Andrei Şerban, Opera Naţională Bucureşti. Membru în cenaclul „Litere“ din cadrul Facultăţii de Litere din Univ. Bucureşti, condus de Mircea Cărtărescu. Curs de creative wryting, Institutul PRO, Bucureşti.

Vis levantin

Petruței Șerban

era în amurg

un amurg colorat ca cenușa sub foc

un zeu privea obosit în oglindă

cenușa desigur durea…

fărâmițat chipul curgea peste lucruri

și mii de ceasuri moi se scurgeau pe pereți

iar timpul desigur ardea…

caderea bastiliei florian doru crihana

Florian Doru Crihană, Căderea Bastiliei

La capitolul Proză sunt semnalate: romanul în curs de apariţie Aspecte inedite din viața lui, ce poartă semnătura scriitorului Dan Iancu; Louise Dăncescu, Poveşti patetice, Ştefan Doru Dăncuş, Te iubesc, puşcăria mea!

Gabriel Enache semnează cronica Poezia ca… joc secund, la volumul Evanghelia după Maria din Magdala: Poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii curate de Sebastian Drăgan (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012): „Odată cu lansarea acestei cărți, Evanghelia după Maria din Magdala: Poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii curate, poetul ni se relevă ca un stăpân deplin al măiestriei poetice prezente. Spun asta pentru că odată cu această carte (ne)bună, poezia lui Sebastian Drăgan începe să își trăiască cu adevărat modernitatea fără compromisuri, să își arate calitatea detaliului și, de asemenea, obsesia de a-și controla până la capăt trăirile poetice mai mult sau mai puțin er(e,o)tice! Surprinde în Evanghelia… lui Sebastian Drăgan universul poetic și scriitura extrem de personalizate; ne propune, în aparență, un decadentism luminat (dacă îl pot numi așa), o lume a neliniștii iubirii/ îndrăgostirii și a insomniei existenței, existență în care singurele speranțe rămîn dragostea, scrisul și… descrisul transfigurat în poezie. «…Doar inima, doar inima-mi simțeam dogorând/ precum soarele…».

În paginile revistei, la rubrica Cronică literară, mai citim:

• Constantin P. Popescu despre Gânduri ciobite, autori: Hedir Al-Chalabi și Petru Don (Editura Mirador, 2012): „…Cei doi autori, Hedir Al-Chalabi și Petre Don, oferă un dar (Don) potrivit unei lecturi pe o scenă, în lumina unor reflectoare simple, reliefând numai ochii celor doi protagoniști. Și spectatorul să primească aceste cioburi de gânduri pentru a le întregi, pentru a se bucura și pentru a deveni mai bun. Citez: «Întinde-mi piciorul pe-o scândură de lemn și unge-mă cu șoapte, proptește-mi cotul de umărul tău uscățiv să nu mai stau cu gâtul aplecat. Simți agonia? Spinii ne-astupă treptat toți porii, respirăm arșiță, cuburile de gheață se topesc… expir cenușă.» (pag. 28). Din poezia veche a lumii se desprind frânturi singular trăite de cei doi, dar împreunându-se armonic, asemenea frunzelor aceluiași copac al toamnei tăcute pe cărări…”

constantin tanislav pescari

Constantin Tanislav, Pescari

• Grigore Timoceanu: Culorile fonetice ale Cameliei Iuliana Radu: „Apărută în cadrul proiectului „Întoarcerea poetului risipitor” al Editurii Singur, cartea Tangerine tango, scrisă de Camelia Iuliana Radu pare o dezlănţuire de curcubeie. Împărţite în cinci secţiuni, poemele sale emană o transpunere fonetică a culorilor. De fapt, culorile sunt prezente în tot volumul, fiind asociate cu stări de spirit ca în Lamentaţia: «[…] Durerea mea este vânăt-albastră / o lovitură în carnea prezentului,/ un cearcăn sub ochiul obosit.». La fel se termină şi poemul Visul: «[…] Te-ai apropiat de mine, ai desfăcut sacoşa, / ai pus mandarine pe masă, alune, şalul oranj, / cutia cu pantofii roşii, un medalion de coral / şi ai aprins focul.” Dacă în aceste exemple descifrăm o atmosferă mai domestică, să spunem aşa, mai personală, mai propice unor intimităţi colaterale care generează starea de creaţie, în alte poeme observăm aplicarea culorilor pe simboluri cum ar fi Luna (poemul Povestiri despre Lună, când nu este acasă), apa (poemul Insight), umbra (poemul Fereastra) sau focul (poemul Culori pentru pasărea timpului)…”

