Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”

FESTIVALUL NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR _ZÂMBETE ÎN  PRIER_

Vişeu de Sus, 22–23 aprilie 2016 

Bine înrădăcinat în calendarul evenimentelor culturale naționale de prestigiu, Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, desfăşurat în superbul oraş dintre râuri Vişeu de Sus, a strâns epigramişti din toată ţara care şi-au dat întâlnire la cea de a XIV-a ediţie. Manifestările au fost organizate de Primăria, Consiliul Local, Centrul Cultural Social și Cenaclul de Umor „Pupăza” din Vişeu de Sus sub egida Uniunii Epigramiştilor din România. Parteneri au fost Despărţământul Vişeu – Iza al Astrei şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Sala mare de şedinţe a Primăriei a fost gazda festivalului, oaspeţii fiind întâmpinaţi de directorul festivalului, dr. Anuţa Pop, de preşedintele juriului, prof. Lucian Perţa şi de primarul oraşului, Vasile Coman, care le-au urat participanţilor un călduros bun venit la Vișeu de Sus.

Continuă lectura „Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier””

Annie Muscă despre Anda Călugăreanu

anda calugareanu revista teatrala radio

calendarRânduri neștiute despre Anda Călugăreanu (24 octombrie 1946–15 august  1992)

Astăzi scriu despre Toma Caragiu, personaj al rubricii Remember de la Revista Teatrală Radio din 21 august 2014.

Inevitabil mi-am amintit de Anda…

Dau timpul înapoi și revăd una dintre întâlnirile mele cu scriitorul umorist Dan Mihăescu.

Inevitabil ne-am amintit amândoi de Anda, cea care alături de Toma Caragiu, bunul prieten al Personajului meu, crease un stil sub bagheta magică a regretatului realizator de televiziune și renumit autor de texte scrise special pentru Toma Caragiu…

anda calugareanu de annie musca

Anda Călugăreanu

În vara lui 1960, la Costinești, prietenii mei, George Pîrjol și Ion Mitrici, mi-au adus de mână o fetiță durdulie, negricioasă, veselă, Ancuța, care îl imita incredibil pe Salvatore Adamo. Mai târziu am prezentat-o regizorului tv Sorin Grigorescu și el a selecționat-o pentru o emisiune cu tinere speranțe. Debutul a fost exploziv și a început imediat să lucreze cu Valeriu Lazarov. Apoi a fost cooptată în faimoasa echipă a lui Andu Bocăneț, împreună cu Pittiș și Tufaru.

Cine a botezat-o Anda?

Mircea Crișan. Începuse să lucreze și cu el…

toma caragiu anda calugareanu inedit

Toma Caragiu

Cum s-a ajuns la colaborarea Andei cu „pretențiosul” Toma Caragiu? Citește integral în Revista Teatrală Radio. Scenete TV cu Anda Călugăreanu, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, melodii interpretate de Anda Călugăreanu.

Annie Muscă

Un comedian de excepție: Nicu Constantin

nicu constantin biografie annie musca

La rubrica „Remember” de Annie Muscă, Revista Teatrală Radio

Astăzi, 31 iulie 2014, ne amintim de actorul Nicu Constantin (31 iulie 1938–15 septembrie 2009).

Nume de  Revistă

annie musca rubrica biografii eterne reveniri luna iulie cuptorUn comedian de excepție, un artist cult, „un Harold Lloyd”, cum îl numea bunul său prieten, Dan Mihăescu, sau „Optinova‘‘, etern botezat de același umorist pentru ingenua figură ce se desprindea de sub ochelarii cu ramă neagră. A fost atras de Drept, dar iubea în taină Teatrul de Revistă. A ajuns vedetă la „Tănase”, iar felul lui de a interpreta a primit toată simpatia și admirația publicului din sala de spectacol, din grădina de vară, din teatrul de operetă sau de pe stadioane, chiar și din barurile de noapte.

Mii de reprezentații la Teatrul de Revistă în 40 de ani, sute de emisiuni derubrica remember annie musca revista teatrala radioteleviziune și mii de emisiuni la „Unda veselă”. A prețuit publicul prin rostire și purtare, prin vestimentația impecabilă.

