Moromeții – 60

marin-preda-morometii-vol-i-editia-princeps-1955

Moromeții, volumul I, cu ilustrații de Jules Perahim, ediția princeps, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955

Proiecție, dezbatere, expoziție

eveniment liber sa spunMuzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român organizează marți, 7 iulie 2015, ora 17.30, la sediul ICR din București, Aleea Alexandru nr. 38, evenimentul cu titlul: Moromeții – 60. Continuă lectura „Moromeții – 60”

Glasurile poeziei: „După melci” de Ion Barbu. O audiţie specială la Café Cărtureşti Verona din București

afis-50x70_Ion-Barbu-Dupa-melci

eveniment liber sa spunVă invităm joi, 26 martie 2015, de la orele 18.30, la Café Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15, Bucureşti), la o audiţie specială de pe albumul După melci şi la o discuţie despre personalitatea lui Ion Barbu şi actualitatea poeziei sale, alături de invitaţii noştri: criticul literar Paul Cernat, Dinu Flămând – poet, eseist şi exeget al lui Ion Barbu – şi Bogdan Ghiu, cel care semnează şi Cuvântul-înainte al acestui audiobook.

Pe 18 martie 2015 s-au împlinit 120 de ani de la naşterea poetului Ion Barbu, una dintre figurile proeminente ale literaturii române. Din galeria marilor voci poetice prezente în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, ermeticul Ion Barbu lipseşte. Şi totuşi, poezia lui Ion Barbu s-a lăsat redescoperită, reinterpetată, revelată în mai multe rânduri la Radio România, cu vocile unor mari personalităţi ale scenei teatrale sau ale celei literare.

coperta_Ion_Barbu dupa melci

logo_casa-radioEditura Casa Radio i-a reunit pe Victor Rebengiuc, Dinu Ianculescu, Emil Botta, Ludovic Antal, A. E. Baconsky, Romulus Vulpescu, Constantin Codrescu şi Dan Nasta în audiobook-ul: După melci. 17 poeme de Ion Barbu rostite în premieră la Radio între 1965–1969, apărut în Colecţia „Biblioteca de Poezie Românească”. Pe acest album se regăsesc, printre altele: După melci, Joc secund, Riga Crypto şi lapona Enigel, Oul dogmatic, Uvedenrode, Isarlâk, Umanizare, Selim.

După melci de Ion Barbu este o premieră absolută a Editurii Casa Radio. Această culegere de prime înregistrări radiofonice (realizate imediat după dezgheţul politic, între 1965 şi 1969) din opera lui Ion Barbu este un dublu eveniment: corpus-ul de poeme împrumută vocile unor importante personalităţi culturale româneşti. Dar volumul de faţă este şi o preţioasă carte de artist: Tudor Banuş a intrat într-un fin dialog, mult visat, cu lirica lui Ion Barbu.

„…Cine n-ar putea fi zguduit de vocea şamanică a lui Emil Botta, în contrast cu calmul intelectual al lui A.E. Baconsky şi, ca încununare a pasionalităţii colocviale a lecturii-interpretare, a lui Romulus Vulpescu, primul editor, să nu uităm, după expierea comunistă, al lui Ion Barbu?

Experienţa sonor-existenţială pe care o prilejuieşte prezentul disc este unică, extrem de intensă, atingând înălţimea a ceea ce am numit drama ontologică a poeziei. Inexpiatul, neîmpăcatul Ion Barbu este recuperat postum de către prieteni poeţi şi actori-poeţi, care îi împrumută (în toată ambiguitatea genitivală a acestui verb) glasul lor şi care abia aşa, delegat, postum, mai mult decât tiparul, îl salvează. […] Lecturile, glăsuirile, la propriu, ale lui Victor Rebengiuc, de exemplu, ar trebui să fie alăturate, complementar, manualelor şcolare, pentru că poezia este în primul rând glas, oralitate, matematică imanentă vorbirii.” – Bogdan Ghiu, fragment din Vina şi vocile poeziei. O experienţă pedagogică, cuvânt-înainte.

Partener media: Radio România Cultural; mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Editura Casa Radio

„ArtDialog” – serie de conferințe dedicate artelor de astăzi

art dialog

Joi, 19 martie 2015, de la ora 18.30, o întâlnire cu Victor Rebengiuc și Marius Manole deschide, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38) seria de conferințe „ArtDialog”. Moderator: Mirela Sandu.

Destinate tinerilor, mai ales liceeni și studenți în primii ani, conferințele organizate de ICR din seria „ArtDialog” vor reuni, în formatul unor interviuri cu public, personalităţi din lumea artelor. Artiști de mare prestigiu vor fi invitați alături de colegi mai tineri și, împreună cu aceștia, le vor vorbi celor prezenți despre parcursul lor profesional, de la primii pași până la consacrare și mai departe. Programul li se adresează atât aspiranților la o carieră artistică, cât și celor care doresc să se familiarizeze cu artele contemporane printr-un contact nemijlocit cu cei care le dau viață.

