Dialoguri muzicale – Brahmsiana, muzică de cameră: pian, violă și violoncel

dialoguri muzicale brahms

Sâmbătă, 1 iunie 2013, ora 11.30, în Sala „Lipatti” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti va avea loc un concert de muzică de cameră susţinut de pianista Andreea Butnaru, violistul Lucian Moraru şi violoncelistul Florin Mitrea, membri ai Ansamblului „Musica viva”. BrahmsÎn program, muzică de Brahms.

Un subiect serios aşa cum doar Johannes Brahms poate fi. Genialul protejat al lui Robert Schumann, pe care acesta l-a definit ca fiind continuatorul de drept al liniei beethoveniene, a construit de-a lungul vieţii catedrale sonore de o tradiţională masivitate. Şi totuşi…nebănuite profunzimi şi luminozităţi, momente de intimitate definesc originalitatea unui stil de o nebănuită subtilitate, pe care cel mai bine îl ilustrează lucrările de maturitate, mângâiate de timbrul cald al violei şi violoncelului şi structurate de un pian opulent.

La final, publicul va putea adresa întrebări, pe marginea temelor prezentate.

Concertul de muzică de cameră este organizat de Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică.

Înscrieri la contact@victoriei.ro.

Schubertiada – recital Verona Maier, Sanda și Aurelian Octav Popa

schubertiada recital luni la ora 5

eveniment liber sa spunSchubertiada se intitulează recitalul la care Verona Maier (pian), Sanda Crăciun-Popa (violă), Aurelian Octav Popa (clarinet) vă invită luni, 29 aprilie 2013, la ora 17.00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei). Prezintă: Costin Tuchilă. Reînviind spiritul Schubertiadelor, întâlniri muzicale între prieteni, cei trei muzicieni propun un program alcătuit din muzică de Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Weber. Recitalul este programat în cadrul Stagiunii Camerale a Bibliotecii Metropolitane București, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Fondator: Mirela Zafiri. Intrarea este liberă.

afis schubertiada stagiunea bmb

Născută la 31 decembrie 1961, în Bucureşti, Verona Maier a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 din Bucureşti, urmând apoi cursurile Liceului de Artă „George Enescu” din Bucureşti. În 1984, a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei şi Ana Pittiş. În 1983 a beneficiat de o bursă de studii acordată de Guvernul francez pentru cursurile de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În 2006 a obţinut titlul de Doctor în muzică al aceleiași universităţi cu teza Alegerea spontană a tempourilor pentru preludiile şi fugile din „Clavecinul bine temperat” de J. S. Bach. A desfăşurat o bogată activitate artistică, materializată în recitaluri, concerte şi cursuri de măiestrie susţinute atât în ţară, cât şi în străinătate. A participat, între altele, la Festivalul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti (1992–2007), Festivalul Internaţionalverona maier al Muzicii Noi, Bucureşti (1992–2002), Festivalurile Internaţionale de la Palencia şi Santander, Spania (1995), Festivalul „Max Deutsch”, Paris (2002).

Verona Maier are o preferinţă deosebită pentru muzica de cameră, atât pentru repertoriul clasic, cât şi pentru creaţia modernă şi contemporană. A cântat numeroase lucrări în primă audiţie. Din 1987 și-a îndreptat atenţia şi în direcţia muzicii vechi, evoluând în formaţii în care susţine partida de clavecin. Repertoriul său de clavecinistă cuprinde lucrări din secolele XI–XII, Renaștere și Baroc. Susţine, de asemenea, concerte la orgă, cu piese din repertoriul Barocului.

Evoluând alături de prestigioşi dirijori şi interpreţi din România şi din străinătate, Verona Maier a apărut frecvent în formaţii restrânse, dar şi în cadrul unor orchestre de cameră: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de cameră „Simfonietta”, Orchester Contemporary Opera Zürich. Colaborează cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Daniel Kientzy (saxofon), Pierre Yves Artaud (flaut), Aurelian Octav Popa (clarinet), Remus Azoiţei, Florin Croitoru, Mayuko (vioară), Ion Ivan Roncea (harpă) ș.a. În 1990, alături de Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici și Robert Dumitrescu, a pus bazele Studioului de Muzică Veche, formație prestigioasă, cu o bogată activitate concertistică. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune, fiind prezentă pe şapte CD-uri editate în ţară şi în străinătate.

sanda craciun popaSanda Crăciun-Popa a studiat viola, în liceu, sub îndrumarea profesoarei Jeanine Costescu, urmând, în continuare, cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti. Tatăl său, cunoscut dirijor şi profesor de dirijat coral, i-a deschis perspectivele culturii muzicale. Din 1973 a devenit violistă în Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, având privilegiul de a cânta sub bagheta lui Sergiu Celibidache şi începându-şi, în acelaşi timp, cariera solistică şi camerală. În 1977, alături de Aurelian Octav Popa, a înfiinţat Orchestra de cameră „Quodlibet Musicum”, ca prim-violistă. În 1980 a fondat Ansamblul de muzică veche „Consortium Violae”, cu care a susținut numeroase concerte, a făcut înregistrări radio și TV și înregistrări discografice la Casa „Electrecord”: Comori ale barocului, Dowland – Palestrina, Timpul regăsit (lucrare compusă de Miriam Marbe pentru Sanda Crăciun-Popa şi ansamblul său de viole. Repertoriul Sandei Crăciun-Popa cuprinde toate stilurile, de la Renaştere până la muzica de astăzi, multe lucrări fiind special compuse pentru ea sau fiind aranjamente proprii pentru violă.

