Premieră la Opera Națională București: „Falstaff” de Verdi, în regia lui Graham Vick, unul dintre cel mai importanți regizori de operă din lume

graham vick regie opera

eveniment liber sa spunCapodoperă a teatrului liric, Falstaff, ultima operă compusă de Giuseppe Verdi, pe un libret de Arrigo Boito, inspirat de piesele Nevestele vesele din Windsor şi Henric al IV-lea de William Shakespeare, va avea premiera joi, 19 februarie 2015, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, într-o montare inedită semnată de regizorul britanic Graham Vick. Dirijor: Guillermo García Calvo. Maestru de cor: Stelian Olariu. Distribuția (19, 21 şi 22 februarie): Falstaff – Ştefan Ignat (debut); Ford – Cătălin Ţoropoc (debut); Alice – Iulia Isaev; Nanetta – Ana Cebotari (debut); Meg Page – Sorana Negrea (debut); Quickly –Andreea Iftimescu (debut); Fenton – Ştefan von Korch (debut); Caius – Liviu Indricău (debut); Bardolfo – Valentin Racoveanu; Pistola – Iustin Zetea (debut). Scenografia: Samal Blak. Lighting design: Giuseppe di Iorio. Asistent de regie: Jacopo Spinei.

Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), cofondator şi actualmente director artistic al Birmingham Opera Company, deţinător al mai multor distincţii printre care Premiul ,,Olivier”, Premiul ,,Royal Philharmonic Society” și Premiul ,,Abbiati” , Graham Vick, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi regizori de operă din lume, este renumit pentru montările sale surprinzătoare şi inovatoare prezentate pe scenele marilor teatre lirice.

Spectacolul Falstaff de la Opera Naţională Bucureşti nu face nici el excepţie, fiind o montare modernă, total diferită faţă de felul în care această operă a fost prezentată până acum oriunde în lume. Astfel, Graham Vick mută subiectul operei Falstaff în timpurile noastre, abordând cu un umor tipic englezesc teme contemporane, precum societatea de consum şi consumerismul, virtutea, lăcomia, dar în lumea spirituală a personajelor lui Shakespeare transpusă în teatrul muzical de compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Arrigo Boito.

Sala ONB

Sala Operei Naționale București

„Abordarea mea este cea a unui dialog imediat, deschis, spontan între scenă şi public. Un public care este atent, care se recunoaşte pe scenă şi se recunoaşte pe sine în marile opere, în opoziţie cu a recunoaşte marile opere. Aceasta este dihotomia… provocarea operei. Nu am venit ca să fac un spectacol grandios, să mă dau mare, ar fi absolut inutil. Am venit ca să trăiesc o experienţă interesantă cu un grup de interpreţi. Ca să îmi aduc abordarea personală şi să lucrez într-o nouă Operă, pentru un public nou, asta mă interesează”, spune Graham Vick.

La rândul său, Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naţionale Bucureşti, mărturiseşte că şi-a dorit să ofere publicului posibilitatea de a urmări la Bucureşti un ,,altfel” de spectacol de operă: ,,Mi-am dorit foarte tare să-l aducem pe Graham Vick să monteze la Bucureşti dintr-un motiv important, şi anume acela că marii artişti, marii creatori de teatru trebuie să realizeze pe această scenă spectacole care să aducă în prim-plan teme care au legătură cu societatea în care trăim, cu modalitatea în care regizorul, ca barometru al societăţii şi formator de opinie, poate să le pună în evidenţă în spectacolul său. Graham Vick, unul dintre cei mai mari creatori din acest domeniu, este la Opera Naţională Bucureşti pentru a ne arăta modalitatea sa de a face teatru.”

Stefan Ignat si Iulia Isaev

Ștefan Ignat și Iulia Isaev

Noua producție se bazează în mare măsură pe soliștii Operei Naționale București, chiar dacă sau mai ales că majoritatea debutează cu acest prilej în opera compusă de G. Verdi. În fruntea distribuției se află baritonul Ștefan Ignat, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai instituției. Acesta este singurul membru al echipei solistice care a mai lucrat cu Graham Vick, regizorul britanic îndrumându-l în rolul titular din Oedipe de George Enescu, operă pusă în scenă în Italia, la Cagliari, în anul 2005.

Scenografia spectacolului Falstaff este semnată de Samal Blak, câştigător al Premiului Linbury pentru Scenografie în anul 2009. Samal Blak a mai colaborat cu regizorul Graham Vick la spectacole de operă din Marea Britanie şi a semnat decorurile şi costumele pentru producţii ale Teatrului „La Monnaie” din Bruxelles, ale companiei English Touring Opera, ale Scottish Opera & Music Theatre Wales, ale Operei Ostford (Norvegia) şi ale Linbury Studio Theatre de la Royal Opera House din Londra.

La pupitrul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti se va afla Guillermo García Calvo, dirijor al Operei de Stat din Viena şi colaborator al mai multor instituţii muzicale de prestigiu din lume, printre care Deutsche Oper Berlin şi London Symphony Orchestra.

logo liber sa spunVezi arhiva categoriei Muzică

ClassiCameral: Concert de Anul Nou

 ClassiCameral Concert de Anul Nou

Teatrul Elisabeta în parteneriat cu Fundaţia „George Enescu” organizează miercuri, 14 ianuarie 2015, ora 19.00, ClassiCameral: Concert de Anul Nou, cu participarea extraordinară a trei artişti rafinaţi, proveniţi din eleganta lume a muzicii de operă, care vor crea împreună un moment special: baritonul Ştefan Ignat, soprana Lăcrămioara Cristescu şi tenorul Liviu Indricău, acompaniaţi de pianista Adina Cocărgeanu.

Veţi fi purtaţi pe aripile muzicii lui Mozart, Verdi, Lehár, Puccini, Gounod, Bizet, încheind cu o surpriză pe care cei trei solişti au pregătit-o special pentru această seară.

Rezervări şi informaţii: 0727.703.703

Eveniment discografic la Sala Radio: Lansarea albumului „Oremus” cu dirijorul Dan Mihai Goia şi Corul Academic Radio

Oremus_Corul Academic Radio dan mihai goia

Trei secole de imnuri înălțătoare închinate Divinității de către mari compozitori ai tuturor timpurilor: Mendelssohn-Bartholdy, Rossini, Brahms, Verdi, Liszt…

eveniment liber sa spunÎn apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti, Radio România şi Editura Casa Radio vă invită la lansarea celui mai recent album realizat de Corul Academic Radio: Oremus. Trei secole de muzică sacră.

Vineri, 11 aprilie 2014, în Foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului de stagiune – Missa în si minor de J.S. Bach – Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio, va vorbi publicului despre realizarea acestui album.

Iată, în avanpremieră, câteva dintre gândurile sale:

„Acest dublu compact-disc intitulat Oremus. Trei secole de muzică sacră reprezintă un summum artistic. Oremus înseamnă să ne rugăm, să credem în muzica de bună calitate, să ne îndreptăm gândul pozitiv şi cu speranţă către divinitate, să devenim mai buni. Muzica este de origine divină şi dacă Dumnezeu ne-a dat-o ca pe un dar pentru a ne hrăni zi de zi, noi trebuie să o înţelegem cu mintea, să o cântăm cu sufletul şi să o adresăm marelui public.”

afis lansare Oremus

Albumul Oremus. Trei secole de muzică sacră, apărut la Editura Casa Radio în colecţia „Profil interpretativ”, cuprinde înregistrări Radio România realizate în perioada 2009–2012, lucrări à cappella, dar şi cu acompaniament instrumental de pian, orgă şi flaut, din repertoriul universal şi românesc.

Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, spune în prezentarea acestui album: „Nu există înălţare a gândului către lumea purităţii fără rugăciune, nu există rugăciune fără cuvânt şi dedicaţie şi nu există melodie fără fiinţa artistică întrupată în glas. Din vremuri imemoriale, ridicarea gândului spre divinitate şi-a construit adresarea prin nuanţele vocii umane, capabile a uni simţirea cu sunetul într-o îmbinare fără de preţ. […]

Corul Academic Radio a oferit de multe ori astfel de închinări către Pater noster, Unser Vater, O, Padre Nostro, Otche nash, Notre Père, Our Father, Tatăl nostru sau către Maria Fecioara. Le-am ascultat dorindu-ne să le avem cu noi acasă, pentru a reveni asupra simţirii plenare din timpului concertului sfinţit prin zicere muzicală, în taina însingurată a liniştii şi intimităţii.

Dan Mihai Goia şi coraliştii săi s-au rugat pentru noi şi ne dăruiesc acum aceste discuri dedicate fiecăruia dintre cei care au trecut pragul concertelor corale înfăptuite.”

dan mihai goiaActivitatea artistică a dirijorului Dan Mihai Goia, conducătorul Corului Academic Radio, a fost răsplătită cu Premiul pentru interpretare dirijoral-corală conferit de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Diploma Madrigalist de Onoare, Madrigalist Ilustru din partea Fundaţiei Madrigal – Marin Constantin, Crucea Patriarhală primită din partea Preafericitului Patriarh Teoctist, Medalia comemorativă Ioan Paul al II-lea, Medaliile jubiliare Madrigal XXX, Premiul Magnum al Fundaţiei Mihail Jora şi Ordinul Meritul Cultural – clasa a II-a acordat de Preşedinţia României.

