ICR Viena prezintă trei filme documentare recente despre minorități etnice din România

pasaport-de-germania

Cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale, Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României la Viena prezintă în zilele de 16, 20 şi 21 decembrie 2016, de la ora 18.00, la sediul ICR Viena, trei filme: Paşaport de Germania (2014, regia Răzvan Georgescu), Aliyah DaDa  (2015, regia Oana Giurgiu) şi Dui Rroma (2014, regia Iovanca Gaspar). Documentarele au în prim-plan minorităţile germană, evreiască şi romă din România. Continuă lectura „ICR Viena prezintă trei filme documentare recente despre minorități etnice din România”

Dialog interdisciplinar Constantin Brâncuşi

 

dialog brancusi icr viena

eveniment liber sa spunMuzeul și Asociația Culturală Kaisersteinbruch (Museums und Kulturverein Kaisersteinbruch (Muk) organizează, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, duminică, 11 septembrie 2016, începând cu ora 14.00, evenimentul Entretien Artistique 0.1 „La formation de la Réalité / Shaping Reality” ce reuneşte artişti şi cercetători din domeniile arhitectură, arte plastice, istoria artei, filosofie, filologie, precum şi ştiinţele teatrului, media şi film. Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate lunar de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2016 în contextul aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Continuă lectura „Dialog interdisciplinar Constantin Brâncuşi”

Expoziţia „Tristan Tzara, Victor Brauner și avangarda românească”

afis tristan tzara

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț și Primăria Municipiului Chișinău, organizează luni, 28 martie 2016, ora 11.00, la Galeria „La Rond”, situată în preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, vernisarea expoziției Tristan Tzara, Victor Brauner și avangarda românească. Continuă lectura „Expoziţia „Tristan Tzara, Victor Brauner și avangarda românească””

TZARA.DADA.ETC.

thb-tzara-dada-etc

eveniment liber sa spunARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu.  Vernisajul va avea loc astăzi, vineri, 5 februarie 2016, de la ora 18.00. Continuă lectura „TZARA.DADA.ETC.”

Trei zile DADA

centenar dada

100 de ani de la naşterea mişcării dadaiste – 6 februarie 1916, Zürich

eveniment liber sa spunARCEN transformă zilele de 5, 6, 7 februarie într-un sfârșit de săptămână DADA.
La 100 de ani de la apariția DADA vă invităm să experimentăm un atelier de colaje dadaiste colective, un manifest DADA 100, poeme simultane și să inaugurăm expoziția vitrina de artă nouă. Continuă lectura „Trei zile DADA”

Avangarda revizitată, ediţia a IV-a: Avangarda românească

dada poems avangarda revizitata

eveniment liber sa spunMiercuri, 26 martie 2014 şi sâmbătă, 29 martie 2014, de la 20.00, la Cinemateca Eforie (Sala „Jean Georgescu”, Str. Eforie nr. 2, Bucureşti), va avea loc proiecţia celei de-a 4-a sesiuni din cadrul ediţiei dedicate avangardei cinematografice din România, în care vom difuza documentarele experimentale Dadascope (Hans Richter, 1961–1967), în care apar vocile lui Tristan Tzara şi Marcel Iancu, şi Duo pentru Paoloncel şi Petronom (Alexandru Solomon, 1994), lucrare ce prezintă prietenia artistică dintre Paul Celan şi Petru Solomon.

Proiecția din 26 martie va demara cu un scurt dialog cu regizorul şi artistul vizual Alexandru Solomon.

Duo pentru Paoloncel și Petronom, România, 1994, documentar, 28 min. 12 sec.

Scenariul, regia și imaginea: Alexandru Solomon. Cu: Adrian Ilea, Tomi Cristin.

Producători: Velvet Moraru / Fundaţia Arte Vizuale.

dadascope

Dadascope, SUA, 1961, documentar experimental, 39 min.

Scenariul, regia și imaginea: Hans Richter

Cu: J. Arp, M. Duchamp, R. Hausmann, R. Huelsenbeck, M. Janco, W. Mehring, H. Richter, K. Schwitters, T. Tzara, W. Vogel, G. Ribemont-Dessaignes

Producător: Hans Richter

Avangarda Europeană (1919–1939) în Arhiva Naţională de Filme a României

Cinemateca Eforie – Arhiva Naţională de Filme a României a lansat, începând cu 17 noiembrie 2012, un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetării modului în care s-a constituit cultura vizuală autohtonă şi cultura filmului în perioada de dinainte şi de după naţionalizarea din 1948 a producţiei cinematografice din România, cât şi a filmelor deţinute de cinematografele locale. Prima ediţie a proiectului a cuprins avangarda cinematografică franceză, cea de-a doua ediţie a abordat avangarda sovietică, ediţia a treia s-a ocupat de avangardele germană şi olandeză.

