„Ca nuca-n perete”, o nouă premieră pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț

premiera teatrul tineretului ion creanga

eveniment liber sa spunTeatrul Tineretului din Piatra Neamţ  redeschide tradiția matineelor duminică, 5 aprilie 2015, ora 11.00, la Sala Mare, cu premiera Ca nuca-n perete, un spectacol pentru copii și pentru toți cei care iubesc poveștile.

Ca nuca-n perete, basme teatrale după Ion Creangă. Regia: Traian Savinescu. În distribuție: Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Victor Giurescu, Corina Grigoraş, Loredana Grigoriu, Gina Gulai, Ecaterina Hâţu, Dragoş Ionescu, Florin Mircea jr., Rareş Pîrlog, Adina Suciu, Alexandra Suciu. Scenografia: Romulus Boicu. Muzica: Cezar Antal. Mișcarea scenică: Simona Rivera.

afis ca nuca in perete

Povești cu miez… de nucă!

Din bâlciurile colorate ale altor vremuri, poznașul Vasilache, Mărioara, cea cu limba sprintenă, și un povestaș toboșar sosesc pe scena Teatrului Tinretului, însoțiți de personaje din tolba lui Creangă (veți recunoaște Povestea porcului și Dănilă Prepeleac), care mai de care mai felurite, cu mască și fără mască. Avem prinți și prințese, târgoveți, duhuri ale pustietăților, vrăjitoare și diavoli. Viclenia pedepsește prostia, cei umili umilesc pe cei puternici, înțelepciunea se însoțește cu încercarea, în povești cu miez… de nucă. Întreg alaiul dănțuiește pe muzici zglobii, răsunând din curioase instrumente precum țitera și vioara cu goarnă.

Danila prepeleac

Dănilă Prepeleac

Regizorul și țesătorul textului, Traian Savinescu, este el însuși un mare povestaș, cu peste 20 de spectacole pentru copii montate, inclusiv montări de operă pentru cei mici. Bucuria sa de a spune și de a face povești a adus-o întreagă pe scena TT, după cum mărturisește:

„Multor adulţi (să nu zic, oameni mari!) le vine greu să spună oamenilor mici poveşti. Le vine greu pentru că n-au făcut-o când a trebuit, le vine greu pentru că au uitat, le vine greu pentru că nu-i interesează, le vine greu… Poveştile au întâmplări, au tâlcuri, au eroi… iar când întruchiparea lor prinde contur pe scena unui teatru cu actori de soi… în baia de lumini şi sonuri şi tablouri, oamenii mici visează.

Mă simt din nou copil… şi vreau, din nou, de s-ar putea cu har, să spun celor dragi mie, iar, poveşti…şi iar…şi iar…”

Lume, lume! Porțile poveștilor se deschid la Teatrul Tineretului. Nu vă potriviți vremurilor ca nuca-n perete, ci, mai bine, poftiți cu mic, cu mare, la o cură de fantezie și bucurie!

Raluca Naclad

Secretar literar, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Teatru