După seara dedicată actoriei și scenei, vor urma întâlniri cu nume importante din domeniul filmului, regiei de teatru, artelor plastice și muzicii clasice.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Parteneri media: Observator cultural, Igloo, Modernism, Radio România Cultural, România pozitivă, agentiadecarte.ro, Zeppelin, societatesicultura.ro, yorick.ro, raftulcuidei.ro, liternet.ro, cinefan.ro, Ring.

Foto: Mihaela Marin.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Conferințe

„Nunta în Someş” de Constantin Brăiloiu: o poveste fermecătoare despre obiceiurile de nuntă

Constantin Brailoiu - Nunta in Somes - coperta

eveniment liber sa spunPe 8 noiembrie 1940, compozitorul, muzicologul şi etnograful Constantin Brăiloiu rostea la Radio, cu darul povestitorului, bazându-se însă pe fapte reale şi pe cercetările proaspăt efectuate pe teren, conferinţa Nunta în Someş, ilustrată muzical cu documente sonore conservate până astăzi.

În vara anului 2014, Editura Casa Radio l-a invitat pelogo_casa-radio Victor Rebengiuc să citească la microfon, în Studioul T1 al Radiodifuziunii, în atenta regie a lui Vasile Manta, conferinţa lui Constantin Brăiloiu, al cărei manuscris se află în Arhiva scrisă a Radioului. Acest nou document, pus pe suport digital, face obiectul audiobook-ului Nunta în Someş, apărut în Colecţia „Lada de zestre”. Lui i se adaugă zece înregistrări autentice realizate în Someş în 1940: peţitul miresei, strigături, Cântecul miresei, jocuri, doină cu noduri, Horea miresei.

eveniment audiobook nunta in somes

Marți, 24 februarie 2015, în seara de Dragobete, Editura Casa Radio vă invită începând cu orele 19, la Café Cărtureşti Verona din București (str. Arthur Verona nr. 13-15) la o audiţie specială de pe acest audiobook şi la o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă. Alături de Vintilă Mihăilescu – autorul prefeţei Slobod îi a veseli prezentă în booklet – se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească „Trei Parale”). Invitat special: Victor Rebengiuc, care rosteşte cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta.

constantin brailoiuCum ascultăm astăzi un asemenea document sonor datând din 1940? Către ce elemente ne îndreptăm atenţia? E, pentru spectatorul contemporan, doar o poveste curioasă, amuzantă, frumoasă? Altfel spus, mai regăsim indicii de atunci în nunţile şi obiceiurile de astăzi? Care mai este semnificaţia nunţii în mentalul colectiv contemporan?

„Mulţi sunt cei care au scris despre obiceiurile de nuntă şi alte ritualuri la români, dar probabil că nici unul nu a avut «verbul» lui Brăiloiu şi nici arta lui de a presăra cele mai minuţioase detalii etnografice în cea mai fermecătoare povestire. Din acest punct de vedere, Nunta în Someş este o bijuterie a genului”, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu.

Dezbaterea de la Café Cărtureşti Verona va fi moderată de Maria Balabaş (jurnalistă Radio România Cultural şi muziciană). Întreaga seară Constantin Brăiloiu – Nunta în Someş va deveni un documentar audio, realizat de către Maria Balabaş pentru Radio România Cultural.

Partener media: Radio România Cultural

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Editura Casa Radio

„Jacky în regatul femeilor”, marele câștigător la Comedy Cluj

jacky au royaume des filles

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară (18 octombrie 2014). Evenimentul a avut loc la Cinema „Florin Piersic” în prezența a peste 700 de invitați. Gazdele serii au fost Gianina Corondan și actorul Sorin Dobrin.

8 lungmetraje prezentate în premieră națională au intrat în cursa pentru premiile Competiției Internaționale a celei de-a VI-a ediții Comedy Cluj: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună interpretare. Juriul a fost format din regizorii Cecília Felméri, Igor Mirkovic, Mike Ott, Lodewijk Crijns și criticul de film Mihai Fulger.