„Ghemele târziului” – o carte de poezie adevărată: „Una din surprizele editoriale din anul 2011 (din păcate, prea puțin mediatizată) este, cu siguranță, volumul de versuri Ghemele târziului al Mirelei Ispășoiu (Editura Eubeea). Consecință firească a unor puternice decantări sufletești, poezia acestei autoare se impune în primul rând prin excelenta capacitate concizie, de restrângere a sensurilor în formule cât mai reduse; apropiate cumva de haiku dar completate de o seducătoare alunecare în tematici care necesită o altă abordare a cuvintelor. Poemele adunate în această carte de Mirela Ispășoiu se constituie într-un fel de incantație magică, menită să alunge impresiile fugitive ale cititorului…”

• Lucian Gruia: Ion Spânu – O interpretare de referinţă a dramei Meșterul Manole de Lucian Blaga: „Cartea lui Ion Spânu, Meșterul fiinţei. Prolegomene la o nouă interpretare a dramei Meșterul Manole de Lucian Blaga (Ed. Dionysos, 2012) anunţă o viitoare carte de referinţă asupra piesei de teatru omonime. Cercetarea porneşte de la locuirea heideggeriană, dezvoltă prin similitudini semantice scenariile iniţierii din doctrinele indiene, mitiogice greceşti şi creştine; urmăreşte treptele gnoseologice spre cunoaşterea absolutului; precum şi etapele realizării creaţiei artistice, ajungând la desăvârșirea prin jertfă, sacrificiu și suferinţă. Autorul deplânge faptul că Heidegger, în teoria locuirii, nu s-a oprit și asupra spaţiului sacru pe care îl reprezintă biserica. Casa oferă omului locuire, găzduire dar tetrada: pământ – cer – divini – muritori, rămâne neîmplinită. Filosoful german interpretează şi mănăstirea doar ca un campus de chilii care oferă găzduire și ocrotire. Dar biserica, în care se petrec ritualurile religioase și rugăciunile, aflată în centrul complexului monahal, reprezintă altceva. Pentru Ioan Spânu mănăstirea simbolizează centrul lumii iar biserica axa acesteia, prin care se realizează comunicarea pământ – cer şi astfel tetrada se împlineşte. În problema destinaţiei construcţiei, constă diferenţa dintre Legenda Mănăstirii Argeșului (mănăstire) și drama Meșterului Manole (biserică)…”

adorno

Theodor Adorno

• Boris Marian: Adorno și morala noastră: „În anul 1999 apărea la Editura Univers, în traducerea unui ilustru germanist, Andrei Corbea-Hoişie, o carte aforistică a lui Theodor Adorno, Minima Moralia. Autorul este unul dintre străluciţii filosofi ai secolului XX, s-a născut în 1903 la Frankfurt, tatăl său fiind evreu, iar mama corsicană, de unde și numele preluat de fiu. În acte el era trecut Theodor Ludwig Wiesegrund. Pasionat deopotrivă de filosofie și muzică (a fost și compozitor de talent, interpret de jazz, pe care l-a studiat cu Bernhard Sekles), el a obţinut titlul de doctor în filosofie, în anul 1924, cu o teză despre Kierkegaard, un mare gânditor, filosof, moralist al secolului XIX. Între anii 1925–1928 a studiat cu Alban Berg, compoziţia, la Viena. Reia studiul filosofiei în 1928, la Institutul de Studii Sociale din Frankfurt cu marxistul Felix Weil (n.n., a nu se identifica marxismul originar cu ideologia partidelor comuniste din acea vreme). În 1931 se înfiinţează Școala de la Frankfurt, un cerc de studii filosofice, din care făceau parte, pe lângă Adorno, Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse (marxist până la finele vieţii), Erich Fromm…”

• Geo Călugăru: Fantastica aventură a descoperirii sinelui: „Realizată profesional la nivel de performanţă, inginer electronist, cercetător știinţific, la Institutul pentru Cercetări şi Proiectări Automatizări din Bucureşti, posesoarea unui brevet de invenţie, intitulat „Metodă şi aparat pentru măsurarea parametrilor motoarelor termice cu piston”, autoare a numeroase articole știinţifice în revista de specialitate „Construcţia de mașini”, participantă cu comunicări la simpozioane şi sesiuni ştiinţifice, cu alte cuvinte, un nume recunoscut în aria de preocupări profesionale, doamna Florica Gh. Ceapoiu ar fi avut destule motive să fie mulţumită de sine însăși. Aceasta, dacă toate bucuriile, tristeţile, durerile, extazul, iubirea aproapelui, ca parte a dumnezeirii din sine, locul natal ca parte a întregului cu numele ţară, tot ce ţine de om, a avea în sine seva și lumina cuvântului care zidește, nu s-ar fi acumulat și sedimentat în adâncul fântânii sufletului său, ca la un moment dat, asemeni lavei unui vulcan, mult timp aflat în adormire, să se trezească deodată și să ne arate ce este aceea o forţă a naturii dezlănţuite, Florica Gh. Ceapoiu n-ar fi fost poeta de astăzi, demnă de atenţia și respectul a numeroși cititori, dar și al multor personalităţi din lumea scriitorilor, criticii și istoriei literare…”

Din secţiunea Perspective istorice am reţinut: Scriitori interziși în România interbelică, articol semnat de Ioana Manta-Cosma; Continuitatea unui drept– Basarabia de Camelia Pantazi Tudor; Chelniţa, un sat din ţara Chioarului – aspecte politice şi toponimice, semnat de Radu Botiş.

