Sibelius 150 – Orchestra Philharmonia și Vladimir Ashkenazy

jean sibelius liber sa spun

Viața muzicală a anului 2015 este îmbogățită prin manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea compozitorului finlandez din perioada târzie a romantismului, Jean Sibelius (8 decembrie 1865–20 septembrie 1957). Una dintre reputatele instituții muzicale care îi omagiază muzica printr-un șir de concerte este Orchestra Philharmonia din Marea Britanie împreună cu reputatul muzician, dirijor și pianist Vladimir Ashkenazy.

Primul concert din această serie a avut loc în data de 18 martie la Cardiff, urmat de alte două concerte la Londra în 19 martie și 17 mai. Viitoarele concerte vor avea loc în 10 iunie la Bristol, 11 iunie la Londra, 12 iunie la Canterbury și 13 iunie la Basingstoke. Continuă lectura „Sibelius 150 – Orchestra Philharmonia și Vladimir Ashkenazy”

Selecție pentru Orchestra Europeană de Tineret

ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). Se pot înscrie în concurs şi tinerii muzicieni care au cetăţenie română, indiferent de ţara în care locuiesc.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională. Prin concertele şi turneele susţinute în întreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

EUYO susţine în general două turnee anuale, primăvara şi toamna, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. În anul 2012/2013, sub conducerea artistică a lui Vladimir Ashkenazy și avându-i la pupitru pe Gianandrea Noseda și Eric Stern, EUYO va susține turnee în Austria, Italia, Spania, Scoția, Germania, Olanda, Polonia și Elveția. Lista de evenimente a EUYO include și participarea la Olimpiada Culturală Londra 2012, în programul New Music 20×12.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, cei mai mulţi dintre ei găsindu-şi cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy.

În anul 2011/2012, în urma audițiilor de la București din februarie 2011, trei muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Ana Popescu-Deutsch (vioară) și Andrei Mihăilescu (contrabas).

În România preselecţia va avea loc în data de 10 februarie 2012 la Bucureşti şi va fi organizată de ARTEXIM.

Detalii complete privind condiţiile de participare se pot obține la:

ARTEXIM, tel. 021 317 8081, artexim@rdslink.ro

Iulia Chirobocea – 0758 236 019, iulia_chirobocea@yahoo.com

Data limită pentru înscriere: 3 februarie 2012.

Informații suplimentare despre EUYO și audiții sunt disponibile la www.euyo.org.uk