Chipuri de îndrăgostiți

sf valentin primind un rozariu david teniers III

David Teniers III, Sf. Valentin primind un rozariu

Dând la o parte, pe cât posibil, temele mitologice, care au alte și multe alte semnificații, tema cuplului de îndrăgostiți, circumscrisă într-un fel sărbătorii occidentale a Sf. Valentin, nu este des freventată în istoria picturii universale. Aceasta în ciuda celebrării într-o formă sau alta a sărbătorii din 14 februarie, ale cărei rădăcini trebuie căutate în Lupercalia, festival păgân care avea loc inițial în 15 februarie. Asimilarea lui cu data calendaristică a martirului din timpul lui Claudius, Valentin, se datorează papei Gelasius, care, în anul 496, a schimbat data Lupercaliilor din 15 în 14 februarie, cu intenția, probabil, de a o asimila zilei Sf. Valentin și astfel de a slăbi presiunea sărbătorii păgâne. În acest fel semnificația și chiar obiceiurile specifice sărbătorii romane a dragostei (bilețele cu numele fetelor nemăritate extrase de bărbați pentru a-și găsi partenerele timp de un an) s-au contopit în timp cu legenda Sf. Valentin. Propovăduitor în temniță, dând mesaje prietenilor, în care scria simplu „vă iubesc”, este posibil ca Valentin să fi fost de fapt un tânăr preot creștin, care oficia slujbe de căsătorie în taină, încălcând astfel interdicția dată de împăratul Claudius. Data de 14 februarie este cea a execuției condamnatului, care s-ar fi îndrăgostit de fiica temnicerului, convertind-o la creștinism. În ziua execuției i-ar fi scris fetei o scrisoare de dragoste, nesemnată.

În privința selecției de tablouri de mai jos, aparținând unor pictori din epoci diferite, cu stiluri diferite, am încercat să mă limitez la câteva dintre cele care pot ilustra tema cuplului de îndrăgosțiți, cu puține excepții desprinsă de figurile tradiționale ale cuplurilor din mitologie, acestea din urmă, după cum se știe, foarte bogat ilustrate în istoria picturii.

Costin Tuchilă

 guillaume deschamps tineri indragostiti citind o scrisoare in fata neapolelui

Guillaume Deschamps, Tineri îndrăgostiți citind o scrisoare în fața orașului Napoli

paris-bordone-amantii-din-venetia

Paris Bordone, Amanții din Veneția

adele romany indragostiti cantand la lira

Adèle Romany, Îndrăgostiți cântând la liră

lovers-william-powell-frith

William Powell Frith, Îndrăgostiți

emile friant indragostitii

Émile Friant, Îndrăgostiții

gainsborough domnul si doamna andrews

Thomas Gainsborough, Domnul și doamna Andrews

Henry Peters Gray The-Greek-Lovers-1846

Henry Peters Gray, Îndrăgostiții greci

in-love-marcus-stone

Marcus C. Stone, Dragoste

-Lovers_in_a_Garden-Marcus_C_Stone

Marcus C. Stone, Îndrăgostiți în grădină

alexandre charles guiilemot dragostea dintre acis si galateea 1827

Alexandre Charles Guillemot, Dragostea dintre Acis și Galateea

Louis Hersent  Daphnis si Chloe 1817

Louis Hersent, Daphnis și Chloe

klimt sarutul

Gustav Klimt, Sărutul

Ziua Îndrăgostiților

În multe țări, 14 februarie (Valentine’s Day, Le Jour de Saint-Valentin, Día de San Valentín etc.) marchează celebrarea iubirii, prilej pentru a schimba cuvinte dulci și pentru a proba prin cadouri sentimentul de dragoste. În general se consideră tradafirii roșii ca simbol al pasiunii, asociați, într-o simbologie tradițională, cu rădăcini mitologice, cu imaginea lui Cupidon, zeul roman al dragostei, dar și cu o întreagă iconografie sugestivă, diferind de la o epocă la alta. În raport cu simbolistica bogată a zilei Sfântului Valentin, tradiția trimiterii de felicitări ilustrate, bilețele de dragoste, cărți etc. nu este însă foarte veche, ea luând amploare (până la formele „universale”, de larg consum, de astăzi) începând din secolul al XIX-lea.