Boris Marian dedică un articol academicianului Solomon Marcus – între matematică, viață și artă.

„Primele rânduri ale unei cărţi au o importanţă aparte, căci principalul lor scop este să fascineze cititorul şi să îl determine să devoreze cartea ce o are în mână” – este argumentul Lidiei Patricia, care selectează câteva Fraze introductive memorabile din romane celebre. Printre acestea: „Familiile fericite sunt toate la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu” – Lev Tolstoi, Anna Karenina; „Eu, Tiberius Claudius Drusus Nero Germanicus şi aşa mai departe (fiindcă n-o să vă plictisesc de la început înşirându-vă toate numele şi titlurile mele!), poreclit până deunăzi de prieteni, de rude şi de intimi «Claudius Idiotul», «Claudius ăla», «Claudius Bâlbâitul», «Clau-Clau-Claudius» sau, rareori, «Sărmanul unchi Claudius», mă pregătesc să scriu pentru posteritate ciudatele întâmplări ale vieţii mele; încep, aşadar, cu frageda mea copilărie şi-mi voi urma povestirea an cu an, până voi ajunge la acea dată fatidică a vieţii mele, cu vreo opt ani în urmă, când, la cincizeci şi unu de ani, s-a abătut asupra mea «nenorocirea aurită», din care nu m-am mai putut apoi niciodată descurca.” – Robert Graves, Eu, Claudius Împărat; „Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.” – Jane Austen, Mândrie şi prejudecată.

hans-christian-andersen

Hans Christian Andersen

Sub semnătura lui Tibi Oprea, revista publică povestea Lumânare de seu de Hans Christian Andersen, descoperită după două aproape secole: „Manuscrisul unei opere semnată Hans Christian Andersen din perioada sa de şcoală a fost descoperit pe fundul unei cutii din arhivele localităţii daneze Funen de istoricul Esben Brage, situată în apropiere de Odense, oraşul natal al scriitorului. Intitulată Lumânare de seu, opera spune povestea unei lumânări care ajunge să fie neglijată şi să se înnegrească, până în momentul în care importanţa ei este redescoperită şi pusă în valoare. Povestioara scrisă de mână în cerneală îi este «dedicată doamnei Bunkeflod, din partea devotatului ei HC Andersen». Ulterior, în cerneală neagră, se vede adăugată o nouă dedicaţie, GPentru P Plum de la prietena lui, Bunkeflod».

Experţii sunt de părere că opera a fost scrisă în perioada urmării cursurilor școlii de gramatică la mijlocul anilor 1820, în special datorită stilului simplist şi metaforic al povestirii, care nu este deloc asemănător cu lucrările elegante scrise de acesta la maturitate. De asemenea, doamna Bunkeflod a fost identificată ca fiind o văduvă pe care autorul obişnuia să o viziteze în copilărie, pentru a-i citi şi de la care împrumuta cărţi. Totodată, ei bănuiesc că scrierea ar fi o copie a manuscrisului original, care s-ar fi pierdut.”

Wislawa Szymborska

Wisława Szymborska

La rubrica Traduceri, Alice Valeria Micu o prezintă pe Wisława Szymborska, poetă din Cracovia, care a fost propusă la Premiul Nobel în 3 octombrie 1996: „Nu se poate spune că Wislawa Szymborska s-a impus prin vastitatea operei, compusă din douăsprezece volumașe, de-a lungul a cincizeci de ani de activitate literară. Ceea ce contează este profunzimea reflecţiilor sale poetice, capacitatea ei de a se întreba pe sine despre sensul existenţei, cu formulări care au lăsat deoparte susţinerea „marilor construcţii”, ca ideologie.

Scriitura ei, care este una filosofică și reflexivă, glumeaţă și impulsivă, impresionează prin concreteţea lucrurilor, a situaţiilor și a sentimentelor cele mai comune, aproape banale, până în punctul ce poate fi definit „locul cotidianului”. Un cotidian care se iveşte dintr-o stare precisă şi din experienţa individuală, care nu se pretează niciodată generalizărilor. Este o „poezia cotidiană”, fără concesiuni făcute literarului sau sublimului și căreia îi este necunoscută orice formă de retorică.”

