Muzică de Mozart, Ceaikovski, Dan Dediu la Sala Radio

spargatorul de nuci

Vineri, 13 decembrie 2013, la ora 19.00, la Sala Radio, toţi cei care nu au uitat să viseze vor porni în călătorie imaginară alături de Clara şi prinţul fermecat în tărâmul magic al dulciurilor. Dacă baletul celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, Spărgătorul de nuci, este un „evergreen” al muzicii clasice, suita din actul II-lea – Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor ş.a. – este cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului. Magia poveştii va prinde viaţă prin Orchestra Națională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, un rafinat cunoscător al muzicii de balet.

Tiberiu Soare_ foto Virgil Oprina

„Muzica baletului Spărgătorul de nuci de Ceaikovski este o invitaţie pentru a vedea lumea altfel: ca pe un tărâm mult mai vast decât am fi crezut, populat de niște uriaşi binevoitori din a căror limbă înţelegem mai puțin de jumătate; un loc în care sensurile cuvintelor «magic» şi «banal» sunt complet inversate şi unde jucăriile au suflet şi personalitate. Este invitaţia de a vedea lumea prin ochii copilului care am fost cândva.” –Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România.

Dan-Dediu

În programul serii veţi asculta o lucrare deosebită, în primă audiţie absolută: „Febra”, triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel şi orchestră, partitură definitivată în acest an de Dan Dediu, prolific compozitor român, cunoscut publicului larg şi datorită operei sale O scrisoare pierdută (montată recent la Opera Naţională Bucureşti). Soliști: flautistul Ion Bogdan Șetafănescu, singurul posesor român al unui flaut din aur de 18 karate, protagonist al turneului naţional „Flautul de aur”; Emil Vișinescu, clarinet, deţinător al unui număr mare de premii şi cu variate participări la festivaluri şi violoncelistul Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cunoscut publicului şi graţie turneelor sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place…BRAHMS?”.

Cea de-a treia lucrare a serii va fi Uvertura operei „Răpirea din Serai”, creaţie pe care Mozart a dedicat-o căsătoriei sale cu tânăra Constanze.

Ion_Bogdan_Stefanescu_Foto-de-Virgil_Oprina

Ion Bogdan Ştefănescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. Din 1998 până în prezent, este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti, unde ocupă funcţia de Prim Flautist, Şef de Partidă. Din anul 2007 este şi solistul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

A participat, de asemenea, la o serie impresionantă de festivaluri naţionale şi internaţionale: „George Enescu”, Culture Escape (Elveţia), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania), Music Fest (Luxemburg), Wien Modern (Viena, Austria), Festivalul Internaţional de Muzică Nouă (Darmstadt, Germania) ş.a.

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: Meritul Cultural în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României (2011), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formaţiei camerale Trio „Contraste”, al cărui membru este (2009), Premiul Revistei Muzica pentru interpretare (2009), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică (2007) ş.a.

Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi al ansamblului „Barock Orchestra”. Este, de asemenea, membru al trio-ului „Contraste” şi al cvintetului de suflători „George Enescu”.

A realizat mai multe turnee naţionale sub genericul „Flautul de aur”, alături de pianistul Horia Mihail.

Clarinetistul Emil Vișinescu s-a perfecţionat la „Hochschule für Musik und Teather” din Berna-Biel, în Elveţia, unde a studiat cu profesorul Ernesto Molinari.

Emil Vişenescu este solist instrumentist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, este membru al Orchestrei de cameră „Virtuozii din Bucureşti”, al ansamblului „Profil Sinfonietta”, al Trio-ului „Mozaic”.

A susţinut numeroase recitaluri şi concerte alături de filarmonicile din Constanţa, Ploieşti, Satu-Mare, Craiova, Târgovişte, Giurgiu, cu Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, orchestre simfonice din Berna şi Biel, cu ansamblul „Profil Sinfonietta”. Coordonează numeroase cursuri de măiestrie interpretativă, totodată fiind invitat să facă parte din juriile unor concursuri naţionale şi internaţionale.

Emil Vişenescu a fost invitat să participe în cadrul unor prestigioase Festivaluri şi a efectuat numeroase turnee în Belgia, Elveţia, Olanda, Luxembourg, Grecia, Spania, Italia, Austria, Germania, Japonia.

A fost distins cu premii dintre care amintim: Premiul I la Concursul Internaţional „Jeunesses Musicales” (Bucureşti, 1996), Premiul „Martha Moser” – Biel (Elveţia, 2000), Premiul „Tscumi Musik Preis” – Berna (Elveţia, 2002).

Razvan-Suma

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires sau Kursall din San Sebastian.

Instrumentul pe care cântă Răzvan Suma a fost construit de Charles Adolphe Maucotel – unul dintre cei mai apreciați creatori de instrumente ai epocii sale – și a fost realizat la Paris în anul 1849.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Argentina, Coreea şi în România, în cadrul atelierelor organizate de Asociaţia SONORO.

Sub titlul “Vă place BACH?”, în 2012 Răzvan Suma a suţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional „Vă place… BRAHMS?”, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena.

Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent şase turnee în formulă de Trio – „Romanian Piano Trio” sau „Trio Strad” – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. Alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, în componenţa cvartetului de violoncele „Cellissimo”, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.