Eveniment unicat în România: Festivalul Internațional de Percuție de la Sala Radio

AFIS Fest Percutie sala radio

10–15 martie 2014

eveniment liber sa spunArtişti percuţionişti renumiţi şi apreciaţi vin de pe importante scene ale lumii la Sala Radio, pentru a da viaţă unui eveniment unicat în România: International Percussion Music Radio Festival – Festivalul Internaţional de Percuţie, desfăşurat în perioada 10–15 martie 2014.

Folosind unele instrumente muzicale familiare publicului, dar şi altele exotice, cu o formă adesea amuzantă, dar însumând o gamă extrem de variată de sonorităţi deosebite (precum timpanul, toba, tamburina, vibrafonul, marimba, xilofonul etc.), artiştii vor interpreta lucrări ce pun în valoare aceste mijloace de expresie care fac parte din cea mai veche familie de instrumente folosită pe Pământ, după vocea umană.

„Un eveniment pe care ai ocazia să îl vezi și să îl asculți o dată la doi ani, Festivalul Internaţional de Percuție reunește artiști de renume mondial, atât soliști cât și ansambluri de percuție, împreună cu Orchestrele și Corurile Radio. Programul festivalului include o varietate de lucrări, care pun în valoare spectaculozitatea instrumentelor de percuție, atât melodice cât și ritmice. Concertul de vibrafon și orchestră de Jordan Gudefin, pe care îl voi interpreta alături de Orchestra Națională Radio este unic prin formula orchestrală abordată (orchestră de suflători și 7 percuționiști) și foarte atrăgător prin armonia și melodicitatea puse în pagină într-o manieră originală”, declară Alexandru Anastasiu, iniţiator și coordonator artistic al evenimentului, solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi unul dintre cei mai activi artişti percuţionişti români (specializat în marimbă şi vibrafon).

ALEXANDRU ANASTASIU

Alexandru Anastasiu

Vor fi şase zile de evenimente speciale, în care vor evolua, în fiecare seară de la ora 19.00, o parte dintre cei mai mari artişti percuţionişti din lume, din ţări ca Japonia, Taiwan, Belgia, Franţa, dar şi din România, trei dintre ansamblurile instituţiei – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, dar și Percussion Studio Group, format din instrumentişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio. Aceştia vor aborda un repertoriu ce cuprinde lucrări ale celor mai apreciaţi compozitori pentru instrumente de percuţie, rezultând un festival de care orice prestigioasă sală de concerte din Europa ar fi mândră.

CHIN CHENG LIN

Chin Cheng Lin

Unul dintre invitaţii speciali ai festivalului este muzicianul taiwanez Chin Cheng Lin – la marimbă (instrument înrudit cu xilofonul), artist care a cântat în peste 20 de ţări ale lumii, a fost distins cu “European Soloist Champion Award”, 2007, a fost invitat să interpreteze în faţa familiei regale belgiene, a compus peste 50 de lucrări special dedicate instrumentului său şi a fost primul student la marimbă al prestigiosului Conservator Regal din Anvers (Belgia). Un alt nume important pe afişul manifestării este artistul japonez Shinti Ueno, un adevărat pionier al muzicii de percuţie, cu numeroase premii internaţionale, o bogată experienţă alături de mari orchestre ca Orchestre Philharmonique de Strasbourg, Orchestre National du Capitole de Toulouse, al cărui palmares reuneşte numeroase recitaluri, concerte, înregistrări şi lucrări pentru percuţie interpretate în premieră absolută. În 1988, a creat ansamblul de percuţie PHOENIX Réfléxion, extrem de activ pe scene internaţionale, invitat şi el în festivalul de la Bucureşti.

