Concert Coral Solomon și Michael Berkovsky la Sinagoga Beth Tikvah din Toronto

toronto-concert

Consulatul General al României la Toronto are plăcerea să vă invite la recitalul susținut de Coral Solomon și Michael Berkovsky, sâmbătă 19 noiembrie 2016, de la ora 19.30, la Sinagoga Beth Tikvah, 3080 Bayview Avenue, North York, ON, M2N 5L3.
Continuă lectura „Concert Coral Solomon și Michael Berkovsky la Sinagoga Beth Tikvah din Toronto”

Lansare de carte, albume discografice și minirecital Sergiu Cioiu la Toronto

sergiu-cioiu-lansare-toronto-14oct2016

eveniment liber sa spunConsulatul General al României la Toronto și Cenaclul „Nicăpetre” de pe lângă publicația culturală locală „Observatorul” organizează lansarea cărții Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu, apărută în colecția „Summa cum laude” a Editurii Ars Longa din Iași, 2016. Evenimentul va avea loc vineri, 14 octombrie 2016, ora 17.00, la sediul Consulatului General al României la Toronto, 789 Don Mills Road, unit 501, M3C 1T9, tel. 416 585 2444. Vor fi lansate și cele două recente albume discografice. Cu această ocazie, Sergiu Cioiu va susține un minirecital de poezie și muzică. Continuă lectura „Lansare de carte, albume discografice și minirecital Sergiu Cioiu la Toronto”

Din viața unui om oarecare

din viata unui om oarecare lansare windsor

Herman Victorov, stabilit în Canada din 1976, un om de succes, îşi povestește viaţa în cartea Din viața unui om oarecare, apărută la Editura Maple Red Publishing House Toronto de pe lângă revista „Observatorul”.

herman victorov

Herman Victorov 

Cartea fost lansată la Windsor, unde trăieşte domnul Herman Victorov şi la Toronto. Sâmbătă, 11 octombrie 2014, la ora 13.00, volumul va fi lansat la Librăria „Eminescu” din Bucureşti.

florin-piersic

Florin Piersic

Vor fi prezenţi domnul Herman Victorov şi Mihaela Ignat, colaborator al revistei „Observatorul” din Canada. Florin Piersic, un vechi prieten al autorului va vorbi la această lansare.

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=13718

 

Dumitru-Dorin Prunariu – 62

dumitru dorin prunariu aniversare annie musca

„Nu de puține ori, de-a lungul anilor, ziua de 27 septembrie m-a găsit prin diferite părți ale globului”, mărturisește astronautul Dumitru-Dorin Prunariu, cel care în copilărie își petrecea ziua de naștere sub privirile ocrotitoare ale mamei și cu îmbărbătările tatălui, cu prețuirea surorii și prietenia câtorva colegi de clasă, alături de care savura tortul de casă făcut de mâna mamei.

Anul ’52. Luna Septembrie. Ziua 27 

La anul 1952, în scriptele de Stare Civilă ale Primăriei Orașului Stalin (Brașov), descoperim înscrierea primului copil al familiei Prunariu, venit pe lume într-o zi de 27 septembrie, sub semnul aerului.

dumitru dorin prunariu la varsta copilariei

dumitru dorin prunariu copilarie la gradinita

La grădiniță

fotografie de grup cu dumitru dorin prunariu

Elev la Școala generală nr. 10, Brașov. Băieții promoției 1967, alături de diriginta lor, prof. Silvia Homoceanu. Dumitru-Dorin Prunariu, în picioare, la mijlocul primului rând

Timp de 10 ani, cosmopolita cetate transilvană din Depresiunea Bârsei avea să se transfigureze sinistru și să poarte un nume „greu”. Regimul comunist plănuise transformarea orașului într-un centru industrial și popularea acestuia cu valuri de muncitori, iar semeţii brazi de pe Tâmpa urmau să plătească tribut liderului sovietic turnat în bronz masiv. Fantoma lui Stalin avea să bântuie orașul până în 1960, de Ajunul Crăciunului, când Hrușciov va începe să mai șteargă din cultul personalităţii predecesorului său.

orasul stalin brasov anii stalinismului

În timp ce orașul natal al viitorului astronaut român nu mai era locul de întâlnire al breslelor de odinioară, în literatura universală de anticipaţie apărea o culegere de povestiri S.F. semnată A. E. van Vogt, cu un titlu extrem de sugestiv pentru perspectiva fiului lui Simion Prunariu: Destination: Universe!