Apreciat ca unul dintre cele mai bune ansambluri din ţară, Corul Academic Radio a evoluat, pe parcursul anilor, sub baghetele unor dirijori reputaţi precum Sergiu Comissiona, James Levine, Mendi Rodan, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Enrique García Asensio. Participarea Corului Academic Radio în cadrul Festivalului internaţional George Enescu a prilejuit colaborarea cu dirijorii Valery Gergiev, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

Albumul Oremus. Trei secole de muzică sacră este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preţul de 19 lei. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, inclusiv marile lanţuri de librării din Bucureşti şi din ţară.

Recital Ana-Maria Comșa

soprana ana maria comsa

eveniment liber sa spunLuni, 24 martie 2014, la ora 17.00, în Sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui intepret” (fondator: Mirela Zafiri), va avea loc recitalul sopranei Ana-Maria Comșa. La pian: Mihaela Vâlcea. Intrarea liberă.

Programul cuprinde lieduri de Giulio Caccini (Amarilli, mia bella), Ludwig vanbiblioteca metropolitana bucuresti sigla Beethoven (The kiss, dear Maid, thy lip had left.., din ciclul Cântece irlandeze), Hector Berlioz (Le spectre de la rose, din ciclul Les nuits d’été), Friedrich von Flotow (Letzte Rose, Volkslied din opera Martha), Henri Duparc (Chanson triste), George Gershwin (The Man I Love).

recital ana maria comsa luni la ora 5 dupa amiaza unui interpret

Născută la Cisnădie, județul Sibiu, soprana Ana-Maria Comșa a urmat Liceul de Muzică din Constanța, apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București, Romania, secțio Canto, absolvite în 2004. La aceeași universitate a obținut Masteratul în Interpretare în anul următor. A urmat cursuri de perfecționare cu regizorul Vincent Liotta, profesor la Indiana University, SUA (Master-class „George Gershwin”), cu soprana Mirella Freni (Master-class la CUBEC – Centro Universale del Belcanto, Italy – Tehnică vocală, stil și repertoriu, octombrie 2006–iunie 2007); Master-classes cu: soprana Nelly Miricioiu și tenorul Kaludi Kaludov; în august 2013, la North Aegean Opera Festival, Chios (Grecia), Master-class și concert cu soprana Cheryl Studer; octombrie 2013, la Athenaeum „Maria Callas” din Atena, Master-class cu soprana Cheryl Studer.

Din 2008 soprana Ana-Maria Comșa este solistă a Operei Naționale din Bucuresti, unde a interpretat rolurile: Marguerite și Elena în Mefistofele de Boito, Senta în Der Fliegende Hollander de Wagner, Larina în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Berta în Il barbiere di Siviglia de Rossini, Gertrud în Hänsel și Gretel de Humperdinck. A colaborat cu dirijorii: Keri Lynn Wilson, Neil Thompson, Marco Balderi, Cristian Mandeal, Iurie Florea, Tiberiu Soare, Vlad Conta, Răzvan Cernat, Ilarion Ionescu-Galați, Ciprian Teodorașcu. Spectacole și concerte în București (Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Muzeul Național „George Enescu”, Sala Dalles) și în alte orașe din România: Constanța, Pitești, Iași, Sibiu, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Deva. Concerte cu Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, la Ateneul Român în 2006 și 2007. Transmisii live la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii „Tribuna tinerilor concertiști”, cu Filarmonica „Marea Neagră” din Constanța.

ana maria comsa

Ana-Maria Comșa

A debutat în rolul Micaela din Carmen de Bizet, la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovsky” din Constanța, (noiembrie 2008). La Sala Radio a interpretat Marea Missă în do minor de W. A. Mozart, sub bagheta lui Neil Thompson, (iunie 2008).

În repertoriul său mai figurează rolurile: Leonora (Il trovatore de Verdi), Santuzza (Cavalleria Rusticana de Mascagni), Antonia (Les Contes d’Hoffmann de Offenbach), Elsa (Lohengrin de Wagner), Grand Sacerdotessa (Aida de Verdi), Anna (Nabucco de Verdi), La Dama di Lady Macbeth (Macbeth de Verdi), fragmente din Isabeau de Mascagni și Porgy and Bess de Gershwin, arii din opere de Puccini, Verdi, Catalani, Massenet. Repertoriu vocal-simfonic: ciclul Les nuits d’été de Berlioz, Requiem de Fauré. Lieduri de Du Parc, Poulenc, Massenet, Enescu, Barber, Gershwin.

Ana-Maria Comșa a fost distinsă cu premii naționale și internaționale: Premiul al III-lea la Concursul Internațional Vocal și Instrumental, Constanța, 1997; Premiul al II-lea la Olimpiada Națională a Liceelor de Muzică, Odorheiu Secuiesc, 1998; Premiul Special al Juriului la Concursul Național al Liedului Românesc, Brașov, 2004; Premiul I pentru voci feminine și Marele Premiu Absolut la „Antonino Miserendino European Competition”, Palermo, Italia 2006; Premiul al III-lea la International Competition „Franz Schubert”, Ruse, Bulgaria 2007.

mihaela valcea pian

Mihaela Vâlcea

Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, secția Pian principal, clasa prof. Aurora Ienei, Mihaela Vâlcea este, din 1996, pianist acompaniator la Opera Națională București.

A susținut recitaluri și turnee în țară și străinătate (Italia, Germania, Elveția, Olanda), cu artiști instrumentiști și soliști vocali valoroși, ca Felicia Filip, Robert Nagy, Mihaela Stanciu, Florin Diaconescu, Teodor Ilincăi, Oana Andra, Adriana Alexandru.

Printre proiectele importante pe plan național la care a participat se numără colaborarea de trei ani cu Teatrul Național din București pentru piesa Celălalt Cioran, alături de marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan, în regia lui Radu Penciulescu, precum și cu LB Production pentru o serie de concerte cuprinzând arii din Opera Fantasy, pe scena Teatrului Act din București.

În calitate de pianist acompaniator, a apărut pe scena Operei Naționale București în spectacolele Fiica regimentului de G. Donizetti, Celan de Peter Rusicka și Tango Emotion, spectacol muzical-coregrafic în regia lui Valentin Roșca.

Verdi–Wagner: Corespondențe

verdi wagner

eveniment liber sa spunDuminică, 27 octombrie 2013, la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, organizează, cu patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, recitalul omagial Verdi–Wagner: Corespondențe.

leontina-vaduva

Leontina Văduva

Anul muzical 2013 stă sub emblema plină de forţă a doi dintre compozitorii care au redefinit genul liric: Richard Wagner şi Giuseppe Verdi: doi poli, la Nord şi la Sud de Alpi, doi compozitori vizionari, două sensiblităţi care au trasat decisiv parcursul teatrului muzical în veacul al XIX-lea. Fără excepţie, toate instituţiile muzicale ale lumii au ales să marcheze bicentenarul naşterii celor doi giganţi ai componisticii europene prin evenimente speciale. O face şi Filarmonica „George Enescu”, printr-o formulă de recital cu totul inedită. În 27 octombrie 2013, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură vă invită să îi cunoaşteţi pe Wagner şi pe Verdi, dar, în egală măsură, pe Richard şi Giuseppe, prin ochii, rândurile şi filtrul spiritual al celor care le-au fost aproape ani mulţi: Cosima Wagner şi Giuseppina Strepponi. Fragmente de corespondenţă, inedite pentru publicul bucureştean, dar şi lieduri şi canzone din creaţia camerală – iată coloanele (împletite, ca într-un chiostro medieval) care susţin o serată guvernată de eleganţă şi excelenţă artistică.

medeea-marinescu

Medeea Marinescu

Muzica şi proza se întâlnesc precum cele două protagoniste care le sunt ambasadori, două prezenţe emblematice pentru artele pe care le servesc: soprana Leontina Văduva şi actriţa Medeea Marinescu. Li se adaugă pianistul Masakatsu Nakano şi prezentatorul Marius Constantinescu. Împreună vor schiţa portrete din câteva linii, suflete din note pe portativ şi rânduri pe hârtie, în oglinzi ce vor confunda voit compozitorii şi oamenii.

Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român (strada Constantin Esarcu, nr.2), marţi-vineri, între orele 12.00-19.00, Tel: 0213156875

Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Filarmonica „George Enescu”.Patronaj: Ambasada Republicii Italiene în România.

Parteneri: Raiffeisen Bank, Grand Hotel Continental, Tarom, Wagner Arte Frumoase și Povești și Prietenii lui Mihnea.

Sponsori Principali: Kaufland România, Murflatar și Floria.ro.

Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Cocor Media Channel, Ziarul Bursa, Revista Biz, Revista Melos, Ziarul Metropolis, Decat O Revista, Agerpres, Igloo Media, Modernism.ro, Realitatea.net, Senso TV, Lirika; Calendar Evenimente, Prwave, Webcultura, Liternet, 4Arte.ro, Hipmag, Artline, B365.ro, Inoras.ro, Ceașca de Cultură, Online Gallery, ExclusivNews, EviaMedia, Sales Express, Agenția de Carte; Zile și Nopți; Cercul de Societate și Cultură și The Diplomatic Agenda.

