Din Bucureștiul de altădată: Apele de la Văcăreşti

manastirea-vacaresti-acuarela-de-gh-leahu

Spuneam, doamnelor şi domnilor, spuneam că istoria unui oraş s-a scris, se scrie şi se va scrie şi prin operele literare ale unor scriitori, care surprind infefabilul locului, care redimensionează uneori aspecte pe lângă care noi, ceilalţi trecători, trecem în grabă. Personalitatea unui oraş capătă un plus de culoare, de tandreţe, de mister (de ce nu?), sub condeiul celui care cunoaşte dimensiunea metaforei, rolul ei pentru mintea şi ochiul cititorului.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Apele de la Văcăreşti”

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (9)

podul mogosoaiei 1869 foto m baer

Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) în 1869. Foto: M. Baer

Vă veţi întreba, doamnelor şi domnilor, de ce am nominalizat în episoadele anterioare doar câţiva dintre edilii Bucureştilor deşi, până astăzi, au ocupat acest important fotoliu 93 de primari, mă refer la mandate, fiindcă mulţi dintre ei au ocupat acest post de două ori. Am ales să-i prezint pe cei ale căror acţiuni au dus la dezvoltarea şi, evident, la modernizarea Capitalei.

Începând cu acest episod, îi vom menționa pe toți în ordine cronologică, din 1864 până astăzi.

Generalul Barbu Vlădoianu (1 august 1864–octombrie 1865) a fost primul primar al Bucureştiului. A avut două mandate, iar în timpul administraţiei sale s-a modernizat Podul Mogoşoaia, s-a creat Oficiul de Stare Civilă, a început construcţia primei linii ferate din România: Bucureşti–Giurgiu şi s-a dat în funcţiune prima linie de tramvai trasă de cai. Tot el a decis ca morile de apă de pe râul Dâmboviţa să fie desfiinţate şi a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundaţiile. A organizat și primul corp de pietrari în vederea pietruirii străzilor Bucureştiului.

tramvai cu cai primarii capitalei secolul XIX

Cel de-al doilea edil al Capitalei a fost Constantin Iliescu (noiembrie 1865–martie 1866), urmat de Dimitrie C. Brătianu (martie 1866–martie 1867). Deşi mandatul său a fost de numai un an, el a fost martorul unui eveniment major în istoria ţării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ţinut un discurs pro-rege în faţa a peste 30.000 de oameni. Din luna martie 1867 şi până în noiembrie 1868, a ocupat scaunul de primar Panait Costache, urmat de Panait Iatropol (noiembrie 1868–martie 1869). Medicul Panait Iatropol (1832–1876) obținuse titlul de doctor în medicină la Paris, iar după revenirea în București a făcut parte din „comisia de înfrumuseţare şi însǎnǎtoşire a oraşului”, numitǎ de Primǎrie, comisie care se ocupa de deschiderea unor bulevarde, repararea pavajelor ori rectificarea albiei Dâmboviţei. În cele câteva luni cât a fost primar nu a făcut mare lucru, dar trebuie să notăm că până la sfârşitul vieţii a fost medic primar la Spitalul Colentina.

Om politic, jurist, mare latifundiar și preşedinte al Partidului Conservator, Gheorghe Gr. Cantacuzino (mai 1869–ianuarie 1870) a renunţat la salariul ce i se cuvenea pentru funcţia de primar şi, din banii lui, a ridicat pe Câmpia Filaretului o fântână care-i poartă numele. Cantacuzino era faimos în epocă atât pentru averea sa, cât şi pentru faptul că era zgârcit, fiind poreclit „Nababul“. A construit Palatul Cantacuzino, unde acum se află Muzeul Național „George Enescu”. Palatul este cunoscut şi sub denumirea de „Casa cu lei” datorită celor două statuete impunătoare aflate la intrare.

Eftimie Diamandescu (februarie 1870–septembrie 1870) a ocupat pentru scurt timp fotoliul de primar, însă demn de remarcat este faptul că el a ctitorit Spitalul de Psihiatrie „Domniţa Bălaşa” de la Bălăceanca.

Generalul Christian Tell a fost ales primar în luna noiembrie 1870 şi a stat la primărie până în luna ianuarie 1871. Din biografia sa am reţinut că s-a născut la Braşov şi a făcut studiile la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr şi pe Ion Heliade Rădulescu. La izbucnirea revoluţiei de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluţionarilor din Ţara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluţiei”.

bucuresti vechi Podul-Radu-Voda-foto F-Duschek 1874

Podul Radu-Vodă în 1874. Foto: F. Duschek

C. A. Rosetti a fost pentru puţin timp primar, din ianuarie 1871 până în martie 1871, dar a rămas în istorie ca unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848. Despre activitatea din fruntea Capitalei, istoricii au reținut faptul că s-a implicat activ la conducerea comerțului bucureștean. Rosetti a fost unul dintre cei care au conspirat pentru înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza. A creat unul dintre cele mai prestigioase cotidiene ale veacului al XIX-lea, „Românul”, fiind considerat fondatorul presei libere, democratice din România.

