Eveniment: „Oglinzile clipei”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu

În perioada 15 octombrie–3 noiembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, Sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de pictură a Andreei Gheorghiu, Oglinzile clipei. Vernisajul va avea loc marți, 16 octombrie, la ora 18.00. Cu participarea actorului Mircea Albulescu. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

Andreea Gheorghiu este membru al Asociației Artiștilor Plastici București. Născută la 26 ianuarie 1966, în Sinaia, județul Prahova, a început studiul picturii încă din școala generală, sub îndrumarea profesoarei Liana Mihail.

A expus la: București – Dincolo de cuvinte (împreună cu plasticiana Cristina Tămaș), Galeria Elite Prof Art; Tablouri de vis, Palatul Parlamentului; Lumea florilor, Galeria Elite Prof Art; Toamna satului românesc – Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici București, 2012 • Pitești (2011) • Curtea de Argeș (2011) • Köln – Touch the Rainbow (2006) • Paris – Fierté brisée (1990) • Sinaia – Out of Yourself (1986) • Bușteni – Blue Moon Gallery” (1984).

Lucrările sale au fost apreciate în Germania, Franța, Turcia, Grecia, unele aflându-se în colecții particulare.

„Andreea Gheorghiu are deopotrivă forță, putere de sugestie, dar și rafinament, inclusiv în imaginile tratate exploziv din punct de vedere cromatic: un univers plastic original, în care exprimarea artistică este ferită cu grijă atât de alunecarea în experimentul facil, cât și de repetarea unor formule vizuale epuizate. Acordurile puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările sale (acrilice, ulei, acuarelă): portrete, flori, peisaje, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat.

Portretele expuse până acum, cu siguranță doar câteva dintr-o serie care se anunță bogată, au impresionat în mod special pe cei care au zăbovit asupra lucrărilor sale. Portrete care ar putea fi numite tematice, ele pornesc de la o idee, o stare, un fenomen astral sau o experiență cromatică.” (Costin Tuchilă).

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi pro¬funde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman).

Andreea Gheorghiu, Lună albastră

„De la peisajele riguros susținute de trasee compoziționale complexe, până la portrete ce exprimă o tinerețe delicată, artista vizuală reușește să transmită privitorului o largă paletă de sentimente: melancolie, bucurie, liniște și mai ales dragoste. Poate din cauza acestui sentiment, Andreea Gheorghiu, prin pânzele sale, oferă publicului bucureștean, și nu numai, un spectacol complex, și în același timp special, un spectacol al luminii, al culorii, al sentimentelor și al trăirilor pe care compozițiile plastice le oferă tuturor celor ce își răpesc o clipă din viață contemplând minunatele lucrări.” (Petre-Emanuel Ghergu, artist plastic).

 Tablouri de Andreea Gheorghiu

Ramură de cireș

Dance Me To The End of Love

Pădure fermecată

Liniștea nopții