„Gălăgios, certăreț, cu împăcarea la purtător, pe unde trece face fum, e rău de rupe lațul și când mai scapă câte o lacrimă dă vina pe ochelari”, așa îl caracteriza umoristul Dan Mihăescu în postfața biografiei actorului scrisă de Cristian Brancu (Ochelari miraculoși, București, Editura Cuvântul, 2000).

 Nicu Constantin

Nicu Constantin

Cum este să-ți începi viața la malul mării…

Născut la Eforie Sud (fostă Carmen Sylva), într-o familie cu șapte copii, chiar îl ultima zi a lunii lui Cuptor a anului 1938, Nicu Constantin era aromân după tatăl său, Tudor – fugit din Korcea în România prin 1912, în prag de adolescență, la rudele sale de aici, constructori vestiți – și grec după mamă, Ecaterina, născută la Ioannina și sosită la Constanța pentru studii la Școala Greacă.

Multe case din fosta stațiune Carmen Sylva, la începuturi Movilă˗Techirghiol, poartă amprenta lui Tudor Constantin care se va căsători cu frumoasa Caterina în anii ʹ20 și își va construi o vilă cu opt camere la malul mării, unde se va naște penultimul său fiu, Nicu, vestit personaj de comedie, care a asistat cu inima strânsă la demolarea statuii lui Ioan Movilă din localitatea natală și la schimbarea denumirii localității din Carmen Sylva în Vasile Roaită, odată cu instalarea comuniștilor. Nicu Constantin și-a promis atunci să răzbune această nedreptate. Visul i s-a împlinit în 1996. Astăzi, filantropul Ioan Movilă stă falnic vizavi de hotelul Parc din stațiune.

annie musca

litoral carmen sylva eforie sud

Statuia lui Ioan Movilă, Eforie Sud, iulie 2014

Părinții se înțelegeau în mai toate limbile pământului, iar frații lui Nicu au fost șase la număr: Petre și Constanța, copiii tatei din prima căsătorie, și Tefta, Gică, Titi și Lică, toți rămași din 1953 doar în grija mamei. Tânăra văduvă și-a crescut odraslele în dragoste, în frica lui Dumnezeu, în bun-simț și dreptate după moartea neașteptată a lui Tudor. După terminarea războiului, pe timpul foametei din 1947, Tudor a adus acasă un băiat din Moldova, Ștefan, ce avea să devină căpitan pe vasul „Independența”, dar care avea să-și găsească sfârșitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.

Nicu Constantin a trăit războiul alergând și furișându-se printre „Popovici” și „Pompilian”, „Bunicuța” sau „General Apostolescu”, vile din stațiune. Încă din copilărie a urmat sfatul mamei de a se bucura de fiecare clipă și de a trece prin viață zâmbind.

Nu știm cum a trecut Nicu Constantin prin viață, dar cert este că pe noi ne-a făcut să zâmbim și să uităm multe neajunsuri sau paradoxuri ale vieții. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic al actorului, fragmente memorabile din emisiuni TV, filme cu Nicu Constantin, cuplete umoristice, fragmente din emisiunea „Mari actori de comedie”, dedicată in memoriam Nicu Constantin (20 septembrie 2009), evocări, fotografii.

Debut regizoral: Delia Nartea

delia nartea regie teatrul mignon

Vorbe, vorbe, vorbe… de Dumitru Solomon, la noul teatru bucureștean Mignon

cronica dramatica liber sa spunÎncântător – o spun de la bun început – este spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, regizat de Delia Nartea, care se joacă la Teatrul Mignon din București. Pe texte de Dumitru Solomon, Delia Nartea, apreciata actriță a Teatrului de Comedie din București, aflată la debut în regia de teatru, a construit un spectacol de o oră, plin de vervă, umor, bun gust, speculând atât cât trebuie doza de absurd pe care o au aceste „schițe dramatice” ale autorului Iluziei optice.