Birou Presă – Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, tel. +40 723917995; e-mail: birou.presa@musicarte.ro; www.musicarte.ro
www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura

Cortez

Marius_Constantinescu_Cortez

eveniment liber sa spunMezzosoprana Viorica Cortez va fi prezentă în Capitală, miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark (str. C. A. Rosetti, nr. 5),  pentru a participa la lansarea volumului Cortez de Marius Constatinescu, apărut la Editura Baroque Books & Arts. La eveniment vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Mihai Constantinescu, Mihai Stan și Marius Constantinescu.

„Pentru cei care nu pot trăi fără etichete, Viorica Cortez este «Carmen a secolului». Pentru cei care au văzut-o pe scenă, în anii de glorie, este mezzosoprana magnetică, scăpărătoare, care fascina privirea cu frumuseţea şi dezmierda urechile cu vocea. Pentru străini, este mezzosoprana din România care şi-a dorit să fie mai bună decât ei. Şi a fost. Pentru români, este… mai complicat: fie parte a unui capital de la sine asumat de mândrie naţională, fie vedetă peste care s-au aşternut stereotipurile şi lipsa de informaţii. Pentru admiratori, este protagonista unora dintre cele mai importante momente din istoria teatrului liric. Pentru sceptici, este cântăreaţa fără discuri. Pentru unii, este dintre cei mai mari. Pentru alţii, este o apariţie exotică şi episodică pe cerul stelelor de operă. Pentru unii, este un nume între altele. Pentru alţii este, pur şi simplu, la Cortez. Pentru mine, Viorica este povestea. Aceasta este Viorica mea, filtru prin prisma căruia iubesc opera – receptacul de istorii, martor al unei jumătăţi de secol de muzică, societate, politică şi sentimente, divă, mamă, soţie, soră, fiică, prietenă dincolo de ea, autentică în fiecare fracţiune de secundă. Aceasta este povestea unei luni pariziene în care am distilat întâmplări şi chipuri ale aceluiaşi om. Totodată, este povestea unei vieţi formate din miile de vieţi ale altora, împletite ca rolurile unui spectacol. În final, fiecare cititor va rămâne cu Viorica lui“, scrie Marius Constantinescu.

viorica cortez

Viorica Cortez

Născută la Bucium, în 26 decembrie 1935, Viorica Cortez şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului „Gavriil Musicescu” din Iaşi.

A urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi ale Conservatorului din localitate, desăvârşindu-şi pregătirea la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa Artei Florescu.

A câştigat câteva dintre cele mai importante competiţii vocale: Toulouse (1964), ’s-Hertogenbosch (1965) şi Concursul Internaţional „George Enescu”, Bucureşti (1967). Angajată a Operei din Bucureşti, a părăsit România în 1970, din cauza şicanelor autorităţilor comuniste, care încercau să-i zădărnicească afirmarea internaţională.

Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaţionale. Prezenţele, unele record, pe scenele de la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arenele din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, pleiada de parteneri, dirijori şi regizori dintre cei mai valoroşi, amploarea repertoriului, longevitatea şi înzestrările artistice ieşite din comun definesc portretul uneia dintre cele mai complete artiste lirice ale ultimilor 40 de ani.

Căsătorită în România cu sculptorul Marcel Guguianu, Viorica Cortez a devenit mai târziu, în Franţa, soţia compozitorului Emmanuel Bondeville, secrétaire perpétuel al Academiei de Arte Frumoase, apoi, după moartea acestuia, a istoricului de origine română Adolf Armbruster.  În prezent, Viorica Cortez îşi împarte timpul între master classes, jurii internaţionale şi lecţii de canto particulare, fără a neglija invitaţiile de prelungire a carierei în roluri de compoziţie.

mezzosoprane secolul XX viorica cortez

***

„Una dintre cele mai mari şi mai frumoase voci de mezzosoprană din a doua jumătate a secolului XX”

Anul 1964 a însemnat pentru Viorica Cortez câştigarea Marelui Premiu de la Toulouse. Au urmat Marele Premiu special „Kathleen Ferrier” din s’Hertogenbosch (Olanda, 1965) şi Premiul I şi Medalia de aur la Concursul Internaţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti (1967).

dalila saint saens viorica cortez

Dalila în Samson şi Dalila de Saint-Saëns

Premiul de la Toulouse a facilitat debutul unei cariere artistice de excepţie: rolul Dalilei, la Teatrul Capitole, avându-l ca partener pe Ludovic Spiess. Au urmat Carmen, Amneris, Eboli, Charlotte, Azucena, într-o suită de debuturi rapide, aceste roluri constituind totodată pilonii principali ai carierei sale. A interpretat de asemenea rolurile Leonora di Guzman, Mignon, Adalgisa, Herodiada, Venus, Clytemnestra, Orfeu, Ulrica, Iocasta, Laura Adorno, Elisabetta, Cleopatra, Marfa, Cuniza, Fedora, Fenena şi multe altele, care au făcut ca Viorica Cortez să devină una din cele mai apreciate artiste românce ale timpului. Cele mai importante teatre lirice au invitat-o să cânte alaturi de cei mai mari interpreţi ai momentului: Franco Corelli, Carlo Bergonzi, Mario del Monaco, Alfredo Kraus, Nikolai Ghiaurov, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Sherill Milnes, Monserrat Caballé, Giuseppe di Stefano, Richard Tucker, John Vickers, José Carreras, Mirella Freni, Birgitt Nilsson, Renata Scotto, Grace Bumbry, Leontyne Price etc. În scurt timp a devenit o prezenţă constantă pe scenele unor mari teatre lirice, ca Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Teatrul Capitole din Toulouse, Teatro San Carlo din Napoli, Gran Teatre del Liceo din Barcelona, Staatsoper din Viena, Opéra Garnier din Paris.

 viorica cortez in carmen

 În Carmen de Bizet

„De îndată ce rolul Carmen i-a fost încredinţat la Covent Garden, s-a făcut auzită una dintre cele mai mari şi mai frumoase voci de mezzosoprană din a doua jumătate a secolului XX” („Répertoire Opéra”). „Daily Telegraph” din Londra îşi intitula un reportaj special Cortez Miraculous, iar „L’Express” din Paris: Fabuleuse Viorica Cortez. Alte titluri dintre zecile de articole apărute: Carmen to the life – that’s Viorica! („Evening News”, 29 noiembrie 1968), La Carmen roumaine, la meilleure („France Soir”, 30 octombrie 1970), Carmen mondiale („Gazzetta di Modena”, 19 noiembrie 1971), Viorica Cortez Carmen universale („Giornale di Bergamo”, 21 decembrie 1971), La Carmen du siècle („Le Dauphiné libéré”, 3 februarie 1972), La Bomba dell’Arena („Il Giorno”, 12 august 1972), Una Leonora d’eccezione” („Il Lavoro”, 11 aprilie 1976), Viorica Cortez, el major mezzo-soprano del mundo („El Caraqueno”, 25 martie 1977), Viorica Cortez, la divina del bel canto („La Gazzetta dell’Etna”, 23 iulie 1994).

 Viorica Cortez Amneris

Amneris în Aida de Verdi

Viorica Cortez a lucrat cu cei mai importanţi regizori, printre care Franco Zeffirelli, Luchino Visconti, Pier Luigi Pizzi, Margherita Wallmann, Giorgio Strehler, Joseph Losey şi cu mari dirijori: Georges Prêtre, Jean-Claude Casadesus, Riccardo Chailly, Claudio Abbado, Seiji Ozawa, Alain Lombard, Michel Plasson, Wolfgang Sawallish, Zubin Mehta, Riccardo Muti.

În paralel cu apariţiile pe scenele de operă, Viorica Cortez a susţinut permanent o bogată activitate concertistică, cu un repertoriu extrem de vast (lied, cantată, oratoriu, poem vocal-simfonic), prezentat în săli prestigioase ca Albert Hall din Londra, Scala din Milano, Carnegie Hall din New York, Opera din Paris, Ateneul Român din Bucureşti etc.

Înca de la mijlocul anilor ’80, conştientă de statutul său de artistă ajunsă la maturitate, Viorica Cortez a început să se îndrepte spre un alt repertoriu de operă, continuând să debuteze într-o amplă serie de roluri: La Cieca din La Gioconda de Amilcare Ponchielli, Madame Flora din Medium de Gian Carlo Menotti, Zia Principessa din Suor Angelica de Giacomo Puccini, Marchiza de Berkenfield din La fille du régiment de Gaetano Donizetti, Madame de Croissy din Dialogues des Carmélites de Francis Poulenc, Mrs. Quickly din Falstaff de Giuseppe Verdi, Contesa de Coigny şi Madelon din Andrea Chénier de Umberto Giordano, Baroana din Vanessa de Samuel Barber, Contesa din Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski, Buryjovka din Jenufa de Leo Janácek. Toate aceste roluri, în majoritate roluri de compoziţie, i-au pus în valoare atât talentul actoricesc, cât şi frumuseţea vocii. Presa ultimilor ani a senalat toate aceste apariţii pe un ton elogios, vorbind despre extraordinara rezistenţă vocală a „glorioasei Viorica Cortez, care a dominat scenele lirice în anii’70”.

werther viorica cortez

Charlotte în Werther de Massenet

Seria debuturilor marii artiste a continuat cu rolul Dieu din opera Affaire étrangère de Valentin Villenave (Opéra Comédie din Montpellier, 2009). Acest repertoriu bogat şi variat ca stil, poate cel mai vast şi mai complet repertoriu al tuturor mezzosopranelor din zilele noastre, este reprezentativ pentru o cântareaţă a cărei zestre artistică reuneşte perfecţiunea tehnică, inteligenţa interpretativă şi un emoţionant umanism.