Mulţumire

de Wislawa Szymborska, traducere de Alice Valeria Micu

Datorez mult

celor pe care nu-i iubesc.

Ușurinţa cu care accept

ca ei să fie mai aproape decât un altul.

Mă simt în pace cu ei

și liberă cu ei

şi asta nu mi-o poate da iubirea

şi nici nu reuşeşte să mi-o ia.

Nu-i aștept

de la uşă la fereastră.

Răbdătoare

aproape ca un meridian

înţeleg

ceea ce iubirea nu înţelege,

iert

ceea ce iubirea n-ar ierta niciodată.

De la întâlnire la o scrisoare

trece nu o eternitate,

ci doar câteva zile sau o săptămână.

Călătoriile cu ei sunt mereu reușite,

concertele sunt ascultate în profunzime,

catedralele vizitate

și peisajele abrupte.

Și atunci când ne despart

şapte munţi şi râuri

sunt munţi și râuri

pe care le găseşti în orice atlas.

Este meritul lor

dacă trăiesc în trei dimensiuni,

într-un spaţiu nici liric, nici retoric,

cu un orizont adevărat, de vreme ce e mobil.

Ei înșiși nu au habar

cât duc în mâinile lor goale.

„Lor nu le datorez nimic!”

– ar zice dragostea

despre acest subiect deschis.

Pușa Roth

It Might Take Me Years / Mi-ar trebui un șir de ani

ani antologie poezie romaneasca

Antologie de poezie în ediție online

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului It Might Take Me Years/Mi-ar trebui un șir de ani, The Romanian PEN Club: An Anthology of Poetry, editat de Lidia Vianu.

Publicăm la început de an 2013 prima antologie de poeme scrisă de membrii PEN Clubului român. Selecția poemelor a fost făcută de poetul Constantin Abăluță. Ilustrațiile aparțin Cristinei Ioana Young. Versurile și imaginile la un loc transmit cititorului lirismul românesc specific, reacția scriitorilor antologați la anii comunismului și la ceea ce trăim acum. O carte mai actuală ca It Might Take Me Years / Mi-ar trebui un șir de ani e greu de închipuit. Poemele acestea iau pulsul și fac radiografia derutei creatoare din anii 1950 încoace, dar ele arată cititorului atent și în ce fel a supraviețuit intelectualul român și cum se mai simte el acum, la douăzeci de ani de la căderea cortinei de fier. Ar fi, într-adevăr, nevoie de un lung șir de ani să explicăm ce a însemnat cenzura și ce s-a mai întâmplat cu ea. Poetul român nu este o specie pe cale de dispariție, în ciuda istoriei recente a României. Așa cum spunea T.S. Eliot, el păstrează vie „limba tribului”.

eduard rudolf roth amfora spartaEduard Rudolf Roth, Amforă spartă

După ce citim aceste versuri, aparent un zbor afară din cotidian, înțelegem cât de mult datorează intelectualul român poeților nației. Poezia a fost, în anii dictaturii comuniste, o evadare a elitei. În acest moment, pentru că evadarea este încă necesară, observăm în volumul de față că ea este un protest la îndemâna tuturor. Vorba unei vechi zicale, „românul e născut poet”.

Citind versurile acestor 39 de poeți, născuți între anii 1931 și 1967, intrăm în intimitatea fiecăruia dintre ei. Traducerile aparțin unui grup de 21 de poeți englezi, care au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (Universitatea din București). Acolo unde cititorul de limbă engleză poate apreciază pitorescul situației, cititorul român se va simți acasă la el, ca unul care a trăit cot la cot cu poezia, chiar în timp ce viața cotidiană îl ataca din toate direcțiile.

cristina tamas crescendo

Cristina Tămaș, Crescendo

Publicăm, așadar, această antologie, ca ghid pentru cititorul străin de România, dar mai ales ca Memento pentru iubitorul de poezie român.

It Might Take Me Years, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial vineri, 11 ianuarie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/Vianu-Romanian-PEN-Club-Anthology.html

Lidia Vianu

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul  http://editura.mttlc.ro/. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

 

Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare

edgar papu literatura comparata protocronism

„…timpul unui anumit spaţiu moral constituie însǎși raţiunea alcǎtuirii sale.”

Edgar Papu

valorile trecutuluiPe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii. O mǎsurǎ fireascǎ a percepţiei individuale asupra tainei Duhului Sfânt prezent în tot chipul şi în tot locul cu nemǎsuratǎ şi continuǎ iubire de oameni în accepţia religioasǎ a celor doi. Edgar Papu (1908–1993) curge înspre contemporaneitate cu puterea insului care a definit cu o rigurozitate certǎ hotarele literaturilor individuale într-un excurs unic şi emblematic pentru spiritul critic universal, dar înfǎşurat într-o specificitate singularǎ, de tip sistemic, datoratǎ gândirii sale vaste şi panoramice.

