„Martori ai istoriei” de Pușa Roth

În premieră la Radio România Actualităţi

Martori ai istoriei, teatru radiofonic serial de Pușa Roth, este un proiect special al Societății Române de Radiodifuziune, dedicat împlinirii a 22 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cele cinci episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta, vor fi difuzate în zilele de 15, 16, 19, 20, 21 decembrie 2011, la ora 23.00, la Radio România Actualități.

„Am ales cinci subiecte, spune autoarea, cinci momente care mi s-au părut că pot suporta povara ficţiunii, mai ales că există destul de multe semne de întrebare asupra unor evenimente petrecute acum 22 de ani. Pentru acest serial am folosit documente care au fost făcute publice, dar şi declaraţii şi documente care nu au apărut nicăieri până acum.” Într-un limbaj teatral adecvat, expresiv, refăcând atmosfera tensionată, dramatică a acelor zile, elementele de ficțiune potențează reconstituirea documentară a unor momente ale Revoluției din decembrie. O parte dintre personajele cu nume fictive din Martori ai istoriei au identitate reală: „Mulţi dintre interlocutorii mei nu au dorit să apară cu numele reale, de aceea, evident, numele personajelor sunt fictive. Sigur, nu este un lucru obişnuit să ceri unor oameni, mulţi dintre ei greu încercaţi de evenimentele din decembrie ’89, să devină personaje într-o piesă de teatru radiofonic. Nu poţi accepta uşor să devii martorul propriei tale suferinţe! Cred că doar promisiunea fermă a păstrării anonimatului i-a determinat să vorbească.”

Primul episod, Cimitirul uitat, este dedicat Timișoarei, mai exact victimelor ale căror trupuri au dispărut. În al doilea, Uciși în noapte, Pușa Roth are ca punct de plecare declaraţia unui revoluţionar prezent în stradă în noaptea de 21 decembrie 1989, la București. „Istoria – spune Ion Ștefan – trece peste ziua de 21 decembrie foarte uşor, ca peste orice altă zi de iarnă, înainte de Crăciun, uşor însorită. A fost un miting, a fost o represiune, au fost şi ceva morţi şi răniţi şi după aceea noi am erupt către izbăvire şi fericire. Ziua de 21, din punctul meu de vedere, este unul din cele mai mari masacre, pentru că s-a derulat practic de-a lungul a mai puţin de douăzeci şi patru de ore, perioadă în care au fost omorâţi 50 de oameni, 598 au fost răniţi prin împuşcare, înjunghiere şi împunşi de baionete, peste 1000 arestaţi.” În scenariul Pușei Roth, declarația dată de Ion Ștefan în fața procurorului, în anii ’90, reface atmosfera din după-amiaza și noaptea de 21 decembrie 1989, cu baricada de la Inter dar și cu un episod mai puțin cunoscut: „baricada mică” din faţa Magazinului Cocor.

Sibiu mon amour, episodul al treilea, este dedicat celor 800 de oameni deţinuţi în bazinul de înot de la Sibiu, pentru că au fost considerați în mod absurd teroriști. Coșmarul trăit în acele zile a lăsat urme adânci în viața acestor oameni. Treptele puterii este povestea unui fost ofiţer prezent în primele zile ale Revoluţiei la datorie, în sediul fostului Comitet Central, unde a fost învinuit de terorism și arestat. În după-amiaza fierbinte a zilei de 22 decembrie, după plecarea cu elicopterul a cuplului Ceaușescu, în sediul C. C. , „rând pe rând a venit un grup care a fost înlocuit de un altul ş.a.m.d. Pentru că trebuia să existe vinovaţi, nu spunem că nu au fost şi vinovaţi, oameni care şi-au făcut datoria au ajuns să fie învinuiţi pentru acte de terorism sau diversiune. Dacă vorbim de terorism, nici acum, după 22 de ani de la Revoluţie, acest subiect nu a fost elucidat pentru marele public.”

