Poezia săptămânii: „Printre rânduri, Dumnezeu…” de Mihaela Roxana Boboc

mihaela-roxana-boboc-grafica

Printre rânduri, Dumnezeu…poezia-saptamanii-rubrica-liber-sa-spun-mic

azi poezia mea lăcrimează 
vina e a celui care lovește piatra cu ecou
până iese din ea sânge și apă
a ta că umpli vasul cu speranțe și-l golești la asfințit
când lumea e doar o cârpă îmbibată de emoții
croiesc vise fără mărime
ora 25 mă prinde cu un pas în afara timpului
printre rânduri, Dumnezeu 
scoate visele din joben
și le așază pe frânghia cu poeme
din care scot rând pe rând matrioșce
niciuna nu poartă chipul tău când plouă
nu-și reazemă gândurile toamna
când aleargă desculț prin mine clopotul din turn
ce mici și singuri ne naștem 
și cât dor încape în fiecare vers răstignit pe durere
printre rânduri, Dumnezeu
pune la uscat poeme
apoi îmi șterge obrazul de-mi vine s-o strig pe mama
să-mi aducă bucata de pâine
dinspre altarul copilăriei
tata pocnește scurt din degete
chemând norii și eu întineresc în paginile întoarse
până la oase scriu ceva ce știu 
că moare în tine și mă naște plăpând
în firul ierbii am ascuns cuvinte 
te-am ascuns când nu știam să-ți strecor poeme în buzunar
privește orașul acesta cum a mai tăiat o felie colorată
și soarele se lipește precum o vată de zahăr de buzele copilei
ziua se desenează blând din mâinile mamei
și viața se ridică
printre rânduri… 

Mihaela Roxana Boboc

mihaela-roxana-boboc

Mihaela Roxana Boboc

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

„Tic-tac” pe nicovala timpului…

Repunerea în funcțiune a orologiului din turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt

Joi, 29 noiembrie 2012, începând cu ora 10.50, la Slatina va avea loc o ceremonie în cadrul căreia va fi repus în funcțiune orologiul din turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt (fostul Palat Administrativ).

Program:

Ora 10.50: Primirea invitaților în fața Muzeului Județean Olt

11.00: Moment solemn dedicat aniversării a 115 ani de la inaugurarea primului orologiu din orașul Slatina (1897–2012). Audiția celor unsprezece bătăi ale clopotului orologiului. Vizitarea mecanismului ceasului aflat în turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt

11.20: Conferință de presă (Sala de Festivități a Muzeului Județean Olt)

12.00: Moment solemn dedicat celor 125 de ani de la inaugurarea Palatului Administrativ al Prefecturii Oltului (1887–2012). Audiția celor douăsprezece bătăi ale clopotului orologiului.

„Tic-tac” pe nicovala timpului…

Slatina mai păstrează în timpurile noastre o serie repere ce oglindesc propria sa evoluţie istorică: Podul de peste Olt, Gara Slatina, Gimnaziul „Radu Greceanu”, Catedrala, Mănăstirile Strehareţ şi Clocociov, Palatul Administrativ cu Orologiul din turn, Palatul Băncii, Palatul Comunal, Strada Lipscani, Casele Mihail Deleanu, Fântâneanu, Regimentul „3 Olt”. Toţi aceşti martori au rezistat vremurilor amintindu-ne cine suntem şi de unde venim. Dispariţia oricăruia dintre aceste simboluri ale Slatinei de altădată ar însemna pierderea irecuperabilă a identităţii sale citadine. Slatina viitorului nu se poate clădi decât prin promovarea şi revalorizarea trecutul său.

În anul 2012 aniversăm 125 de ani de la inaugurarea Palatului Administrativ primul sediu oficial al Prefecturii Judeţului Olt din perioada României moderne, actualul sediu al Muzeului Judeţean Olt. Edificiul a fost construit din fondurile statului în perioada anilor 1886–1887 şi a costat 150.000 lei aur. După inaugurarea sa din anul 1887 aici au funcţionat din lipsă de spaţiu şi alte instituţii proprii unei capitale de judeţ : Tribunalul, Revizoratul şcolar şi Protoieria.