Împreună cu Aurelian Octav Popa alcătuiește un duo redutabil, pentru care mulți compo-zitori români au scris lucrări apreciate. Primul CD al celor doi muzicieni, România Azi (Sonoton-München) a reprezentat un mare succes de public și de critică, apărând în mai multe ediții și fiind considerat unul dintre cele mai bune CD-uri ale anului 1997 de către DRS Elveția.

Sanda Crăciun-Popa a predat viola ca profesor asociat la Universitatea „Ovidius” din Constanța și la Universitatea Națională de Muzică din București. Este doctor în muzică, cu teza Viola între tradiție și inovație (2009).

traditie schubertiada

Clarinetist, dirijor, compozitor, Aurelian Octav Popa este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români de astăzi. Personalitatea sa complexă are darul de a fascina: interpretul, unul dintre marii clarinetiști ai lumii, considerat astfel încă de la începutul carierei, este dotat cu acele calități artistice rare, care se rezumă – atât cât se poate traduce în cuvinte – prin expresie și har. Repertoriul său cuprinde practic întreaga literatură muzicală dedicată instrumentului, concertele pentru clarinet și orchestră, lucrările camerale cu clarinet și creații din perioada contemporană, multe dintre ele fiind scrise special pentru Aurelian Octav Popa. La acestea se adaugă numeroase transcripții, aranjamente pentru clarinet sau pentru diverse formații instrumentale, dar și compoziții proprii. Recitalurile sale sunt de fapt o amplă incursiune în istoria sonoră, cu idei și conexiuni de multe ori neașteptate. Îndrăgostiţi de „sunetul de aur” al clarinetului său, francezii i-au editat la Paris două CD-uri, unul imediat după 1989 şi încă unul în anul 2006, cotate cu nota maximă de cele mai prestigioase aurelian octav popapublicaţii muzicale din Franţa. Ziarul german „Berliner Morgenpost” scria că „star-clarinetistul român face păsările să cânte.”

Aurelian Octav Popa s-a născut la 10 octombrie 1937, la Amara, județul Cetatea Albă (azi în Ucraina). A urmat Liceul „Matei Basarab”, Liceul de Muzică și Conservatorul din București, după care a urmat stagii de perfecționare la Paris și în SUA, apoi cursurile de dirijat susținute de Sergiu Celibidache la Trier. A obținut numeroase premii la concursuri internaționale, cel dintâi la Concursul Internațional „Primăvara la Praga” (1959), fiind primul instrumentist român care a obținut Premiul I în străinătate. Din 1962 până în prezent a fost instrumentist, apoi solist instrumentist la Filarmonica „George Enescu” din București. După 1989 a devenit și dirijor al Filarmonicii „Marea Neagră” din Constanța. A cântat în primă audiție în România piese camerale ale unor compozitori importanți ai secolului al XX-lea: Bartók, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger și concerte cu orchestră: Concertul de Aaron Copland (dirijor compozitorul), Concertul de Hindemith (dirijor: Constantin Bobescu), Preludii de dans de Lutoslawski (dirijor: Serge Baudo), Scaramouche de Darius Milhaud (dirijor: Cristian Mandeal), Concertul de H. U. Lehmann (dirijor: Paul Popescu) ș.a. Foarte semnificativă este seria de concerte pentru clarinet scrise de compozitori români: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Pașcanu, Mihnea Brumariu. Seria de compoziții pentru clarinet solo este extrem de numeroasă, piesa-simbol aparținând lui Tiberiu Olah: Sonata „Pasărea măiastră”.

Enesco Re-Imagined, final de turneu

Turneul Enesco Re-Imagined se încheie în această toamnă cu o serie de cinci concerte organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român în Belgia, Germania, Portugalia, Spania și Franța:

• 8 noiembrie 2012, De Singel, Anvers, Belgia, în colaborare cu ICR Bruxelles

• 9 noiembrie 2012, Altes Pfandhaus Kunst, Köln, Germania

• 11 noiembrie 2012, Guimarães 2012 European Capital of Culture, Guimarães, Portugalia, în colaborare cu ICR Lisabona

• 13 noiembrie 2012, Barcelona Jazz Festival, Spania

• 14 noiembrie 2012, Strasbourg Festival Jazz Dor, Franța.

De asemenea, pe 15 noiembrie, muzicienii Lucian Ban și Badal Roy au fost invitați să susțină conferinţa Enesco and Jazz Today la Conservatorul din Strasbourg. Detalii: conservatoire-strasbourg.fr

Proiectul Enesco Re-Imagined, conceput în 2006, sub forma unui seminar, de pianistul și compozitorul de jazz Lucian Ban, este o reimaginare contemporană, îndrăzneață, a câtorva dintre lucrările lui George Enescu, pentru o trupă extraordinară și iconoclastă de muzicieni de jazz din New York: Lucian Ban – pian și reorchestrații; Mark Helias – contrabass; Ralph Alessi – trompetă; Mat Maneri – violă; Tony Malaby – saxofon; Albrecht Maurer – vioară; Gerald Cleaver – tobe; Badal Roy – tables.