teatrul mignon bucuresti

Recent înființat, aflat în centrul Bucureștiului (Piața Rosetti, str. Hristo Botev nr. 1), într-o clădire veche, în stil neoclasic, din 1926, cu o sală plăcută și elegantă, Teatrul Mignon, inițiativă independentă, a făcut foarte promițător primii pași. Deschis în 10 mai 2013 cu o piesă celebră a lui Jean Cocteau, Vocea umană (1930), în interpretarea Oanei Pellea (regia: Sanda Manu), acest teatru, care are printre intenții reînvierea farmecului aristocratic de altădată al Micului Paris (mai ales că sala și ambianța îi permit), are deja un repertoriu bogat, în care a inclus și două spectacole Caragiale, Moftul român, recital al tânărului actor Lari Giorgescu, și A. D. 3874. Cronică fantastică (regia: Marius Costache). Mărturisesc că întâlnirea cu acest teatru nou a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută: în primul rând prin opțiunea pentru texte de calitate încredințate curajos unor tineri artiști dornici, observ, să aducă pe scenă literatura dramatică de calitate, pe care prea des o uităm sau o tălmăcim extravagant, aiuritor, în experimente nefericite; și texte clasice, nici ele prea cunoscute azi (cum e Cronica fantastică scrisă de Caragiale la 22 de ani, o proză cu totul aparte, sau chiar unele dintre schițele alese în spectacolul Moftul român). Cum multe teatre sunt pline de americănisme îndoielnice, care seamănă ca două picături de apă, de adaptări sau partituri dramatice care fac concesii unui gust mărunt și vulgar, cu o miză artistică de cele mai multe ori stupidă, înscenări „de gang”, e cu atât mai notabilă reușita acestor spectacole de la Teatrul din strada Hristo Botev, a cărui sală a fost plină la reprezentațiile la care am asistat.

orient expres dumitru solomon

Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon (14 decembrie 1932, Galați–10 februarie 2003, București): Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc din volumul Socrate (București, Editura Eminescu, 1970) și Coşmar, din volumul Dispariţia (București, Editura Pentru Literatură, 1967). Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri ridicole de fraze, la absurd. Dacă ar fi nevoie să căutăm neapărat filiații, acestea sunt cu certitudine Caragiale și Eugen Ionescu, fie că e… vorba (sunt Vorbe, vorbe, vorbe…) de automatismele de limbaj, de lipsa de comunicare în dialoguri prostești, de jocul real sau nu al confuziei (Periș – Paris din Orient-Expres), de situaţia generatoare de absurd mai ales prin limbaj (Superba, nevăzuta cămilă), de blazare şi cinism, de „dramolete” adolescentine, și ele mai mult sau mai puțin reale, de universul copilăriei ș.a.m.d. Cum pot sta toate acestea într-un singur spectacol fără a crea nici un moment de repetare sau monotonie? Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a teatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. Chiar în linia absurdului, se știe că efectele arbitrare, bizare la urma urmei, trebuie să fie înlănțuite după o logică artistică, desigur alta decât cea a „lucrurilor normale”, dar una reperabilă, pentru a nu instala pe deplin haosul. Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitate scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic: sunt de fapt doi invalizi în cărucioare (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon. Scenografia, potrivită viziunii și spațiului de joc de la Teatrul Mignon, aparține Mirelei Trăistaru.

teatrul mignon delia nartea regie vorbe vorbe vorbe de dumitru solomon

foto spectacol vorbe vorbe debut regie delia nartea

Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, Delia Nartea. Fotografii din spectacol de Gabriel Ghizdavu.

Nu ratați așadar spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, programat marți, 30 iulie 2013, la ora 20.30. La același nou teatru bucureștean, luni, 29 iulie 2013, ora 20.30: A. D. 3874. Cronică fantastică după I. L. Caragiale. În distribuție: Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris. Regia: Marius Costache.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro
https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

Costin Tuchilă

Ce ne spunem când nu ne vorbim?

ce ne spunem

Trupa de Teatru BiGong în parteneriat cu Compania de Teatru D’Aya va prezenta piesa Ce ne spunem cand nu ne vorbim? de Chris Simion, joi, 18 iulie 2013, ora 20.30 Organizatorii propun o seară plină de umor şi de voie bună împreună cu Ilinca Goia, Cristi Iacob, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir, care se confruntă de această dată cu… anumite situaţii din viaţa reală.

Evenimentul va avea loc în Sala „Victoria” a lanţului hotelier „Residence”, din str. Clucerului nr. 19, sector 1, București. La plecare veţi putea achiziţiona şi cartea cu acelaşi nume şi obţine autografe din partea autorului.

Locurile sunt limitate şi nenominale, iar ocuparea acestora se va face în ordinea sosirii. Accesul în restaurant se face începând cu ora 18.00.