Și tot în 1952, controversatul vizionar al rachetelor, Wernher von Braun, publica la Editura Ryan din New York, împreună cu J. Kaplan, cartea Across the Space Frontier, iar maestrul Asimov își fericea publicul cititor deschizând seria „Lucky Starr“ cu romanul Space Ranger (1952), continuând cu The Currents of Space (1952) și Foundation and Empire (1952).

dumitru prunariu Lectii de zbor in studentie Ghimbav 1975

Lecții de zbor în studenție, Ghimbav, 1975

 Atipice aniversări… 

„De câte ori vârsta mea atingea cifre rotunde, simțeam nevoia să adun prieteni vechi laolaltă.

27 septembrie 2007. La Clubul Actorilor  Restaurantul Marshal, alaturi de Radu Beligan si Florin Piersic d prunariu

27 septembrie 2007. La Clubul Actorilor, Restaurantul Marshal, alături de Radu Beligan și Florin Piersic

La 55 de ani, am sărbătorit la Clubul Actorilor de la Restaurantul Marshal, alături de maeștri ai scenei, Ion Lucian, Radu Beligan, Florin Piersic. Iar când am împlinit 60 de ani, Agenția Spațială Română mi-a făcut o surpriză prin organizarea unei reușite reuniuni, alături de colegi, vechi prieteni din studenție și familie.

În ultimii ani sunt mai mult pe drumuri, iar ziua de naștere mă găsește în avion sau la vreo conferință. Ca de exemplu anul acesta. Voi fi în zbor spre Toronto, unde între 29 septembrie și 3 octombrie 2014 se desfășoară al 65-lea Congres Internațional de Astronautică (IAC), organizat de Federația Internațională de Astronautică (IAF).”

congres astronautica

Aflăm că la reuniunea anuală globală a oamenilor care au legătură cu spațiul cosmic, unde sunt transmise cele mai recente informații despre spațiu, și unde pot fi facilitate diverse parteneriate, România este reprezentată și de Președintele Agenției Spațiale Române, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso.

Federația Internațională de Astronautică, cu sediul la Paris, pe o stradă botezată cu numele unui amiral francez de excepție, Pierre André de Suffren, a fost fondată în 1951.

„Astăzi Federația Internațională de Astronautică a ajuns să fie susținută de peste 500 de specialiști din lumea spațiului cosmic: aproape 250 de membri, toate marile agenții spațiale, companii, instituții de cercetare, societăți și asociații din întreaga lume.

Canada a mai fost gazdă a Congresului Internațional de Astronautică. În octombrie 1991, congresul ajuns la numărul 42 se desfășura la Montréal, iar în octombrie 2004 se desfășura la Vancouver. Cel din 2015 va fi la Ierusalim, iar peste doi ani la Guadalajara, Mexico.”

primul congres de astronautica 1950

Primul Congres Internațional de Astronautică, 1950

Privind cronologia desfășurării congreselor și rememorând anul de naștere al astronuatului român, constatăm că în 1952, congresul pășea în al treilea an de existență, iar gazda evenimentului era orașul german Stuttgart, după ce în 1950 și 1951, Paris și Londra fuseseră metropolele care primiseră cei mai de vază experți din domeniul spațial.

În toamna anului 1971, când Dumitru-Dorin Prunariu se pregătea pentru viața de student, dar mai întâi pentru serbarea celor 19 ani, International Astronautical Congres era în continuare „cu trei ani mai în vârstă” și se desfășura la Bruxelles.

dumitru dorin prunariu cosmonaut

dumitru dorin prunariu cosmonaut 2

Legitimația de cosmonaut nr. 059 eliberată de Federația Aeronautică Internațională prin Federația Sporturilor Aeronautice a URSS la 9 mai 1981. L-a însoțit în Cosmos pentru eventuala legitimare în caz de aterizare în afara URSS

Ziua de 27 septembrie a anului 1981, mai precis aniversarea celor 29 de ani, îl găsea pe Dumitru-Dorin Prunariu mai bogat cu 10 ani, dar și cu o legitimație de astronaut, alături de o inedită experiență acumulată în anii de pregătire și în zilele petrecute în Cosmos, care îi va permite integrarea la nivel mondial în forul experților din domeniul științelor spațiale. IAC ajungea la a 32-a ediție găzduită de capitala Italiei.