Aflându-se la granița dintre muzica clasică, jazz, improvizație și muzica contemporană, trupa reorchestrează și reinterpretează pasaje din impresionantele opere ale lui George Enescu – de la Sonata nr. 3 pentru vioară și pian „în caracter popular românesc” la Simfonia a IV-a.

Albumul Enesco Re-Imagined a fost lansat la București, în septembrie 2010, în cadrul unui eveniment organizat de ICR, iar în luna noiembrie a aceluiași an a avut loc lansarea din Statele Unite ale Americii, la Poisson Rouge, New York, un eveniment Sunnyside Records & ICR.

Lucian Ban

La aproape un an de la apariția albumului Enesco Re-Imagined, editat de casa de discuri Sunnyside Records, numeroasele recenzii elogioase din presa internațională de specialitate, precum și concertele susținute pe scene prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii confirmă succesul proiectului Enesco Re-Imagined al muzicienilor Lucian Ban și John Hébert.

New York Times, The Village Voice, All About Jazz, Jazz Times, New York Magazine, Les Dernieres Nouvelles du Jazz, All Music Jazz, All About Jazz Italia sunt numai câteva dintre publicațiile care au întâmpinat cu comentarii elogioase apariția albumului Enesco Re-Imagined, apreciind atât calitatea compozitiei și a interpretării cât și inițiativa excelentă de a aduce în atenția iubitorilor de jazz creația lui George Enescu. Detalii în documentele atașate.

Lucian Ban (pian, coautor şi compoziţie)

Originar din România, pianistul şi compozitorul Lucian Ban locuieşte în prezent la New York, unde este considerat „unul dintre cei mai dăruiţi şi talentaţi pianişti care au venit în NY în ultimul deceniu”. A fost nominalizat de două ori, în 2005 şi 2006, la Hans Koller European Jazz Prize, categoria „Cel mai bun muzician de jazz din Europa”. A înregistrat şase albume ca autor pentru case de producţie din Statele Unite ale Americii şi Europa. Lucian Ban conduce trupele ELEVATION, care îi reuneşte pe renumitul saxofonist tenor Abraham Burton, pe Nasheet Waits la tobe şi pe contrabasistul John Hébert; Cvartetul ASYMMETRY, format din Jorge Sylvester (saxofon alto), Brad Jones (contrabas) şi Derrek Phillips /Gene Jackson (tobe) şi TUBA PROJECT, o trupă formată din celebrul Bob Stewart la tubă, Alex Harding (saxofon bariton) şi Derrek Phillips (tobe). Este coautor, împreună cu marele saxofonist sopran Sam Newsome, al The Romanian-American Jazz Suite, un proiect care prezintă muzica populară românească dintr-o perspectivă jazzistică. Albumul omonim este rezultatul colaborării dintre ICR New York şi Jazzaway Records.

„Ban cântă cu o fluenţă şi o sensibilitate care ne aduc aminte în aceeaşi măsură de Vladimir Horowitz şi de McCoy Tyner ”– Terrell Holmes, All About Jazz, NY.

„Interpretarea lui Lucian Ban ne aminteşte de marele Bill Evans sau de Krystof Komeda” – Jazz Podium Magazine, Germania. www.lucianban.com

Badal Roy (tobe mici)

O adevărată legendă vie, Amarendra „Badal” Roy Chowdhury a jucat un rol esenţial în introducerea tobelor indiene în muzica de jazz din anii ‘70. Badal Roy a ajuns la New York în 1968, cu un set de tobe şi opt dolari. Foarte curând a fost remarcat de Miles Davis, cu care a şi înregistrat pentru albumele On the Corner, Big Fun şi Get Up with It. Ulterior, Roy a cântat şi a înregistrat albume cu mulţi muzicieni de jazz de elită, cum ar fi Miles Davis, Dave Liebman, Pharoah Sanders, John McLaughlin, Herbie Hancock, Herbie Mann, Pat Metheny, Lester Bowie, Airto Moreira, Charlie Haden. În anii 1990, a început să cânte cu duoul brazilian de chitare Duofel, şi a continuat colaborarea cu artişti ca Herbie Mann, Dave Liebman, Don Cherry, Pharoah Sanders, Dizzy Gillespie, Lonnie Liston Smith, Yoko Ono. Artistul a făcut parte din orchestra Prime Time a lui Ornette Coleman, încă din 1988.