Emmanuel Sejourne

Emmanuel Sejourné

Filarmonica din Luxemburg, Orchestra de Cameră din Lausanne, Compania de balet a Operei Naţionale din Strasbourg (Opéra Nationale du Rhin) sunt doar câteva dintre marile instituţii pe afişul cărora s-au aflat compoziţii proprii mult apreciate ale unui al invitat, muzicianul francez Emmanuel Sejourné, specializat în vibrafon şi marimbă şi apreciat atât ca solist, cât şi în ipostaza sa de compozitor. Pentru unul dintre albumele înregistrate a primit distincţia European Audio-Visual Grand Prix (acordată de instituţie numită Académie du Disque Français).

Ludwig Albert este o altă prezenţă specială în Festivalul Internaţional de Percuţie de la Sala Radio, fiind cel  mai important artist percuţionist belgian. A creat primul program de masterat în marimbă în Europa, în cadrul Conservatorului Regal de la Antwerp. În anul 2015 va aniversa 25 de ani de carieră printr-un concert internaţional şi prin lansarea a cinci albume.

Printre invitaţii pe care îi veţi aplauda în cele şase seri de evenimente speciale la Sala Radio se numără şi: Ansamblul GAME (România), condus de Alexandru Matei, ansamblul biNgbang – al Academiei de Muzică din Zagreb, Croaţia, condus de Igor Lešnik, dirijorul francez Amaury du Closel, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, flautista româncă Ioana Turcu, dirijorul german Gerd Schaller, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

Alexandru Atanasiu, iniţiatorul și coordonatorul artistic al evenimentului, a activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, Ansamblul GAME, iar ca solist a fost apreciat în numeroase concerte. A iniţiat numeroase proiecte inedite, fiind şi cel care a organizat din punct de vedere artistic în anul 2012 primul festival de vibrafon din lume, în cadrul stagiunii Orcehstrelor și Corurilor Radio România. Începând din 2013, prestigioasa firmă Mike Balter din Statele Unite creează modelul de baghete purtând semnătura Alexandru Anastasiu.

Festivalul Internaţional de Percuţie la Sala Radio se va încheia festiv printr-o Gală derulată cu participarea tuturor soliştilor şi ansamblurilor de percuţie invitate la eveniment şi cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia.

Festivalul este realizat cu sprijinul: Adams, Mike Balter, Papa La Șoni, hotelurilor Opera și Ramada, Boromir, Ferrero Rocher, Bernschutz and Co.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestre.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Program

Luni, 10 martie 2014, ora 19.oo, Sala Radio

RECITAL CHIN CHENG LIN (Taiwan, Belgia) – marimbă

Chin Cheng Lin: The S.e.A

Flying

Reflection on the voice of mountains

Wind

Kaleidoscop (Pray for a wish, Café without sugar, Fresh Expections)

***

GAME (ROMÂNIA), condus de ALEXANDRU MATEI

Minoru Miki: Marimba Spiritual

Solist: Sorin Rotaru – marimbă

Octavian Nemescu: Tri son

Doina Rotaru: Noesis

Nebojša Johannis Živković: Trio per Uno

Marţi, 11 martie 2014, ora 19.oo, Sala Radio

RECITAL SHINITI UENO (Japonia) – percuţie

Akira Nishimura: Dialog

Kaito Nakabori: New Piece, p.a.a.

***

biNgbang – percussion ensemble of Music Academy Zagreb, I. Lešnik artistic leader (Croaţia)

I. Lešnik/J. Fischer: Simfonie pentru timpani şi marimbă

I. Lešnik/F. Cibulka: Concert pentru percuţie şi percuţie

I. Lešnik: Muşchetari pentru ansamblu de percuţie

I. Lešnik: Dwarfs – Suită pentru ansamblu de percuţie

Miercuri, 12 martie 2014, ora 19.oo, Sala Radio

ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO

Dirijor: AMAURY DU CLOSEL

Chin Cheng Lin: Concertul pentru marimbă şi orchestră One World-one Dream-one Love