Artişti: Tristan Tzara, Marcel Iancu, Paul Celan, Petre Solomon, Alexandru Solomon. Curator: Igor Mocanu. Organizatori: Cinemateca Eforie – Arhiva Naţională de Filme a României.

dada cinema eforie avangarda

În numărul din martie 1923, revista „Contimporanul” publica discret în paginile sale următorul anunţ: „Danezul Hans Richter răspunzând invitaţiei noastre ne comunica că în cursul lunii aprilie va putea veni personal să conducă aici rularea Filmului Abstract, cea mai desăvârşită expresie a artei moderne”. „În cursul lunii aprilie…”, adică peste numai câteva săptămâni de la publicarea informaţiei. Filmul abstract invocat aici nu putea fi decât Rhythmus 21 sau Film ist Rhythmus. Rhythmus 21, realizat de Hans Richter în 1921 şi urmat, la câţiva ani distanţă, de Rhythmus 23 (1923) şi Rhythmus 25 (1925). Că regizorul german a venit într-adevăr sau nu la Bucureşti nu ştim, aceasta e, de altfel, singura mărturie care-i anunţa venirea, ce ştim cu siguranţă e că începând din acest an, revista „Contimporanul” va semnala prompt fiecare nouă peliculă semnată de acesta şi va recomanda imediat fiecare număr al revistei „Go”. Malte Hagener, pe de altă parte, spune că totuşi Hans Richter ar fi trecut pe la Bucureşti în acea perioadă, aflat într-un turneu de proiecţii cinematografice în centrul şi estul Europei. Dadascope este ultima lucrare din filmografia lui Hans Richter, un documentar profund experimental, realizat în 1961 însă difuzat sporadic abia în 1967. Pelicula reprezintă o raritate absolută, concepută ca alternanţă de text poetic dadaist sau text teoretic, performat chiar de autori şi însoţit de imaginea în mişcare de cele mai multe ori congruentă cu arta video. Îi auzim, astfel, iar pe unii dintre ei îi şi vedem, pe Jean Arp, Marcel Duchamp, Raul Hausmann, Richard Huelsenbeck, Walter Mehring, Hans Richter, Kurt Schwitters, Virgil W. Vogel sau Georges Ribemont-Dessaignes. Între ei – iar asta e ceea ce justifica prezenţa lui Richter în cadrul ediţiei avangardei din România – îi descoperim, în două înregistrări inedite, pe Tristan Tzara şi Marcel Iancu. Primul performează poemul Mr. Antipyrine din La Premiére aventure céleste de M. Antipyrine (1916), Baba din Vingt-Cinq Poèmes (1918) şi Chanson dada din De nos oiseaux (1923) pe muzica lui Georges Auric, iar între Antipyrine şi Baba avem surpriza să-l auzim chiar pe Marcel Iancu performând un straniu Souvenirs, într-o franco-română curioasă, căreia r-ul extrem de palatal îi trădează autenticitatea. Cum spuneam, un document rar, comparabil poate numai cu pelicula The Storming of La Sarraz (1929), un film nedifuzat şi văzut astăzi numai de câţiva exegeţi. Ca şi până acum, am prefaţat eseul documentar al lui Hans Richter cu un alt eseu, semnat de Alexandru Solomon, care are în centru două figuri ale suprarealismului celui de-al doilea val: Paul Celan şi Petre Solomon. Însă Duo pentru Paoloncel şi Petronom (1994) se mai aseamănă cu Dadascope (1961) nu numai pentru că ambele sunt eseuri cu poezie performată, ci mai ales pentru efortul lor de a perpetua cultura memoriei şi într-un mod cât se poate de direct, de a o reactiva în percepţia contemporană.