Ralph Alessi

Ralph Alessi (trompetă)

Numit de L. A. Weekly „un virtuoz aventuros, care face faţă la aproape orice”, Alessi a cântat şi a înregistrat albume cu artişti precum Steve Coleman, Uri Caine, Don Byron, Ravi Coltrane, Sam Rivers, Drew Gress, Fred Hersch şi mulţi alţi mari inovatori ai muzicii de improvizaţie. Este fondatorul şi directorul Center for Improvisational Music, o organizaţie non-profit care susţine seminarii pe tema muzicii improvizate în Brooklyn. Din 2002 face parte din catedra facultăţii de jazz a Univesităţii din New York.  www.ralphalessi.com

Gerald Cleaver

Gerald Cleaver (tobe)

Toboşarul Gerald Cleaver este cunoscut în Detroit încă din anii 1990 ca un mare muzician şi profesor, dar abia explozia de albume lansate începând cu anul 1999 a adus stilul său puternic şi elegant în atenţia ascultătorilor de jazz de pretutindeni. Născut şi crescut în Detroit, Cleaver s-a implicat profund în fenomenul jazzistic local, lucrând cu muzicieni respectaţi ai genului. Împărţindu-şi timpul între Detroit şi New York City, Cleaver a lucrat cu o serie de mari muzicieni de jazz, precum Roscoe Mitchell, Henry Threadgill, Jacky Terrasson, Hank Jones, Tommy Flanagan, Charles Gayle, Reggie Workman şi Eddie Harris. www.geraldcleaver.com

Mat Maneri

Mat Maneri (violă, vioară electrică cu şase coarde, vioară bariton)

Nominalizat la Grammy în 2006 pentru „Cel mai bun album alternativ”, Mat Maneri a început să studieze vioara la vârsta de cinci ani. A studiat în particular cu fondatorul Juilliard String Quartet, Robert Koff şi cu virtuozul contrabasist Miroslav Vitous. În 1990, Mat Maneri a înfiinţat, împreună cu Randy Peterson, trupa de mare succes Joe Maneri Quartet. Primul album de autor al artistului a apărut în 1996, când Maneri a lansat patru trupe. Pianiştii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Shipp şi Borah Bergman i-au solicitat lui Mat Maneri să concerteze împreună cu ei la the Montreal Jazz Festival, precum şi pe scenele din Europa. Artistul colaborează cu contrabasiştii Ed Schuller, Mark Dresser, William Parker, Michael Formanek, Barre Phillips şi John Lockwood. În prezent, Mat Maneri ţine cursuri la New School / NYC, concertează şi înregistrează albume pretutindeni în lume. www.myspace.com/matmaneri

Mark Hellas (contrabas)

Basistul şi compozitorul Mark Helias poate fi văzut pe scenele din New York City – de la Bar 55 la Carnegie Hall. După terminarea studiilor cu Homer Mensch la Rutgers University și Yale School of Music, începe în 1977 o carieăa internațională cu Anthony Braxton Quartet. De atunci a cântat împreună cu Edward Blackwell, Davis Anthony, Redman Dewey, Anderson Ray, Don Cherry și Gerry Hemingway. Începând cu 1984 a lansat unsprezece albume: The Current Set (1987), Desert Blue (1989), Attack The Future (1992), Loopin’ the Cool (1995), Fictionary (1998), Come Ahead Back (1998), New School (2001), Verbs of Will (2004), Atomic Clock (2006) şi Strange Unison (2009). Compozitor prolific, Helias a compus muzica pentru două filme de lungmetraj, precum și piese camerale și orchestrale. De asemenea, a fost producătorul multor artişti pentru casele de discuri Gramavision, Enja, New World, Sound Aspects si Avant / DIW. Trio-ul său, Open Loose cu Tony Malaby și Tom Rainey, a devenit un grup de improvizaţie celebru pe scena din New York. Predă la Sarah Lawrence College, New School și SIM (School for Music improvizate) și susţinea lărgirea orizonturilor educației muzicale.  www.markhelias.com

Tony Malaby

Tony Malaby (saxofon tenor şi sopran)

Tony Malaby a fost membru al multor trupe importante de jazz, printre care Charlie Haden’s Liberation Orchestra, Paul Motian’s Electric Bebop Band, Mark Helias’ Open Loose, Cvintetul lui Fred Hersch şi proiectul Walt Whitman, Michell Portal’s Birdwatcher, numeroase proiecte împreună cu Daniel Humair şi orchestrele conduse de Mario Pavone, Tim Berne, Chris Lightcap, Kris Davis, Angelica Sanchez şi Marty Ehrlich. Discul său de debut, Sabino, s-a clasat în top 10 al albumelor de jazz întocmit de New York Times, şi a fost urmat de Apparitions, Adobe şi Tamarindo, cu contrabasistul William Parker şi Nasheet Waits la tobe. www.tonymalaby.com

Albrecht Maurer (vioară)

Violonist şi compozitor, Albrecht Maurer a studiat la Musikhochschule Kőln şi a învăţat singur să cânte la pian. A studiat sistemele tonale non-europene şi muzica asistată de computer. A dobândit experienţă în domeniul muzicii noi şi experimentale, colaborând cu mulţi compozitori din „şcoala” Kagel, precum Maria de Alvear, Carola Buckholt şi Manos Tsangaris. A lucrat cu mai multe trupe de muzică clasică şi jazz, ca pianist, programator sintetizator, violonist şi solist vocal. Albrecht Maurer a concertat în întreaga Europă ca solist, precum şi împreună cu diverse trupe şi este invitat în mod regulat la festivalurile internaţionale. A lucrat cu mulţi muzicieni de jazz, cum ar fi Theo Jorgensmann, Bobo Stenson, Norbert Stein, Markus Stockhausen, Klaus Kugel, Charlie Mariano, Karl Berger, Steve Arguelles, Lauren Newton, Wolter Wierbos, Benoit Delbecq, Kate Westbrook şi Barre Phillips. www.albrechtmaurer.de