„Prima oară la Congresul Federației Internaționale de Astronautică am fost în octombrie 1983 la Budapesta, o nouă ocazie de a-l întâlni pe Hermann Oberth. În delegația noastră era și profesorul Elie Carafoli, care la doar 9 zile de la închiderea congresului, ne-a părăsit.

Această distinsă personalitate în domeniul aeronauticii fusese profesorul unuia dintre profesorii mei, Mihai Niță, care ne preda mecanica avionului și care, în 1999, mi-a fost îndrumătorul de doctorat.”

toronto

Toronto

Așadar, ani mulți și buni astronautului Dumitru-Dorin Prunariu, soare la Toronto și mult succes în activitățile din domeniu, mai ales că tema congresului de anul acesta desfășurat în metropola de pe malul lacului Ontario, ne prezintă limpede situația Planetei:  

„Our World Needs Space” 

Și, pe drept cuvânt:

„Lumea noastră are nevoie de Spațiu”…

Annie Muscă

dumitru dorin prunariu semnand pe modulul cosmic

Vineri, 22 mai 1981, Kazahstan. Dumitru-Dorin Prunariu semnând pe modulul de aterizare. Potrivit tradiției, primul autograf este lăsat de cosmonaut pe modulul de aterizare.

dumitru dorin prunariu 27 septembrie 2012. Alaturi de mama si sora

27 septembrie 2012. Alături de mama și sora.

dumitru prunariu 27 septembrie 2012. Alaturi de cei trei nepoti De trei ori A - Ana, Arina si Andrei

27 septembrie 2012. Alături de cei trei nepoți. De trei ori A – Ana, Arina și Andrei

dumitru prunariu si familia 26 septembrie 2014

26 septembrie 2014. Aniversare în avans, alături de soție, băieți, nurori și nepoți

Fotografii din arhiva personală Dumitru-Dorin Prunariu.

Vezi video: 

Despre Federația Internațională de Astronautică

***

Lansare de carte: „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut” de Annie Muscă

Sculptura şi cuvântul lui Nicăpetre

 sculptura-de-nicapetre

calendarL-am cunoscut pe maestrul Nicăpetre la Câmpul Românesc de la Hamilton în august 2000, când Ion Caramitru, pe atunci ministrul Culturii, i-a înmânat artistului Medalia „Mihai Eminescu”, pentru bustul lui Eminescu. Auzisem de numele Nicăpetre, dar mi-era puţin cunoscut. Frumuseţea sculpturilor de la Hamilton m-a impresionat. Mi-aduc aminte că am sunat-o la Bucureşti pe mama, regretatul critic de artă Amelia Pavel, ca s-o întreb ce ştia despre Nicăpetre. „E un artist foarte mare, mi-a spus, am scris despre el, s-a stabilit în Canada”. „Tocmai, i-am răspuns, am văzut nişte sculpturi la Hamilton şi bustul lui Eminescu m-a impresionat.” „Sigur, e un sculptor de talie universală. Rândul viitor când îl mai vezi spune-i salutări de la mine.”

mihai eminescu nica petre

Nicăpetre, Mihai Eminescu

Citesc în cartea lui Nicăpetre, DownTown Brăiliţa via ’89: „Eminescul meu nu a fost o comandă oficială, nu a fost făcut de un meseriaş, Eminescul meu a fost cioplit de un om care citeşte şi iubeşte ce a dat acest poet lumii. S-a întâmplat ca acel om să fie sculptor, să mângâie cu mâinile lui această lumină dată de zei oamenilor, marmura, să fie sculptor bun care a aşteptat timpul când soarta a hotărât să apară masca lui Apollo drept Eminescul nostru. Dar în primul rând eu am sculptat nevoia noastră de Eminescu.”

nicapetre

Nicăpetre (27 ianuarie 1936, Brăila–21 aprilie 2008, Toronto)

A doua apropiere de maestru a fost în octombrie 2000, când acesta i-a invitat pe membrii Cenaclului „Observatorul” la atelierul lui din Scarborough. Admirându-i pe îndelete operele, am intuit atunci ceea ce apoi citeam în cartea sa: „Sculptura mea nu este o meserie frumoasă şi bănoasă, sculptura mea este un destin.” Iar mai departe: „înălţând din nou un trunchi de copac doborât, cioplind în el gândul tău, nu redevine un pericol?” I-am transmis în acea zi însorită de toamnă salutările doamnei Pavel şi un zâmbet larg i-a apărut pe faţă: „Da, mi-aduc aminte de doamna Amelia, a scris frumos despre mine. Ce mai face?”