Amplasat într-o poziţie dominantă, unde se intersectau cele mai frecventate străzi din Slatina (Bucureşti, Lipscani şi Carol), Palatul Administrativ constituia la vremea respectivă cea mai importantă clădire a oraşului, locul unde au păşit ilustre personalităţi şi s-au desfăşurat evenimente circumscrise marilor momente ale istoriei noastre naţionale. Imediat după inaugurare Palatul Administrativ a fost vizitat de regele Carol I, la 1/13 octombrie 1887, în timpul manevrelor militare efectuate de armata română pe aliniamentul Oltului. Aici, la 1 decembrie 1918, slătinenii au vibrat la unison cu Ţara şi au manifestat adeziunea necondiţionată faţă de actul Marii Uniri. Cu prilejul inaugurării monumentului Ecaterinei Teodoroiu din Slatina, la 31 mai 1925, regina Maria a vizitat şi sediul Prefecturii Judeţului Olt, fiind întâmpinată pe treptele Palatului Administrativ de prefectul Oltului, Vasile Alimăneşteanu. La 17 mai 1968 Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, şi Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat al României, au vizitat Slatina fiind întâmpinaţi de locuitori în centrul vechi al oraşului, în faţa Palatului Administrativ, devenit sediul Consiliului Popular al Judeţului Olt.

În primăvara anului 1897 din iniţiativa prefectului Dr. Stăncescu, cu concursul directorului instituţiei Ghirgiu şi sprijinul dat de toţi cetăţenii judeţului Olt, clădirea Prefecturii a fost înzestrată cu un orologiu monumental. Ceasul a fost furnizat şi montat de către M. Carniol Fiul din Bucureşti. Vreme de aproape un secol „inima” Slatinei anilor 1897–1989 a fost orologiul şi timbrul inconfundabil al sunetului clopotului acestuia.

Oamenii şi vremurile au oprit „tic-tac-ul” ceasului pe nicovala timpului. A fost oprit şi lăsat în uitare…

După aproape un sfert de secol de tăcere dorim să redăm acestui simbol al oraşului frumuseţea şi grandoarea de la începuturi.

Clopotul ceasului din turnul Prefecturii Oltului care a fost „închis” premeditat „ulterior” într-o nişă în şarpanta acoperişului de tablă, a vibrat şi a consemnat la 1 decembrie 1918 clipa unică a Marii Unirii. A fost martorul trist al declanşării a două războaie mondiale. A însoţit bucuriile şi tristeţile vieţii cotidiene a Slatinei amintirilor.

Am reuşit să îl scoatem la lumina zilei intact dintre table şi scânduri contorsionate de timp.

În anul în care se împlinesc 115 ani de la inaugurarea orologiului dorim să repunem această efigie pe blazonul istoric al Slatinei şi Judeţului Olt.

Demersuri noastre de restaurare şi reparare a mecanismului ceasului au fost îngreunate de găsirea unui specialist cu asemenea competenţe. Statistica Camerei de Comerţ şi Industrie Slatina pe anul 1928 evidenţia existenţa a 3 firme de ceasornicărie. În zilele noastre însă această branşă de meşteri aproape că a dispărut. Slatina părea să rămână locul unde timpul a încremenit ireversibil…

După mai multe căutări la Braşov, Bucureşti, Craiova şi Sibiu, am reuşit să identificăm un meşter ceasornicar la Floreşti – Cluj, pe nume Jakabhazi Alexandru Ernestiu (Sandu Ceasornicarul), un specialist care dispune de un portofoliu de referinţă în domeniu (peste 30 de ceasuri turn reparate în Transilvania, între care le amintim pe cele ale Catedralei Catolice „Sf. Mihail”, Catedralei Ortodoxe Mănăştur din Cluj, Bisericii Catolice din Simeria, Colegiului Reformat din Cluj, Bisericii Ortodoxe din localitatea Traian Vuia, judeţul Timiş, Catedralei „Sf. Treime” din Blaj, Bisericii Ortodoxe din Lugoj ş.a.).

Meşterul a venit pe cheltuiala proprie la Slatina (de 4 ori), a demontat mecanismul ceasului şi l-a transportat în atelierul său de la Floreşti. Orologiul a fost desfăcut piesă cu piesă şi restaurat cu meticulozitate. S-au refăcut roata Anker, pendulul, armatoarele, cheia de armare, au fost calibrate greutăţile. Au fost restaurate rama, cadranul original şi limbile ceasului. Operaţiunile de restaurare au evidenţiat calitatea materialelor folosite la construcţia sa originară.