Dirijorul Christian Badea revine pentru două concerte la pupitrul Orchestrei Naționale Radio

Concertul Orchestrei Naționale Radio de vineri, 11 mai 2012, ora 19.00 îl va avea ca invitat pe cunoscutul dirijor Christian Badea, care revine la Sala Radio pentru două concerte în această lună. Solistul concertului de vineri seară va fi violistul Marius Nichiteanu. Programul va cuprinde în prima parte Uvertura operei „Mireasa vândută” de Bedřich Smetana şi Concertul pentru violă şi orchestră (versiune Tibor Serly) de Béla Bartók. În partea a doua a programului va fi interpretată Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88 de Antonín Dvořák.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Cu un remarcabil talent dirijoral, Christian Badea desfăşoară o excepţională carieră internaţională, fiind invitat în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte din Europa, America de Nord şi Asia. În Europa a fost invitat să dirijeze Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică BBC din Londra, Orchestra Simfonică Gothenburg, Residentie Orchestra, Filarmonica din Amsterdam, Orchestra Filarmonică Radio din Olanda, Orchestra Beethovenhalle din Bonn, Orchestra Filarmonică Radio şi Orchestra L’Île de France, Orchestra Naţională din Lyon, Orchestra RAI din Torino, Orchestra „Santa Cecilia” din Roma, Orchestra „Maggio Musicale” din Florenţa, Orchestra Gulbenkian din Lisabona, Filarmonica din Budapesta, Orchestra Naţională a Spaniei din Madrid. În Asia a dirijat Filarmonica din Hong Kong şi a efectuat turnee în Japonia cu Filarmonica din Tokyo. În America de Nord Christian Badea este dirijor invitat al Orchestrelor Simfonice din Pittsburgh, Washington, Montreal, Atlanta, colaborează cu Orchestrele Simfonice din Detroit, Baltimore, cu Filarmonica din Rochester şi Orchestra Americană la Carnegie Hall.

Repertoriul său este impresionant şi cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice şi de operă ce acoperă o variată paletă stilistică, programele sale incluzând lucrări de Zemlinsky, Schoenberg, Berg, Webern, Honegger, Janáček, Bartók, Prokofiev, Şostakovici, Walton, Vaughan Williams, Britten, Lutosławski, Messiaen, Ligeti, fiind totodată un atent susţinător al promovării muzicii româneşti în lume. Discografia sa include înregistrarea Simfoniei nr. 3 de Saint-Saëns alături de London Royal Philharmonic (Casa de discuri Telarc), discuri răsplătite cu premii cuprinzând lucrări ale compozitorilor americani Roger Sessions şi Peter Mennin, precum şi o înregistrare live a operei Antoniu şi Cleopatra de Samuel Barber, distinsă cu Premiul Grammy. Christian Badea a colaborat cu nume sonore ale scenei muzicale internaţionale dintre care amintim pe: Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Yo-Yo Ma, Yefim Bronfman, Shlomo Mintz, Midori, Cho Liang Lin, Mitsuko Uchida, Gerhard Oppitz, Placido Domingo, Renée Fleming, Bryn Terfel, Natalie Dessay, Simon Keenlyside, Thomas Hampson şi regizorii Stefan Herheim, Bruce Beresford, David Pountney, Franco Zeffirelli, Andrei Şerban, Keith Warner.

Complexitatea personalităţii sale artistice se reflectă atât prin dirijarea unor programe simfonice sau vocal-simfonice, cât şi prin operă, gen ce l-a purtat în unele din cele mai prestigioase teatre lirice din lume. Timp de 10 ani a fost dirijor invitat al Operei Metropolitan din New York, dirijând peste 160 de producţii. Christian Badea a mai urcat pe scena Operei Covent Garden din Londra, a fost invitat la Operele de Stat din Viena, Bayer, Hamburg, la Grand Theâtre Geneva, Theâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Opera Olandeză din Amsterdam, Operele Regale din Copenhaga şi Stockholm, Teatro Regio din Torino, Teatro Comunale din Bologna, Opera Naţională din Lyon, iar în America de Nord a colaborat cu companiile de operă din Houston, Dallas, Toronto, Montreal, Baltimore, Detroit.

Christian Badea şi-a început studiile universitare la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, unde a studiat vioara, a continuat apoi cu studii de dirijat în Bruxelles, la Mozarteum din Salzburg şi la Juilliard School în New York, unul din mentorii săi principali fiind Leonard Bernstein. După o absenţă de mai mulţi ani, Christian Badea a revenit în anul 2006 pe scenele româneşti, colaborând cu cele mai prestigioase orchestre din ţară. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa şi a primit din partea Preşedintelui României Ordinul Meritul Cultural. Alături de activitatea scenică, Christian Badea a fost profesor, oferind şi cursuri de master în Statele Unite ale Americii, Copenhaga, Gothenburg, Stockholm şi Bucureşti. A dirijat o nouă producţie a Damei de pică la Opera din Stockholm, Salomé la Opera Germană din Düsseldorf şi o nouă producţie a operei Tannhäuser, în colaborare cu Stefan Herheim la Opera Norvegiană din Oslo. În stagiunea 2010-2011 a dirijat la Opera din Gothenburg o nouă producţie Don Carlos, ce a fost extrem de apreciată de critica de specialitate, a debutat alături de Opera din Australia în La Bohème, un real triumf ce a generat invitaţii pentru stagiunile viitoare, printre operele programate la Sydney figurând şi Die tote Stadt de Korngold, regia fiind semnată de Bruce Beresford.