Igor Mocanu, critic de artă, curator

Pentru parcursul întregului demers, vizitaţi: http://igormocanu.wordpress.com/tag/avangarda-revizitata/

Mai multe detalii: http://www.anf-cinemateca.ro/

Noi apariții editoriale: trei volume în limba franceză și „Romanian Book Review”, nr. 5

victor brauner Preludiu la o civilizatie

Victor Brauner, Preludiu la o civilizație

eveniment liber sa spunLa Editura Institutului Cultural Român au apărut volumele Avant-gardes et modernités – Brancusi, Duchamp, Brauner, Voronca, Tzara & comp de Cristian Robert Velescu, La Roumanie vue par les Français d’autrefois și Les revues littéraires de l’exil roumain. LUCEAFĂRUL. Paris (1948–1949) de Mihaela Albu, Dan Anghelescu. De asemenea, Institutul Cultural Român a editat cel de-al cincilea număr al revistei „Romanian Book Review”(nr. 5/ 2013), care poate fi citit și online.

Publicația lunară Romanian Book Review, editată în limba engleză de Institutul Cultural Român, are drept scop popularizarea aparițiilor de toate genurile de pe piața editorială românească, adresându-se publicului din străinătate, ca și potențialilor editori și traducători de volume în alte țări. Revista apare lunar în 12 pagini full color și se difuzează gratuit prin rețeaua Institutului Cultural Român din străinătate.

avant gardes et modernites

Avant-gardes et modernités – Brancusi, Duchamp, Brauner, Voronca, Tzara & comp

Autor: Cristian-Robert Velescu

Colecția „Argumente”

Reputatul critic şi istoric de artă, prof. Cristian Robert Velescu, ne propune un studiu bine documentat despre modul în care, în perioada interbelică, cele două realităţi istorice şi spirituale – avangarda şi modernitatea – s-au manifestat atât în spaţiul occidental , cât şi în cel românesc. Analizând creaţia unor mari artişti români şi francezi – Brâncuşi, Marcel Duchamp, Victor Brauner , Ilarie Voronca, Tristan Tzara, Marcel Iancu şi alţii – care au făcut posibilă naşterea acelor tendinţe novatoare în artă – dadaismul, futurismul, constructivismul etc – autorul schiţează profilul spiritual al unei epoci în care cultura română şi cea occidentală au trăit simultan aceste experienţe și în care influenţele s-au manifestat în ambele sensuri…

luceafarul paris revista exil

Les revues littéraires de l’exil roumain. LUCEAFĂRUL. Paris (1948-1949) – une restitution

Autori: Mihaela Albu, Dan Anghelescu

Traducere în limba franceză: Letiția Ilea, Jean Poncet

Prefață de Jean Poncet

Colecția „Biblioteca memoriei”

În anul 1948, la Paris, apărea prima revistă a scriitorilor români din exil. Printre iniţiatori se aflau Mircea Eliade – directorul revistei, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vintilă Horia, Alexandru Busuioceanu, Mihail Villara, Emil Cioran ş. a., care-şi asumă rolul de a lupta cu istoria ce le schimbase în mod tragic destinul după instalarea regimului comunist în România. Ei îşi propun să adune în jurul revistei cât mai mulţi scriitori aflaţi dincolo de hotarele ţării, pentru a asigura o continuitate puternicei culturi ce înflorise în România în perioada interbelică.

Autorii îşi propun, cu prezentul volum, o restituire pentru cititorul de astăzi, într-un studiu bine documentat, a acestei publicaţii care, deşi a avut doar două apariţii, trebuie să rămână în istoria literaturii române ca un simbol al rezistenţei româneşti prin cultură.

romania vazuta de francezii de altadata

La Roumanie vue par les Français d’autrefois

Selecție texte și note: Paula Romanescu

Extrase: Paul Desfeuilles, Jacques Lassaigne – Les Français et la Roumanie (Bucarest, 1937)

Colecția „Biblioteca memoriei”

Cum au fost privite Ţările Româneşti şi, ulterior, România modernă de către personalităţile istorice şi culturale ale Franţei, de către literaţii ei sau de simplii călători francezi? Ce imagini româneşti au rămas, de-a lungul timpului, în memoria obiectivă şi afectivă a Franţei? Volumul La Roumanie vue par les Français d’autrefois răspunde acestor întrebări printr-o selecţie de texte – pe cât de amplă, pe atât de inspirat structurată – în care o serie întreagă de observatori francezi, de diverse formaţii şi din diferite epoci, vorbesc despre istoria României, despre cultura, ştiinţa şi economia ei, despre pitorescul locurilor şi al locuitorilor acestei ţări din Răsăritul Europei. Jules Michelet, Edgar Quinet, Paul Morand, Napoleon al III-lea, generalul Berthelot, Pierre Loti, A. Ubicini sau Robert de Flers sunt numai câteva dintre numele celor care, inclusiv prin mărturiile lor, au sprijinit România în efortul său de a se defini şi de a se face recunoscută ca atare. Afirmaţiile lor pot fi regăsite în această antologie alături de însemnările altor – numeroşi – francezi care au inclus România între preocupările lor şi care, prin privirea lor „din afară”, prilejuiesc cititorului de astăzi un foarte util exerciţiu de obiectivare.