Episodul al cincilea, Ultimul zbor, are ca subiect evenimentele de la Aeroportul Otopeni, din dimineața zilei de 23 decembrie 1989, când au fost uciși 48 de elevi de la Școala de subofițeri de la Câmpina. „Supravieţuitor al măcelului de la Aeroport, Max, nume fictiv, s-a retras din Armată şi încearcă de 22 de ani să uite acest episod. Dar cum să uite când nici acum nu are o explicaţie plauzibilă? După 22 de ani a avut puterea să povestească…”

Rememorarea, retrăirea momentelor cumplite devin procedeu de construcție în cele cinci acte teatrale ale Pușei Roth. Copleșitoare prin tensiune și emoție dramatică, această reconstituire impresionează totodată prin autenticitate. Regizorul Vasile Manta, care a realizat și coloana sonoră, a alcătuit o distribuție excelentă, cu o varietate de voci, conferind textului ritmul și atmosfera potrivite, urmând creator elementele de construcție și reliefând detaliile pentru a asigura autenticitatea necesară. Ai într-adevăr impresia că te afli, prin intermediul scenei imaginare a teatrului radiofonic, în locurile în care s-a scris această istorie de foc și sânge.

Actorii au retrăit momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Veți asculta remarcabile interpretări ale personajelor imaginate de Pușa Roth: Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (Treptele puterii), Dan Aștilean (Ion Ștefan), nuanțând expresiv lunga declarație-rememorare (Uciși în noapte), Mihai Dinvale și Eusebiu Ștefănescu în rolurile celor doi muncitori de la Sibiu, András Demeter, construind cu un registru dramatic foarte bogat și plastic personajul Maximilian (Ultimul zbor), Ruxandra Sireteanu în rolul mamei care și-a pierdut fiul (Cimitirul uitat și Ultimul zbor), Dan Condurache, cu expresia cinică adecvată în rolul colonelului care ordonă calvarul celor 800 de oameni la Sibiu. Rolurile episodice, multe, din acest serial au la rândul lor un relief aparte, ca și scenele în care apare mulțimea de revoluționari, realizate prin mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile de la Revoluție, păstrate în Fonoteca Radioului. Cu sprijinul prof. univ. Mihai Mălaimare, care ne-a pus la dispoziție cu generozitate grupa sa de studenți de la Universitatea „Spiru Haret”, am putut realiza convingător aceste scene dificile, care dobândesc aici un cert relief artistic.

Costin Tuchilă

În distribuție: Mihai Constantin, Dan Aștilean, Mihai Dinvale, Gelu Nițu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, András Demeter, Ruxandra Sireteanu, Ștefan Velniciuc, Mihai Niculescu, Dan Condurache, Eusebiu Ștefănescu, George Grigore, Orodel Olaru, Șerban Gomoi, Gavril Pătru, Ionuț Kivu, Marius Călugărița, Anca Sigartău, Daniela Ioniță, Virginia Rogin, Gabriela Baciu, Ana Maria Dinculescu, Sorin Dinculescu, Rareș Zimbran. Au participat studenții anului al II-lea Actorie, Facultatea de Arte a Universității „Spiru Haret” din București, prof. univ. Mihai Mălaimare: Mihaela Albu, Ștefania Elvira Antonescu, Alexandra Laura Maria Borodan, Ema Alexandra Done, Alexandru Marian Floroiu, Sebastian Ghiță, Mihai Hurduc, Ana Maria Iordache, Andreea Irina Iosif, Antonio Tadeus Mincă, Narcisa Mitran, Liana Pecican, Georgiana Elena Vrațiu. Documentare: Gheorghe Ivașcu. Regia de montaj: Mirela Anton, Bogdan Golovei, Dana Lupu, Robert Vasiliță, Radu Verdeș. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră și regia artistică: Vasile Manta.