Născut în anul 1958, Marius Nichiteanu este un exemplu pentru înalta pregătire a şcolii muzicale româneşti de interpretare. Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” l-a numărat printre cei mai buni violonişti din generaţia sa, iar ca student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti i-a fost dată posibilitatea de a participa la cursuri şi concursuri internaţionale, având ca mentori pe renumiţii profesori Cornelia Bronzetti şi Ştefan Gheorghiu. Ca laureat al Concursului internaţional de vioară „Carl Nielsen”, Odense 1980, i-au fost deschise porţile către cariera solistică. Doi ani mai târziu, dragostea pentru muzica de cameră îl determină să studieze viola, ceea ce dă un nou sens existenţei sale. După obţinerea Premiului II şi a Premiului special pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse contemporane la Concursul internaţional de violă „Maurice Vieux”, Paris 1983, se afirmă tot mai mult pe scenele româneşti şi din străinătate.

Nenumărate concerte ca solist şi cu ansambluri de muzică de cameră, înregistrări radio şi TV (NDR – Hamburg, Bayerische Rundfunk – München, RAI – Roma, Dutch – Radio şi Dutch – TV Amsterdam) precum şi pe CD ( Arte Nova – BMG), împreună cu dirijori şi solişti cum ar fi: Christoph von Dohnanyi, André Previn, Christoph Eschenbach, Alan Gilbert, Menahem Pressler, Dmitry Sitkovetsky, Mihaela Martin, Victoria Mullova, David Geringas, Frans Helmerson, l-au condus pe scene renumite din China, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Spania, Suedia şi S.U.A. Printre cele mai reprezentative se numără concertele pe care le-a susţinut la Accademia Nazionale di Santa Cecilia Roma, Concertgebow Amsterdam, Musikhalle Hamburg. Numele său a figurat pe afişele unor cunoscute festivaluri internaţionale: Schleswig-Holstein, Rheingau – Germania; Ierusalim – Israel; St. Petersburg – Rusia; Umea, Gothland – Suedia; Korsholm – Finlanda.

În anul 1994 Marius Nichiteanu obţine titlul de profesor universitar la catedra de violă de la „Musikhochschule“ din Hamburg, unde desfăşoară o intensă activitate pedagogică.

Concert aniversar Mădălin Voicu la Sala Radio

Formaţiile Muzicale Radio îl sărbătoresc pe dirijorul Mădălin Voicu, la împlinirea a 45 de ani de activitate artistică. Concertul Orchestrei Naţionale Radio de vineri, 10 februarie 2012, ora 19.00 îi este dedicat şi îl va avea la pupitru chiar pe sărbătorit, care ne propune un program integral Beethoven. În deschiderea concertului va fi interpretat Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 61, avându-l ca solist pe violonistul Valery Oistrakh, care concertează pentru prima oară alături de Orchestra Naţională Radio. În continuare vom audia Simfonia a V-a în do minor, op. 67.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Descoperind tainele muzicale prin intermediul viorii, Mădălin Voicu a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu George Manoliu şi Cornelia Bronzetti. Ulterior Mădălin Voicu avea să studieze şi dirijatul, de-a lungul timpului fiind îndrumat în arta dirijorală de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii „Oltenia” şi al Filarmonicii din Ploieşti, invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară şi a întreprins numeroase turnee în Anglia, Austria, Argentina, Belgia, Brazilia, Germania, Grecia, Elveţia, Luxemburg. A susţinut concerte alături de Orchestra de Cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere. Alături de activitatea artistică, Mădălin Voicu s-a dedicat între anii 1990–1995 unei intense activităţi didactice, la pupitrul Orchestrei Conservatorului din Izmir. O altă latură a personalităţii sale este reprezentată de implicarea în viaţa politică, în calitate de deputat şi membru al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mass Media a Camerei Deputaţilor, totodată îndeplinind funcţia de Secretar general al UNESCO pentru România. În prezent Mădălin Voicu este Preşedinte de Onoare al Romilor din România. Este un promotor al tinerelor generaţii de muzicieni, iar prin intermediul Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu” realizează o serie de concerte, numeroşi artişti precum Florin Ionescu-Galaţi, Gabriel Croitoru sau Cosmin Bănică fiind răsplătiţi cu premii din partea Fundaţiei.