Juriul Competitiei oficiale Comedy Cluj 2014

Juriul Competiției oficiale „Comedy Cluj” 2014

Pelicula Jacky în regatul femeilor, semnată de regizorul și scenaristul Riad Sattouf a fost dublu premiată: Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu. Juriul a decis în unamitate să premieze „cel mai împlinit film, care transmite emoții universale și utilizează umorul în cel mai eficient mod, ca o critică socială”. Actrița Anamaria Vartolomei a primit cele două trofee Comedy Cluj în numele echipei filmului. Tânăra a jucat alături de actori celebri precum Charlotte Gainsbourg, Vincent Lacoste sau Michel Hazanavicius. Îndrăzneț și inovator, Jacky au royaume des filles / Jacky în regatul femeilor spune povestea unei unei femei autoritare din Republica Democratică Bubunne care își condamnă oponenții la spâzurătoare. În această țară ciudată, femeile sunt la putere, în vreme ce bărbații, îmbrăcați în robe din cap până în picioare, au îndatoriri domestice.

Anamaria Vartolomei_Comedy Cluj 2014

Anamaria Vartolomei

Lionel Baier a fost desemnat cel mai bun regizor al celei de-a 6 ediții Comedy Cluj pentru „maniera în care a condus actorii și a reconstruit epoca” în Marile unde / Les grandes ondes a l’ouest. Filmul se concentrează pe aventurile a trei jurnaliști elvețieni în Portugalia anului 1974 când o revoluție e pe cale să izbucnească. Baier combină un umor bine gestionat, tropi nostalgici și comentarii socio-istorice.

Premiul pentru cea mai bună interpretare a fost acordat actriței Elise Shaap pentru rolul său din Rămas bun lunii / Farewell to the Moon. Un personaj complex, ca de vis care se dovedește a avea propriile fantezii și pe care Shaap îl transformă într-o fantezie a spectatorilor. Prezent la Gala Comedy Cluj, regizorul Dick Tuinder a primit trofeul în numele actriței.

Juriul Competitiei Scurtmetraje Comedy Cluj 2014

Juriul Competițiilor de scurtmetraje Comedy Cluj 2014

Juriul Competițiilor de scurtmetraje format din frumoasele și talentele actrițe Andreea Vasile, Diana Cavallioti și Iulia Verdeș au decis acordarea unei mențiuni speciale pe lângă cele două premii ale secțiunii competiționale. Filmul Studies on Hysteria / Studii asupra isteriei (Germania), în regia lui Gabriel Borgetto, „nu putea trece neobservat în economia unor scurtmetraje care au ceva de spus pe un ton atât de îndrăzneț”. Producția Academiei de Film Baden Wuttemberg este unul dintre acele filme care, prin curaj și autenticitate, își câștigă dreptul de a se face vizibil fără prea multe explicații.

Goodman / Om bun (Rusia) a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj. Juriul a apreciat filmul tinerei Anna Yanovskaya pentru jocul curat, simplitatea mijloacelor, pentru mesajul simplu dar foarte puternic și în special pentru necesitatea lui în societatea în care trăim și a contextului politic actual. Goodman / Om bun spune povestea unor tineri care își apără libertatea și a unui maior de poliție care încearcă să îi saboteze.

Regizorul grec Michael Felanis a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj independent pentru A Hardworking Robber / Un hoț muncitor. Este povestea unui hoț care decide să nu își folosească doar arma pentru a-și câștiga existența. Un film în care ironia, autoironia și asumarea acesteia sunt închegate într-o contrucție unitară cu un ritm foarte bine ales.

Publicul Comedy Cluj a avut rolul său bine definit de-a lungul maratonului de filme prezentate în cele 9 zile de festival. Debutul în regie al lui celebrului actor Mike Myers, documentarul Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon a avut cel mai mare succes și a primit unul dintre cele mai importante premii ale serii, Premiul publicului. Myers îl urmărește pe impresarul lui Alice Cooper, prietenul lui Janis Joplin, Jim Morrison și Jimi Hendrix – îndrăgita vedetă de la Hollywood, Shep Gordon.

Victor Rebengiuc_Trofeul de Excelenta Comedy Cluj 2014

Victor Rebengiuc

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film, Victor Rebengiuc a primit Premiul de excelență al celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film „Comedy Cluj”. Actor de o versatilitate incredibilă, cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii românești. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar câteva din seria rolurilor memorabile.

Ceremonia de decernare a premiilor a fost urmată de proiecția filmului Pride, în regia lui Matthew Warchus. Prezentat în secțiunea Quinzaine des Realisateurs și premiat la Cannes, filmul a fost recunoscut de către celebra publicație de cinema IndieWire drept „exemplificarea perfectă a comediei”.

sigla-comedy-cluj12Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Canalele oficiale ale festivalului:

www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

Descarcă aplicația mobilă Comedy Cluj 2014 din Google Play și App Store. 

Prezentat de: Banca Transilvania

Susţinut de: Zuzu.

Proiect realizat cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Cultural German, Ambasada Israelului în România, Casa de Cultură a Studenţilor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Universitatea Sapientia, Teatrul Național Cluj-Napoca și Opera Maghiară Cluj-Napoca. 