Discografia artistei cuprinde Il Trovatore şi Rigoletto de Giuseppe Verdi, Il Capello di Paglia di Firenze, ce aparţine celebrului compozitor de muzică de film Nino Rota, Requiem-urile de Mozart şi Donizetti, Le grandi voci dell’Arena di Verona, Opéras français et italiens, Carmen de Georges Bizet, Roméo et Juliette de Hector Berlioz etc. A apărut în numeroase filme de operă, emisiuni televizate şi radiodifuzate. În 1977 Viorica Cortez a înregistrat la Luxemburg un recital de muzică franceză, cu care a câştigat Marele Premiu al Academiei Discului Liric din Franţa. „Vocea incandescentă”, cum a fost numită, poate fi ascultată şi în numeroase înregistrări live: Oberto, conte di San Bonifacio (Bologna, 1977), Aida (Viena, 1973, Denver, 1986), Elektra (Roma, 1971), Norma (Napoli, 1973, Caracas, 1975), Maria Stuarda (Chicago, 1973), Il Trovatore (Paris 1975, New York 1978, 1981), La Favorita (Genova, 1976), Don Carlo (Milano, 1978), Samson et Dalila (Paris, 1978), Carmen (Carpentras, 1981), Adriana Lecouvreur (New York, 1983), La Gioconda (Verona şi Barcelona, 1988), Suor Angelica (Madrid, 1993), Zaza (Palermo, 1994), La Fille du régiment (Madrid, 1996), Les Contes d’Hoffmann (Orange, 2002), Jenufa (Barcelona, 2005).

viorica cortez Cleopatra în Antoine et Cléopâtre de Emmanuel Bondeville

Cleopatra în Antoine et Cléopâtre de Emmanuel Bondeville, Rouen, 1974 (Fotografii puse la dispoziţie de Daniela Plopeanu)

Viorica Cortez este invitată în juriul unor prestigioase concursuri internaţionale şi susţine frecvent cursuri de măiestrie în Europa, având o adevărată vocaţie de dascăl. Într-un interviu  publicat în Franţa, artista declara: „A învăţa pe cineva este o muncă în doi. Dar, fiind încă în activitate, nu pot susţine cursuri pe termen lung şi le cer elevilor să lucreze şi singuri, deoarece profesorul nu poate face tot. Le recomand să gândească şi să cerceteze. Eu văd rapid unde este problema şi modul de a o rezolva. Însa nu-mi place să creez dependenţă. Pentru a ajunge departe, ei trebuie să înveţe înainte de toate să aibă încredere în ei înşişi, să fie independenţi.”

În decembrie 2008, Viorica Cortez a susţinut un master-class de o săptămână la Opera Naţională din Bucureşti, la care au participat 24 de tineri artişti lirici. Pe parcursul acelor zile, Viorica Cortez a dat lecţii de tehnică vocală şi interpretativă, le-a insuflat curaj tinerilor săi colegi aflaţi la începutul carierei, le-a transmis o extraordinară energie pozitivă, acea energie care ne face pe toţi să mergem mai departe şi să devenim mai buni.

Daniela Plopeanu

Maeștrii nu se dezmint niciodată

radu lupu si daniel barenboim foto agerpres

Radu Lupu și Daniel Barenboim. Foto: Agerpres

cronica muzicala liber sa spunDaniel Barenboim, Radu Lupu, Staatskapelle Berlin au deschis cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” (1–28 septembrie 2013). Chiar dacă nu este întotdeauna util să comparăm, trebuie spus de la bun început că ediția-maraton de anul acesta, cea mai lungă din istoria de 55 de ani a Festivalului, a avut un început pe măsura notorietății sale. Festivalul „George Enescu” este, de decenii, comparabil cu marile manifestări de gen din lume, iar ediția 2013, prin programul său, ansamblurile, soliștii invitați, valoarea concertelor de până la ora la care scriu această cronică o confirmă pe deplin. Exceptând prima piesă din program, Rapsodia română nr. 2 în Re major de George Enescu, care a fost mai mult o „lectură” a partiturii, chiar și cu câteva greșeli ale unor instrumentiști (se întâmplă, iată, și la case mari…), seara de deschidere a Festivalului a încântat prin versiunea Concertului nr. 4 în Sol major de Beethoven, datorată pianistului Radu Lupu și prin Simfonia nr. 2 de Sir Edward Elgar, într-o remarcabilă tălmăcire a dirijorului Daniel Barenboim și a Capelei de Stat din Berlin, orchestră cu o prodigioasă tradiție, fiind una dintre cele mai vechi din lume. Construcție ireproșabilă, viziune romantică, rafinament extrem, particularități de intonație care îl fac imediat recognoscibil – sunt calitățile pe care le-am admirat acum, dar și în alte ocazii, la Radu Lupu. Poate că unii au fost mirați, ca de altfel și la alte ediții ale acestui Festival, de opțiunea repertorială pentru concertul de deschidere de anul acesta, Simfonia în Mi bemol major de Elgar. Astfel de întrebări nu sunt însă deloc fertile, ele neducând nicăieri. Opțiunea unui dirijor nu trebuie comentată, iar faptul că simfonia în discuție este puțin cântată la noi, necunoscută de publicul larg, devine tocmai un motiv de atracție în plus, reacția spectatorilor fiind pe măsură. Tributară întrucâtva lui Richard Strauss și, mai îndepărtat, lui Wagner, muzica lui Elgar este însă mereu tulburătoare prin substanța ei și mai ales prin modalițile de tratare armonică în Simfonia nr. 2, terminată în 1911.

daniel-barenboim

Daniel Barenboim

Două piese de mare popularitate au fost alese de Daniel Barenboim ca bisuri la concertul de deschidere: Vals trist de Sibelius și Poloneza din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, pentru ca la al doilea concert, de luni, 2 septembrie, muzicienii germani și celebrul dirijor să ofere nu mai puțin de trei bisuri, un program de uverturi de Verdi: Preludiile la actele I și III (în original) ale operei Traviata și Uvertura operei „Vecerniile siciliene”, interpretate cu rară măiestrie: sonoritățile de o finețe extremă ale corzilor, țesătura spectrală a grupelor de violine divizate, într-un ton reținut, elegiac, foarte potrivit de altfel scriiturii verdiene, fără accente reliefate arbitrar, pasiunea funestă întrezărită în reluarea temei de către violoncele (Preludiul la actul I), învăluirile suflătorilor în celălalt preludiu, relieful dramatic și mai ales construcția în ansamblul ei, în Uvertura la „Vecerniile siciliene”.

daniel barenboim staatskapelle berlin concert deschidere festival enescu 1 septembrie 2013

Daniel Barenboim, Staatskapelle Berlin, Sala Palatului, 1 septembrie 2013. Foto: Agerpres

Și pentru că am vorbit de uverturi la operele lui Verdi, după un program „infernal”, Orchestra Națională a RAI, dirijată de Juraj Valčuha, și-a încheiat programul de luni, 9 septembrie, cu spectaculoasa Uvertură a operei „Nabucco”, mai rar programată în sălile de concert, în comparație cu alte piese similare (Forța destinului, de exemplu), într-o versiune deosebită prin relieful expresiv, atât din punct de vedere armonic și ritmic, cât și strict timbral. Iată un exemplu, un detaliu care poate scăpa ascultătorului, dar care este elocvent dacă ne gândim la planul timbral cercetat cu abilitate de dirijorul slovac, un talent exploziv – și implicit la armonie. Motivul heraldic intonat la începutul uverturii, scris de Verdi pentru cvartet de tromboni (trei tromboni și cimbasso, trombon contrabas cu valve, uzual în teatrele italiene de operă mai bine de un veac, folosit uneori și astăzi), a fost cântat de trei tromboni și tubă; în schimb, când partida respectivă a cântat cu întreg ansamblul, a fost folosit cimbasso, al cărui timbru, de trombon, e mai strident, poate mai arhaic, decât cel al tubei. Motivul cred că se subînțelege: dirijorul a căutat o sonoritate mai caldă, lipsită de posibile stridențe, în intonarea acestui motiv atât de emoționant cu care Verdi își începe opera compusă în 1841, motiv în care poate fi deslușită și nostalgia timpurilor mitice.

concert festival enescu barenboim radu lupu

Foto: Andrei Gîndac

În a doua seară a Festivalului, am avut ocazia de a-l asculta pe Daniel Barenboim în calitate de pianist, interpretând în compania lui Radu Lupu Concertul nr. 10 pentru două piane, în Mi bemol major, KV 365 de Mozart, într-un stil într-adevăr mozartian, exploatând nuanțele atât de bogate ale dialogului dintre cele două instrumente. Maeștrii nu se dezmint niciodată și această versiune a fost una dintre cele mai bune pe care le-am ascultat, în primul rând din punct de vedere stilistic. Daniel Barenboim a dorit să celebreze bicentenarul Verdi (n. 10 octombrie 1813) cu Patru piese sacre (Ave Maria, Stabat Mater, Laudi alla Vergine Maria, Te Deum), în care orchestra berlineză și Corul Filarmonicii „George Enescu” din București (pregătit de Iosif Ion Punner) au excelat: omogenitate, stil, expresivitate timbrală. Dirijorul Daniel Barenboim, un muzician de eleganță rară, a ținut în mod special să felicite printr-o scrisoare Corul Filarmonicii pentru această interpretare: „Corului Filarmonicii «George Enescu», cu recunoştinţă pentru felul minunat în care au interpretat Quattro pezzi sacri de Verdi. Felicitări!”