Spirit renascentist prin atitudine şi viziune personalǎ, Edgar Papu a reconstruit comparatistic fetele lui ianus edgar papuo lume. Una a universaliilor bine delimitate şi definite în timp, cu precizia matematicǎ a unui om de ştiinţǎ, care vede dincolo de cifre şi dezveleşte adevarata semanticǎ fenomenologicǎ dincolo de aparenţe, spaţiind aceste microcosmuri de creaţie ale marii literaturi a lumii în limita gravǎ a tonurilor proprii, în care demnitatea cuvântului şi respectul faţǎ de opera fiecǎrui scriitor în parte analizat atinge un vârf, pe care nici un alt comparatist român nu l-a mai atins, încǎ, pânǎ în momentul de faţǎ. Care ar fi, oare, secretul, dacǎ se poate spune aşa, al acestui summum valoric unic şi imuabil în timp, constituit ca un reper fundamental al sanctuarului cu monştri sacri ai criticii moderne a lumii? Remodelarea cuvântului, tǎlmǎcirea corectǎ a sensurilor acestuia şi redarea noimei sale specifice, într-o cheie de principiu fizic universal valabil, pe care numai Edgar Papu a reuşit, pe tot parcursul existenţei sale, sǎ le dǎruiascǎ spiritului uman.

Dacǎ ar fi sǎ parafrazǎm altă greu egalabilǎ şi plinǎ de distincţie valoare a criticii româneşti contemporane, regretatul Marian Papahagi, am putea spune fǎrǎ echivoc cǎ Edgar Papu a ajuns, „prin intima cunoaştere” a întregului ansamblu al literaturilor lumii, „prin îndelung efort de lecturǎ şi interpretare, la un înalt grad de comunicare cu însǎşi esența liricii” universale, „într-un discurs critic ce izbuteşte sǎ îmbine, în chip fericit, rigoarea şi emoţia, frumuseţea muzicalǎ a expunerii şi precizia remarcabilǎ a investigaţiei analitice.”

Louis_Janmot Poème_de_l'âme_13 Rayons_de_soleil

Louis Janmot, Poemul sufletului, 13 – Raze de soare

Sǎ alegem, din multitudinea subiectelor dezvoltate exemplar de marele nostru comparatist, un singur exemplu, care ar putea sǎ vinǎ, aşadar, în sprijinul acestor aprecieri obiective. Când îl reconstruieşte pe Hölderlin, Edgar Papu îl scoate pe acesta definitiv din starea de aed preromantic (în sensul propriu-zis al semanticii sale), nǎscut în acordurile simfoniei ideatice a durerilor Sturm und Drang-ului, şi îl defineşte ca pe un începǎtor de lume, un dezmǎrginitor friedrich holderlinde graniţe romantice şi o iremediabilǎ oglindǎ, unde s-a privit destul de profund întreaga poezie modernǎ a secolului al XX-lea. Johann Christian Friedrich Hölderlin devine, astfel, în accepţia lui Edgar Papu, acel romantic „de formǎ antichizantǎ”, care a înfipt hotǎrâtor sistemul sǎu personal de creaţie, un sistem fără limite, în spaţialitatea de gândire a poeziei secolului urmǎtor, pentru cǎ, fǎrǎ vreo urmǎ de echivoc, poetul german al solaritǎţii spiritului uman este un nǎscǎtor de „simboluri cuprinzǎtoare, de o rarǎ autenticitate, unde ideea prinde palpitaţia realitǎţii dorite a vieţii”. Matematica solaritǎţii spiritului hölderlinian a fǎcut din poetul Imnurilor un veritabil spǎrgǎtor de clișee neoclasice. Astfel, versurile din Poeţii ipocriţi aruncǎ în faţǎ o invectivǎ clarǎ asupra „orientǎrii poetice netrǎite şi exterioare”, pe care el, Hölderlin, prin vulcanismul sǎu interior, o respinge în totalitate şi o trimite definitiv în cripta unei raţiuni anchilozate şi reci.

excurs prin literatura lumiiIatǎ cum Edgar Papu construieşte cercuri ample de luminǎ în jurul creaţiei fiecǎrui mare scriitor al lumii, prin însǎşi propria sa creaţie transfiguratoare. Avem de-a face cu adevǎraţi bulgǎri uriaşi de gândire, care, aşezaţi cu migalǎ unul lângǎ celǎlalt, conferǎ fiecǎrei expuneri detaliate şi sistematice de ordin comparatist, aerul magnific al unei catedrale a spiritului omenesc, unde se împletesc tainic şi sacru legile interdependente ale unui Univers personal al omogenitǎţilor de expresie şi de credinţǎ.