Sponsori principali: JTI, EnergoBit, Electrogrup, Groupama Asigurări

Auto Transilvania, BetFair, Stoma, TNT, Iulius Mall, Domino, ILETA, City Tour Events, Play Photobooth, Festivaloo, Cristina Simina, Biletmaster, TV5.

Festivalul Internaţional de Film “Comedy Cluj” susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Parteneri de ospitalitate:CityPlaza, Bricks, Charlie, Chios, Londoner, Shelter, Souper, Humanitas, Casa TIFF, The Soviet

Parteneri: Radio ZU, ZUTV, Intact Media Group, Cinemagia, CinemaRx, CineFan, Film Reporter, All About Romanian Cinema, Liternet, Urban.ro, 121.ro, GetLokal.ro, Webcultura, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, Făclia, I love Cluj, Clujul Cultural, Transilvania Reporter, Actual de Cluj, Kronika, Zile și Nopți, România Liberă, Academia Cațavencu, Adevărul, Dilema Veche, Cluj.com, Evenimente din Cluj, Artact Magazin, Revista Bulevard, Cluj Life, Info Trafic, eClujeanul.

Cătălin Anchidin

Head of Communication, Comedy Cluj

Victor Rebengiuc va primi Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014

victor-rebengiuc

eveniment liber sa spunUnul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelență al celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj. Evenimentul va fi marcat prin proiecția specială a filmului De ce trag clopotele, Mitică? (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie 2014, ora 18.30, la Cinema Victoria în prezența maestrului Rebengiuc.

Actor de o versatilitate incredibilă, profund și subtil, cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii românești. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar câteva din seria rolurilor memorabile.

Celebrul actor a jucat pe scenele teatrelor bucureștene alături de Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache şi George Constantin în proiectele experimentale ale lui Radu Penciulescu (Doi pe un balansoar, Tango sau Richard al II-lea). Actorul de teatru Victor Rebengiuc a putut experimenta în creații solide latura tragică (Lungul drum al zilei către noapte), dramatică (Un tramvai numit dorință) și comică (O scrisoare pierdută). A colaborat cu nume mari ale teatrului românesc: Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Alexandru Dabija.

Victor-Rebengiuc-si-Ana-Szeles-in-Padurea-Spanzuratilor

Victor Rebengiuc și Ana Szeles în Pădurea spânzuraților

Rolul din Pădurea spânzuraților i-a marcat cariera cinematografică. Respins inițial la probe de către regizorul Liviu Ciulei pentru chipul „prea angelic”, Victor Rebengiuc a convins prin empatia interioară cu personajul lui Apostol Bologa. Cronicile acelor vremuri sunt memorabile: „Unde a găsit Rebengiuc ochii ăia?”.

Cariera în cinema a avut un traseu la fel de coerent și susținut. În 1974 îl reprezenta pe Horia Baniciu, legionarul revenit în România după 1945, în Conspirația lui Manole Marcus. Un exemplu perfect de versatilitate actoricească, unul dintre cele mai complexe personaje malefice ale filmului românesc construit în tonuri insinuante și nuanțe subtile.

victor rebengiuc premii

Victor Rebengiuc

Următorul său rol este Tănase Scatiu în filmul cu același nume semnat de Dan Pița. În anul 1981 dă viață personajului Iancu Pampon în De ce trag clopotele, Mitică? al lui Pintilie. Un film în care grobianismul violent atingea cote abisale. Au urmat Faleze de nisip (regia Dan Pița, 1984), Pădureanca (regia Nicolae Mărgineanu, 1987) și celebrul Moromeții (regia Stere Gulea, 1988).

Lista continuă cu rolurile principale din Niki Ardelean (Lucian Pintilie, 2003) sau Medalia de onoare (Călin Peter Netzer, 2012) pentru care a primit cele mai multe distincții la Torino, Salonic, dar și premiul Gopo pentru cel mai bun actor. Cel mai recent rol din pelicula Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013), propunerea României la Premiile Oscar 2015, i-a adus cel de-al doilea Premiu „Gopo” din carieră.

Anul acesta, Victor Rebengiuc a fost distins de UNITER cu Premiul de Excelență pe care maestrul l-a dedicat „Generației 1956” alături de care a debutat (Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi).