Scarlat Kretzulescu a ocupat fotoliul de primar timp de un an şi şapte luni, din mai 1871 şi până în decembrie 1872, iar principala sa realizare constă în faptul că a sistematizat terenul şi căile de acces către Oborul de vite, mutându-l apoi în Târgul Moşilor.

În perioada decembrie 1872–mai 1873, revine la conducerea primăriei, pentru un al doilea mandat generalul Barbu Vlădoianu.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (1)

În prima duminică ploioasă din august m-am plimbat, evident cu maşina, prin Cartierul Drumul Taberei, acolo unde locuiesc, cu un gând aproape copilăresc: să văd stadiul lucrărilor de la metrou, magistrala 5, cea care va salva de la cozile infernale de pe dealul Academiei acest cartier de dimensiunile unui oraş. Brusc mi-au venit în minte fragmente de informaţii din istoria Capitalei şi în mod special despre primarii generali care au condus această urbe şi care, mai mult sau mai puţin, şi-au lăsat amprenta asupra oraşului.

M-am întrebat ce ar fi spus primul primar al oraşului Bucureşti, generalul Barbu Vlădoianu, sub mandatul căruia s-a dat în funcţiune prima linie de tramvai trasă de cai, ce-ar fi spus dacă ar fi văzut metroul? Ce întrebare? Dar de ce să nu întreb? Aşa, sau poate doar aşa înţelegem devenirea unui oraş. Dar să revenim la generalul Barbu Vlădoianu care a avut două mandate: primul din august 1864 până în octombrie 1865, iar cel de-al doilea din decembrie 1872 până în luna mai 1873. Oraşul de acum 148 de ani avea 16.000 de case. Primele probleme ale mandatului său au fost inundaţiile din primăvara anilor 1864 și 1865.

În timpul administraţiei Vlădoianu se modernizează Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), se creează Oficiul de Stare Civilă, începe construcţia liniei de cale ferată Bucureşti–Giurgiu şi se dă în funcţiune, aşa cum am precizat, prima linie de tramvai, trasă de cai. Majoritatea acestor realizări a avut loc în cel de-al doilea mandat.

Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că prima atestare documentară a Bucureştiului datează din anul 1459. Vlad Ţepeș scrie un hrisov „în septembrie 20 în cetatea Bucureşti, în anul 6968 (1459)”. Bucureştiul devine reședinţă regală în timpul lui Radu cel Frumos.*) Două secole mai tirziu, Gheorghe Ghica**) mută capitala Ţării Româneşti de la Târgovişte la Bucureşti. În anul 1859, Bucureştiul devine capitala Principatelor Unite. Primăria Bucurestiului a fost înfiinţată pe 7 august 1864, prin aplicarea noii legi comunale, după model francez.

Continuăm istoria primarilor Capitalei reamintindu-vă că timp de un an, 16 martie 1866–1 martie 1867, primăria a fost condusă de Dimitrie C. Brătianu, primul reprezentant al „dinastiei” Brătienilor. Deşi mandatul său a durat doar un an, el a fost martorul unui eveniment major din istoria ţării: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde, de altfel, a ţinut un discurs în faţa a peste 30.000 de oameni veniţi să-l întâmpine pe rege. Alţi primari, altă poveste, aşa, cam ca în O mie și una de nopţi! Glumim şi noi!

Pușa Roth

*) Radu al III-lea cel Frumos, cunoscut și sub numele de Radu cel Frumos, este domn al Țării Românești de patru ori (1462–1473, 1473–1474, 1474, 1474–1475. Este fiul lui Vlad Dracul și vine la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș.

**) Gheorghe Ghica (1600–1664), a fost domnitor al Moldovei: 3 martie 1658–2 noiembrie 1659 și al Munteniei: 20 noiembrie 1659–1 septembrie 1660. Este fondatorul familiei Ghica, fiind albanez de origine din părțile grecești, de condiție modestă și este strămoșul diverselor ramuri ale familiei care va avea un rol important în istoria Munteniei și Moldovei. În noiembrie 1659, este numit în domnia Moldovei Ștefăniță Lupu, în timp ce Ghica trece în Muntenia. Aici, din ordin turcesc, mută capitala la București, dărâmând reședința din Târgoviște.