„…timpul unui anumit spațiu moral constituie însǎşi raţiunea alcǎtuirii sale”, scria acelaşi Edgar Papu. E, dacǎ vreţi, titlul sub care se poate defini concis şi martiriul profesional la care a fost supus în timpul vieţii marele nostru comparatist. Spun martiriu, pentru cǎ o explorare, fie ea şi la nivel minimal prin spaţiul altui timp istoric nu de mult apus, ne aratǎ modestia exemplarǎ prin care s-a evidenţiat în faţa defǎimǎtorilor sǎi, de fapt, a celor care nu au pǎtruns în adâncime adevǎratele precepte de gândire ale eruditului om de litere. Sigur cǎ oricǎrei teorii este binevenit a-i aduce critici solide, contraargumente viabile, care sǎ-i solidifice definitiv fundamentul sau sǎ i-l fisureze complet. Controversata teorie a protocronismului este punctul declanşator al atacurilor îndreptate împotriva autorului ei, fǎrǎ ca acestuia sǎ i se permitǎ a se apǎra cumva. E greu de lansat ipoteza cǎ Edgar Papu, fin cunoscǎtor al resorturilor multiple orizonturi la inceput de veac edgar papuale întregii literaturi a lumii, ar fi putut sǎ stabileascǎ racorduri ideatice eronate şi sǎ cimenteze o idee pe care sǎ nu o fi cercetat, mai întâi, temeinic şi sub toate aspectele sale.

Elementele protocronismului trebuie privite astǎzi în context european şi universal ca acea stare de unicitate specificǎ unui creator, autohtonǎ, perfect integrabilǎ, însǎ, în marea mulţime a culturilor Pǎmântului. E întocmai ca acea relaţie de incluziune din analiza matematicǎ, aparţinǎtoare teoriei mulţimilor, când, fiecare mulţime în parte este precis definitǎ prin elementele sale numite puncte, iar o parte din aceste elemente sunt comune celor douǎ entitǎţi, ceea ce determinǎ ca una dintre mulţimi sǎ devinǎ o parte strictǎ a mulţimii celeilalte (AB). Pentru cǎ noul unghi interpretativ din care trebuie văzutǎ substanţa teoriei nominalizate de Edgar Papu sub titulatura de protocronism (gr. protos – primul și chronos – timp), este unul transmodern, unde, aşa cum scria Theodor Codreanu, „e vorba […] în ultimǎ instanţǎ, de normalizarea relaţiilor noastre cu Europa, în care vrem sǎ ne integrǎm nu ca simpli imitatori şi consumatori de civilizaţie şi culturǎ”, ci ca nişte izvorâtori de unicitate, adevǎrate puncte de reper demne de luat în seamǎ în contextul noii paradigme a culturii europene şi mondiale.

Folosindu-ne de principiul complementaritǎţii diverselor stǎri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, e necesar sǎ adǎugǎm ca o parantezǎ minorǎ, dar sugestivǎ, faptul cǎ sincronismul lovinescian şi protocronismul lui Edgar Papu sunt, din punct de vedere conceptual, două segmente care pot coexista fǎrǎ sǎ fie nevoite a se rǎni unul pe celălalt, întrucât conţin elemente care le completeazǎ reciproc şi nicidecum nu le determinǎ sǎ fie disjuncte. Sunt două entitǎţi care, compuse printr-un paralelogram al forţelor, conduc înspre o rezultantǎ esenţialǎ şi concretǎ. Complementaritatea protocronism – sincronism am putea-o asemui şi cu un alt fenomen natural mixt, denumit cu exactitate de ştiinţǎ „exces de umiditate”, ale cǎrui douǎ componente cu caracter permanent sau temporar realizeazǎ acea completare la nivel interdependent, care genereazǎ degradarea echilibrului general la nivel de ecosistem al unui anumit areal geografic, şi facem aici referire la variabila subteranǎ şi la cea de tip meteoric. Sigur, e doar o similitudine de ordin comparativ, dar supusǎ exactitǎţii şi rigorii ştiinţifice certe. De fapt, şi Edgar Papu instituia o paralelǎ obiectivǎ între fenomenele conștiinţei şi cele ale naturii, scriind la un anumit moment dat astfel: „Ca şi fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele conştiinţei şi, îndeobşte, ale vieţii spirituale urmeazǎ aceeaşi cale.”