Apoi l-am mai întâlnit în ianuarie 2001, când, la împlinirea vârstei de 65 de ani, directorul cenaclului, Puiu Popescu, i-a pregătit o frumoasă surpriză: a făcut rost din România de diapozitivele cu sculpturile lui şi în cadrul cenaclului ţinut la tipografia unde se tipăreşte „Observatorul”, a început să le proiecteze pe un imens ecran. A fost o seară cu totul excepţională, pe care nici unul din cei prezenţi atunci nu o va uita. Nicăpetre a fost foarte emoţionat şi, privind diapozitivele, ne-a oferit, spontan, o instructivă prelegere. „Un artist n-ar trebui să-şi explice sculpturile, ci să le lase pe ele să vorbească singure; dar eu o să vă povestesc totuşi cum am ajuns la ele şi ce mi-a trecut prin cap când le-am cioplit.” Cum o tipografie nu e o sală de spectacol, ne-am aşezat pe tabureţi, pe rulouri de hârtie şi pe cutii.

nica petre toronto

Un beculeţ dădea lumină atâta cât să nu fie beznă totală. Sculpturile au fost comentate de autorul lor, care şi-a depănat amintiri, uneori nostime, alteori cutremurătoare. Vorbele lui ne-au captivat. Tipografia a încetat să fie tipografie, iarna a încetat să fie iarnă, timpul s-a oprit, beculeţul s-a transformat în soare şi am trăit cu toţii un moment de mare intensitate, încălziţi de farmecul de povestitor al celui care ne vorbea.

În acea zi am înţeles că marii sculptori şi-au propus să învingă legile fizicii ale materiei. Deşi Nicăpetre spunea că sculpturile trebuie să vorbească singure, fără explicaţiile artistului n-aş fi ştiut să pătrund în intimitatea dintre artist şi materie. Prezentarea a fost o lecţie de înţelegere a sculpturii. Cuvintele au luminat propriile sale opere.

Cum să nu fi fost nevoie de cuvintele lui? Artiştii de geniu sunt în avans faţă de contemporanii lor şi rămân deseori neînţeleşi. Dar când un asemenea artist are pe lângă talentul de sculptor şi harul vorbei şi scrisului, cum le avea Nicăpetre, se naşte posibilitatea unei mai mari apropieri între artist şi privitor.

Cartea mi s-a părut tot atât de atractivă ca şi prezentarea din acea seară, când ni s-a explicat ideea de zbor prezentă în lucrările lui Nicăpetre. Referindu-se la sculpturile în lemn, artistul ne-a mărturisit că în faţa unui trunchi de copac, prima lui idee era să-l ridice, să învingă gravitaţia, să-l facă să zboare: „În faţa bucăţii de marmură, sau de lemn, sculptorul nu vede numai forma viitoarei sculpturi, ci întreaga ei mişcare.”

După prezentare l-am zărit pe maestru şezând singuratic pe o cutie şi privind în jur. Purta un pulover gros, ţărănesc. M-am apropiat şi l-am întrebat: „Vă e drag puloverul, nu-i aşa?” A zâmbit gânditor: „Da. Cum ştiti?” „Dumneavoastră, ca sculptor, iubiţi materia, i-am răspuns, şi fiecare din noi duce cu el istoria hainelor pe care le-a purtat, cu specificul ţesăturii cu tot. M-am gândit că iubiţi acest pulover din lână de oaie”. „Nu v-aţi înşelat”, mi-a răspuns. Citesc în cartea DownTown Brăiliţa via ’89: „Pânza de sac îmi şi place. Are o textură vizibilă, aspră, lumina cade pe ea cu un efect special, culoarea întinsă pe suprafaţa ei are o viaţă aparte.”