A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, la Editura pentru Literatură Contemporană

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea volumului A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, redactat de C. George Săndulescu.

Acest volum este o premieră. Pentru prima oară în istoria studiilor joyceene, el adună la un loc limbile folosite de James Joyce în Finnegans Wake, într-o încercare de a le descifra rostul.

Seria de Lexicoane pe care o publicăm completează noțiunea de intuiție lingvistică a lui N. Chomsky cu o idee nouă: ideea că este vorba, în cazul lui Joyce, de un Dicționar mental poliglot și simultan.

Am publicat până acum Lexicoane care se ocupau de locul limbilor română și germană și al limbilor scandinave în Finnegans Wake. Ne îndreptăm acum atenția către mai bine de douăzeci de limbi, de la franceză la numeroasele limbi slave, toate adunate într-un singur volum. Introducerea la acest volum sugerează cum anume se poate citi o carte scrisă în mai multe limbi deodată. Din acest punct de vedere, Finnegans Wake se apropie de intenția colajelor lui Tristan Tzara. Pe de altă parte, obsesiile literare ale lui Joyce au în ele ceva foarte asemănător cu cele câteva imagini care l-au obsedat pe Brâncuși. Lexicoanele Joyce pe care le publicăm, inclusiv acest Lexicon al limbilor „mici”, aduc studiilor literare o precizie necesară, mai ales atunci când ele se ocupă de texte de maximă dificultate. Pledăm, de asemenea, pentru cercetarea consecințelor retorice ale folosirii simultane a atâtor limbi.

Acest al cincilea volum devine astfel punctul central al seriei. Tocmai de aceea îl dedicăm nepotului lui James Joyce, Stephen, care a împlinit 80 de ani la jumătatea lunii februarie a acestui an. Se știe cât de mult ținea James Joyce la familia lui. Dovadă stau cele două scurte povestiri scrise special pentru nepotul său. Seria noastră de Lexicoane continuă: vor urma limbile romanice și în final chiar limba engleză.

Toată seria de Lexicoane Joyce a fost recenzată de ziaristul și anglistul Sorin Ivan în ziarul „Tribuna Învățământului”, unde prezintă Contemporary Literature Press. Articolul a fost preluat de site-uri culturale, printre care și Liber să spun opera-inedita-de-james-joyce-publicata-de-o-editura-irlandeza. Interesul pentru opera lui James Joyce s-a reaprins în România.

Volumul A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, redactat de C. George Săndulescu s-a lansat oficial miercuri, 7 martie 2012 și poate fi consultat și descărcat la adresa de internet:  http://editura.mttlc.ro/sandulescu-small-languages-fw.html.

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidiavianu@yahoo.com.

Lidia Vianu

Calendar: Giorgio de Chirico

Pe 10 iulie 1888 s-a născut la Volos (Grecia), oraş din Tessalia, pictorul Giorgio de Chirico, fondatorul Şcolii metafizice, considerat de mulţi cel mai enigmatic exponent al artei figurative din secolul al XX-lea. A murit la 20 noiembrie 1978.

Mama lui De Chirico era grecoaică. Tatăl, sicilian, era inginer şi lucra la construcţia liniilor de cale ferată. Tânărul urmează cursurile de desen ale Politehnicii din Atena, Secţia de Belle-Arte, începe să picteze în ulei peisaje după natură în împrejurimile Atenei. După moartea tatălui său, în 1906, Giorgio de Chirico se stabileşte împreună cu fratele său, Andrea (viitorul muzician Alberto Savinio) la München, înscriindu-se la Academia de Arte Frumoase.