Biletele se găsesc la recepţia hotelului.

Pentru rezervări sunaţi la nr de tel: 021.223.19.78 sau 0372.150.700.

Un gest boieresc al unui tovarăș

amintiri serban cionoff valter roman

amintiriNu mică mi-a fost mirarea atunci când, pe un ton marţial şi fără replică, Irina, secretara redactorului-şef al „Scânteii tineretului”, m-a anunţat:

– Coboară imediat la tovarăşul Valter Roman!

La acea vreme, parcă prin 1977, Valter Roman era directorul Editurii Politice (a CC al PCR!), al cărei sediu se afla în „Casa Scânteii”, corpul B, la etajul I, redacţia noastră fiind la etajul III al aceluiaşi corp al clădirii.

Motivul invitaţiei (că să îi spun aşa) era foarte simplu: în ediţia din acea zi a gazetei publicasem o recenzie la o carte a profesorului univ. dr. Valter Roman despre revoluţia tehnico-ştiinţifică – aceasta fiind, de altfel, domeniul său predilect de cercetare –, în care făceam şi o referire la cartea lui Zbigniew Brzezinski, Revoluţia tehnotronică. Carte în care câteva dintre cărţile lui Valter Roman erau citate şi apreciate. La acea vreme, Brzezinski era consilier de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter, dacă nu chiar fusese numit secretar de stat al SUA. Despre cartea sa îmi vorbise profesorul Ioan Ceterchi, pe atunci preşedintele Consiliului Legislativ, cu ocazia unui interviu pe care am avut plăcerea să îl realizez cu domnia sa. Mai mult, profesorul Ceterchi a binevoit să îmi împrumute pentru câteva zile cartea, ediţia în limba franceză, aşa încât am putut-o citi în linişte.

În ceea ce îl priveşte, profesorul Valter Roman a fost de o desăvârşită amabilitate, arătându-se bucuros de recenzie. Desigur, nu a ezitat să mă întrebe de unde şi până unde am adus vorba de cartea lui Brzezinski. Într-un final, m-a invitat ca, dacă mă interesează (asta-i bună?!) să vin spre a citi cărţi din biblioteca editurii, mai precis de la aşa numitul „fond documentar”, acolo unde se aflau, sub cheie, titluri de marcă ale literaturii politologice occidentale.

Bucuros nevoie mare, m-am dus să mă laud şefului meu direct, A. I. Zăinescu (Conu’ Alecu), redactor şef adjunct al gazetei. Nici una, nici două, acesta a decretat:

– Vreau urgent un articol de la profesorul Valter Roman!

Drept pentru care, a doua zi, la prima oră, m-am înfiinţat la cabinetul profesorului cu rugămintea să binevoiască etc., etc., etc.

Şi de data asta, profesorul a fost de o desăvârşită amabilitate, avea, chiar, un text abia dactilografiat, dar pe care nu apucase încă să îl recitească. Puteam să ratez o asemenea ocazie? Fireşte că nu! Aşa că m-am oferit să confrunt dactilograma cu manuscrisul, iar după aceea, să îl prezint autorului spre a-i da aprobarea pentru a merge la tipar.

Cum mari probleme de corectură nu au fost, textul era gata în mai puţin de o jumătate de ceas, aşa că, imediat, Conu’ Alecu a decretat:

– Intră „la zi”!

Uşor de zis dar mai greu de făcut, fiindcă între timp, profesorul Valter Roman plecase iar o altă posibilitate de a-l contacta nu aveam la îndemână.

Intreprid nevoie mare, Conu’ Alecu a decis să îi plătim autorului drepturile de autor, conform încadrării 3 C: 331 lei în mână, ceea ce în condiţiile sporului de personalitate însemna fix 331 lei x 3=993 lei!

casa scinteii

Casa Scînteii în anii ’70

A doua zi, am dus la cabinetul profesorului câteva exemplare de ziar şi, fireşte, în plic, drepturile de autor.

Nu a trecut prea mult şi m-am trezit cheimat la „tovarăşul profesor”! Dar, de unde până atunci secretara sa era numai zâmbet şi miere, de data asta afişa o mină rău prevestitoare.

– Să ştiţi că este foarte supărat pe dumneavoastră ….