centrul nica petre toronto

După acea memorabilă prezentare, sedinţele de cenaclu din ianuarie au continuat să-l sărbătorească pe Nicăpetre alături de Eminescu, ocazie cu care Nicăpetre ne recita poezia lui preferată, Glossa. Odată totuşi a ales Dintre sute de catarge. Când recita era transpus ca şi cum ar fi comunicat direct cu poetul. În 2006, când Nicăpetre a împlinit 70 de ani, la cenaclul care s-a ţinut în faţa unui public de peste 300 de persoane, Puiu Popescu i-a înmânat diploma de membru de onoare al comunităţii. Printre cei prezenţi la cenaclu a fost şi celebrul muzician, naistul Gheorghe Zamfir. Ne-a vorbit şi atunci despre el, despre planurile şi speranţele lui artistice legate de sculptură, de publicarea cărţilor şi despre Centrul Cultural Nicăpetre înfiinţat la Brăila. La sfârşit ne-a dat autografe pe superbul album Nicăpetre, apărut în România, conţinând fotografii ale lucrărilor lui şi ale casei memoriale din Brăila.

Nefiind critic de artă, contactul meu direct cu cineva de talia lui Nicăpetre m-a intimidat. Mi-e greu să scriu despre marele lui talent. Prefer să folosesc un citat dintr-o scrisoare a lui Nicu Steinhardt către Virgil Ierunca: „Fericiţi cei ce s-au născut în acest paradis românesc; cei ce l-au privit cu ochi veseli şi înlăcrămaţi; cei în ale căror vine curge sângele şesurilor, dealurilor sau munţilor natali; …fericiţi cei ce-l poartă-n suflet, deşi se află departe; cei ce-orice, oricum şi oricând – nu şi-l smulg din lăuntrul lor, unde paradisul acesta pământesc şi-a pus indelebila pecete.”

Nicăpetre era purtătorul acestei peceţi. Noi, prietenii lui de la Cenaclul „Observatorul”, născuţi ca şi el în România, dar trăind departe de ţară, am avut privilegiul de a fi lângă el, de a-l asculta, de a-l citi, de a-l admira şi de a-l iubi. A plecat dintre noi fără a înceta să spere că va lucra din nou. În ianuarie 2008, când era prea bolnav pentru a veni la cenaclu, Puiu Popescu l-a sunat la celular şi cei peste 200 de participanţi i-au cântat, gâtuiţi de emoţie, „Mulţi ani trăiască!”. A răspuns trist: „Vă iubesc” şi acestea au fost ultimele sale cuvinte pentru noi, colegii, prietenii şi admiratorii lui. În fiecare an, în luna ianuarie, grupul de la „Observatorul” acordă un premiu special în memoria lui Nicăpetre. Anul acesta Premiul „Nicăpetre” a fost acordat lui Florin Zamfirescu, pictor din Toronto. În 27 ianuarie, Nicăpetre ar fi împlinit 78 de ani.

Să păstrăm un moment de reculegere în memoria lui!

Veronica Pavel Lerner

„Observatorul”, Toronto, Canada, 27 ianuarie 2014

Steagul României în faţa Parlamentului din Queen’s Park Toronto

1 decembrie 2013  la toronto

De 1 decembrie 2013, steagul României s-a ridicat din nou în faţa Parlamentului din Queen’s Park Toronto.

Românii s-au adunat şi la o petrecere pe cinste unde, după discursurile dedicate Zilei Naţionale, a urmat o masa bogată pentru cele 300 de persoane, masă organizată de câţiva români destoinci din Toronto. S-au cântat imnurile României şi Canadei, dar şi colinde şi cântece de petrecere în acestă zi specială pentru toţi românii.

Detalii:  http://observatorul.com/events_main.asp

 observatorul de toronto

Spectacolul „Meşteşugul vieţii“, prezentat în Canada cu sprijinul ICR

razvan vasilescu dana dogaru

eveniment liber sa spunÎn perioada 25-26 mai 2013, spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa, va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va avea loc la Toronto (25 mai – Japanese Canadian Cultural Centre) şi Montréal (26 mai – Pavillon de l’Entrepot). Spectacolul este o producție a Teatrului „Bulandra” din București și îi are în distribuție pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean. Scenografia este semnată de Nina Brumușilă, iar muzica îi aparține Adei Milea.

Turneul este organizat de Asociaţia ROCADE din Montréal, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, prin Direcţia Generală Românii de Pretutindeni și face parte din proiectul „Turneele Teatrului Românesc în Canada”, lansat în primăvara anului 2010, în cadrul căruia profesionişti români din domeniul teatral participă la întâlniri cu diaspora românească din Canada.

