Poezia săptămânii: ”Au crescut anii peste noi…” de Letiția Vladislav

Vincent van Gogh Peisaj de toamnă 1884

Au crescut anii peste noi,poezia saptamanii rubrica liber sa spun
dragostea mea,
ca buruienile fără grădinari,
ruptă de matcă
și împiedicată in atâtea rădăcini
acoperite și ele
de această iubire sufocantă,
ca o permanentă beție,
mi-am amestecat rădăcinile
întinzându-le ca un elastic,
unde numele tău nu mai era
nici în semințe minuscule
prin această zonă pustie.
Nu te mai plâng,
îmi este egal o dragoste pierdută,
nici nu te chem
când umbra ta pe ascuns
mă sărută,
anii, buruienile mele modeste,
mă acoperă treptat
și te pierd  zi de zi
până când rămâi încolăcit în mine
ca o minunată poveste…

Letiția Vladislav

Letiția Vladislav
Letiția Vladislav

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

 

Poezia săptămânii: „Călătoria” de Marian Ruscu

Vincent van Gogh Câmp de grâu sub nori de furtună 1890

Călătoriapoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Voi pleca în curând.
Când eram copil,
Mă temeam.
Acum, nu.
Într-un fel, aştept nerăbdător,
Deşi călătoria,
Ca orice călătorie,
Va fi lungă,
Cu multe peripeţii.
Nu-mi pasă.
După cum spuneam,
Doresc să se-ntâmple cât mai repede.
„Plec la steaua mea,
Acolo, sus”–
Îi spun nepoatei mele.
„Toţi murim.
Lasă, bumo, că toţi murim” –  zice ea.
De unde ştie un copil de cinci ani?

Marian Ruscu

Marian Ruscu

Marian Ruscu

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Imagini de primăvară

Anotimpurile sunt, și în artele plastice, temă constantă de inspirație, indiferent de modalitatea de exprimare, de la peisaj la compoziția alegorică. Dacă ar trebui să facem o ierarhizare sentimentală, vizând preferința pictorilor pentru un anotimp sau altul, demersul ar fi sortit eșecului. Respectând tradiția străveche a calendarului agrarian inclusiv când se opreau la peisaj, cei vechi se simțeau datori să înfățișeze plastic toate cele patru anotimpuri, iar modalitatea de a le surprinde aparținea de obicei matricei stilistice a epocii. Ciclul era așadar o temă convențională, numai că tratarea ei, în epoca manierismului și a barocului, a putut lua formele cele mai bizare, chiar șocante, de un vizionarism pe care modernii îl vor prelua în varii feluri. Așa sunt „capetele compuse” ale italianului Giuseppe Arcimboldo (1527–1593) sau peisajele antropomorfe ale pictorului flamand Joos (Josse) de Momper ((1564–1635), din seria Cele patru anotimpuri, aflate în colecţia Robert Lebel din Paris.

Totuși, cel puțin în cazul pictorilor impresioniști și chiar în cel al „academiștilor” dintr-o epocă sau alta, primăvara pare să ocupe locul primordial. Pentru impresioniști ea este prilej special de analiză a luminii, de studiu optic și totodată proiecție imaginară. În perioade diferite, Claude Monet pictează la Giverny, o serie lungă de peisaje de primăvară. Pentru pictorii romantici, primăvara e un bun prilej pentru alegorie.

În grupajul de mai jos am selectat tablouri de pictori celebri dar și lucrări ale unor autori mai puțin cunoscuți, imagini de primăvară care ilustrează epoci, mentalități culturale, orizonturi de inspirație și stiluri diferite.

Pușa Roth

Jacob Grimmer, pictor flamand (c. 1526–1590), Primăvara

Giuseppe Arcimboldo, Primăvara, 1573, Muzeul Luvru, Paris

Giuseppe Arcimboldo, Flora, 1591, Colecție particulară, Paris

Joos de Momper, Primăvara

Sandro Botticelli, Primăvara, c. 1482, Galleria degli Uffizzi, Florența

Louis Janmot (1814–1892), Poemul sufletului (4): Primăvara

Claude Monet, Primăvară la Giverny, 1886

Claude Monet, Primăvară la Giverny

Claude Monet, Primăvară

Claude Monet, Efect de primăvară la Giverny, 1890

Claude Monet, Copaci pe malul apei, Primăvară la Giverny

Camille Pissarro, Femeie pe un teren împrejmuit, soare de primăvară în prim-plan

Camille Pissarro, Grădină de zarzavat și copaci în floare, primăvara, la Pontoise, 1877

Camille Pissarro, Evantai Primăvara

Camille Pissarro, Bulevardul Montmartre primăvara, 1897

Armand Guillaumin, La Creuse, Peisaj de primăvară

Henri Le Sidaner, Pomi înfloriți

Vincent van Gogh, Livadă de chiparoși, aprilie 1888

Vincent van Gogh, Cais în floare

Vincent van Gogh, Livadă în floare

John William Godward, Migdal cu flori roșii

Jean-François Milet, Primăvara, 1873

Claude Coignot, Primăvară

Dante Gabriel Rosetti, Primăvara

Laurent Joseph Daniel Bouvier, Primăvara

Theodore Wendel, pictor american (1859–1932), Peisaj de primăvară

James Jacques Joseph Tissot, pictor francez (1836–1902), Primăvara, 1865

Sir Lawrence Alma-Tadema, pictor englez (1836–1912), Promisiune de primăvară

Pierre-Auguste Renoir, Primăvară la Chatou, c. 1875

Piet Mondrian, Copac roșu

John William Waterhouse, Un vis de primăvară, 1913

Henry Ryland, pictor englez (1856–1924), Floare de migdal

Garber Daniel, Primăvara la țară, 1917

Antonio Vivaldi, Concertul pentru vioară și orchestră în Mi major, Op. 8, RV 269, „Primăvara” (Allegro, Largo, Allegro Pastorale)