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj prezintă proiecția specială a filmului De ce trag clopotele, Mitică?. Interzis timp de 10 ani în perioada comunistă, filmul lui Lucian Pintilie se bazează pe piesa D-ale carnavalului de I. L. Caragiale și exploreză universul micii burghezii meschine, măcinată de nimicuri și aventuri sentimentale. Victor Rebengiuc apare într-o distribuție de excepție alături de Gheorghe Dinică, Mariana Mihuț, Tora Vasilescu și Ștefan Iordache.

sigla-comedy-cluj1Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Canalele oficiale ale festivalului:

www.comedycluj.ro //https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

Prezentat de: Banca Transilvania. Susţinut de: Zuzu. Proiect realizat cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Cultural German, Ambasada Israelului în România, Casa de Cultură a Studenţilor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Universitatea Sapientia, Teatrul Național Cluj-Napoca și Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Sponsori principali: JTI, EnergoBit, Electrogrup, Groupama Asigurări, Auto Transilvania, BetFair, Stoma, TNT, Iulius Mall, Domino, ILETA, City Tour Events, Play Photobooth, Festivaloo, Cristina Simina, Biletmaster, TV5.

Festivalul Internaţional de Film„“Comedy Cluj” susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Parteneri de ospitalitate: City Plaza, Bricks, Charlie, Chios, Londoner, Shelter, Souper, Humanitas, Casa TIFF, The Soviet.

Parteneri: Radio ZU, ZUTV, Intact Media Group, Cinemagia, CinemaRx, CineFan, Film Reporter, All About Romanian Cinema, Liternet, Urban.ro, 121.ro, GetLokal.ro, Webcultura, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, Făclia, I love Cluj, Clujul Cultural, Transilvania Reporter, Actual de Cluj, Kronika, Zile și Nopți, România Liberă, Academia Cațavencu, Adevărul, Dilema Veche, Cluj.com, Evenimente din Cluj, Artact Magazin, Revista Bulevard, Cluj Life, Info Trafic, eClujeanul.

Cătălin Anchidin

Head of Communication, Comedy Cluj IFF

Aniversare Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc

eveniment liber sa spunDe ziua marelui actor, TVR 2 difuzează piesa O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei, din Arhiva de Aur a TVR

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat luni, 10 februarie 2014, ziua în care maestrul Victor Rebengiuc împlineşte 81 de ani, difuzarea spectacolului O scrisoare pierdută, în care marele actor joacă rolul lui Ştefan Tipătescu.

TVR 2 îl aniversează pe maestrul Victor Rebengiuc prin difuzarea unui spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, realizat după textul celebrei piese a marelui dramaturg I. L. Caragiale şi preluat de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. Telespectatorii vor putea urmări la TVR 2 şi online pe TVRplus.ro, luni, 10 februarie, de la ora 19.10, piesa O scrisoare pierdută, a cărei regie poartă semnătura unei personalităţi artistice care a marcat teatrul ultimului secol – Liviu Ciulei.

O scrisoare de amor trimisă de un „becher”, persoană importantă, unei doamne respectabile, din lumea „bună”, tulbură liniştea din „capitala unui judeţ de munte”, în preajma alegerilor… În interpretarea personajelor comediei caragialeşti, lui Victor Rebengiuc i s-au alăturat alţi seniori ai artei teatrale româneşti: Mariana Mihuţ, Fory Etterle, Petre Gheorghiu, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Jean Reder, Simion Hetea, Ştefan Bănică Sr., Aurel Cioranu.

victor rebengiuc stefan tipatescu i l caragiale tvr liviu ciulei

Victor Rebengiuc în rolul lui Ștefan Tipătescu

„Selecţia pieselor de teatru din Arhiva de Aur a Televiziunii Române este un prilej de readucere în viziunea şi în conştiinţa publicului a valorilor teatrului românesc. Sunt opere, creatori şi interpreţi care au făcut şi fac istorie în continuare. Aceste producţii ne fac, din nou, contemporani cu spiritul vremurilor în care au fost realizate, cu personalitatea autorilor şi cu operele în sine, mai ales pentru că aceste spectacole sunt mărturii de artă şi de viaţă ale unor personalităţi de geniu”, spune Demeter András, coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR.

În seria capodoperelor din Arhiva de Aur a TVR se înscrie şi O scrisoare pierdută, preluată de TVR în 1982, în versiunea pusă în scenă de maestrul Liviu Ciulei la Teatrul „L. S. Bulandra” (prima reprezentaţie – 1972). Povestea scrisorii pierdute împlineşte anul acesta 130 de ani de la premiera absolută a piesei lui Caragiale, care a avut loc la 13 noiembrie 1884, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

victor rebengiuc octavian cotescu o scrisoare pierduta teatrul bulandra

Victor Rebengiuc și Octavian Cotescu. Sursa foto: TVR

Regizor de teatru şi de film, actor, arhitect, scenograf, profesor şi director de teatru – a condus teatrul bucureştean Bulandra între 1963 şi 1974, Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923–d. 25 octombrie 2011) şi-a pus amprenta inconfundabilei sale viziuni artistice asupra întregii lumi a scenei secolului al XX-lea.

