„Visul crisalidei” sau metafora zborului

Visul crisalidei editura ars longa maria gradinaru

În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a douăzeci de ani desigla-editurii-ars-longa1 existență a Editurii Ars Longa, vineri, 27 iunie 2014, la librăria Cărturești, Complexul Palas Mall, Iași, a avut loc lansarea volumului de versuri Visul crisalidei de Maria Grădinaru, apărut în colecția „Arcadia”  (prefață de Ioan Holban, grafică: Bogdan Oniceanu). La eveniment au participat criticul literar Ioan Holban, poeta băcăuană Cristina Ștefan și cunoscută actriță Doina Iarcuczewicz de la Teatrul „Luceafărul” din Iași.

editura ars longa 20 de ani lansare carte

„Metafora obsedantă a zborului – afirma Ioan Holban – și sfera semantică a aripii tutelează cartea de versuri a autoarei, carte care își împarte sumarul între elegiile ori poemele unei sensibilități (neo)romantice și textele autorefențiale ale poeticii (post)moderne”.

„Martori ai istoriei”, teatru radiofonic serial de Pușa Roth

martori ai istoriei de pusa roth singurul serial radiofonic dedicat revolutiei din decembrie

Teatru-document, unicat în media românească

Martori ai istoriei de Pușa Roth, proiect special al Societății Române de Radiodifuziune, din 2011, este singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989. Cele cinci episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta, au fost difuzate în premieră absolută în zilele de 15, 16, 19, 20, 21 decembrie 2011, la Radio România Actualități.

pusa-roth

Pușa Roth

„Am ales cinci subiecte, spune autoarea, cinci momente care mi s-au părut că pot suporta povara ficţiunii, mai ales că există destul de multe semne de întrebare asupra unor evenimente petrecute acum 22 de ani. Pentru acest serial am folosit documente care au fost făcute publice, dar şi declaraţii şi documente care nu au apărut nicăieri până acum.” Într-un limbaj teatral adecvat, expresiv, refăcând atmosfera tensionată, dramatică a acelor zile, elementele de ficțiune potențează reconstituirea documentară a unor momente ale Revoluției din decembrie. O parte dintre personajele cu nume fictive din Martori ai istoriei au identitate reală: „Mulţi dintre interlocutorii mei nu au dorit să apară cu numele reale, de aceea, evident, numele personajelor sunt fictive. Sigur, nu este un lucru obişnuit să ceri unor oameni, mulţi dintre ei greu încercaţi de evenimentele din decembrie ’89, să devine personaje într-o piesă de teatru radiofonic. Nu poţi accepta uşor să devii martorul propriei tale suferinţe! Cred că doar promisiunea fermă a păstrării anonimatului i-a determinat să vorbească.”

vasile-manta-regizor-revolutie-serial-radio-romania

Vasile Manta

Rememorarea, retrăirea momentelor cumplite devin procedeu de construcție în cele cinci acte teatrale ale Pușei Roth. Copleșitoare prin tensiune și emoție dramatică, această reconstituire impresionează totodată prin autenticitate. Regizorul Vasile Manta, care a realizat și coloana sonoră, a alcătuit o distribuție excelentă, cu o varietate de voci, conferind textului ritmul și atmosfera potrivite, urmând creator elementele de construcție și reliefând detaliile pentru a asigura autenticitatea necesară. Ai într-adevăr impresia că te afli, prin intermediul scenei imaginare a teatrului radiofonic, în locurile în care s-a scris această istorie de foc și sânge.