louis janmot zborul sufletului

Louis Janmot, Zborul sufletului

Încercând sǎ cǎlǎtorim prin perimetrul vast al noilor structuri literare ale vremii contemporane, putem afirma cu tǎrie cǎ Edgar Papu este o conştiinţǎ vie a perfecţiunii formelor literaturii comparate, este acel fluviu de erudiţie, care a deschis orizonturi şi a despaţializat, prin teoria sa, valori ce au devenit, mai apoi, radiografia unor stiluri individuale integrate plenar în marea familie a literaturii universale a tuturor timpurilor. Noile coordonate ale transmodernitǎţii în plan comparatist au deja realizatǎ, astfel, practic, prin întreaga operǎ a lui Edgar Papu, acea hartǎ aproape completǎ a inventarierii valorilor lumii, Montesquieuprivind din zorii conturǎrii genului poetic primordial şi terminând cu creaţia marilor figuri literare ale secolului XX, abia încheiat. Având de-a face cu o asemenea propensiune a unui autor dotat cu un pătrunzǎtor simţ al investigǎrii miracolului literar de dincolo de cuvinte, ne putem permite sǎ anticipǎm cǎ axiologia noului timp istoric, ce va veni, îşi va construi şi îşi va consolida resorturile sale definitorii intrinseci, folosind ca model şi dinamică de gândire şi profunzimea caracteristicǎ a creatorului de domenii structurale comparatistice unice, Edgar Papu.

Pentru cǎ, aşa cum scria la începutul secolului al XVIII-lea Charles de Secondat, baron de Brède şi Montesquieu: „Prin critică trebuie sǎ ajuţi, nu sǎ distrugi. Sǎ cauţi adevǎrul, binele, frumosul; sǎ luminezi sau sǎ reflecţi (sǎ reflecţi şi sǎ redai) lumina prin ea însǎşi şi sǎ nu umbresti decât din întâmplare.” Iar Edgar Papu tocmai acest lucru a fǎcut o viaţǎ întreagǎ. A semǎnat lumina, pentru a da la o parte întunericul și a scoate din mǎrginime VALOAREA…

Magdalena Albu

6 august 2009

„Materia sufletului, o evoluție armonică” – expoziție de sculptură și pictură Riccardo C. Raimondi

Riccardo C. Raimondi, Peisaj în mișcare

În perioada 24 noiembrie–15 decembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de sculptură și pictură a artistului Riccardo C. Raimondi (Italia), intitulată Materia sufletului, o evoluție armonică. Vernisajul va avea loc sâmbătă 24 noiembrie, la ora 11.00. Prezintă: Dr. Ezio Peraro și Costin Tuchilă. Recital de pian: Aida Chiciudeanu. În program: Suita în stil vechi de George Enescu, Partita I de Bach, Elegie de Rahmaninov.

Expoziția este realizată în colaborare cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” din București. Sponsor: Cantina Soc. Coop. „P. Tauro”, Via Cavour n. 88 – 70011 Alberobello (BA). Tel. / Fax: +39080 4321285; +39080 4321067. e-mail: cantina.oleificio.tauro@virgilio.it

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

„Identitatea mea artistică nu este altceva decât o influență constantă și o mărturisire a ceea ce suntem și a ceea ce ne înconjoară.

Contaminările muzicii, reminiscențele istorico-arheologice, miturile antice și observarea atentă a naturii stau la baza emoțiilor mele, a creativității mele.

Materia în formă de plasmă devine sensibilă și renaște; aceasta devine conștientă și absoarbe din univers elementele lingvistice și simbolice și se manifestă în mod autonom.

Acest lucru permite inconştientului să se exprime prin intermediul materiei pentru ca invizibilul să devină vizibil şi sensibil; iată cum trebuie să arate o operă de artă.” (Riccardo C. Raimondi, sculptor).

Riccardo C. Raimondi

Artistul plastic Riccardo C. Raimondi s-a născut la 24 decembrie 1981, în oraşul San Cataldo din provincia Caltanissetta (Sicilia). Copil fiind, este atras mai mult de desen şi de pictură decât de jocurile copilăriei, pasiune moştenită de la tatăl său care este pictor şi decorator. Artistul lucrează cu materiale diverse ca argila, ipsosul, lemnul, plasticul şi piatra, dovedind o mare versatilitate.

În anul 2000 termină Liceul de Artă Aplicată „Filippo Juvara” din oraşul natal San Cataldo, urmând apoi cursurile Accade¬miei di Belle Arti din Catania (Sicilia).

În anul 2004, tânărul Raimondi îl cunoaşte pe marele sculptor Giuliano Vangi, care îi insuflă pasiunea pentru sculptură. Peste doi ani, în 2006 îşi ia licenţa cu specializarea în sculptură.

Între anii 2006–2008 este masterand la Accademia di Belle Arti din Reggio Calabria. După această perioadă, devine profesor la Institutul Statal de Artă „Bernardino di Betto” din Perugia, iar din anul 2011 predă cursul de sculptură în lemn și ebenistică.

