Memo

Ștefan Luchian, Lăutul

„Unu şi cu unu / Iei întâi săpunul / Doi şi cu trei / Şi-un burete iei / Patru, cinci, hop-hop / Vin cu un prosop / Şase şi cu şapte / Trec apoi la fapte / Opt, cu apa caldă / Repede te scaldă / Nouă şi cu zece/ Şi cu apa rece / Fac neapărat / Un copil curat!” – Georgeta Moraru.

După ce am găsit această poezie, imn al igienei, am urcat în podul casei şi am mai luat o bucată mare de săpun din care am tăiat cu fierăstrăul (atât de tare este) o bucată pentru o vecină, iar restul l-am dus la baie să fie aşezat la vedere. Miroase frumos săpunul de casă, miroase a curat şi a proaspăt, mi-aduce aminte de cearşafurile mamei de pe vremea copilăriei, spălate şi apoi uscate la vânt. Uite aşa, am găsit prilej să „poposesc” câteva clipe în lumea copilăriei, lume de care cu greu ne amintim, prinşi în vârtejului grijilor cotidiene.

Fără să vreau, am ajuns iar la istoria săpunului şi continuăm să o urmărim prin veacuri. Căderea Romei a însemnat intrarea în întunecatul Ev Mediu, când s-a înregistrat un declin substanţial în folosirea săpunului pentru igiena personală. Popoarele au fost decimate de ciuma izbucnită în timpul domniei lui Justinian. Lipsa igienei a dus la înrăutăţirea situaţiei, generând răspândirea molimei. Chiar şi după ce, în secolul al XI-lea, producerea săpunului devenise o afacere înfloritoare în Marsilia, Genova şi Veneţia, iar în secolul al XII-lea în Anglia, locuitorii Europei Centrale se opuneau cu înverşunare folosirii acestui produs. Această teamă nu a dispărut pe deplin nici acum, deşi săpunul „dă năvală peste noi”. Se observă mai ales vara, când nici măcar de apă caldă nu prea mai e nevoie. Ce să facem, când „frica păzeşte bostănăria”, vorba proberbului!

În Evul Mediu, mulţi se temeau că îmbăierea corpului prea des – mai mult decât o dată pe lună sau, în unele religii, mai mult decât o dată pe an – ar fi periculoasă pentru sănătate, dacă nu chiar fatală!

În secolul al XIII- lea se fabrica săpun în Franţa, iar 100 de ani mai târziu, Anglia intra şi ea pe piaţa europeană a săpunului. Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru igiena personală.

În anul 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit şi sarea lui Glauber), care este obţinut din sarea obişnuită. Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantităţi mari de sodă calcinată de calitate, fără a se tăia hectare întregi de pădure. Singurul neajuns al formulei descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produşi secundari toxici. Douăzeci de ani mai târziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH) putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru înseamna o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii de săpun.

Este interesant să ne reamintim că în Franţa şi Anglia taxele pentru săpun din perioada imediat următoare războaielor napoleoniene erau atât de ridicate, încât populaţia se vedea nevoită să-şi produca propriul săpun.

Baronul Justus von Liebig, un chimist german, a mers până acolo încât a afirmat că averea unui popor şi gradul său de civilizaţie pot fi judecate în funcţie de cantitatea de săpun consumată!

Vasile Grigore, Femeie la toaletă

Abia pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX igienei i s-a dat o atenţie mai mare, curăţenia personală fiind considerată benefică atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea mentală.

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine.

La mijlocul anilor 1970, Ann Bramson a scris o carte cu titlul: Săpunul: cum să-l produci şi să te bucuri de el şi a dat într-un fel semnalul pentru renaşterea producerii manuale a săpunurilor fine. Aşa că, doamnelor şi domnilor, se poate face săpun şi în bucătăria de la bloc, important este să dorim să facem acest lucru. Eu sunt un om curios din fire şi mi-am încercat norocul. Am reuşit.

Pușa Roth