La origine, această sărbătoare era asociată doar cu dragostea fizică, având de fapt o componentă considerată „păgână”. Asocierea cu sentimentul complex al iubirii datează din Evul Mediu, dar și sub acest aspect e necesară o lungă discuție. Alegerea zilei de 14 februarie se datorează calendarului creștin, romano-catolic: ziua dedicată Sfântului Valentin. Valentin (Valentinus) din Terni este un martir din secolul al III-lea, canonizat. Episcop în Interamna (astăzi Terni, Italia) a fost acuzat că a cununat religios, pe furiș, câteva cupluri de creștini, nerespectând porunca împăratului Claudius al II-lea (268–270). A fost condamnat la moarte și executat în ziua de 14 februarie 269. Legenda spune că Valentinus ar fi cununat şi un păgân cu o creștină, că avea harul de a vindeca bolnavi și că dăruia îndrăgostiților flori din grădina sa. Perpetuarea acestor detalii, reale sau fictive, l-a transformat în timp în protector al îndrăgostiților, incluzînd simbolurile florale și dezvoltând conotația darurilor cu valoare sentimentală. Dar, ca și în alte cazuri, în tradiția puternică a celebrării zilei Sf. Valentin ca zi a îndrăgostiților se suprapun fără îndoială și straturi precreștine. Antichitatea greco-latină marca tot în această perioadă a anului celebrarea dragostei și a fertilității. În Grecia antică, mai ales la Atena, intervalul cuprins în ianuarie (sau sfârșit de decembrie)–februarie era denumit Gamelion („luna căsătoriilor”), interval în care se celebra căsătoria sacră a lui Zeus cu Hera. Aceasta era a șaptea (sau a opta) lună a anului în calendarul grec antic, cercetătorii consimțind o perioadă de 30 de zile care ar fi început cel mai devreme în 22 decembrie și s-ar fi încheiat nu mai târziu de 20 februarie. Probabil, totuși, că  intervalul era plasat între mijlocul lunii ianuarie și mijlocul lui februarie. Era perioada anului când aveau loc serbările Leneene, care precedau întotdeauna cu aproximativ două luni Dionisiile urbane, deci aveau loc în ianuarie sau februarie (știindu-se că Dionisiile se desfășurau probabil între 9–14 ale lunii lui Elapheboilon, adică martie–aprilie în calendarul iulian). Cum nu există multe date certe despre Leneene, considerate de unii mai vechi decât Dionisiile și dedicate templului lui Dionysos Lenaion din Atena, e greu de făcut vreo speculație.

Mai sigură prin înrâurirea ei asupra sărbătorii desprinse din calendarul romano-catolic este semnificația sărbătorii romane Lupercalia, plasată în zilele de 13–15 februarie, cu data cea mai importantă pentru amploarea manifestărilor, 14 februarie. Festivalul din Roma antică era dedicat zeului fertilității, agriculturii și păstorilor, Lupercus, reprezentat în piele de capră. El era de fapt o altă denumire pentru Faunus și echivala cu Pan din mitologia greacă. 15 februarie era data la care se aniversa punerea pietrei de temelie a templului lui Lupercus. Ceremonia păgână celebra desigur și dragostea, într-o formă sau alta și astfel, ca semnificație generală simbologică, suprapunerea cu data calendaristică creștină devine probabilă, mai ales știindu-se că multe dintre sărbătorile creștine au substituit de fapt, printr-un proces de translare a semnificațiilor și chiar a unor simboluri, sărbătorile și celebrările păgâne.

Mult timp, Valentine’s Day a fost celebrată ca zi a celibatarilor, trecerea la semnificația modernă de sărbătoare a cuplului fiind făcută treptat prin alăturarea de legende curente în spațiul anglo-saxon. În Anglia secolului al XIV-lea se credea că 14 februarie este ziua în care păsările s-au împerecheat, această credință apărând și la Chaucer. Bilețele de dragoste în care partenerul este numit „Valentin(a)” datează tot din această perioadă. Tot acum sunt atestate și legende care combină tradiția creștină a  Sf. Valentin cu o asemenea semnificație. E limpede că martirul din secolul al III-lea devenise simbolul și chiar numele micii epistole amoroase, „valentină”, crezându-se că în timp ce era întemnițat trimitea mesaje de dragoste fiicei temnicerului, care le considera „de la Valentin al ei”. O treime dintre poeziile lui Otto III de Grandson (n. cca. 1340–1350, m. 7 august 1397), cavaler din Elveția romandă (Cantonul de Vaud), aflat la curtea Angliei, evocă această tradiție a zilei Sfântului Valentin, contribuind substanțial la răspândirea obiceiurilor specifice, mai ales la curțile regale, Zilei Îndrăgostiților. Desigur, nu trebuie să credem că ele aveau răspândirea și amploarea din epoca modernă. La începutul secolului al XV-lea, Charles d’Orléans (24 noiembrie 1394–5 ianuarie 1465) a făcut cunoscute poemele lui Otto de Grandson la curtea Franței, scriind la rândul său poezii dedicate Sf. Valentin. Dacă în lumea romanică tradiția celebrării zilei sfântului martir ca zi a îndrăgostiților devenise relativ curentă în secolele XIV–XV, ea avea să se piardă în veacurile următoare, fiind redescoperită abia odată cu epoca romantică, în secolul al XIX-lea. În schimb, în lumea anglo-saxonă ea și-a păstrat tot timpul un loc privilegiat, crescând fără întrerupere în semnificație.