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Mari interpreți, mari orchestre

program 11 septembrie 2013 festival enescu

Trei dintre cele cinci Concerte pentru pian și orchestră de Beethoven, nr. 2 în Si bemol major, nr. 4 în Sol major și nr. 3 în do minor, alcătuiesc programul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București miercuri, ora 17.00, la Ateneul Român. Solist și dirijor: Rudolf Buchbinder.

La Sala Mare a Palatului, de la ora 19.30, este programat primul concert al Orchestrei și Corului Academiei „Santa Cecilia” din Roma, dirijor: Antonio Pappano. În program: Maurice Ravel, „Une barque sur l’océan” (partea a 3-a din suita „Miroirs”), op. 43a; George Enescu, Poemul simfonic „Vox Maris”, op. 31 (solist: Marius Vlad Budoiu); Antonin Dvořák, Simfonia nr. 9 în mi minor, „Din lumea nouă”, op. 95.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 17.00 și 19.30.

enescu festival editia 21 septembrie 2013

Rudolf Buchbinder este considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti de pe scena internaţională. Admis la Şcoala Superioară de Muzică din Viena la vârsta de 5 ani, rămâne cel mai tânăr student din istoria instituţiei. Invitat deseori să concerteze alături de orchestre renumite, cum ar fi Filarmonica din Berlin, cea din Viena sau New York, Orchestra Naţională a Franţei, Filarmonica din Londra, Simfonia Naţională sau Orchestra din Philadelphia, Buchbinder a colaborat de-a lungul timpului cu dirijori celebri, precum Abbado, Dohnányi, Dudamel, Frühbeck de Burgos, Giulini, Harnoncourt, Maazel, Masur, Mehta, Saraste, Sawallisch şi Thielemann.

rudolf buchbinder

Rudolf Buchbinder

În discografia lui se regăsesc peste 100 de înregistrări, printre care şi ciclul complet al sonatelor şi concertelor lui Beethoven, toate concertele de pian ale lui Mozart, compoziţiile pentru pian ale lui Haydn, ambele concerte ale lui Brahms şi „Variaţiunile Diabelli”, o colecţie la care au participat 50 de compozitori austrieci şi care e rareori interpretată. Setul de 18 discuri conţinând opera lui Haydn i-a adus prestigiosul Grand Prix du Disque în Franţa, premiu acordat pentru cele mai bune înregistrări. Iar concertele pentru pian ale lui Mozart, înregistrate live alături de Orchestra Simfonică din Viena la Viena Konzerthaus, au fost numite de Joachim Kaiser „discul anului”. Rudolf Buchbinder a mai înregistrat live şi concertele pentru pian ale lui Brahms, alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, condusă de Nikolaus Harnoncourt, iar numele său – în calitate de solist şi dirijor – se regăseşte şi pe setul cu toate concertele lui Beethoven, înregistrat împreună cu Orchestra Simfonică din Viena.

Rudolf Buchbinder este şi director artistic şi fondator al Festivalului de Muzică Grafenegg – organizat anual din 2007 lângă Viena – care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai importante festivaluri pentru orchestre din lume. Buchbinder acordă o importanţă considerabilă studiului meticulos al surselor muzicale, deţine 35 de ediţii complete ale sonatelor lui Beethoven, cât şi o vastă colecţie de partituri cu autograf şi documente originale sau ediţii prime.

Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia a fost una dintre primele din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, realizând prime audiții ale unor capodopere ale secolului al XX-lea.

Din 1908 până în prezent, Orchestra a interpretat peste 14000 de concerte, colaborând cu personalităţi muzicale de seamă ale secolului. A fost dirijată de Mahler, Debussy, Strauss, Stravinsky, Hindemith, Toscanini, Furtwängler, De Sabata şi Karajan. Dirijorii săi permanenţi au fost Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti şi Myung-Whun Chung. Între 1983 şi 1990, Leonard Bernstein i-a fost Preşedinte de Onoare. În 2005, Antonio Pappano a preluat conducerea ca Director Muzical al Orchestrei.

Printre realizările cele mai notabile ale orchestrei sunt apariţiile din 1995 la ediţia aniversară de 100 de ani a Proms (prima orchestră italiană invitată vreodată la prestigiosul festival londonez), unde a revenit în 2007 cu Antonio Pappano. Cu Myung-Whun Chung (dirijor principal între 1997 şi 2005), Orchestra a cântat în Spania, Portugalia şi Belgia şi a făcut numeroase turnee în Orientul Îndepărtat. În afară de participările anuale la cele mai importante festivaluri din Italia, în 2001 a fost prima orchestră italiană invitată să cânte în celebra Sală a Filarmonicii din Berlin.

orchestra academiei santa cecilia roma

Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia

În 2003, Orchestra a participat la sărbătoarea redeschiderii Teatrului „La Fenice” din Veneţia; în 2004 a triumfat la Cologne Triennale, iar în 2005 a revenit la Festivalul Nopţilor Albe din Sankt Petersburg.

În sezonul 2005–2006, a cântat la Madrid cu Rostropovich, la Budapesta, la Palau de la Musica în Barcelona şi la Dresden Semperoper (Stabat Mater de Rossini, dirijor Antonio Pappano). A deschis sezonul 2006–2007 cu un succes răsunător obţinut, sub conducerea lui Pappano la Teatrul „La Fenice” din Veneţia şi la Scala (după 50 de ani de absenţă de la teatrul milanez). În februarie 2008, cu ocazia centenarului său, orchestra a realizat turnee în Italia (Perugia, Parma, Ferrara şi Torino), interpretând acelaşi program ca la debutul său din 1908. Recent, a susţinut concerte şi la Canary Islands Music Festival, la Amsterdam Concertgebouw şi la Salle Pleyel din Paris.

Printre ultimele sale înregistrări, ce s-au bucurat de recunoaşteri impresionante (laureată cu Diapason d’Or şi nominalizată la Grammy), sunt seriile de CD-uri avându-l ca dirijor pe Myung-Whun Chung, dedicate muzicii sacre, în special pentru Anul Jubiliar. În 2007, Orchestra a realizat două CD-uri numai cu muzică de Ceaikovski la casa EMI (uverturi şi fantezii şi ultimele trei simfonii ale marelui compozitor rus); un CD cu violoncelista Han-Na Chang, intitulat Romance; Trilogia Romană de Ottorino Respighi, toate sub conducerea lui Antonio Pappano. Înregistrarea operei pucciniene Madama Butterfly sub bagheta lui Antonio Pappano, lansată în martie 2009 de EMI Classics, a câştigat prestigiosul Grammy Award, considerat un Oscar al muzicii clasice. Înregistrarea din concert a Recviemului de Verdi, realizată de Pappano cu ansamblurile Academiei, lansată în octombrie 2009, a primit recent două premii importante din partea presei britanice: BBC Music Magazine Award şi Brit Award.

Orchestra Academiei „Santa Cecilia”  apare pe lista „Celor mai bune 10 orchestre din lume” publicată de magazinul „Classic FM”. Este singura orchestră italiană laureată aici, alături de ansambluri celebre ca Filarmonica din Viena, London Symphony, Amsterdam Concertgebouw, Chicago Symphony şi Filarmonica din Berlin.

antonio pappano

Antonio Pappano

Născut în 1959 la Londra din părinţi italieni, Antonio Pappano amestecă în atitudinea sa, cu farmec, înflăcărarea latină şi umorul englezesc.

În al doilea concert de la Bucureşti vom asculta spectaculosul Recviem de Giuseppe Verdi. Pappano este cunoscut pentru interpretările sale de o mare forță: „Mă simt Superman!“, mărturisea presei britanice despre senzația de a dirija un ciclu întreg de opere.

În adolescenţă, în perioada şederii familiei în Statele Unite, Antonio Pappano a studiat pianul cu Norma Verrilli, profesoară şi patroana unui magazin de piane din Connecticut, care a avut o mare influenţă în viaţa sa, după cum avea să mărturisească dirijorul.

Încă de la vârsta de 10 ani, Antonio Pappano îşi însoţea tatăl la orele cu studenţii. La 21 de ani, pleca deja la New York pentru a studia repertoriul propriu. Au urmat Barcelona, Chicago şi Frankfurt. În decurs de doar cinci ani, la vârsta de doar 26 de ani, tânărul Pappano devenea asistentul celebrului dirijor Daniel Barenboim, la Beirut. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani.