Între timp la Slatina au început refacerea piesei de mobilier care a protejat de-a lungul timpului angrenajul orologiului. Pe uşile de vizitare ale dulapului de lemn care îi protejează mecanismul, ceasornicarii care l-au reparat de-a lungul vremii şi-au consemnat întru posteritate numele, data şi ziua intervenţiei. O istorie emoţionantă şi total necunoscută slătinenilor.

Giovanni Battista Tiepolo, Alegorie cu Venus si Timpul, 1754–58

Amintim aici câteva dintre numele scrise cu creion sau cărbune: „Michel Horovitz, ceasornicar, 28 iulie 1912, Slatina” „sublocotenent Z. Bucurescu din 36 Infanterie, prizonier, 14 decembrie 1916”, „ceasornicar Nicu Gagelescu, Bucureşti, 28 iulie 1918”, „H. Schwartz, ceasornicar din Bucureşti, 11 ianuarie 1919”, „amintire Nedelcu Vasile, 1928”, „Costică 1928”, „reparat la 21 martie 1930 de Wilhelm Albrecht, ceasornicar”, „Eugeniu Herzeg, Craiova, 13 iulie 1932”, „Tudor Dumitrescu, 1938”, „Ceasornicar Jack Schwartemberg, Slatina-Olt, 20 martie 1945 şi 27 mai 1945”, „Nicu Ucenic, 20 martie 1945”, „Militaru Dumitru, 16 septembrie 1945”, „Ciupac, Slatina, 26 august 1946”, „Dumitrescu Anton, anul 1952, luna sectembrie”, „îngrijit de tovarăşul Buzatu Grigore, 9 aprilie 1956 până în 1 februarie 1966”, „Jean V., 14 aprilie 1966”, „Dumitru, 7 martie 1970”, „Dumitru Iancu, am pus ceasul în funcţiune, 22 decembrie 1977”, „Niţulescu Teodor şi Nelu Niţulescu fiul, 23 aprilie 1980”, „ D. D. şi T. M., 23 mai 1980”.

De-a lungul timpului mulţi dintre oamenii acestui oraş au fost interesaţi de destinul orologiului. În timp ce se plimbă prin centrul oraşului vechi şi prin parcul din faţa muzeului slătineni de diferite vârste îl privesc cu dragoste având nostalgia unui timp numit tinereţe.

Celor care iubesc cu adevărat oraşul le adresăm invitaţia de a fi părtaşi la bucuria repunerii în funcţiune a orologiului din turnul central al clădirii Muzeului Judeţean Olt joi, 29 noiembrie 2012, începând cu orele 10.50.

Prof. dr. Laurenţiu Guțică

Director, Muzeul Judeţean Olt

Calendar: Maurice Quentin de La Tour

„Prințul pasteliștilor”, așa a rămas în istoria artei pictorul francez Maurice Quentin de La Tour (5 septembrie 1704, Saint-Quentin–17 februarie 1788, Saint-Quentin), răsfățatul aristocrației și al mediilor academice de la mijlocul veacului al XVIII-lea. Un artist care ilustrează cât se poate de elocvent stilul rococo, chiar dacă s-a dedicat unui singur gen, cel a portretului și tehnicii pastelului. O figură zâmbitoare, poate ușor ironică, cu ochi expresivi și privire virilă, cu sprâncene stufoase și perucă bine strânsă pe ceafă, cu fundă albastră, un bărbat puternic îmbrăcat cu o redingotă în tonuri de bleu închis, cu nelipsitul jabou de dantelă, desprins din moda vremii – așa ne apare în autoportretul din perioada maturității (în jurul anului 1751), când era de mult celebru. Crescuse într-un mediu cultivat, era fiul unui muzician. Numele său de familie era „Delatour”, deformat, nu se știe grație cărui capriciu, în „de La Tour” (tour = turn). (A nu se confunda cu Georges de La Tour, pictor din veacul anterior, 1593–1652; nici cu Henri Fantin-Latour, 1836–1904.)