Te cred şi eu! Când am intrat, profesorul era în picioare, cu ziarul deschis şi roşu la faţă.

– Tinere tovarăş, cum ai putut să faci aşa ceva? Tocmai dumneata, căruia ţi-am arătat simpatie şi încredere?

Am dat să bâigui ceva explicaţii, cum că textul era foarte bun, că nu aveam ce modificări să ceară redacţia şi câte şi mai câte…

Pe măsură ce mă pierdeam în scuze şi în justificări, profesorul dădea semne că i-ar mai fi trecut din supărare.

În final, a venit spre mine, mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus:

– Citesc în ochii dumnitale că îţi pare rău de ceea ce ai făcut.

Şi a continuat tot pe un ton calm şi cald:

– Îmi promiţi că nu se va mai repeta greşeala asta?

Cum, Doamne iartă-mă, să nu promit? Am promis!

Atunci, Valter Roman a deschis seiful, a scos de-acolo plicul cu bani şi mi l-a întins:

– Asta e munca dumnitale, te rog să iei banii.

Când am ajuns în redacţie, Conu’ Alecu stătea pe jar. Bănuia că a ieşit ceva dandana şi dorea neapărat să afle cum stă treaba. Ca să îl mai fierb niţel, i-am spus cu voce stinsă şi gravă:

– Tovarăşul profesor Valter Roman a refuzat să ia banii. Uitaţi aici plicul cu toţi cei 993 de lei.

– ???

– Da, mi i-a dat înapoi, a spus că asta este munca mea.

Conu’ Alecu a sărit de trei stânjeni în sus:

– Cum adică e munca ta? Dar eu nu exist? Cine a citit textul, cine i-a dat „Bun de tipar” şi l-a trimis la publicare?

După care, cu un gest mai mult decât hotărât, şi-a luat haina din cuier şi… Hanul Prahova a scris pe noi! Iar ca să fie masa bogată, i-am mai cooptat pe Pavel Perfil şi pe alţi băieţi de nădejde…

restaurant epoca bucuresti

Am stat, acolo, câteva ceasuri bune până să lichidăm toată suma, fiindcă, deh, 993 de lei nu erau de ici de acolo. Din când în când, Conu’ Alecu mă punea să sun la redacţie şi să repet lozinca:

– Mai întârziem puţin, suntem invitaţii tovarăşului Valter Roman la Hanul Prahova, iar tovarăşul profesor ne mai reţine.

Bineînţeles că niciodată nu i-am povestit profesorului Valter Roman tărăşenia, dar asta este, de-acum, cu totul altceva…

Şerban Cionoff

„Parfum de dragoste în vară…” cu Eusebiu Ștefănescu

eusebiu stefanescu one man show

eveniment liber sa spunAsociaţia „Anonymo Muza” prezintă vineri, 14 iunie 2013, ora 20.00, la Ceainăria Serendipity din Bucureşti (str. Dumbrava Roșie nr. 12, intrarea pe alee), spectacolul Parfum de dragoste în vară…, un one man show interactive, realizat de actorul Eusebiu Ştefănescu, potrivit pentru o seară relaxantă de vineri.

Magia dragostei va pluti în aer timp de o oră, animată de versurile celebrilor boemi ai Bucureştiului. Memoria papilei gustative va stimula memoria spiritului. Într-un cadru romantic cum este ceainăria Serendipity, cu o ceaşcă de ceai aromat sub un apus de soare, Eusebiu Ştefănescu va reînvia gustul pentru umorul şi poezia de calitate.

Berthe Morisot fata cu flori proaspete

Berthe Morisot, Fata cu flori proaspete

Puteţi face rezervări la numerele de telefon: 0743 283 342, 0371 433 961 sau la events@serendipity-tea.ro.

Intrarea se face doar pe bază de rezervare.

Asociația „Anonymo Muza” are ca scop crearea de proiecte culturale și educaționale care vor promova identitatea prin diversitate într-un spațiu cultural comun. Cu alte cuvinte, va scoate în evidență dezvoltarea spirituală a comunitații europene prin contribuția fiecărui popor cu zestrea sa de tradiții, credințe și obiceiuri.

