Din Bucureștiul de altădată: Teatrul cel Mare

teatrul-cel-mare din bucuresti

Doamnelor şi domnilor, ne vom opri astăzi în Bucureştii anului 1871, pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), iar ghid ne este şi de această dată Constantin Bacalbaşa*), autorul volumului „Bucureştii de altădată” (București, Editura Eminescu, 1987, pag. 122). Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Teatrul cel Mare”

„Introducție” la „Dacia literară”

m kogalniceanu introductie la dacia literara

calendarCă să putem înţelege foarte bine epoca de efervescenţă culturală, socială şi chiar politică din anii 1840–1848, trebuie să reamintim că în perioada Regulamentului Organic şi evident a domniilor regulamentare, relaţiile cu Occidentul, în primul rând cu civilizaţia şi cultura franceză, au înregistrat performanţe deosebite. Presa, literatura, teatrul francez au devenit prezenţe obişnuite în societatea românească. Tinerii din Principate pleacă la studii în Occident, în special, în Franţa, iar stilul de viaţă în Principate suferă şi el o occidentalizare evidentă, elementele franceze fiind preponderente. Tot în această perioadă s-a constituit o amplă mişcare orientată spre cultivarea valorilor naţionale, mişcare favorizată de instituţionalizarea culturii, dezvoltarea învăţământului, amplificarea legăturilor cu spiritul şi cultura ţărilor europene, repunerea limbii române şi istoriei naţionale în drepturile lor fireşti. Societatea românească înregistrează schimbări calitative cu caracter modernizator, profitând din plin şi de facilităţile oferite de nişte domnii luminate precum a fost şi cea a lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei între anii 1834–1849. În acest climat de efervescenţă culturală apar o serie de publicaţii, printre ele numărându-se şi „Dacia literară”.

Vineri, 30 ianuarie 2015 marcăm 175 de ani de la redactarea articolului-program al lui Mihail Kogălniceanu, Introducție, apărut în primul număr al revistei „Dacia literară” (Iaşi, 1840, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu). Datarea primului tom al revistei este ianuarie–iunie 1840, primul număr apărând pe 19 martie 1840.

dacia-literara-iasi-1840

Sursa foto: Tipărituri vechi

În Introducţie, Mihail  Kogălniceanu (6 septembrie 1817, Iaşi– 20 iunie 1891, Paris) afirma că va evita politica, creând o publicaţie, „o foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră.” Astfel, combate imitaţia, literatura mediocră, arătând necesitatea selecţiei operelor după criteriul valoric. Susţine crearea şi promovarea unei literaturi originale, posibilă doar prin îndreptarea poeţilor şi prozatorilor spre trecutul istoric, spre creaţia populară, spre peisajul natural şi social al patriei. Tot în Introducţie, Kogălniceanu (redactor răspunzător) susţine teoria specificului naţional al literaturii române, luptând şi pentru unitatea limbii: „Țălul nostru este realizația dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”.

mihail kogalniceanu

Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu, spirit european, dorea să prezinte aspecte din viaţa românilor de pretutindeni, dar revista a apărut numai în trei numere, martie, aprilie, mai 1840, fiind interzisă de domnul Mihail Sturdza, poate şi din cauză că era cea mai bine gândită revistă a epocii, cu un program bine conturat, cu idei revoluţionare pentru acea perioadă şi cu colaboratori de marcă printre care se numărau: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici ş.a.

Introducție 

„La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiași dată. Puțin după ea se arătă și CURIERUL ROMÂNESC în București. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei.

După Albină și după Curier, multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul național, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania și Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc și astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacția dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Bariț și Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit îmbunătățiri simțitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puțin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăți deosebite, nu este în putință de a avea împărtășire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeața pretenție să facem mai bine decât predecesorii noștri. Însă urmând unui drum bătut de dânșii, folosindu-ne de cercările și de ispita lor, vom avea mai puține greutăți și mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a redacției și a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri românești. Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacției, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi și scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare. Iubitori ai păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuții ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți.

Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărți în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducții din alte limbi și încă și acele de-ar fi bune. Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele. Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărțită în patru părți. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri românești. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărților nou ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da înștiințări de cărțile ce au să iasă în puțin, de cele ce au ieșit de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii noștri și, în sfârșit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.

Iașii, 30 ghenarie 1840”

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii Calendar

Imagini de iarnă

silvia-onisa-iarna-in-maramures

Silvia Onișa, Iarnă în Maramureș

*

Steaua vieţii de Mihai Eminescu

Când norii, palate fantastice negre,

Cu geamuri prin care se vede safir,

Ascult-ale mării lungi cântece-alegre,

Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,

Din ochiu-i albastru se vede o stea,

Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,

C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,

Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,

Ai milă şi stinge lungi zilele mele ¬

Cobori, o, cobori!

isaac-levitan-boulevard-at-evening-1883

Isaac Levitan, Bulevard seara

*

Noapte de iarnă de George Topârceanu

Cad din cer mărgăritare

Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Şi pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă

Streşinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi şi peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare –

Umple noaptea de fantasme

Neclintite şi bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Şi pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, –

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi uşor de fluturi…

Şi din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeţ ciudat răsare…

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoţeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini şoptind grăbit –

Parcă spune-o taină mare

Unui soţ închipuit…

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, şi iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, –

Pare-nduioşat acum…

Visător şi lung priveşte

Casele de peste drum:

Poartă mică… pomi în floare…

O fereastră luminată…

Streşini albe de ninsoare…

Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

„Bulgăraş de gheaţă rece,

Iarna vine, vara trece

Şi n-am cu cine-mi petrece…

Bulgăraş topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, şovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.

dumitru ghiata peisaj de iarna

Dumitru Ghiață, Peisaj de iarnă

*

Ninge! de Otilia Cazimir

Ssst! Micuţa gerului,

Cu mânuţa îngheţată,

Bate-n poarta cerului

Şi întreabă supărată;

– Unde-s stelele de sus?

– Iaca, nu-s!

Vântul rău le-a scuturat

Şi le-mprăştie prin sat.

Uite una: s-a desprins

Dintr-o margine de nor

Şi coboară-ncetişor…

– Oare-a nins?

E un fulg şi-i cel dintâi

Şi aduce-n vânt, ninsoare,

Drumuri albe peste văi,

Râs curat în ochii tăi,

Sănioare,

Zurgălăi…

jean-al-steriadi-peisaj-de-iarna-1922

Jean Al. Steriadi, Peisaj de iarnă

*

Iarna pe uliţă de George Coşbuc

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi de aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc să mi te ţii!

Colo, zgomotoasa gloată,

De copii!

El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să îmbete-n cale

Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna

Pentru micul Barba-cot.

Aţi înnebunit de tot

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata babă a-ntrat în laie

La stăpân.

Ca pe-o bufniţă o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:

Bate, înjură, dă din mâini:

Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?

Nu-i nimic. Copii ştrengari.

Ei, auzi! Vedea i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!

iarna-la-neamt-gheorghe-vanatoru

Gheorghe Vânătoru, Iarnă la Neamț

 *

Miezul iernii de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii

În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;

Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…

E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

ion-andreescu-iarna-la-barbizon-1881

Ion Andreescu, Iarnă la Barbizon

*

Vine, vine iarăşi iarna de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,

Spune o poveste.

Despre marele Iisus,

Spune o poveste.

alexei savrasov iarna1870

Alexei Savrasov, Iarnă

-Frans_de_Momper_-_Winter_Landscape

Frans de Momper, Peisaj de iarnă

le canal de l Ourcq-en-hiver stanislas lepine

Stanislas Lépine, Canalul de l’Ourcq iarna

claude-monet-drumul-spre-giverny-iarna

Claude Monet, Drumul spre Giverny iarna

paul-gauguin peisaj de iarna efect de zapada

Paul Gauguin, Peisaj de iarnă, efect de zăpadă

stefan-popescu-peisaj-de-iarna

Ştefan Popescu, Peisaj de iarnă

aurel-ciupe-iarna-la-cluj

Aurel Ciupe, Iarnă la Cluj

david croitor iarna

David Croitor, Iarna

Grupaj realizat de Puşa Roth