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Programul Festivalului Internațional „George Enescu”

programul zilei de 2 septembrie fest enescu

Trei concerte se află pe afișul Festivalului Internațional „George Enescu” luni, 2 septembrie 2013. La ora 17.00, la Ateneul Român, Ansamblul „Archaeus”, dirijat de compozitorul Liviu Dănceanu, va susține primul concert din seria „Muzica secolului XXI – Workshop / Enescu și contemporanii săi”. În program: George Balint, Muzică pentru Archaeus; Michael Denhoff, Strophen op. 107 (nr. 1, Geträumtes – für Martella); Ştefan Niculescu, Triplum II; Michael Denhoff, Strophen op. 107 (nr. 11B, Geläut für Günter logo festivalBialas); Dan Buciu, Schițe pentru un autoportret; Michael Denhoff, Strophen op. 107 (nr. 43A-a, Trostgesang für Heidemarie Merkl-Baroski); Horia Șurianu, Rêverie Byzantine en Canon; Michael Denhoff, Strophen op. 107 (nr. 49A – Saltarello); Javier Darias, Ucanca; Aurel Stroe, Humoreske mit zwei Durchblicken zum Leeren.

La aceeași oră, la Sala Mică a Palatului, este programat concertul simfonic „Side by Side”. Un ansamblu alcătuit din membri ai Orchestrei Simfonice din Pittsburgh și Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Vlad Vizireanu (SUA), vor oferi un program un program atrăgător, alcătuit din Preludiu la unison (din Suita nr. 1 pentru orchestră, în Do major, op. 9) de George Enescu, Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru pian şi orchestră, S.124 de Franz Liszt (solist: Ben Schoeman) și Simfonia nr. 7 în La major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

radu lupu

Radu Lupu

Al doilea concert al Staatskapelle Berlin, care a deschis, luni, 1 septembrie, actuala ediție a Festivalului, va începe la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului, avându-i ca protagoniști pe Radu Lupu, care ne-a încântat aseară interpretând Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră de Beethoven, și Daniel Barenboim, în această seară în ipostază de solist și dirijor. În prima parte vom asculta Concertul nr. 10 pentru două piane, în Mi bemol major, KV 365 de Mozart, apoi Patru piese sacre de Verdi: Ave Maria; Stabat Mater; Laudi alla Vergine Maria; Te Deum. Solistă: Laura Chera. Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” din București, dirijor: Iosif Ion Prunner. Concertul este prezentat de UniCredit Țiriac Bank.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite în direct concertul Ansamblului „Archaeus” (ora 17.00) și partea a doua a concertului de la Sala Mare a Palatului (ora 20.30).

Vlad Vizireanu a evoluat în această vară ca dirijor partener al Festivalului Chautauqua din statul New York, iar în primăvară s-a numărat între cei 7 aleşi din 230 de candidaţi pentru a studia cu Bernard Haitink la Festivalul de Paşti de la Lucerna, unde a dirijat Lucerne Festival Orchestra. Vlad Vizireanu este unul dintre cei 16 candidaţi la Concursul de Dirijat Solon Michaelidis din Cipru, din luna octombrie. În martie 2012, Vlad Vizireanu a debutat pe scena Ateneului Român într-un alt Concert “Side by Side”, cu orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi Orchestra Petru Ghenghea.

vlad vizireanu

Vlad Vizireanu

În urma unei selecţii din 180 de candidaţi, Vlad Vizireanu a participat la Concursul Internaţional de Dirijat „Witold Lutoslavski”, unde a condus Filarmonica din Byalistok. A fost distins cu Premiul I la Concursul de Dirijat Orchestre Filarmonice de Cameră din Sankt Petersburg în 2011 şi şi-a făcut debutul european cu Concertul „Dumbarton Oaks” de Igor Stravinski, la pupitrul Orchestrei Filarmonice de Camera din Sankt Petersburg.

Vlad Vizireanu a participat la un curs restrâns de măiestrie artistică oferit de maestul Franz Welser Most în cadrul Rezidenţei Orchestrei din Cleveland la Jacobs School of Music din Universitatea Indiana şi a mai studiat cu James DePriest, Larry Rachleff, David Effron, Gustav Meier şi Marin Alsop la Cabrillo International New Music Festival.

ben schoeman

Ben Schoeman

Ben Schoeman este unul dintre cei mai apreciaţi pianişti sud-africani. A câştigat numeroase premii, între care Marele Premiu la Concursul Internaţional de Pian de la Pretoria (2008, sponsor Vodacom), competiţie organizată de UNISA, cea mai mare universitate sud-africană, Premiul I şi Medalia de Aur la Concursul Muzical „Liga Artelor din Commonwealth” (2009), precum şi Premiul Tinerilor Artişti oferit de Standard Bank din Africa de Sud (2011).

Ben Schoeman a obţinut în 2011 Premiul KikNet Fiesta şi Trofeul Kanna, pentru interpretările sale de excepţie oferite în cadrul Bicentenarului Liszt.

Pușa Roth

 liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Mirela Zafiri

mirela zafiri

Astăzi, 27 august 2013, se împlinește un an de la moartea sopranei Mirela Zafiri, la mai puțin de 43 de ani, după o cumplită suferință.

Una dintre cele mai expresive voci de soprană lirică din ultimele decenii, muzician cu o pregătire excepțională și vastă cultură generală, acoperind mai multe domenii artistice, Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București) a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală, în orașul natal. În 1997 a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu, luîndu-și apoi masteratul (1999) și doctoratul la aceeași universitate (2008). A urmat cursuri de măiestrie cu Georgeta Stoleriu (Izvorul Mureşului, 1994, Piatra Neamţ, 1996), Mariana Nicolesco (Brăila, 1998), Toma Popescu (Viena, 1999), Ionel Pantea (Budapesta, 2000). Registrul său amplu, ajungând cu lejeritate la notele supraaacute dar şi cu disponibilităţi expresive în registrul grav, timbrul distinct şi talentul actoricesc au impus-o într-un repertoriu divers din punct de vedere stilistic. Mirela Zafiri a acoperit rapid, cu profesionalitate şi dăruire o paletă largă de roluri şi genuri, de la operă (25 de roluri) la operetă (5 roluri), de la recitaluri de lied (peste 70 de recitaluri, în cadrul cărora 34 prime audiţii de lied românesc) la concerte vocal-simfonice (15 titluri) şi chiar jazz simfonic (7 concerte). A susţinut peste 130 de concerte de arii cu orchestră în Italia, România şi Spania şi a înregistrat 7 CD-uri: Laurențiu Profeta, 7 Cântece pe versuri de Mihai Eminescu (2001), Eternități de-o clipă de Alexandra Cherciu, Bega Blues Band Timișoara, George Enescu, 7 Cântece pe versuri de Clément Marot, Mihail Jora, Cântece (premieră în viaţa muzicală românească,), ambele în 2009, Colinde pentru mama (2009), Nicolae Coman, Lieduri și poeme (2010). Cântecele lui Laurențiu Profeta în interprertarea Mirelei Zafiri au fost folosite în muzicalul radiofonic Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici (2001), pe un scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Mirela Zafiri a publicat volumul Fenomenul Mozart (2006) și este autoarea unui amplu studiu despre liedul românesc, încă inedit.

A fost invitată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, cât şi pe scenele operelor şi filarmonicilor din toată ţara. Mirela Zafiri are peste 230 minute de înregistrări radio. A fost laureată a festivalurilor-concurs de lied „Mihail Jora” (Bucureşti, 1998) şi „Ionel Perlea” (Slobozia, 1999), a fost distinsă cu Premiul Actualităţii Muzicale pe anul 2000 pentru lied. A câştigat Premiul I la Concursul European Euterpe Taranto (Lama, Italia, 2002), Premiul I la Concursul Città’ di Castelfidardo (Ancona, Italia, 2003), Marele Premiu şi Trofeul de Aur la Festivalul Artelor Pyongyang (Coreea, 2003), Premiul de Excelenţă la Festivalul Naţional al Liedului Românesc (Braşov, 2003), Marele Premiu şi Trofeul Crizantema de Aur (Târgovişte, 2004).

Mirela Zafiri în Musetta din Boema de Puccini, la Opera din Brașov

Prim-solistă a Operei din Braşov în ultimii ani, Mirela Zafiri a avut o predilecţie aparte pentru lied, de la creaţia clasică şi romantică la cea de astăzi. Cultura muzicală vastă, dublată de pregătirea sa teoretică şi de o deschidere rară spre zone stilistice complet diferite, cât şi tehnica vocală de excepţie i-au dat posibilitatea de a aborda cu succes deopotrivă opera şi opereta, repertoriul vocal-simfonic şi cel cameral, dar şi jazz-ul sau stilurile „de graniţă”, de gen clasic-pop, cum sunt cântecele pe versuri eminesciene ale lui Laurenţiu Profeta, precum şi numeroase lucrări scrise de compozitori contemporani, interpretate în primă audiţie. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, avea o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori în multe dintre rolurile pe care le-a interpretat: Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Maria din Fiica regimentului, Adina din Elixirul dragostei de Donizetti, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi de Bellini, Juliette din Roméo et Juliette de Gounod, Donna Anna din Don Giovanni de Mozart Musetta din Boema de Puccini, Rosalinda din Liliacul de Johann Strauss etc. Se adăugau la aceste calități dicţia foarte bună, jocul scenic atât de expresiv, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală.