Marinică, șapca și nostalgia comunismului…

sapca nostalgia comunismului amintiri hazlii serban cionoff

amintiriAvea şi prietenul meu, Marinică (Dumnezeu să îl odihnească!) un ambâţ: să meargă, dimineaţa, la serviciu, cu taxiul. Şi, fiind noi, deopotrivă, olteni şi vecini de palier, de bună seamă că, în fiecare dimineaţă, la 7.30 fix trecute, îmi bătea la uşă şi mă lua pe sus. Ba chiar, filotim din fire fiind el, mă lăsa „la scară”, adică pe strada Eforie, unde se afla instituţia bugetară la care, cu onoare, lucram la acea vreme.

Şi nu vă spun că, într-o dimineaţă cam ploioasă, ne urcăm noi în taxi, dar numai ce îi spune Marinică şoferului unde anume să facem prima escală, că acesta se uită luuuung la noi şi întreabă cu glas şovăielnic:

– Chiar acolo?

Pentru a nu isca cine ştie ce bănuieli, precizez că, la acel timp, lucram într-o direcţie (civilă) a proaspăt înfiinţatului Minister al Administraţiei şi Internelor, rezultat în urma unificării Ministerului de Interne cu cel al Administraţiei Publice.

– Chiar acolo! confirmă ţanţoş Marinică.

Şi, arătând spre mine, întăreşte:

– Nu îl vezi ce şapcă are?

Drept este că aveam o şapcă „super” luată, ţin minte ca acum, din piaţa mare din Vatra Dornei, în nişte împrejurări despre care voi povesti, cu siguranţă, cu alt prilej.

taxi bucuresti

Atâta mi-a trebuit!

– Măi băieţi, nu mai râdeţi, că şapca asta o am de pe vremea „tovarăşului Chivu”.

Şoferul, om destul de în vârstă şi care, cu siguranţă, a prins şi vremea „dictaturii proletariatului”, s-a întors spre mine cu o privire în care se citea şi curiozitate dar şi o anume neîncredere:

– L-aţi cunoscut pe Chivu Stoica?

Aveam, de-acum, vântul în pânze:

– Ehei, tovarăşul Chivu, tovarăşul Apostol, tovarăşul Dej… Ce oameni, ce conducători… chivu stoicaApropiaţi de popor, nu ca ăştia de-acum…

După care, văzând că bietul om nu mai ştie ce să mai creadă, am marşat în forţă:

– Cum ne spunea el, tovarăşu’ Chivu: „Luaţi, mă, şapcă, să vă simtă oamenii muncii de la oraşe şi sate de-ai lor, de-ai noştri, din popor!”

Nu apucase bine bietul om să mai întrebe ce şi cum, fiindcă şi ajunsesem la „locaţia” (brrrr!!!) unde trebuia să mă scobor. La intrare, subofiţerul, care ştia regula, îi spune soldatului:

– Dă-i domnului consilier (adică mie!) ziarele de azi.

Mi-am luat ziarele şi am urcat la mine în birou.

Seara, acasă, cine vine peste mine furios Dunăre? Marinică!!!

– Mă, să fii tu al dracului cu miştoul tău cu tot!

– Păi de ce?, răspund eu senin.

– Cum de ce? De-aia… Păi tu ştii ce mi-a făcut şoferul după ce ai coborât? Mi-a zis verde-n faţă: „Coboară imediat din maşina mea, că eu n-am chef să intru în belele cu ăştia de la Interne.” Ba, fiindcă după ce m-am dat jos din maşină, alt taxi n-am mai găsit, m-am dus cu troleibuzul până la dracu’ cu cărţi, tocmai până pe Calea Moşilor de pe urma poantelor tale.

Şi uite aşa a fost minunatul meu prieten Marinică o victimă a mea, pârdalnicul de nostalgic al vremilor apuse…

Şerban Cionoff

Spectacolul „Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti” va fi jucat la Chişinău

Umor amor fior de dor  in Bucuresti

Institutul Cultural Român (Direcţia Generală Reprezentanțe în Străinătate și Direcția Generală Românii de Pretutindeni), Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău și Teatrul „Nottara” prezintă sâmbătă, 30 martie, şi duminică, 31 martie 2013, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, spectacolul Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti.

Regia şi scenariul sunt semnate de Diana Lupescu. Din distribuţie fac parte: Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Cristina Păun, Roxana Colceag, Alexandra Timofte, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolaie, Vlad Gălăţianu, Alexandru Mike Gheorghiu şi Ionuț Anghel. Coregrafia îi aparţine Roxanei Colceag, iar conceptul video lui Ciprian Duică. Direcţia muzicală este asigurată de prof. univ. dr. Dan Ardelean.