dan astilean ucisi in noapte martori ai istoriei pusa roth revolutie 1989

Actorii au retrăit momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Veți asculta remarcabile interpretări ale personajelor imaginate de Pușa Roth: Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (Treptele puterii), Dan Aștilean (Ion Ștefan), nuanțând expresiv lunga declarație-rememorare (Uciși în noapte), Mihai Dinvale și Eusebiu Ștefănescu în rolurile celor doi muncitori de la Sibiu, András Demeter, construind cu un registru dramatic foarte bogat și plastic personajul Maximilian (Max, Ultimul zbor), Ruxandra Sireteanu în rolul mamei care și-a pierdut fiul (Cimitirul uitat și Ultimul zbor), Dan Condurache, cu expresia cinică adecvată în rolul colonelului care ordonă calvarul celor 800 de oameni la Sibiu. Rolurile episodice, multe, din acest serial au la rândul lor un relief aparte, ca și scenele în care apare mulțimea de revoluționari, realizate prin mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile de la Revoluție păstrate în Fonoteca Radioului. Cu sprijinul prof. univ. Mihai Mălaimare, care ne-a pus la dispoziție cu generozitate grupa sa de studenți de la Universitatea „Spiru Haret”, am putut realiza convingător aceste scene dificile.

Costin Tuchilă

Fragment din episodul 2, Uciși în noapte: http://youtu.be/Bl8kkSmj2vM

Fragment din episodul 3, Sibiu mon amour: http://youtu.be/qhzLI6M9OKk

Alte detalii pe site-ul Revista Teatrală Radio, în pagina Teatrul Național Radiofonic, în care găsiți fragmente audio-video din toate cele cinci episoade ale serialului.
Puteți asculta integral serialul la linkurile de mai jos:

 Cimitirul uitat

Uciși în noapte

Sibiu mon amour

Treptele puterii

Ultimul zbor

 

Taina sufletului

ploaie pe lipscani peisaj de petre chirea

Petre Chirea, Ploaie pe Lipscani

cronica plastica liber sa spunDacă ar fi să definesc creaţia artistului Petre Chirea aş folosi două versuri din poezia Dreptul la timp de Nichita Stănescu: „Tu ai un fel de paradis al tău / în care nu se spun cuvinte.”

Taina sufletului, cum sensibil şi-a intitulat expoziţia vernisată luni, 20 aprilie 2013, la OSIM, a cincea expoziţie personală a lui Petre Chirea, este o continuare ideatică a expoziţiei ce tocmai s-a încheiat, pe care artistul a denumit-o Freamăt şi zbor. Ceea ce creează artistul este deopotrivă taină, freamăt, zbor, vis, viziune, nelinişte, pictori contemporani petre chirea expozitierafinament şi culoare, o multitudine de sentimente transpuse pe pânză şi definite prin culoare. Chiar dacă tablourile vorbesc prin linie şi culoare, ele rămân taine împărtăşite de sufletul privitorului. Dacă ar trebui să facem tablouri din cuvinte, am putea spune că Petre Chirea vorbeşte cu roşu, una din culorile preferate de artist, dar astăzi vorbește cu galben, portocaliu, verde, în armonie cu celelalte culori ce dau contururi precise creaţiei sale. Petre Chirea pictează oraşul, spun eu, fără teama de a greşi prea mult, pictează portrete ale oraşului, în accepţiunea generală, peisaje. Pictorul rememorează, defineşte şi redefineşte prin actul artistic o stradă, o clădire, un loc ce peste ani va rămâne doar în tablou. Petre Chirea excelează în arta peisajului, folosind tonuri rafinate, creând un spaţiu cromatic special, o stare sau o taină. Dacă ar trebui să vorbim despre curentele artistice, Petre Chirea îşi trage seva, taina din impresionişi sau neoimpresionişti, dar înscrierea într-un curent artistic şi estetic este relativă, este doar un reper la care ne raportăm, nu noi, privitorii, ci specialiştii, pentru că fiecare creaţie în parte este unică în felul ei.