Iată câteva aprecieri critice formulate de-a lungul anilor:

„Muzicalitate, sensibilitate bine dezvăluită, aplomb şi farmec scenic, frazare bine controlată, inteligenţă evidentă”– o caracteriza pe Mirela Zafiri profesoara sa Georgeta Stoleriu.

„Vocea ei cristalină este dublată de o tehnica stăpânită cu fermitate şi în egală măsură de o mare putere de muncă. Atrage atenţia prin seriozitatea ei exemplară, prin nobleţea şi accentuata sensibilitate a tălmăcirilor generând o atrăgătoare policromie de nuanţe.” (Doru Popovici, Radio România Muzical 1999).

„Înzestrată cu un deosebit talent scenic, Mirela Zafiri generează o atrăgătoare policromie de nuanţe. Vocea ei cristalină este dublată de o tehnică stăpânită cu fermitate în concordanţă cu o putere de muncă tulburătoare…” (Doru Popovici, „România Mare”, 2 iulie 1999).

„…pledoaria proeminesciană se întregeşte prin glasul delicat al Mirelei Zafiri, tălmăcitoarea sonurilor, numită de Laurenţiu Profeta «o portavoce a muzicii mele care amplifică… emoţia». Cele 7 Cântece pe versuri de Eminescu sunt interpretate cu mare sensibilitate de soprană într-o viziune care împleteşte elemente de lied, romanţă şi muzică pop cu trăiri moderne.” (Grigore Constantinescu, „ABC”, 26 ianuarie 2001).

Mirela Zafiri

„Soprana Mirela Zafiri… a încântat asistenţa prin eleganţa şi farmecul său, dar şi prin vocea cristalină, de o muzicalitate deosebită, ce o aseamănă pe drept cuvânt cu o veritabilă privighetoare.” (Aurel Borşan, „VIP”, 23–29 ianuarie 2001).

„…o voce plină de expresivitate şi culoare, bogată în nuanţe, cu o tehnică desăvârşită şi o capacitate emoţională de aleasă ţinută… dovedind într-o manieră cu totul elocventă maturizarea talentului sopranei Mirela Zafiri, capacitatea sa de a pătrunde în stiluri componistice diferite şi o elevată cultură a cântului.” (Constantin Potângă, „Revista Fundaţiei Academician Prof. Gh. Vrânceanu”, decembrie 2001).

„Mirela Zafiri colaborează intens şi constant cu pianista Ana Maria Ciornei, formând cu aceasta un duo unanim apreciat, perfect sudat sub aspect muzical şi stilistic… În generaţia sa, soprana Mirela Zafiri ocupă un loc aparte prin diversitatea genurilor abordate, evoluând atât în operă sau operetă, cât şi în concerte, atracţia şi interesul său deosebit pentru miniatura vocală concretizându-se în numeroase recitaluri de lied. Mirela Zafiri, remarcabila discipolă a profesoarei Georgeta Stoleriu, desluşeşte în textul poetic şi în muzică sensurile adânci, semnificaţiile ascunse în partitură, fapt care conduce, firesc, la conturarea unei expresivităţi aparte.” (Anca Florea, prezentarea CD-ului Eternităţi de-o clipă, Alexandra Cherciu – Mirela Zafiri – Ana Maria Ciornei, 2001).

„10 iunie 2007: Mirela Zafiri a reuşit să-i ridice în picioare pe cei 2 500 de spectatori prezenţi între zidurile castelului Przemysl, Krasiczyn, nu numai graţie acutelor sale penetrante, ci şi excelentei sale prezenţe scenice.” (Dorian Branea, Agenda diplomaţiei publice, MAE, septembrie 2007).

mirela zafiri opera lied

Reiau mai jos câteva dintre aprecierile pe care le-am formulat, la momentele respective, referitoare la rolurile interpretate de Mirela Zafiri păstrând, așa cum se cuvine, timpul prezent al cronicilor:

În spectacolul Operei braşovene cu Fiica regimentului de Donizetti (2009, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Traian Ichim), interpretarea Mirelei Zafiri este realmente încântătoare, de la aspectul muzical de ansamblu şi de detaliu la cel teatral. Într-un montare dinamică şi cu multe efecte scenice ingenioase, păstrând totuşi acea proporţie de naturaleţe necesară mai ales astăzi, Mirela Zafiri construieşte abil personajul, conferindu-i prin cânt şi joc o varietate de situaţii, desprinse atent din partitura lui Donizetti.

Nu e deloc uşor să „citeşti” acest personaj dincolo de posibilele clişee ale melodramei, de acel sentimentalism care devine, desigur, desuet. Or tocmai acest lucru contribuie la reuşita interpretării sopranei Mirela Zafiri. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, expresivă deopotrivă în registrul mediu şi grav, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, are o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori şi în alte roluri pe care le are în repertoriu (Rosina din Bărbierul din Sevilla, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi etc.). Dicţia foarte bună şi jocul scenic dovedind real talent actoricesc, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală contribuie la realizarea scenică. Eleganţa expresiei şi frazarea adecvată creau efectul dorit în prima arie din actul I („Apparvi alla luce sul campo guerrier”), încheiată cu o cadenţă strălucitoare, cu intervale dificile, atingând energic registrul supraacut, excelent cântată ca de altfel şi celelalte pasaje de virtuozitate. Intrarea personajului în scenă este la rândul ei de efect: „fiica regimentului” împinge un dulap care se deschide înfăţişând micul univers cazon. La fel, mişcarea scenică în această scenă-duet Maria – Sulpizio, în care detaliul regizoral (cele două personaje bagă mâinile în cizme şi imită un marş, cu deplină acoperire în ritmul muzicii, căci este schiţat aici celebrul rataplan) accentuează latura umoristică ce nu trebuie ocolită în montarea acestei opere.

Explozivă în scena cu cor în care cântă o arie de bravură, „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà”, care începe cu o lungă cadenţă şi schimbă mai târziu tempo-ul, lăsându-se dominată de ritmul de rataplan, Mirela Zafiri încântă apoi în duetul cu Tonio prin tonul când delicat, când sentimental sau nostalgic, când jucăuş, când ferm. (Sunt, acestea, fireşte, elementele de construcţie ale personajului.) În ultima parte a actului I, aria „Convien partir, o miei compagni d’arme”, în care Donizetti împleteşte atât de rafinat vocea solistică cu intervenţiile melancolice ale cornului englez, prilejuieşte interpretei etalarea calităţilor lirice, pentru ca actul al II-lea, în care, muzical vorbind, aproape totul se schimbă, să-i permită o gradaţie, bine realizată, între pasajul liric şi cel comic, între cântul lejer şi efectele de virtuozitate care trebuie să atingă uneori burlescul (lunga scenă a învăţării menuetului, în care viorile cântă „alla tirolese”), pentru că totul se sfârşeşte cu acelaşi „cazon” rataplan. În fine, de la aria atât de sensibilă „Le ricchezze ed il grado fastoso”, Mirela Zafiri trece cu dezinvoltură, fără efort vizibil – în aceeaşi scenă de „crudă” virtuozitate vocală (intervale greu de cântat, exploatarea atât a registrului grav, întotdeauna problematic la soprane, cât şi a celui supraacut, de coloratură) – la marşul militar încheiat cu strălucitorul „Evviva la Francia!” Un moment foarte reuşit al interpreţilor este apoi terţetul „Stretti insem tutti tre” (Tonio, Maria, Sulpizio). Detaliul scenografic al clavecinului care se învârte pe scenă devine un preţios auxiliar.

În distribuţia pe care am văzut-o (ianuarie 2010, Opera din Brașov, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Dorel Munteanu), montarea cu Elixirul dragostei de Donizetti se bucură de o interpretare admirabilă. Mirela Zafiri este o excelentă alegere pentru rolul Adina, atât ca voce cât şi ca joc scenic. Pe lângă caracteristicile propriu-zise ale vocii, foarte potrivite acestui rol, de la supleţe la bogăţia de culori timbrale, are o intonaţie lejeră în pasajele cele mai dificile şi o consistenţă muzical-teatrală realmente încântătoare în evoluţia solistică dar şi în duet sau în ansamblu. În aria „Della crudele Isotta”, un surâs discret marca abil nuanţa de detaşare de care vorbeam, acutele din final (si, mi) păstrau în explozia lor acea rotunjime catifelată a intonaţiei, care le conferă multă personalitate. Momente muzicale de vârf au fost cele două duete Adina – Nemorino din actul I şi al II-lea, aria „Prendi, per me sei libero” din actul secund, plină de formule cadenţiale pe două octave, cântate cu o risipă de culori de Mirela Zafiri, scena finală. Construcţia muzicală de ansamblu şi jocul actoricesc plin de naturaleţe, cu treceri subtile de la graţie la exuberanţă, au conturat un personaj care într-adevăr se reţine – şi nu aş exagera defel afirmând că Mirela Zafiri întruchipează o Adina ideală.