Imagini de la înregistrare

 

Ștefan Velniciuc, Virginia Rogin, András Demeter, Pușa Roth

Vasile Manta

Gavril Pătru, Mihai Constantin

András Demeter, Mihai Constantin

George Grigore, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc, Orodel Olaru

Daniela Ioniță

Orodel Olaru

Vasile Manta, Costin Tuchilă

Ștefan Velniciuc

Gavril Pătru, Janina Dicu

Studenți ai prof. univ. Mihai Mălaimare

Fotografii din Studioul „MIhai Zirra” de Radu Verdeș și Alexandru Dolea

„Domnişoara Iulia” de August Strindberg, în premieră la Teatrul Național Radiofonic

Luni, 14 noiembrie 2011, la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38–40), în cadrul proiectului „Ne auzim la Majestic”, va avea loc audiția cu public a spectacolului Domnişoara Iulia de August Strindberg. Traducere de Viorel Vizureanu. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Liviu Lucaci și Vasile Manta. În distribuție: Delia Nartea, Șerban Gomoi, Sorina Ștefănescu. Muzica originală: Delia Nartea. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Florina Istodor, Robert Vasiliță, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică și muzicală: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Țundrea.

Premiera radiofonică va fi difuzată joi, 17 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural și, în reluare, sâmbătă 19 noiembrie 2011, la ora 13.15, la Radio România Internațional.

Jucat în premieră în 19 septembrie 2009 pe scena Teatrului de Comedie din București, spectacolul cu Domnișoara Iulia a reprezentat un veritabil eveniment al stagiunii 2009–2010 prin calitatea artistică – viziunea regizorală, jocul actorilor, scenografie şi costume, dar şi prin reacţia publicului. Rareori am văzut la o premieră atât de multă lume adunată la uşa teatrului, încercând cu disperare să ajungă în sală, așa cum s-a întâmplat în acea zi de început de toamnă. Dar nu numai atât: plin de interes a fost, cu certitudine, felul în care a fost receptat spectacolul lui Liviu Lucaci cu această „piesă naturalistă”, cum îşi subintitula Strindberg Domnişoara Iulia (1888), moment de răscruce nu numai în dramaturgia scriitorului suedez, ci şi în cea de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Unii, poate, au avut atunci un sentiment de nedumerire că la unele dintre replici s-a râs, fără ca regizorul să fi căutat în mod expres efecte comice, să „îngroaşe” anumite accente, cum se practică frecvent. Această dramă cu două personaje principale, care se consumă într-un timp foarte scurt, însă cu reverberaţii simbolice (Noaptea de Sânziene), îşi dovedeşte după mai mult de 120 de ani de când a fost scrisă nu numai actualitatea, ci şi modernitatea. Pe lângă faptul că August Strindberg anunţă în mod evident expresionismul, el are abilitatea de a distruge într-o manieră personală, uneori imprevizibilă, o serie lungă de convenţii. În teatrul modern limitele dintre genuri (dramă, comedie) nu mai există, modalităţile de abordare interpretativă devenind, parcă prin compensaţie, cât se poate de diversificate. Aspectul este evident şi în Domnişoara Iulia, oricât s-ar crede că piesa este „datată” în perioada naturalismului. Aşa încât între plâns şi râs, între răsfrângerea dramei profunde şi deriziune, între cinism şi ridicol, paşii sunt uneori infimi, mai ales pentru spectatorul de astăzi. Mici  sunt la Strindberg şi paşii dintre planul simbolic, care este de fapt o formă de reflectare a subconştientului şi „proza vieţii” în care se consumă drama. Unele replici cinice din piesă – un cinism care pare a se întoarce de fapt asupra autorului ei – pot fi cu certitudine citite azi şi dincolo de cheia lor ironică, adică în registru comic. În plus, spectatorul contemporan nu mai resimte determinările contextuale ale piesei lui Strindberg (care există fără îndoială), ci universalitatea temei ei şi modul atât de personal în care dramaturgul suedez o tratează. Legătura amoroasă născută dintr-un capriciu în Noaptea de Sânziene declanşează în Domnişoara Iulia criza care scoate la lumină, în pură accepţie naturalistă, ereditatea încărcată, sentimentul inferiorităţii sociale, contradicţiile sufleteşti ale eroilor. Legătura dintre valetul Jean şi contesa Iulia (de neacceptat în spiritul conservatorist al epocii) este o iubire tulbure, în care aspiraţia se loveşte de zidul regretului.