Spectacolul reprezintă mici fresce ale Bucureştilor la sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX. Proiecţii cu Bucureştii vechi, muzică, dans, modă şi atmosfera corespunzătoare… Câţiva tineri descoperă, într-o ladă a bunicii, gramofonul, discuri, rochii, pantofi, accesorii, poze, ziare… Intrând în joacă, ei glisează într-o lume în care trăieşte Unionul lui Caragiale şi Cărăbuşul lui Tănase, muzica lui Zavaidoc, Cristian Vasile sau Maria Tănase; fac câţiva paşi senzuali de tango, nebunatici de charleston sau frenetici de cancan. Actorii devin personaje dintr-o epocă apusă; fiecare pereche întruchipează o mică poveste. Sunt veseli, dezabuzaţi sau plini de patimă.

gramofon

„Ne îmbrăcăm retro, vintage, apreciem bijuterii retro, ne place muzica retro, dar oare cum am putea să simţim retro? Să iubim retro? Cum poate aprecia un messenger-ist aşteptarea unei scrisori, timp în care mintea poate imagina enorme delicii sau suferinţe… Realitatea e atât de pragmatică! Între mâine şi ieri, azi s-a comprimat şi ratăm clipa. Şi totuşi, ce frumos era cândva!” – Diana Lupescu.

Spectacolul s-a jucat cu succes şi în Germania şi în Cehia. De asemenea, a făcut parte dintre spectacolele jucate vara trecută în Centrul Vechi al Capitalei, în cadrul Festivalului „Bucureştii lui… Caragiale”.

caseta bijuterii retro

Turneul face parte din proiectul Teatrul românesc, între Bucureşti şi Chişinău, care are ca obiectiv activarea schimburilor culturale reciproce între Teatrul „Nottara” şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Dezvoltarea unor strategii culturale coerente, ca fundament al relaţiei dintre teatrele și artiștii de pe ambele maluri ale Prutului, este vitală pentru păstrarea identităţii naţionale. Sperăm ca împreună şi în paşi mici să (re)construim un colţ de Europă în care specificul naţional să rămână nealterat şi, în acelaşi timp, o Europă în care să nu existe graniţe culturale.

Graficianul Cristian Marcu a încetat din viață

Luni, 25 iunie 2012, la ora 14, a încetat din viață, după o cumplită suferință, graficianul Cristian Marcu, în vârstă de 53 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 27 iunie, ora 13, în Cimitirul din Huși.

Născut la Galaţi, la 29 ianuarie 1959, crescut şi educat la Huşi (a absolvit Liceul „Cuza-Vodă” din Huși), apoi la Bucureşti, Cristian Marcu a făcut studii private de grafică şi pictură cu profesorii Ion Gânju şi Nicolae Aurel Alexi. Grafician şi realizator de filme de animaţie începând din anul 1981, a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Cineaştilor din România, fondator al Asociaţiei Culturale „Punct”.

Cristian Marcu a fost iniţiator şi director artistic al Salonului de Grafică Satirică „Damigenius” de la Huşi, începând din 1989 şi preşedinte al Asociaţiei Culturale „Damigenius”.

Grafician şi caricaturist editorialist al „Jurnalului Naţional”, ilustrator al edițiilor de colecție ale aceluiași ziar, a colaborat la multe publicații din România și din străinătate: „Papagal”, „Academia Caţavencu”, „România Liberă”, „Ziua”, „Ţuşca-Răţuşca”, „Formula As”, „Plai cu boi”, „Flacăra”, „Azi”, „Infractorul”, precum şi de peste hotare: „Courrier International”, „Ludas Matyi”, „Eulenspiegel”, „Feconews”, „Witty World”, „IEJ” (International Education Journal – Australia), „Spilki” ş.a. La „România Liberă” a relansat banda desenată prin serialul social-politic Poveşti pe scurtătură.

Lucrările sale au fost expuse în 8 expoziții personale, în zeci de expoziţii de grup, în Saloane naționale și din Olanda, Turcia, Japonia, Indonezia, Italia etc. Lucrări de Cristian Marcu se află în diverse muzee şi colecţii private din ţară şi străinătate.