Aflaţi detalii despre povestea preluării acestui spectacol de către TVR, pe site-ul www.tvr.ro, în articolul dedicat de Iulian Foişor acestui spectacol. În acelaşi articol, doamna Alexandra Orban, producătoarea acestei memorabile preluări, vă oferă câteva amintiri din timpul producţiei, sub titlul Cu Liviu Ciulei, prin telefon, de la Minneapolis.

Participare românească semnificativă la Festivalul de Film de la San Sebastian

festival film san sebastian

Filmul românesc actual va fi prezent la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai important eveniment cinematografic anual din Spania și unul dintre cele mai importante la nivel mondial. Ediția cu numărul 61 va avea loc între 20 și 28 septembrie 2013 în Țara Bascilor și găzduiește cea mai semnificativă participare românească de până acum. Două filme românești, Poziția copilului, regia Călin Peter Netzer, Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu, și un proiect realizat în coproducție cu România, Canibal, regia Manuel Martín Cuenca, au fost selectate în trei din cele mai importante secțiuni ale festivalului.

pozitia-copilului

ICR Madrid colaborează cu Festivalul sprijinind participarea românească din cadrul acestei ediții la care participă actrițele Luminița Gheorghiu și Olimpia Melinte, actorii Victor Rebengiuc și Șerban Pavlu, regizorii Tudor Cristian Jurgiu și Călin Peter Netzer, Tudor Giurgiu (regizor, producător și director al Festivalului de Film Transilvania), scenaristul Ioan Antoci și producătorul executiv Bogdan Crăciun (Câinele japonez), dar și Andrei Butică, directorul de imagine al ambelor titluri românești din Festival. Agenda de activității include numeroase proiecții ale filmelor, prezentări și discuții cu publicul, iar în colaborare cu FNAC San Sebastian, ICR Madrid organizează o masă rotundă cu participarea echipelor filmelor românești și moderată de Roberto Cueto, membru al comitetului de selecție al Festivalului.

cainele japonez film

Program filme:

Secțiunea Nuev@s Director@s

CÂINELE JAPONEZ/JAPANESE DOG

85´/ România.

Regia: Tudor Cristian Jurgiu. Cu: Victor Rebengiuc, Șerban Pavlu, Laurențiu Lazăr, Kana Hashimoto, Toma Hashimoto.

Câinele japonez, lungmetrajul de debut al tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, va fi prezentat în premieră mondială în concursul Secțiunii Nuev@s Director@s, unde participă primul sau cel de-al doilea film realizat de un regizor/o regizoare.

victor rebengiuc cainele japonez

Victor Rebengiuc în filmul Câinele japonez

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora 14.00, Teatro Principal

Duminică, 22 septembrie, ora 19.00, Kursaal 2. Prezentare și sesiune Q&A cu echipa filmului.

Luni, 23 septembrie, ora 16.00, Cines Príncipe 7

Marți, 24 septembrie, ora 22.45, Cines Antiguo Berri 4-5,

Secțiunea Perlas

POZIȚIA COPILULUI/LA POSTURA DEL HIJO

112´/ România

Regia: Călin Peter Netzer. Cu: Lumința Gheorghiu, Bogdan Dumitrache.

Poziția copilului, de Călin Peter Netzer, câștigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, este unul dintre cele mai așteptate filme din cadrul Secțiunii Perlas, în care Festivalul oferă publicului posibilitatea de a viziona în premieră în Spania pelicule care au fost premiate în cadrul celor mai importante festivaluri internaționale. Ultimul lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar din 2014, cu unanimitate de voturi.

pozitia-copilului-florin zamfirescu luminita gheorghiu

Florin Zamfirescu și Luminița Gheorghiu în filmul Poziția copilului

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora 16.00, Cine Antiguo Berri 1-2-3

Luni, 23 septembrie, ora 12.00, Teatro Victoria Eugenia

Luni, 23 septembrie, ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia. Prezentare cu echipa filmului.

Marți, 24 septembrie, ora 16.00, Cines Príncipe 7

Miercuri, 25 septembrie, ora 16.00, Cines Antiguo Berri 1-2-3

Secțiunea Oficială

CANÍBAL

116´/ Spania-România-Rusia-Franța

Regia: Manuel Martín Cuenca. Cu: Antonio de la Torre, Olimpia Melinte.

Filmul Caníbal, coproducție Spania-România-Rusia-Franța, semnat de spaniolul Manuel Martín Cuenca și ai cărui protagoniști sunt cunoscutul actor spaniol Antonio de la Torre și actrița româncă Olimpia Melinte, concurează în Secțiunea Oficială. Proiectul realizat în coproducție cu Libra Film, se află printre cele patru titluri din preselecția publicată de Academia spaniolă de film, care își dispută nominalizarea Spaniei la Premiile Oscar de anul viitor.