Din toate aceste elemente citite cu multă precauţie în cod contemporan, Liviu Lucaci a compus un spectacol admirabil, de un echilibru perfect, ştiind să pună unde trebuie accentele, să creeze eficient relaţiile de joc dintre actori. Într-o oră şi jumătate, drama lui Strindberg se urmărea pe nerăsuflate, fără ca ritmul de joc să pară în vreun moment grăbit. Succesul de la premieră al spectacolului cu Domnișoara Iulia s-a menținut constant și la celalalte reprezentații și, sperăm, varianta sa radiofonică va fi la fel de bine primită.

Într-o nouă traducere, realizată de Viorel Vizureanu, montarea radiofonică, reprezentând debutul lui Liviu Lucaci în calitate de regizor de teatru radiofonic, păstrează în bună parte atmosfera de pe scenă, particularitățile jocului celor trei actori, chiar și ritmul de joc, tensiunile, limita fragilă dintre situațiile comice sau aparent comice și cele dramatice. Nu în ultimul rând, din dorința de autenticitate, se cuvine menționat că recuzita folosită pentru crearea efectelor expresive în plan radiofonic a fost una naturală, cu zgomote create la înregistrare în studio, evitând inventarul de zgomote înregistrate.

Spectacolul marchează totodată debutul la teatrul radiofonic al tinerilor actori Șerban Gomoi, în rolul lui Jean și Sorina Ștefănescu (Kristin).

Actriţă aflată la deplina maturitate artistică, Delia Nartea creează în Domnişoara Iulia un personaj memorabil prin capacitatea de a exprima cele mai fine nuanţe ale psihologiei atât de complexe a eroinei lui Strindberg. De la trufie la umilinţă, de la simplul joc erotic la pasiune, de la încredere la suspiciune, de la iubire la ură, de la momentele de detaşare cinică la revărsarea subconştientului, de la visare la calculul meschin, de la lumină la întuneric, în umbra simbolică a Nopţii de Sânziene, actriţa parcurge cu un firesc desăvârşit şi totodată cu o expresivitate aparte drama personajului. Şerban Gomoi creează la rândul său un personaj cu relief puternic, accentuând complexul inferiorităţii trăit de valet, dar și rafinamentul servitorului stilat care îşi asumă la început situaţia fără a se complica, pentru a deveni apoi tiranic şi cinic în dorinţa sa absurdă de a-şi depăşi condiţia socială, umilind-o pe tânăra contesă.

Costin Tuchilă

 La înregistrare, în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii

Fotografii de Alexandru Dolea

«La Vulpea Roşie» de Puşa Roth

Joi 20 ianuarie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 22 ianuarie 2011, la ora 13.15, la Radio România Internaţional, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi La Vulpea Roşie, scenariu radiofonic de Puşa Roth, muzica: Gabriel Bassarabescu, regia artistică: Vasile Manta, cu Delia Nartea în rolul principal, alături de Mircea Albulescu, Cristian Iacob, Constantin Dinulescu, Ion Chelaru, Manuela Ciucur, Alina Teianu, Mihai Niculescu, Eugen Cristea, Ion Arcudeanu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Mirela Anton. Producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de studio: Janina Dicu.

Spectacolul, unul dintre marile succese ale Teatrului Naţional Radiofonic, a fost prezentat în premieră absolută sâmbătă 27 martie 2010.