Solist: CHIN CHENG LIN (Taiwan, Belgia) – marimbă

Emmanuel Séjourné: Dublu concert pentru vibrafon, marimbă şi orchestră de cameră

Solişti: EMMANUEL SÉJOURNÉ (Franţa) – marimbă

ALEXANDRU ANASTASIU (România) – vibrafon

Piotr Moss: Elan

J.S.Bach: Suita nr. 3 în Re major

Joi, 13 martie 2014, ora 19.00, Sala Radio

RECITAL

Emmanuel Séjourné: Avalanche pentru vibrafon şi pian

SHINITI UENO (Japonia) – vibrafon

EMMANUEL SÉJOURNÉ – pian

Un Tel Amour pentru vibrafon solo

EMMANUEL SÉJOURNÉ – vibrafon

Abalone pentru flaut şi două marimbe

IOANA TURCU (România) – flaut

ALEXANDRU ANASTASIU (România) – marimbă

EMMANUEL SÉJOURNÉ (Franţa) – marimbă

***

Shinit Ueno&Percussion Group PHOENIX – Réflexion (Japonia)

Akira Nishimura: Kala pentru marimbă şi 6 percuţionişti

T. Takemitsu: Rain tree

Akira Nishimura: Kecak pentru 6 percuţionişti

Vineri, 14 martie 2014, ora 19.oo, Sala Radio

ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO

Dirijor: GERD SCHALLER

Jordan Gudefin: Concertul pentru vibrafon şi orchestră de suflători

Solist: ALEXANDRU ANASTASIU (România) – vibrafon

Ludwig Albert: Double concerto pentru două marimbe şi orchestră

Solişti: LUDWIG ALBERT – marimbă

CHIN CHENG LIN (Taiwan, Belgia) – marimbă

A. Dvořák: Simfonia a VIII-a în sol major, op. 88

Sâmbătă, 15 martie 2014, ora 19.00, Sala Radio

Concert de gală cu participarea tuturor soliştilor şi ansamblurilor de percuţie

1. GAME

Nebojša Johannis Živković: Uneven Sous cu 12 tenori

2. PERCUSSION STUDIO GROUP (România)

Solist: LUDWIG ALBERT (Belgia) – marimbă

Keiko Abe: The Wave

3. PERCUSSION STUDIO GROUP (România)

EMMANUEL SÉJOURNÉ (Franţa)

CHIN CHENG LIN (Taiwan, Belgia)

Emmanuel Séjourné: Calienta

4. Shiniti Ueno&Percussion Group PHOENIX– Réflexion (Japonia)

Tokuhide Niimi: Heterorhythmix

5. biNgbang – percussion ensemble of Music Academy Zagreb, I. Lešnik artistic leader (Croaţia)

ALEXANDRU ANASTASIU (România) – vibrafon

I. Lešnik: No Business for Rap voice, improvizaţii ale solistului, ansamblu de percuţie şi cor

Cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO

Dirijor: DAN MIHAI GOIA

Ritmuri incitante pe Drumul spre celebritate

Sâmbătă, 31 martie 2012, de la ora 11.00, la Palatul Mogoşoaia se va desfăşura o nouă etapă a emisiunii-concurs Drumul spre celebritate, dedicată de această instrumentelor melodice de percuţie. Se vor întrece tineri talentaţi din Iaşi şi Bucureşti. Invitat special va fi Alexandru Anastasiu, solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio. Prezintă: Sebastian Crăciun. Această manifestare, ajunsă la ediţia a III-a, este organizată de Radio România Cultural, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” şi ExcesMusic.

Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul „Oportunităţi la tine acasă”.

Parteneri media: Şapte seri, Port.ro, Liternet.ro, Observator cultural, Onlinegallery.ro, Calendar Evenimente, Modernism, Diseară.ro, Art Act Magazine.