De observat că Ziua Sfântului Valentin apare menţionată de două ori în opera lui Shakespeare. În Visul unei nopţi de vară (1595), referinţa este făcută în treacăt, într-un vers din actul al IV-lea (scena 1), când Tezeu îi întâmpină pe Demetrius, Lysander, Hermis şi Helena, după ce îi poruncise lui Egeu să-i aducă grabnic: „Good morrow, friends. Saint Valentine is past: / Begin these wood-birds but to couple now?” – traduse de Şt. O. Iosif prin echivalarea cu tradiţia Dragobetelui, pentru ca sensul să fie astfel mai limpede publicului român de la începutul secolului al XX-lea, mai puţin familiarizat cu Valentine’s Day decât cel de astăzi: „Ei, bună ziua! Sfântul Dragobete / Trecu, şi-aceste păsărele-acum / Se-mperechează-abia?” Legenda medievală a zilei în care păsările se împerechează apare cu limpezime aici. În schimb, în actul al IV-lea (scena 5) din Hamlet (1600–1601), referinţa este mult mai amplă, în al doilea cântec al Ofeliei: „Tomorrow is Saint Valentine’s day, / All in the morning betime, / And I a maid at your window, To be your Valentine. / Then up he rose, and donn’d his clothes, / And dupp’d the chamber-door; / Let in the maid, that out a maid / Never departed more.” – „Cum mâine-i Sfântul Valentin, / Din zori voi aştepta / La geamul tău, căci vreau să fiu / Eu, Valentina ta./ El s-a sculat şi s-a încins / Şi-ndat’ i-a descuiat; / Ea, fată a intrat la el, / Dar fată n-a plecat.” Şi, în continuare, după replica Regelui: „Indeed, la, without an oath, I’ll make an end on’t: / (Sings) / By Gis and by Saint Charity, / Alack, and fie for shame! / Young men will do’t, if they come to’t; / By cock, they are to blame. / Quoth she, before you tumbled me, / You promised me to wed. / So would I ha’ done, by yonder sun, / An thou hadst not come to my bed.” – „O clipă şi am să sfârşesc, fără jurăminte: / (Cântă) / Pe Crist şi Sfânta Îndurare, / Ce lucru-njositor! / Aşa se poartă toţi bărbaţii / Şi mare-i vina lor / Ea spune: / «Pân-a mă tăvăli, ziceai / Că ai să-mi fii bărbat.» / El răspunde: / «Aşa aş fi făcut, mă jur, / De nu urcai în pat.” (traducere de Leon D. Leviţchi şi Dan Duţescu).

Sărbătoarea echivalentă lui Valentine’s Day este, în tradiția românească, Dragobetele, sărbătoare de origine slavă, din 24 sau 28 februarie (în unele zone, 1, 3, 25 martie).

Pentru că iconografia specifică astăzi Zilei Îndrăgostiților este cunoscută, ajungând la o adevărată industrie de forme și imagini, multe de un kitsch agresiv, vă propun mai jos o serie de reprezentări plastice, din epoci diferite, ale unor celebre cupluri de îndrăgostiți.

Costin Tuchilă

Paris Bordone, Daphnis și Chloe

Charles Gleyre, Daphnis și Chloe întorcându-se de pe munte

John William Waterhouse, Tristan și Isolda

Louis-Jean-François Lagrenée, Pygmalion și Galateea, 1781

François Boucher, Rinaldo și Armida

Francesco Hayez, Rinaldo și Armida

Louis-Jean-François Lagrenée, Rinaldo și Armida

Charles Edward Halle, Paolo și Francesca

Eugène Delacroix, Romeo și Julieta

Frank Diksee, Romeo și Julieta

Anne-Louis Girodet de Roussy, zis Girodet Trioson, Traversarea torentului, ilustrație la romanul Paul și Virginia de Bernardin de Saint-Pierre, 1806