La 15 ani, în 1719 ajungea la Paris, ucenic într-o mică academie de pictură. Spre sfârșitul deceniului al treilea, îl întâlnește pe Jean Restout cel Tânăr, pictor rococo agreat de Academie, sub influența căruia se va perfecționa. Quentin de La Tour devine unul dintre cei mai apreciați pictori din atelierul deschis de Jean Restout la Paris, în 1730. Cinci ani mai târziu pictează în tehnica pastelului portretul lui Voltaire, tablou care îi aduce notorietatea. De la Tour devine repede un pictor la modă, arta sa portretistică aducându-i deopotrivă superlativele criticii și ale publicului. În 1737, o impresionantă galerie de autor, 150 de portrete expuse la Paris, sintetizează arta singulară a pictorului pastelist. La salonul din 1748 expune un pastel, la rândul lui celebru, Portretul lui Ludovic al XV-lea, bust. Quentin de La Tour este un desenator excepțional și un colorist de mare rafinament, exploatând toate resursele tehnicii în discuție. Încadrarea chipului uman urmează, e adevărat, rigorile clasice, artistul neabătându-se de la compoziția să-i spunem conformistă; ceea ce îl individualizează este însă finețea în stabilirea raporturilor dintre culoare și umbră, răsfrânte pe chipul uman și pe „decorul” care îl înconjoară. Iar tehnica pastelului se dovedește ideală pentru acest studiu meticulos, pentru această elaborare de extremă finețe, pentru trecerile subtile de la un ton la altul, pentru această lumină dulce și pentru umbra colorată, parcă având și ea tresăriri mătăsoase, seducătoare.

Se cuvine să fac o paranteză și să amintesc câteva date tehnice. Pastelul („creion moale”) este o tehnică picturală ce „utilizează pigmentul aproape pur și care, ca și acuarela, folosește drept suport hârtia mai groasă sau mai subțire, dar aspră”. Se distinge de acuarelă prin specificul culorii. În compoziția creioanelor moi sau a batoanelor intră pigmentul, un aglutinant și apa. Pot fi folosite și alte suporturi, ca pânza lipită cu clei de caseină pe un suport rigid. Tabloul în pastel se pune obligatoriu sub sticlă. Tehnica aceasta începuse să se răspândească la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu producerea pe scară industrială a sticlei plate, subțiri.

Perfecționarea tehnicii pastelului (și implicit garanția conservării picturii în această tehnică) îi permit lui Quentin de La Tour degradeurile cromatice atât de fine, tonurile care reflectă lumina, trecerile de efect de la o nuanță la alta, reliefarea atmosferei vaporoase, a transparențelor parcă muzicale, tipice pentru stilul rococo. Observați cu cât rafinament și bun gust pictează Quentin de La Tour portretul Marchizei de Pompadour în tonuri de roz, care „răsar” de pretutindeni, din chipul personajului, din rochia largă care umple tabloul, din obiecte – dar și acordul cromatic subtil cu nuanțele de verde și griurile colorate, acord pe care un pictor mediocru l-ar fi ratat, fără îndoială. Sau tonurile de roz, în mod evident diferite, cu alte reflexe, mai reci, în acord cu nuanțele de bleu strălucitor și de argintiu, din portretul Domnișoarei Sallé. Doi ochi negri surâd galeș în portretul Mariei Fel (1757), în care ne întâmpină neașteptate tonuri de griuri albastre prin care De La Tour tălmăcește umbrele fine ce dau relief chipului. Și, deși ansamblul cromatic al portretului este rece, el respiră o surprinzătoare căldură interioară. O privire vie și prietenoasă răzbate din portretul lui Jean-Jacques Rousseau, pictat în tonuri dominante de ocru și argintiu. Un verde metalic explodează în portretul lui Marc-René, marquiz de Voyer d’Argenson, ocrurile şi roşul-brun domină tabloul dedicat lui D’Alembert.

În 1773, o cădere nervoasă îl determină pe ilustrul portretist al veacului să se retragă, în plină glorie, în orașul natal, Saint-Quentin, unde moare, cu mintea rătăcită, în februarie 1788.

Favorită a unor colecționari celebri (Wildenstein, Gulbelkian, Getty), arta lui Maurice Quentin de La Tour și-a etalat frumusețea, unitatea stilistică și originalitatea la marea expoziție organizată la Versailles, în 2004, cu ocazia tricentenarului nașterii pictorului.

Costin Tuchilă

 

Voltaire, 1735

Ludovic al XV-lea, bust, 1748

Marchiza de Pompadour, 1748–1755

Domnișoara Sallé, 1741

 

Jean-Jacques Rousseau

Marc-René, marquiz de Voyer d’Argenson

Jean d’Alembert

Domnişoara Belle-Isle

Părintele Emmanuel

Abatele Jean-Jacques Huber din Saint-Quentin

Nicole-Richard copil

Jean-Batiste Lemoyne, 1763

Maria Leczinska, regina Franţei, 1748

Louis de France, delfin, 1745

Mareşalul de Saxa

Portret de doamnă

Studiu

Autoportret

Autoportret