Igor Lešnik și Orchestra Naţională Radio în Festivalul Internaţional de Vibrafon

Festivalul Internaţional de Vibrafon de la Sala Radio se va încheia vineri, 16 martie 2012, ora 19.00, cu concertul Orchestrei Naţionale Radio, care îl va avea ca invitat pe Igor Lešnik, şef al partidei de percuţie a Orchestrei Simfonice Radio din Croaţia. La pupitrul dirijoral se va afla Gerd Schaller, personalitate cunoscută şi îndrăgită de publicul şi formaţiile muzicale româneşti. Programul concertului va cuprinde în prima parte Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber şi Concert pentru percuţie şi orchestră simfonică de Franz Cibulka – Igor Lešnik. În partea a doua vor fi interpretate două poeme simfonice de Ottorino Respighi, Serbări romane şi Pinii din Roma, care fac parte din aşa-numita Trilogie romană a compozitorului italian, alături de Fântânile Romei.

Născut în anul 1956, percuţionistul Igor Lešnik este în prezent şef al partidei de percuţie a Orchestrei Simfonice Radio din Croaţia. Activitatea sa artistică însumează numeroase concerte solo sau alături de diverse ansambluri. Preocuparea pentru instruirea tinerelor generaţii a dus la înfiinţarea catedrei de percuţie din cadrul Academiei de Muzică din Zagreb, studenţii săi fiind foarte apreciaţi la nivel naţional şi internaţional. A realizat de asemenea numeroase înregistrări, iar ca o răsplată pentru activitatea sa artistică extrem de bogată a primit o distincţie oferită în Franţa, pentru merite deosebite.

După absolvirea cursurilor de dirijat orchestră la Musikhochschule Würzburg în 1993, Gerd Schaller s-a îndreptat spre genul liric, fiind angajat la Staatsoper Hanovra. În 1998 a devenit prim-dirijor la Staatstheater Braunschweig iar în perioada 2003–2006 a fost General Music Director la Teatrul de Operă din Magdeburg. Gerd Schaller este un artist entuziast, care promovează în apariţiile sale o vastă paletă repertorială, dar mereu atractivă pentru melomani. Repertoriul său se desfăşoară cu succes în perimetrul muzicii italiene şi germane, opere ca Otello, La Traviata, Il Trovatore de G. Verdi, creaţiile lui R. Wagner, Fidelio de L.van Beethoven, Salomé de R. Strauss apărând frecvent în agenda sa. În acelaşi timp dirijează simfoniile de G. Mahler, A. Bruckner, L. van Beethoven, P. I. Ceaikovski, dar este preocupat şi de lărgirea repertoriului cu prime audiţii de muzică contemporană. Marile lucrări de muzică franceză ale lui H. Berlioz, M. Ravel, Cl. Debussy constituie un alt centru de greutate al preferinţelor sale. Muzicianul este interesat de redescoperirea unor partituri uitate. A realizat multe prime audiţii germane ale unor creații contemporane printre care Simfonia a doua „Tăcerea” de James MacMillan, opera Fedra de Johann Simon Mayr, înregistrată de Norddeutscher Rundfunk Germania, De vacuo spatio de Siegfried Matthus, lucrare vocal-simfonică de mari proporții adusă pe scena de concert datorită bunei colaborări cu Mitteldeutscher Rundfunk, Radio Leipzig,  lucrări ale lui Peter Maxwell Davies, Hans Werner Henze etc. Manager artistic de talent, Gerd Schaller este fondatorul și directorul artistic al festivalului „Ebracher Musiksommer”, organizat în cooperare cu Radiodifuziunea Bavareză.

Programul complet al Festivalului se găseşte pe site-urile  http://orchestre.srr.ro şi  www.eventim.ro.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe  www.eventim.ro.