În Liliacul de Johann Strauss, Opera din Brașov

Mirela Zafiri atingea veritabile performanțe interpretative, care nu erau doar simple performanțe tehnice, extinderi de registru vocal, nici acestea curente, ci erau dublate de expresivitate și farmec timbral. A cântat aria Gildei din Rigoletto (actul I) de Verdi, „Caro nome”, cu contra-mi natural (mi supraacut, de deasupra portativului). Aici, inflexiunile vocii alcătuiesc parcă o întreagă paletă de reflexe – şi astfel de stări emoţionale transmise eficient, fie că e vorba de încheierea subtilă a primelor măsuri, cu acele semitonuri morendo (si, la diez, la), care se sting în aşteptarea melodiei, de atacul ariei, cu un discret surâs sentimental, fie că mă refer la nuanţa devenită pe neaşteptate senzuală („Col pensier il mio desir / a te sempre volerà”). Lejeritatea intonaţiei, vizibilă şi în intervalele dificile, care solicită salturi uriaşe (cum este cel de decimă, fa diez – la natural) şi în care efortul nu se simte, se supune construcţiei logice, armonioase a ariei, cu cadenţe cântate încântător. „Caro nome” este încheiată de Mirela Zafiri cu un contra-mi de efect, ţinut lung, cu o octavă mai sus decât e scris în partitură, cu o muzicalitate aparte. De altfel registrul îi permitea să atingă fără efort supărător asemenea note „imposibile”, contra-fa în aria Juliettei, „Je veux vivre” din Roméo et Juliette de Gounod şi chiar un ton mai sus. În muzica de jazz, cobora mult sub do, trei trepte cel puțin, în registru, deja, de altistă.

În 2009, trei apariţii discografice într-un singur an reprezentat un adevărat record, în condiţiile de astăzi, mai ales că ele conţin multă muzică românească şi o serie de prime audiţii absolute.

Performanţa a fost realizată de soprana Mirela Zafiri şi cu atât mai mult se cuvine semnalată cu cât calitatea interpretării o recomandă. Nu exagerez spunând că aceste apariţii din ultimele luni ale anului 2009, două compact-discuri (Mihail Jora, Cântece şi George Enescu, Sept Chansons de Clément Marot, la pian: Ana Maria Ciornei) şi un album discografic (Colinde pentru mama, toate la DMG Records Bucureşti), s-au înscris printre evenimentele muzicale majore din ultimul timp.

Modalitatea de abordare a liedului presupune, pe lângă elementele tehnice, de impostaţie, frazare, dozare a sunetului, care o separă de genul de operă, şi o experienţă adecvată. Ca şi în recitalurile de lied pe care le-a susţinut, Mirela Zafiri dovedeşte şi în recentele apariţii discografice o sensibilitate şi o ştiinţă muzicală speciale în interpretarea unor lucrări foarte diferite stilistic. Aşa sunt ciclurile de Cântece de Mihail Jora pe versuri de Tudor Arghezi (op. 16: Ghicitoare, Buna-Vestire, Vaca lui Dumnezeu, Cântec din fluier) şi Mariana Dumitrescu (op. 31: Chiot, Incantaţie, Lumina, Noapte bună, Bună dimineaţa şi op. 40: Urmele, Amurg, Cântec de zori, Cuvintele, Acuarelă). Lansat în septembrie 2009, odată cu Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 de George Enescu, discul Mihail Jora reprezintă o premieră şi un adevărat eveniment în viaţa muzicală românească: interpretate de soprana Mirela Zafiri, acompaniată de Ana Maria Ciornei, aceste cicluri de Cântece au apărut acum pentru prima dată pe compact-disc (înregistrare live, unicanal din recitalul care a avut loc în Bucureşti, în 2002). Calitatea interpretării sopranei Mirela Zafiri este cu totul excepţională: o muzicalitate specială, cultură a sunetului, intonaţie de rară expresivitate, fineţe în redarea nuanţelor atât de bogate ale partiturilor, nu în ultimul rând – aspect esenţial – dicţie ireproşabilă, alături de rafinamentul pianistic al Anei Maria Ciornei.

În versiunea ciclului enescian, op. 15, ceea ce impresionează este în primul rând sensibilitatea extremă, fineţea intonaţiei în care poţi afla nuanţe infinite, de la meditaţia poetică la ironia exprimată galant, de la visarea dulce la sfâşierea lăuntrică.

Această sensibilitate aparte se întrevede şi în albumul Colinde pentru mama, editat în preajma sărbătorilor de iarnă. Cele trei discuri conţin 31 de piese, dintre care 10 Colinde de compozitori români contemporani, în primă audiţie absolută, compuse special pentru acest CD de Dan Voiculescu (Colinde, colinde…, în două versiuni), Sabin Păutza (Hai flori dalbe, flori de măr, colind din Banat), Theodor Grigoriu (Îngerii din cer coboară), Felicia Donceanu (Colindă pentru… „drumeţie”), Carmen Maria Cârneci (O, brad frumos…), George Balint (Mândru-şi cânt’ un cerb în codru), Nicolae Coman (Colind la june adormit), Doru Popovici (Măreşte suflet al meu), Carmen Petra Basacopol (Colo-n susu, mai în susu…), colinde populare româneşti şi piese clasice, printre care: Ave Maria de Franz Schubert, Wiegenlied de Bernhard Flies, In stiller Nacht de Johannes Brahms, Wiegenlied de Franz Schubert, Stille Nacht de Franz Xaver Gruber, Wiegenlied de Johannes Brahms, Ave Maria de Charles Gounod, O, Bethleem, oraş micuţ… de Lewis Redner. Orchestraţia, aranjamentul şi conducerea muzicală aparţin lui Cătălin Târcolea.

Fie că sunt monodii de inspiraţie folclorică românească sau bizantină, ca partitura lui Doru Popovici pe un vechi text liturgic, prelucrări folclorice sau cântece binecunoscute care s-au impus aproape ca „folclor” al genului, toate dobândesc o altă personalitate şi o chiar altă dimensiune stilistică prin interpretarea conferită de Mirela Zafiri (uneori pe mai multe voci) şi veşmântul armonic şi timbral nou, realizat de Cătălin Târcolea. Mirela Zafiri pare a cânta aceste colinde cu o altă voce, diferită de cele ale cântăreţei de operă şi de lied. Există aici un firesc aparte, special, bazat pe abordarea şi intonaţia distinctă faţă de interpretările obişnuite ale colindelor, o bucurie de a cânta folosind tonuri angelice, lucrate miniatural, suprapuneri ingenioase, rafinamente cromatice, nuanţe diafane, până la acele pianissime extreme, de o delicateţe infinită, care par a persista reverberându-se. În plus, o transparenţă în sunet greu de întâlnit altundeva. Doru Popovici remarca „senzaţia unei fluenţe infinite în piesele de largă respiraţie”, alături de „legato-ul celest” şi „pronunţia impecabilă”.

Au rezultat astfel adevărate bijuterii muzicale şi de artă interpretativă, care separă net acest album de apariţiile de gen cu care ne-am obişnuit, având totodată, cum s-a spus, şi o certă valoare muzicologică.

Mirela Zafiri a inițiat și organizat Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, a Bibliotecii Metropolitane București, proiect căruia i s-a dăruit cu generozitate, realizând pe lângă concerte camerale foarte apreciate, medalioane dedicate unor mari personalități ale muzicii românești și promovând tineri interpreți. Proiectul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” a prins viaţă în toamna anului 2009, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie foarte receptivă la această idee şi care asigură cadrul optim de desfăşurare a unei activităţi complexe cum este o stagiune muzicală. Ideea a fost de a realiza, lunar sau chiar bilunar, o manifestare artistică dedicată în primul rând interpreţilor de azi şi de ieri, din diferite genuri ale muzicii clasice (de aici titlul „După-amiaza unui interpret”) şi, ocazional, cu prilejul unor aniversări, compozitorilor contemporani. Din octombrie 2009 până astăzi, stagiunea din Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane se desfăşoară fără întrerupere, din octombrie până în iunie, în ultima zi de luni a fiecărei luni (cu excepţiile de rigoare), la ora 17.00 şi pot spune, acum, când se apropie deschiderea celei de-a cincea stagiuni, că ea s-a impus în viaţa de concert bucureşteană, stârnind interes şi având un public fidel. Mai mult, cred că această stagiune are profilul ei aparte, aşa cum a fost proiectată şi realizată de la bun început.

Costin Tuchilă

 Mirela Zafiri – video:

Gaetano Donizetti, Aria „”Quel guardo il cavaliere… So anch’io la virtù magica” din opera Don Pasquale

Vincezo Bellini, Aria „Eccomi in lieta vesta…” din opera I Capuletti ed i Montecchi

Franz Schubert, „Ave Maria”

Medalion In memoriam Mirela Zafiri, Biblioteca Metropolitană București, 29 octombrie 2012. Film de Daniel Ciobanu

 Audio:

 Giuseppe Verdi, Aria „Gualtier Maldé… Caro nome” din opera Rigoletto

Gaetano Donizetti, Aria „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà” din opera Fiica regimentului

George Enescu, „Languir me fais” din Sept Chansons de Clément Marot, op. 15

Mihail Jora, „Buna-vestire” din Patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi, op. 16

Laurențiu Profeta, „Pajul Cupidon”, pe versuri de Eminescu

Doru Popovici, „Dintre sute de catarge”, pe versuri de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici

***

Detalii despre Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”