Pornind de la biografia vestitei Zaraza, cântăreaţă celebră din Bucureştiul interbelic, Puşa Roth a creat o poveste originală, alta decât cea cunoscută, adică dragostea dintre Zaraza şi Cristian Vasile. Aproape nimic din biografia, de altfel sumară şi acoperită de legendă, a Zarazei nu transpare în piesa Puşei Roth, care propune o imagine eliberată de clişeele adesea de prost gust care înconjoară figura cântăreţei lansate la restaurantul bucureştean „La Vulpea Roşie”. Povestea Zarazei este recreată fictiv, autoarea păstrând doar cadrul de la Vulpea Roşie şi amănuntul – nici el verificabil documentar – al călătoriei în Argentina. De fapt această presupusă călătorie devine o explicaţie contextuală a tangoului compus de Tagle Lara (compozitor uruguayan mort în Argentina), ajuns şlagăr în România, în interpretarea lui Cristian Vasile, sub titlul Zaraza (textul cântecului are puţine legături cu cel original, în spaniolă, cuvântul zaraza devenind substantiv propriu).

Recreând atmosfera bucureşteană a perioadei interbelice, autoarea propune un spectacol în cheie modernă, cu muzică originală de Gabriel Bassarabescu. Un muzical aşadar în care portretul Zarazei, desprins de stereotipii, devine unul viu, construit abil şi nuanţat, perfect verosimil din punct de vedere teatral-muzical, pentru că muzica lui Gabriel Bassarabescu nu rămâne doar o ilustraţie care să puncteze anumite momente ale acţiunii, cum se întâmplă în multe spectacole cu pretenţie de muzical, ci face parte integrantă din scenele imaginate de autoare, contribuind totodată, substanţial, la portretizarea personajului principal, la crearea dimensiunii interioare necesare într-o varietate de situaţii.

Tânărul compozitor George Barbu este îndrăgostit de cântăreaţa deja consacrată, Zaraza, care este curtată însă de un moşier bogat, Conu Iorgu, cu ajutorul căruia ajunge la Paris. Eroina este surprinsă în acest moment de cumpănă, în care se consumă drama sufletească, una desigur universală. Revenirea ei la Bucureşti, în restaurantul de lux unde se lansase, aureolată deja de celebritate internaţională, constituie deznodământul firesc, în logica ficţiunii.

Scenariul se impune prin originalitatea viziunii, fluenţa naraţiunii teatrale, scenele de atmosferă şi dialogurile bine conduse. Gabriel Bassarabescu, care semnează şi regia muzicală, a creat o muzică aparte prin formula melodică, ritmică şi armonică, cu teme cantabile, evitând tipare cunoscute şi întotdeauna foarte adecvate textului poetic. Cu armonie şi orchestraţie rafinate, aceste cântece au toate atributele unor şlagăre.

Cu o distribuţie excepţională, regizorul Vasile Manta a realizat un spectacol încântător prin ritm şi culoare. Interpreta Zarazei, Delia Nartea, construieşte cu un firesc desăvârşit personajul, într-o complexitate de nuanţe sufleteşti, cu un registru dramatic bogat, trecând cu abilitate de la o stare la alta. Pe lângă jocul actoricesc, se cuvine evidenţiată la superlativ interpretarea muzicală, de la calităţile vocale propriu-zise la expresivitatea abordării stilistice şi naturaleţea efectelor teatrale obţinute. Cele zece cântece, opt ale Zarazei şi două ale Emiliei, personaj interpretat cu multă fineţe de Manuela Ciucur, devin bijuterii de gen.

Mircea Albulescu conturează plastic figura lui Conu Iorgu, relaţiile de joc în scenele cu Zaraza fiind admirabil valorificate. Cristian Iacob construieşte exemplar personajul tânărului îndrăgostit iar Eugen Cristea (Coregraful) creează o scenă de mare efect din câteva replici.

Costin Tuchilă