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora19.30, Teatro Principal

Luni, 23 septembrie, ora 9.00 Kursaal 1

Luni, 23 septembrie, ora 22.00, Kursaal 1. Prezentare cu echipa filmului

Marți, 24 septembrie, ora 20.30, Cines Antiguo Berri 1-2

Marți, 24 septembrie, ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia

Program de activități:

Duminică, 22 septembrie, ora 19.00, Kursaal 2. Prezentarea și proiecția filmului CÂINELE JAPONEZ, sesiune Q&A, cu echipa filmului.

Luni, 23 septembrie, ora 11.00: Photocall CANIBAL, 11:20: conferință de presă CANIBAL, la Kursaal. Acces pe bază de acreditare la Festival.

Ora 14.00, Kursaal. Întâlnire Nuev@s Director@s, interviu realizat de Festival cu echipa filmului CÂINELE JAPONEZ și alte filme din secțiune.

Ora 19.00, FNAC San Sebastián, Masă rotundă: Noul film românesc. Moderator: Roberto Cueto, membru al comitetului de selecție al Festivalului. Participă Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Tudor Cristian Jurgiu, Călin Peter Netzer, Tudor Giurgiu și alți reprezentanți ai filmelor. Organizează: ICR Madrid și FNAC San Sebastián, cu colaborarea Festivalului de la San Sebastian. Acces gratuit

Ora 22.00, Kursaal 1, Prezentarea și proiecția filmului CANÍBAL, cu participarea echipei.

Ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia, Prezentarea și proiecția filmului POZIȚIA COPILULUI, cu participarea echipei.

Cehov, Shakespeare, Bergman văzuți de Andrei Șerban

Albumul bilingv Cehov, Shakespeare, Bergman văzuți de/seen by Andrei Șerban, apărut recent la Editura Institutului Cultural Român, se adresează deopotrivă iubitorilor de teatru și celor ai fotografiei de artă.

Cinci montări semnate de Andrei Șerban – cu piesele Unchiul Vania, Trei surori și Ivanov de Anton Cehov, Strigăte și șoapte după filmul lui Ingmar Bergman și Regele Lear de William Shakespeare – sunt privite de Mihaela Marin prin obiectivul camerei. Imaginile rezultate sunt însoțite, în album, de comentariile și gândurile lui Andrei Șerban și de impresiile criticului de teatru Ana Maria Narti. Versiunea în limba engleză a textelor este semnată de Samuel Onn.

„În teatru, evenimentul e spectacolul. Cei care nu au văzut spectacolul devin martorii lui prin intermediul pozelor Mihaelei, percepând prin unghiul camerei vibrațiile preluate de pe fețele actorilor și captate de obiectivul fotografic. Cei care l-au văzut deja, își verifică sau își împrospătează memoria la un interval după vizionare, poate chiar au surpriza să descopere ceva ce-i va face să-și schimbe părerea inițială. Când surprinde și alimentează cu impresii vii, fotografia adâncește percepția și astfel devine ea însăși obiect de artă. […]

Când am invitat-o să fotografieze piesele cu subiecte mai aparte, Strigăte și șoapte după filmul lui Bergman sau Regele Lear cu o distribuție exclusiv feminină, i-am propus Mihaelei să ia taurul de coarne și să intre și mai adânc în subiect, adică să pătrundă, să invadeze în intimitatea jocului actorilor. De la început am asigurat-o pe Mihaela că poate să urmeze o direcție nouă, ideea fiind că planurilor distante, mai generale, în care să se remarce compoziția, relația dintre spațiu și concept, unde să se vadă regia, le-am preferat exact opusul – apropierea cât mai mare de personaje, până la gros-plan, pentru a intra înăuntrul lor, și astfel să încercăm să le înțelegem. […]

Fiecare spectacol e prezentat așa cum a fost văzut prin ochii Mihaelei, însoțit de gânduri și comentarii ale mele, dar am simțit nevoia să introducem și impresiile de spectator ale unui critic de teatru – o veche colaboratoare și prietenă, Ana Maria Narti. Astfel, imaginea și cuvântul scris, ca mărturii ale evenimentului teatral, se completează reciproc.” – Andrei Șerban.

Odată cu primul album, Dorian Gray, Mihaela Marin se impune ca fotograf al artelor spectacolului din România. După albumele Hamlet Machine (2007) și Faust (2008), ilustrează numărul dedicat teatrului românesc al revistei „Alternatives Théâtrales” (2010) și volumul Livada de vișini, teatrul nostru semnat de George Banu (2011). Expoziții ale sale au fost organizate la New York, Paris, Berlin, Tel Aviv, Roma, Bruxelles.