Pictura simbolistului Böcklin şi gravurile lui Max Linger îi reţin în mod deosebit atenţia. Primele sale lucrări vor fi influenţate de Böcklin. Familia De Chirico se mută la Milano în 1908 iar după război, din 1918, va locui la Florenţa, apoi la Roma. Prima perioadă în care lucrează la Paris, 1911–1915, îi va aduce pictorului italian consacrarea în cercurile avangardiste. Influenţat de filosofia lui Nietzsche, De Chirico îşi construieşte fără ezitare un univers personal în care figuri, obiecte juxtapuse, elemente arhitecturale, reminiscenţe mitologice par încremenite într-o lumină puternică, nefirească, accentuate prin jocul umbrelor şi mai ales desprinse de orice urmă de contingent. O neliniște, care poate deveni angoasă ori formă de trăire extatică a sentimentului, transpare din pânzele sale, de o originalitate care a fost rapid remarcată. În această fază a creației sale, Giorgio de Chirico nu seamănă, într-adevăr, cu nimeni. Spațiile sale sunt goale, străzi, piețe, intersecții, clădiri care par nepopulate. Când apare un personaj nu e decât o formă de a accentua singurătatea. De aici sentimentul special pe care îl creează tablourile sale, această impresie de așteptare absurdă, de frică, într-o lumină și ea parcă venită din altă lume, contrastând puternic cu umbra, totul într-un spațiu care interzice orice speranță. Umbrele din tablourile lui De Chirico sunt, de altfel, întotdeauna terifiante.

Când artistul pictează o imagine de interior, „regula” este aceeaşi, a combinaţiei nu neapărat stranii dar generatoare de nelinişte, un fel de perspectivă spre nicăieri, ca în Interior metafizic (1917).

În 1912, Giorgio de Chirico expune trei lucrări la Salonul de Toamnă, apoi devine un familiar al Salonului Artiştilor Independenţi. Va fi revendicat mai târziu de suprarealişti, care vor vedea în arta lui o posibilă expresie vizuală a teoriei lor. Cel care a caracterizat însă cel mai bine arta lui De Chirico este Guillaume Apollinaire, primul care a numit aceste lucrări „pictură metafizică”. Portret premonitoriu al lui Apollinaire, în tonuri de verde şi griuri închise, nu e un titlu ales întâmplător. Chipul ca de statuie, cu ochi ascunşi de ochelari negri, profilul schiţat în negru în plan secund, raporturile figurative create astfel sunt genul de imagini şi mai ales de sugestii care, într-o formă sau alta, vor domina pictura lui De Chirico. Din această perioadă, 1910–1917, datează lucrările care impun aşa-zisa „pictură metafizică”, în care titlul exprimă de obicei tema de meditaţie: Enigma orei, Nostalgia infinitului, Turnul Roşu, Piaţă cu Ariadna (Ariadna), Călătoria plină de nelinişte, Melancolia unei după-amieze, Visul transformat, Enigma unei zile, Misterul şi melancolia unei străzi, Timpul fatal, Destinul poetului, Gara Montparnasse, Hector şi Andromaca, Muzele tulburătoare etc.

Mobilizat la Ferrara, în timpul războiului, corespondează cu Tristan Tzara. După război pictează portrete, autoportrete, naturi moarte, face decoruri şi costume pentru spectacole de balet. Abia în 1919 deschide la Paris prima sa expoziţie personală. În 1922, o mare expoziţie personală din capitala Franţei îi este prefaţată de André Breton.

După Manechine stând jos, Gladiatori, Cai antici (1925), Giorgio de Chirico renunţă la pictura metafizică şi se întoarce, absolut surprinzător, la un academism prin care îi venerează pe marii maeştri de altădată. Abordează teme tradiționale, ca „baigneusele”. Timp de 18 luni, începând din 1935, lucrează la New York, în 1939 îl găsim ca scenograf la Covent Garden, revine la Florenţa în 1942, pictează în stil realist, se întoarce apoi la pictura metafizică (Piazza d’Italia, în mai multe variante, Orfeu, trubadur ostenit ș.a.), face decoruri pentru Opera din Roma, Teatro Communale din Florenţa, Scala din Milano. Se stinge din viaţă, nonagenar, la Roma.

Poate mai semnificativă decât multe exegeze, definitorie pentru mecanismul imaginar al pictorului, este poezia lui Paul Eluard, Giorgio de Chirico, pe care o transcriem în original: „Un mur dénonce un autre mur / Et l’ombre me défend de mon ombre peureuse, / O tour de mon amour autour de mon amour, / Tous les murs filaient blanc autour de mon silence. // Toi, que défendais-tu? Ciel insensible et pur / Tremblant tu m’abritais. La lumière en relief / Sur le ciel qui n’est plus le miroir du soleil, / Les étoiles de jour parmi les feuilles vertes, // Le souvenir de ceux qui parlaient sans savoir, / Maîtres de ma faiblesse et je suis à leur place / Avec des yeux d’amour et des mains trop fidèles / Pour dépeupler un monde dont je suis absent.”

Costin Tuchilă