Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (5)

Pache Protopopescu

În timpul administraţiei Vlădoianu se modernizează Podul Mogoşoaia, se creează Oficiul de Stare Civilă, începe construcţia liniei ferate Bucureşti–Giurgiu şi se dă în funcţiune prima linie de tramvai, trasă de cai. Apoi, în timpul mandatului său, Dimitrie Brătianu l-a primit pe primul rege al României, Carol I. Primarul Gheorghe Grigore Cantacuzino a construit palatul Cantacuzino, unde acum se află Muzeul „George Enescu”, liberalul C. A. Rosetti, unul dintre liderii Revoluției de la 1848 este considerat fondatorul presei libere, democratice din Romania, iar Dimitrie Cariagdi este primul edil care conduce Bucureștiul, capitală a unui stat independent, realizând rectificarea şi canalizarea Dâmboviţei şi reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică, precum şi sistemul de canalizare din Bucureşti. Totuși, în ciuda acestor realizări, ei nu au rămas în memoria colectivă aşa cum a rămas Pache (Pake) Protopopescu*), poate şi pentru faptul că un mare bulevard bucureştean poartă astăzi numele său. Pache Protopopescu a fost ales primar în aprilie 1888 şi a rămas în funcţie până în decembrie 1891.

Bogdan Calciu, Casă veche în București, tuș, peniță

„La sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a tăiat bulevardul Cotroceni–Obor de către Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească”, scrie istoricul George Potra în cartea sa Din Bucureştii de ieri. „După ce Em. Protopopescu-Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai notează istoricul George Potra.

În anul 1890, Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, iar la insistenţele primarului conservator Nicolae Filipescu, strada a fost redenumită şi poartă şi acum numele lui Pache Protopopescu.

A trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie până la Mihai Bravu. Tot Pache Protopopescu este cel care construieşte în Bucureşti primele trotuare, care aveau rolul de a uşura circulaţia.

Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidendal. Edilul a acordat o atenţie deosebită şi învăţământului în Capitală, în anul 1889 fiind construite 28 de şcoli şi Liceul „Gheorghe Lazăr”. Totodată, el a fondat şi numeroase ziare.

Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor, cât şi de pasageri. Astfel, „conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii vremii.

„În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane, fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, menționează George Potra.

Revenind la iluminatul public, câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele. Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc.

Pușa Roth

*) Emilian Pake-Protopopescu (1845–1893), doctor în drept al universităților din Paris, Bruxelles și Geneva a fost unul dintre cei mai importanţi primari ai Bucureștiului. Timp de nouă ani (1879–1888) a fost profesor de drept la Școala Comercială (care se numește astăzi Școala Superioară Comercială „N. Kreţulescu”) din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. Activitatea edilitară nu l-a îndepărtat de Școala Comercială, el având o contribuție esențială la ridicarea edificiului instituției. Moare la 48 de ani, din cauza unei pietre la ficat, „care a rupt vezica fierei și a căzut în pântece unde a făcut puroi”. Monumentul ridicat în memoria lui Emilian Pake-Protopopescu în anul 1903, a fost realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu, dar a fost demolat în anul 1948. Era amplasat lângă Biserica Greacă din București, în actualul Parc Izvorul Rece, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul Nicolae Bălcescu, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Din Bucureștiul de altădată: Mijloace de transport

Vă propun, doamnelor şi domnilor, să continuăm povestea oraşului Bucureşti, poveste de la începutul veacului XX. Locuiesc în Drumul Taberei şi ceea ce mă sperie este aglomeraţia căreia îi eşti supus, cu sau fără voia ta. Dar nu cred că există cartier în care să se circule lejer, nu ca acum o sută şi ceva de ani, dar fără prea multă pierdere de timp. În privinţa asta, locuitorii acelori vremuri erau, poate, mai puţin stresaţi, fiindcă pe străzile Capitalei nu circulau decât tramvaie care asigurau transportul public, legând diferite puncte din oraş. Tramvaiele mergeau până la „bariere”, unde întorceau.

Un alt mijloc de transport era trăsura, doarece automobilele erau încă foarte rare. Vă imaginaţi aşa ceva? Birjele, taxiurile acelor vremuri, erau conduse de „muscali”, birjari de origine rusă, îmbrăcaţi, atât iarna cât şi vara, în pelerine lungi, închise la gât ca tunicile, iar pe cap purtau şepci ruseşti. Principala staţie de trăsuri era pe Calea Victoriei, în fosta Piaţă a Teatrului Naţional, unde este astăzi partea frontală a Hotelului Novotel. Primele taxiuri vor apărea abia în anul 1911, vopsite obligatoriu într-o combinaţie verde cu roşu. Taxiurile s-au aliniat pentru o vreme lângă trăsurile din Piaţa Teatrului Naţional. Doamnele şi domnişoarele se plimbau prin centrul oraşului sau la Şosea cu trăsurile deschise (decapotabile, am spune noi!), ca să-şi etaleze toaletele. Cine mai ştie că la Capşa doamnele şi domnişoarele nu aveau acces, nici chiar însoţite? Nu era o lege scrisă, ci o convenţie tacită, dar era cunoscută şi respectată. Casa Capşa, cel mai select local al Bucureştilor de acum un veac şi ceva, era un adevarat club al bărbaţilor, unde se făcea politica zilei, unde se discuta literatură, artă, gazetărie, locul unde „se punea ţara la cale”.

Ispita e ispită şi vara, doamnele şi domnişoarele obişnuiau să oprească trăsurile în faţă la Capşa şi, fără să coboare, comandau îngheţată pe care o serveau pe loc, în trăsură, lăsându-se admirate de domnii aflaţi la cafenea. Trebuie să recunoaşteţi şi dvs. că orice problemă are până la urmă rezolvare!

Pe la anul 1909, alături de tramvaie, trăsuri şi de cele 200 de automobile care străbăteau străzile Bucureştilor, apăruseră de câţiva ani velocipedele, adică bicicletele. Ei, şi aşa ajungem să o amintim pe Maria Mihăescu, vestita Miţa Biciclista, care pornea pe bicicletă de acasă (casa există şi azi lângă Biserica Amzei) şi pedala tacticos pe traseul Calea Victoriei – Piaţa Victoriei – Al doilea Rond de la Şosea şi înapoi. Se spune că tânăra biciclistă făcea cuceriri sentimentale în rândul protipendadei bucureştene. Alte poveşti, alt episod, doamnelor şi domnilor!

Pușa Roth