Având un nume cu rezonanţă ce aminteşte de iluştrii săi bunic şi tată, Valery Oistrakh şi-a consolidat o carieră artistică solidă, concertând pe importante scene din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Germania, Rusia, Canada, Italia, Australia, Spania şi Japonia. Talentul său muzical se exprimă atât prin intermediul viorii cât şi prin cel al violei, abordând cu succes lucrări reprezentative dedicate celor două instrumente.  Aprecierea de care se bucură Valery Oistrakh transpare din multiplele colaborări avute, în calitate de partener de muzică de cameră, cu maestrul Yehudi Menuhin, Jorg Demus şi totodată colaborând cu Cvartetul „Amadeus”. Numeroase orchestre filarmonice precum cele din Sankt Petersburg, Moscova, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra simfonică londoneză, Orchestra Simfonică Naţională a Scoţiei, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, orchestrele simfonice din Vancouver şi Toronto au avut prilejul de a colabora cu muzicianul, în diverse concerte apreciate de critica de specialitate. Dintre muzicienii cu care a mai avut prilejul de a colabora menţionăm pe: Kurt Masur, Gennady Rozdestvensky, Gyorgy Lehel, Saulius Sondeckis, Vladimir Fedoseev, Marco Parisotto. Valery Oistrakh este profesor la Conservatorul Regal din Bruxelles, este invitat să susţină cursuri de master la Academiile de muzică din Austria, Belgia, Italia, Turcia, Germania şi Japonia, iar din anul 1999 este profesor invitat al Conservatorului „Mozarteum” din Salzburg.

De la Catarina la Ofelia

Duminică 31 iulie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați o nouă emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale: De la Catarina la Ofelia. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În opera lui Shakespeare personajele feminine nu se împart nici în tipuri, nici în stereotipuri. Shakespeare le dă femeilor atât posibilitatea de a avea iniţiative cruciale într-o lume dominată de bărbaţi, cât şi de a estompa diferenţele dintre caracteristicile masculine şi feminine. În noua emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale sunt analizate câteva dintre personajele feminine din teatrul shakespearian, individualitatea lor și situațiile în care apar în contextul pieselor respective. Fiica unui nobil bogat din Padova, Baptista, Catarina este o Colombină mutată în palat şi transformată într-o răsfăţată îndărătnică (Îmblânzirea scorpiei). Femeia îndărătnică, despotică, insuportabilă este transformată în cea mai blândă făptură de tânărul bogat şi îndrăzneţ Petruchio, nici el deprins cu manierele galante. Eroina din comedia shakespeariană trece drept o figură emblematică pentru tipul feminin în discuţie. În Cei doi tineri din Verona, Silvia și Iulia sunt două inocente cochete, dar sincere în sentimentele lor. Dramaturgul nu le construiește însă schematic, strict funcțional, ci le conferă farmecul psihologiei adolescentine. Viclenia femeii care doreşte să-şi atingă scopul nu le este străină, chiar dacă dominantă rămâne francheţea.

Comedia shakespeariană „aduce pe scenă puterea limbajului. Viaţa şi moartea reprezintă sursa bătăliei cuvintelor, ca în Zadarnicele chinuri ale dragostei. În acest cadru, femeile, toate convingătoare, joacă rolul principal: Rosalinda din Cum vă place, Porţia (Neguţătorul din Veneţia), Isabelle (Măsură pentru măsură), Beatrice (Mult zgomot pentru nimic). Ele sunt câştigătoarele vieţii şi ale dragostei, învingând ipocrizia puritană şi piedicile machiavelice. Porţia şi Isabelle salvează condamnaţi la moarte iar Rosalinda şi Beatrice denunţă chinurile dragostei. Comedia întoarce lumea pe dos pentru a face să renască armonia. Femeile se deghizează în bărbaţi. La fel ca în comediile lui Plaut, substituirea şi dualitatea sunt prezente şi la Shakespeare: gemenii (Comedia erorilor, A douăsprezecea noapte), personaje duble (Cei doi tineri din Verona, Cei doi veri nobili), femeia care se substituie alteia în patul amantului nestatornic (Totu-i bine când sfârşeşte bine, Măsură pentru măsură). Sub efectul filtrului lui Oberon şi al metamorfozelor lui Ovidiu, unul devine altul în Visul unei nopţi de vară. Se descoperă astfel că magia nu este decât o stratagemă teatrală.”

Totul e vis în desfăşurarea „evenimentelor” din Noaptea magică de Sânziene (Visul unei nopți de vară). Se poate invoca – s-a şi făcut, de altfel – motivul baroc al vieţii ca vis, dar fără conotaţia mistică pe care o va avea în Secolul de Aur spaniol. Visul erotic toarnă poezia lui plină de metafore care ies treptat din tiparele tradiţionale (spada, arcul lui Cupidon, trandafirul, rana, ploaia etc.), schimbând „recuzita”: reprezentantele regnului vegetal (viorele, măceşi, brânduşe, cimbrişor, flori cu puteri magice) convieţuiesc, în spirit fantast, cu elemente de bestiar, unele, e adevărat, putând fi decodificate prin funcţia lor curativă în farmacia medievală, dar mai ales interpretate simbolic şi psihanalitic: vipere, „şerpi cu limbile-nfurcate”, arici ţepoşi, păianjeni, melci, lilieci etc. Zânele din preajma Titaniei sunt Fir-de-păianjen, Măzăriche, Fluturaş, Bob-de-muştar. Lor le răspunde grupul de personaje „reale” (dar ce este real în vis?): dulgherul Gutuie, tâmplarul Blându, ţesătorul Fundulea (Bottom), cârpaciul de foale Flaut, căldărarul Botişor, croitorul Subţirelu, nume extrase parcă dintr-un catalog, involuntar ironic, al meseriilor.