 Jocuri de război

Expoziţii personale şi de grup:

• aprilie 2005, expoziţie de pictură, Enna, Sicilia

• septembrie 2005, expoziţia Talente ascunse, Caltanissetta, Sicilia

• februarie 2007, expoziţie de artă în domeniul reciclării la Accademia di Belle Arti, Reggio Calabria

• martie 2007, expoziţia Sperietoarea, Artă şi Riciclare, Sculpturi realizate cu diverse materiale, Reggio Calabria

• octombrie 2007, expoziţie colectivă de sculptură şi pictură, San Cataldo, Sicilia

• mai 2008, a participat la concursul pentru Premiul Nascimben, Treviso

• iulie 2008, expoziţia Metamorfoza Artei IV, patru secole de atestare documentară a oraşului San Cataldo (1607–2007)

• 8 martie 2010, expoziţia Pasiunea femeilor, Caltanissetta, Sicilia

• 19–20 martie 2011, expoziţia de artă figurativă Spice de Artă, San Cataldo, Sicilia

• în 2012 a deschis o expoziţie permanentă la Biserica Maria din Nazareth din oraşul San Cataldo, Sicilia

• 21 aprilie–13 mai 2012, expoziţie colectivă de pictură şi sculptură la Studioul de Arte Liberty, Angera (Varese).

Timpul, 3, ipsos patinat

„Noi avem aceeași pasiune pentru sculptura tradițională și aceeași reciprocă pasiune și admirație profundă pentru marele sculptor Adolf Wildt. Caracteristicile artei lui Riccardo C. Raimondi sunt legătura cu tradiția artistică și dorința de a inova.” (Luca Santanicchia, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Modalitatea de exprimare a lui Riccardo C. Raimondi se poate rezuma astfel: a face, dar mai ales a educa și a transmite știința sa, gest înțelept, cu adevărat cultural.” (Marco Mariucci, profesor de Arte Plastice, sculptor – Perugia, Italia).

„Pictura lui Riccardo C. Raimondi este una senzorială și imprevizibilă, în care lumina evidențiază culorile sidefate.” (Atanasio Giuseppe Elia, pictor – San Cataldo, Caltanissetta, Italia, Investigaţii într-o lume nouă).

Nike, tehnică mixtă pe carton vegetal

„Operele lui Riccardo C. Raimondi sunt pline de speranță. Chipul din tabloul intitulat Nike apare pe neașteptate într-o lucrare care folosește descompunerea pentru a reda spațiul, mișcarea, viitorul, în contrast cu privirea întoarsă spre trecut.” (Claudia Bottini, istoric de artă – Perugia, Italia).

„Riccardo C. Raimondi desenează și pictează formele sufletului și armoniile universului intim. Geometria sa compozițională caută articulații constructive care sunt mărturia unei cercetări profunde. În producţia lui artistică recentă este interesant de notat că artistul merge dincolo de aspectul formal şi caută să obțină un echilibru pe care îmi place să-l definesc muzical. Liniile riguroase, ca notele unei muzici care curge prin vene, caută lumina infinitului şi se regrupează pentru a da forță și energie materiei. Culorile galben, roșu și albastru se caută în spaţiul iconic, iar lumina le compune așa cum ai compune partitura unei muzici pline de culoare. Lumea lui picturală se bazează în mare măsură pe abstracțiune, pe magia viselor şi pe misterul călătoriei. Pânzele sale, pline de tensiune, sunt compuse din texturi care depăşesc limitele imaginaţiei. Visul lui creator merge de fapt dincolo de imaginaţie. Fiecare compoziție este o surpriză, având forța elementelor care alcătuiesc universul. Actul său creator este o continuare sigură a acțiunii generatoare a naturii. Pe de altă parte, artistul este continuatorul autorizat al acţiunii creatoare a Universului. Pentru tânărul artist care are în ochi lumina Siciliei, galbenul sulfului aprinde orice suprafață, roşul aurorei dă foc pânzelor, iar albastrul mării închide orizontul. Lucrările sale sunt o călătorie în lumea culorilor, în formele secrete ale naturii, în mirosuri, în sunete, în nuanțele insesizabile ale mamei noastre, Terra, generatoarea vieții noastre. Îi urez lui Riccardo Raimondi mult succes, succesul pe care îl merită visul lui creator și dorinţa lui de a fi şi de a face.” (Prof. Univ. Paolo Giansiracusa, Docente Ordinario presso l’Accademia di Belle Arti di Catania, Italia, Storico dell’Arte, Catania, 22 octombrie 2012).

Soarele și Luna, relief în ipsos și praf de marmură, culori de apă