Premieră absolută în România: Festivalul Internaţional de Vibrafon

Un eveniment inedit se va desfăşura în Studioul de Concerte „Mihail Jora” din Bucureşti în perioada 12–16 martie 2012, Festivalul Internaţional de Vibrafon. După succesul Festivalului Internaţional de Bandoneon şi Acordeon, al Festivalului Internaţional „Seri cu orgă la Sala Radio” (2010) şi al Festivalului „Viori de colecţie la Sala Radio” (2011), Formaţiile Muzicale Radio se pregătesc să ofere publicului un nou eveniment în premieră absolută în România, în care personajul principal va fi de această dată vibrafonul. Acesta este un instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele, produse de niște lame metalice, sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță, ca la marimbafon. Din anii 1920, vibrafonul este folosit de formațiile de jazz.

În fiecare zi vor avea loc recitaluri solistice sau ale unor ansambluri ca Percussion Studio Group, Trio Grave, Hands of Passion Trio, precum şi două concerte cu participarea Orchestrei de Cameră Radio şi a Orchestrei Naţionale Radio, care vor avea ca invitaţi solişti români şi străini: Alexandru Anastasiu, Emmanuel Sejourné, Toni Miceli, David Friedmann, Richard Szaniszlo. Alături de vibrafon vom putea asculta şi alte instrumente mai puţin prezente pe scenele de concert, cum sunt marimba şi saxofonul. Dirijorii care vor urca la pupitrul Orchestrelor Radio sunt Tiberiu Soare şi Gerd Schaller.

Programul Festivalului va cuprinde lucrări de Astor Piazzolla, Johann Sebastian Bach, Ney Rosauro, Ottorino Respighi, Samuel Barber, Emmanuel Sejourné, Alexandru Anastasiu etc.

Deschiderea Festivalului Internaţional de Vibrafon va avea loc luni, 12 martie 2012, ora 19.00, cu un recital în care solişti vor fi Toni MICELI – vibrafon, Michael ACKER – contrabas şi Laurenţiu ZMĂU – baterie (în prima parte), David FRIEDMAN – vibrafon şi Peter WENIGER – saxofon (în partea a doua).

Festivalul va continua marţi, 13 martie, ora 19.00, cu un alt recital, în care protagoniştii primei părţi vor fi Emmanuel SEJOURNÉ – vibrafon şi marimbă, Alexandru ANASTASIU – vibrafon şi marimbă şi PERCUSSION STUDIO GROUP, format din Cristian BALEA, Dan TEODORESCU, Lucian MAXIM şi Ali SROUJI. În partea a doua vom asculta ansamblul HANDS OF PASSION TRIO, format din Richard SZANISZLO – vibrafon, JESYENSYKY Gyorgy – baterie şi Peter OLÁH – contrabas.

Programul complet al Festivalului se găseşte pe site-urile http://orchestre.srr.ro şi www.eventim.ro.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

First Beat, next Vibe – O poveste despre ritm şi melodie în muzică

Fără muzică şi ritm, viaţa ar fi extrem de plictisitoare. Tocmai de aceea Alexandru Anastasiu şi Lucian Maxim vă spun miercuri, 20 aprilie 2011, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, O poveste despre ritm şi melodie în muzică. Cei doi percuţionişti au pregătit un program special, care cuprinde atât compoziţii proprii, cât şi lucrări de Monogo Santamaria, Milt Jackson, Carlos Jobim.

Alexandru Anastasiu a activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, ansamblul GAME, iar ca solist a apărut în concerte ce s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticii. Alexandru Alexandru are o pasiune specială pentru vibrafon, dedicându-se studiului aprofundat al acestui instrument de percuţie. În anul 1999 s-a calificat în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand. Doi ani mai târziu, în 2001, a câştigat Bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie.

Lucian Maxim este percuţionist în Orchestra Națională Radio din Bucureşti, România. A susţinut concerte de jazz alături de nume importante ca Johnny Răducanu, Marius Popp şi Garbis Dedeian. S-a remarcat, de asemenea, prin numeroase apariţii ca percuţionist şi ilustrator muzical în diferite spectacole de teatru, inclusiv în cunoscuta adaptare a Trilogiei Greceşti în regia lui Andrei Şerban, prezentată în România, Franţa, Scoţia şi Brazilia.