A realizat numeroase coperţi şi ilustraţii de carte, cărţi poştale şi afişe.

A fost distins cu 53 de premii, din care 23 peste hotare. Dintre aceste amintim: Marele Premiu (Amstelveen, Olanda, 1993), Premiul I (Istanbul, Turcia, 1995), Premiul de Excelenţă (Tokyo, Japonia, 1987), Premiul Special (Semarang, Indonezia, 1988; Skopje, Macedonia, 1998; Varazdin, Croaţia, 1999; Bucureşti, 1997; Ploieşti, 2001; Daejon, Coreea, 2002), Premiul „Ten Best Artists” (Trento, Italia, 1989), Premiul FECO (Beringen, Belgia, 1995) etc.

Cel mai important site de grafică satirică, „Iran Cartoon”, l-a inclus în spaţiul rezervat celor mai importanţi artişti străini, prezentând două pagini permanente cu lucrările sale.

Cristian Marcu a semnat animaţia la 32 de filme pentru copii şi regia la două filme de autor, în cadrul Studioului cinematografic „Animafilm”: Mozaic 3 şi Mozaic 6 (pilule). A colaborat cu regizori importanţi ca Nell Cobar, Zaharia Buzea, Gopo, Virgil Mocanu, Liana Petruţiu, Lucian Profirescu, Mihai Badica, Zoltan Szilagy ş.a.

De-a lungul timpului, lucrările sale au trezit interesul unor critici de artă ca Tudor Octavian, Corneliu Stoica, Ion Truică, Virgil Mocanu, Călin Căliman, Valentin Ciucă,ş.a., care au avut aprecieri elogioase referitoare la arta sa.

„Cristian Marcu, talent incisiv, plin de nerv şi de idei, cultivă toate genurile de caricatură: caricatura de satiră, caricatura portretistică, caricatura bazată pe metaforă sau simbol, caricatura aşa numită «de şevalet», destinată saloanelor de umor şi sălilor de expoziţie. Subiectele abordate sunt variate, vizând realităţi extrase din mediul social-politic, din viaţa cotidiană românească şi internaţională sau sunt plăsmuiri ale propriei imaginaţii. Formele personajelor sunt clare, au contururi precise, dezarmoniile unor părţi anatomice nu sunt exagerate. Uneori, accente suprarealiste îşi fac loc în compoziţiile sale. Linia desenului este viguroasă, mânuită cu spontaneitate, culoarea vine să mărească expresivitatea reprezentărilor caricaturale. Umorul său este sănătos, acid, bine dispune, dar poate să şi intrige pe cei care se simt vizaţi. Atunci când desenul satiric este doar o ilustraţie la un articol sau la un anumit editorial, artistul se concentrează, găseşte soluţiile cele mai potrivite pentru configurarea unor echivalenţe plastice care să exprime cât mai convingător conţinutul acestora. În multe cazuri, imaginea vizuală este însoţită de texte la fel de acide. […] Important reprezentant al graficii satirice contemporane româneşti, prezent în expoziţii de profil şi în presă, Cristian Marcu este un spirit incisiv, inventiv, riguros în construcţia imaginilor, original, bine cotat pe plan naţional şi internaţional, un artist care mai crede încă în celebrul adagiu «ridendo castigat mores».” (Corneliu Stoica).

Cristian Marcu, portret de Dan Silviu Turculeț

„Desenele sale au personalitate distinctă, sunt uşor de recunoscut după traseul lor elegant. Culoarea intervine în chip fericit, accentuează sensul şi semnificaţia prin alegerea unei tonalităţi adecvate. Îi place să folosească acuarela cu reveniri, care îi permite să ajungă la tonul dorit. În desenele din «Jurnalul Naţional» îndrăzneala lui în linie merge mai departe, îşi ia o libertate totală în imaginarea personajelor pe care le concepe după o «anatomie personală». Se produc mutaţii surprinzătoare în imagine, care măresc forţa şi caracterul şocant. Viziunea sa fantastică are ecouri din suprarealism şi impresionează prin bogăţia de idei vizuale”. (Ion Truică, Efectul de cupolă, Iași, Editura Cronica, 2005).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Costin Tuchilă

 

Lucrări de Cristian Marcu