„În cea mai mare parte a lui, spectacolul e un duo al unor actori cu enormă experienţă şi la fel de mult talent […] pe un text pe cât de puternic, pe atât de subtil. E atât de reconfortant artistic să întâlneşti pe scenă actori cu atât de multă forţă, atât de dincolo de vârste şi estetici cum sunt cei doi plus unu protagonişti ai Meşteşugului vieţii.” – Iulia Popovici, „Observator cultural”.

Expoziție George Dragomir Turia la Slatina

Joi 26 mai 2011, la ora 18, la Galeria Artis din Slatina va avea loc vernisajul expoziției artistului plastic George Dragomir Turia, originar din Turia, județul Olt. Stabilit la Toronto, George Dragomir Turia este absolvent al secției de Ceramica (Sticlă – Metal) din cadrul Universității de Artă din București, clasa prof. Costel Badea. În 1995 a primit Premiul pentru ceramică al Assos Art Foundation și, în 1999, Bursa Costel Badea, instituită de Uniunea Artiștilor Plastici din România în memoria emeritului profesor și ceramist.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Visual Arts Ontario și Ontario Society of Artists. A avut expoziții personale la Toronto (Teodora Art Gallery, 2003 și Jacob Gallery, 2008), Kitchener, Ontario (Homer Watson Gallery, 2010), la București, (World Bank, 1998, Institutul Francez, 1995, Galeria Orizont, 1999 și 2001) și Slatina (1993).

„Artistul plastic George Dragomir revine Acasă. În satul Turia, comuna Valea Mare, în oraşul Slatina, locuri dragi sufletului său… Cei 10 ani petrecuţi peste ocean, în Canada, nu au putut estompa amintiri şi prietenii legate pe viaţă. Aici au fost oameni care i-au marcat destinul. Unul dintre ei a fost Nicolae Truţă… Tare mult şi-a dorit acesta ca George să expună în Galeria Artis a Muzeului Județean Olt. A rămas din păcate un vis neîmplinit până astăzi…

Pe 29 septembrie anul trecut ne-am întâlnit întâmplător la mormântul lui Nicolae Truţă, în cimitirul Strehareţ… George venise în ţară. Printre atâtea probleme pe care a căutat să le rezolve, a venit şi la Slatina, pentru a se reculege cu discreţie în faţa Crucii lui Nae. Omul care a clădit arca artistică a Oltului… Ne-am revăzut cu emoţie şi împărtăşind bucurii şi tristeţi. Atunci am stabilit să ducem la capăt dorinţa neîmplinită a lui Nicolae Truţă: o expoziţie George Dragomir, la Slatina. Chiar dacă din Toronto până la Turia până şi fusul orar ne era potrivnic…

George Dragomir este un român care a ales Canada pentru a face artă, deşi în România era consacrat şi recunoscut în lumea artistică. A lăsat totul şi a luat-o de la început. Nu i-a fost uşor deloc. Ambiţios şi perseverent a reuşit să îşi împlinească destinul. A muncit enorm de mult şi opera sa a ajuns să fie prezentată în cadrul galeriilor din Toronto, Montreal, Vancouver, în Canada, în New York şi Santa Fe în Statele Unite ale Americii.

Lucrările sale de ceramică, pictură şi sculptură nu sunt altceva decât metafore plastice. Formă şi spirit ce îndeamnă oamenii la reflecţie. Criptate într-o manieră unică şi ingenioasă, ele ne aduc în prim plan stări existenţiale din viaţa fiinţei umane: naşterea, copilăria, iubirea, dorul, speranţa, bucuria, armonia, nostalgia, deznădejdea, tristeţea sau moartea. Tenacitatea şi inteligenţa artistică a lui George Dragomir, modul în care şi-a reevaluat direcţia şi statutul artistic în scurgerea timpului ne relevă că artistul adevărat poate să izbândească dacă îşi urmează calea. Într-un interviu acordat prestigioasei reviste «Observatorul Cultural» George Dragomir afirma: «Cel mai important este să te bucuri de ceea ce faci. Un artist este mânat de ceva sau de cineva, are o nelinişte interioară şi nu poate trăi fără să se manifeste. Arta e un mod de a fi şi a trăi. Mai mult decât orice, eşti fericit să îţi afli calea şi să rămâi pe ea.»” (Drd. Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Județean Olt).

Site oficial George Dragomir Turia

Interviu cu George Dragomir Turia de Ortansa Moraru, „Observatorul”, Toronto, 2009