Albumul poate fi comandat online pe e-icr.ro și poate fi achiziționat și din Librăria ICR (Aleea Alexandru nr. 38, București – intrarea prin str. Ermil Pangratti, Luni–Vineri, 10.00 – 17.00).

Eveniment cultural: Târgul de Carte „Alba Transilvania”, 2012 (2)

În a doua zi a Târgului de Carte „Alba Transilvania” de la Alba Iulia, sâmbătă 5 mai 2012, Editura Nico a lansat volumul de poeme Cincizeci și cinci și antologia Cenușa poemului. Nicolae Băciuț în interpretări critice. Lansările au fost urmate de un recital susținut de Nicolae Băciuț, intitulat Pe unde umbli, poezie? „Meritul acestei cărţi, pe care cam demult nu prea l-a mai avut o carte de poezie, e acela că e adevărată. Nu lucrată literar, nu mai mult corectată decât scrisă. 55 (vârsta flash-ului biografic!) nici nu are 55 de poeme, nici măcar clișeul auctorial nu e respectat (cam fiecare poet vrea la o vârstă rotundă să își satisfacă ambiţia marcării printr-o plachetă cu atâtea poezii câţi ani împlinește!). Hazardul e uneori parcă și miză, și instrument de lucru. Atunci când treci pe lângă moarte, parcă instrumentarul nu sună deloc elitist și subţire, ci sună adevărat ca viaţa.” (Darie Ducan, „Vatra veche”, nr. 2 /2012).

Editura Ecou Transilvan a lansat volumele: Secretele Bibliei de Lucian Boldea; Studii de folclor comparat. Identitate și alteritate culturală europeană de Elena Costaru; Psihopatul de Rodica Jelca; Visul fluturelui albastru de Roxana Lunganu; Genetica comportamentului uman în contextul psihologiei de Ioan Dăbală; Șanse pentru Țara de Piatră de Astrid Rosana Gligor, Ioan Mihaiu Gligor, Horațiu Jurj; Zece povestiri de Ioan Cărmăzan; Octagon (opt dialoguri cu scriitori români) de Ioan-Pavel Azap; Povestiri din ambele secole de Lucian Pop.

Gabriela Mircea, Doina Dreghiciu și Ion Moldovan au prezentat câteva dintre recentele apariții ale Editurii Buna Vestire din Blaj: Un apel pentru cei morți. Rapoartele preoților greco-catolici (1848–1849 de Elena Mihu; Dialogul continuă… și Bianca Ionescu – Flacăra din mine, convorbiri realizate de Ion Moldovan. În încheierea serii de sâmbătă soprana Bianca Ionescu, prim-solistă a teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București, a susținut un foarte apreciat recital de canțonete și cântece vechi.

A treia zi a Târgului de Carte de la Alba Iulia a început cu decernarea premiilor Concursului de artă plastică pe motive blagiene, „Vreau să joc”, la care au participat elevi ai Liceului de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia. „Școala de folk” s-a intitulat momentul artistic susținut de elevi de la Palatul Copiilor din Alba Iulia.

Dintre lansările din această ultimă zi a Târgului menționez volumul Pagini de istorie literară cntemporană de Maria-Daniela Pănăzan (Editura ASTRA, Blaj, 2012), lansarea nr. 1/2012 al revistei „Astra blăjeană”, prezentările unor cărți de autori din județul Alba (Moga Vasile, Diana Bîlc, Cosmin Toma, Veeronica Oșorheian, Rodica Gabriela Chira, Maria Mărginean, Alexandru Borza. După-amiază a avut loc Duplexul cultural Alba Iulia – Târgu Jiu, care a cuprins vernisarea a două expoziții, una de artă fotografică, Structuri (autor: Teodor Dădălău, Târgu Jiu), cealaltă, de ceramică și sculptură, a artistului Cristian Sergiu Ianza (Alba Iulia), intitulată Între sacru și senzual. La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia avut loc vernisajul expoziției personale a lui Ștefan Balog, Cântecul focului, prezentată de Diana Câmpan și Ioan Hădărig.

A cincea ediție a Târgului de Carte „Alba Transilvana s-a încheiat, la Muzeul Național al Unirii, cu spectacolul de muzică și poezie Lumină lină, in memoriam Ioan Alexandru, susținut de Victor Rebengiuc și Grigore Leșe.

Radio 3 Net „Florian Pittiș” și site-ul „Liber să spun” au fost parteneri media ai Târgului de Carte „Alba Transilvania”, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, având ca parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia, Alba Mall, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba, Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Fundația Inter-Art Aiud, Asociația Agora Alba Iulia, Asociația Prietenii Muzeului.

Costin Tuchilă

 Vezi Eveniment cultural: Târgul de Carte „Alba Transilvania”, 2012 (1)