Capabilă de orice sacrificiu în relaţia de cuplu, gingaşa, muzicala Viola este „dragostea în acţiune” (A douăsprezecea noapte). Viola se deghizează în paj, cu numele Cesario, pentru a ajunge în preajma lui Orsino. Dar travestiul, obişnuit în epocă şi creator de cele mai multe ori de farsă, aduce şi o schimbare de substanţă, pasiunea florală de la început devenind patimă metafizică.

De aproape un mileniu, ideea cuplului de îndrăgostiţi este indisolubil legată de Tristan şi Isolda, povestea născută în secolul al XII-lea. În tragedia Romeo şi Julieta, Shakespeare accentuează contrastul dintre două lumi, una bântuită de ură şi patimi, cealaltă – ideală, a iubirii pure dintre doi tineri, eliberată de orice conjunctură potrivnică, inclusiv de cea, în fond atât de curentă în epocă dar universală, a duşmăniei dintre două familii. Romeo şi Julieta cred în iubire, în timp ce alte personaje văd în iubire doar partea de ridicol. Virtutea iubirii şi a morţii devine astfel semnul superiorităţii morale a celor doi eroi. Cu un asemenea subiect, şi chiar păstrând codul eroticii medievale de tip cavaleresc, spectrul melodramei ar fi fost asigurat. Nu însă la Shakespeare, care conferă nu atât o psihologie aparte celor doi protagonişti, cât relevanţă psihologică întregului cadru al tragediei, ştiind să nuanţeze fiecare element compoziţional, de la cel epic la cel eminamente liric, de la nuanţa umoristică la cea fantastă sau la reflecţie.

Puternică, devotată, loială soțului său, Desdemona a fost interpretată ca tipică pentru imaginea femeii de rang nobil în secolul al XVII-lea, iar condiția ei tragică, de victimă a geloziei îi conferă un plus de gingășie și noblețe. (Othello).

Macbeth excelează prin cruzime, abundă în uneltiri teribile, scene sângeroase şi, mai presus de toate, face din teama dusă la paroxism, cheia de boltă a construcţiei. Nu există tragedie shakespeariană care să dezvolte o atmosferă de teamă egală cu aceea din Macbeth. Macbeth este unealta femeii funeste, Lady Macbeth, şi ea un fel de vrăjitoare de suflete, ştiind să trezească ambiţia şi ereditatea sanguinară a soţului ei, să alunge repede sentimentele sale de ostaş recunoscător şi să-l împingă la crimă. Fondul magic devine coşmaresc în această cumplită tragedie în care presentimentul, împrejurările atât de puţin comune ale crimelor şi apoi remuşcarea sunt dezvoltate până la paroxism.

Cleopatra este una dintre cele mai complexe eroine tragice din teatrul shakespearian. (Antoniu și Cleopatra). Puterile „femeii fatale” creează aici un amestec unic de atracţie, uluire şi spaimă. E un tip de fascinaţie tragică, în care se combină farmecul oriental, exotic, cu aură magică mereu scoasă în evidenţă, cu o viclenie prozaică. Când există, sinceritatea ei este brutală. Voinţa fermă dar şi capriciul, izbucnirile dar şi perfidia extremă, rafinată parcă printr-un lung exerciţiu de stil, misterul dar şi măreţia o caracterizează în egală măsură.

Castitatea în jurul căreia planează suspiciuni nedrepte era o temă frecventă în proza italiană din epocă. Modul în care ea este tratată în Cymbeline vădeşte şi o certă influenţă a romanului cavaleresc medieval: aventuri spectaculoase, peripeţii, incidente tragice depăşite cu bine, exil, răpiri misterioase, întâlniri şi recunoaşteri filiale, lupte cu deznodământ neaşteptat. Dar toată acestă umanitate antrenată într-o acţiune care satisfăcea nevoia de trăire emoţională a publicului este puţin reliefată în comparaţie cu Imogena, personajul principal al piesei. Graţia convieţuieşte în acest personaj cu forţa spirituală, într-o proporţie reconfortantă. Arma ei este buna-credinţă şi puterea de a-şi menţine echilibrul, luptând împotriva mistificărilor şi a aberaţiilor de ordin moral.

Nebunia şi moartea Ofeliei sunt însoţite în Hamlet de muzică, incluzând aici atât rolul de element de construcţie dramatică dobândit de fragmentul muzical, cât şi un simbolism muzical spre care este condus personajul. Diferenţa dintre acest personaj şi celelalte chipuri feminine din teatrul lui Shakespeare nu constă în substanţa morală, ci în sensurile simbolice şi în psihologia specială pe care le generează. Apariţia Ofeliei, cu mintea rătăcită, înaintea sinuciderii, este aproape în totalitate muzicală, replicile vorbite rămânând simple legături, referinţe legendare (fiica brutarului transformată în bufniţă), avertismente, toate trecând pentru simţul comun drept forme ale nebuniei. Această prezenţă florală, plutitoare a Ofeliei, purtând şi fiind purtată de sunetele unor melodii deprimante, convoacă pas cu pas gestul final. Ofelia cântă şi mai ales atrage atenţia asupra conţinutului cântecelor sale despre iubiri defuncte, sfârşite tragic.

Pușa Roth, Costin Tuchilă