taina sufletului expozitie petre chirea osim

„Portretul, spune Petre Chirea, este măsura valorii unui artist plastic.” Da, dar peisajul nu este un portret al naturii, al locului ales? Este adevărat că atunci când pictezi în natură nu trebuie să fotografiezi, ci să redai o stare, în acest caz, o taină. Toţi privim în jurul nostru, vedem, ne bucurăm, dar taina locului o ştie doar artistul. Acesta este avantajul, aceasta este diferenţa. Petre Chirea aduce în faţa privitorului tainele sufletului său, armonii cromatice profund originale, viziunii proprii, creaţii care îl definesc şi care nu pot fi confundate. Spune Petre Chirea că „trăieşti degeaba dacă permanent te supui unor reguli ce nici macăr nu sunt ale tale.” Da, artistul şi-a ales calea, este taina lui de suflet, pusă pe pânză după propriile sale reguli şi se dovedeşte şi astăzi că pictorul a ales bine. Mă opresc la Toreadorul, o lucrare emoţionantă şi prin tonurile de roşu, dominante, sugerând tensiunea, jocul pe marginea morţii dintre animal şi om. Mișcarea pe care o surprinde pictorul și tratarea cromatică sugerează exotismul în Dans pe o plajă sălbatică.

toreador-petre-chirea

Petre Chirea, Toreador

Toamnă la Breaza, 1 – de la galben spre carmin sau incursiune în memoria afectivă. O altă taină a sufletului artistului, aş spune eu. Mi-a plăcut explicaţia lui Petre Chirea pe care vreau să o repet aici. „Ce am reţinut eu din acea zi magică?… Copacii de o parte şi de alta a străzii, îmbrăcaţi în straie diferite, atât de diferite, şi cum unii dintre ei le aruncaseră pe jos formând un adevărat covor de frunze… şi noi ne afundam încălţările în mormanele aurii, arămii…” Toamnă la Breaza, 2, o altă viziune, o altă emoţie estetică, a altă taină, un alt spaţiu cromatic.

casuta de la nr 14 petre chirea peisaj

Petre Chirea, Căsuța de la nr. 14

Căsuţa de la nr 14. Aici Petre Chirea foloseşte culori prin care să ne imaginăm liniştea locului, întoarcerea la matcă, la natură. Un loc binecunoscut bucureștenilor, podul din Parcul Cișmigiu, este văzut de pictor în anotimpuri diferite, iarna, primăvara, tot așa cum altădată impresioniștii căutau jocurile de lumină dintr-un peisaj la ore diferite ale zilei. Un alt loc din București care revine în tablourile lui Petre Chirea este strada Lipscani, într-o revărsare de lumină, la ora unei după-amieze fierbinți sau în ploaia caldă a verii.

petre-chirea-zi-insorita-la-balcic-peisagistica

Petre Chirea, O zi însorită la Balcic

În iunie 2012, pictorul a participat la Tabăra internațională „Orizonturi europene” de la Balcic. Pe urme ilustre, înscriindu-se într-o tradiție bogată, Petre Chirea aduce o viziune personală a Balcicului, surprinzând fie un detaliu, o poartă, case, dincolo de care se întrezărește albastrul mării. Acorduri cromatice puternice, tonuri de roșu și verde explodează în O zi însorită la Balcic, evocând pitorescul coloristic al locului. O schiță făcută într-o călătorie în Grecia se află la originea tabloului Livadă de măslini în floare, în armonii de verde și albastru. Dacă în alte peisaje impresionează cromatica vie, explozivă, aici, mai ales prin modul de tratare a umbrelor, pictorul pare a medita la tainele naturii.

Pușa Roth

Expoziția poate fi vizitată până pe 30 mai 2013, la Sala de lectură a Bibliotecii OSIM, str. Ion Ghica nr. 5, București

Tablouri de Petre Chirea

 petre chirea livada cu maslini in floare grecia pictura contemporana

Livadă de măslini în floare

toamna la breaza 1 petre chirea

Toamnă la Breaza, 1

toamna la breaza 2 peisaj petre chirea

Toamnă la Breaza, 2

primavara in cismigiu impresionism petre chirea

Primăvară în Cișmigiu

pod in cismigiu iarna petre chirea

Pod în Cișmigiu iarna

iarna in cartier peisaj pictura de azi

Iarna în cartier

dans plaja balerina petre chirea

Dans pe o plajă sălbatică

irisi petre chirea

Iriși

culori la balcic petre chirea orizonturi europene

Culori la Balcic

castel la balcic

Castel la Balcic

casa veche la balcic petre chirea

Casă veche la Balcic

Doina Aldea Teodorovici – zbor pe-o aripă de eternitate…

„În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu; prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu.”

Ion Aldea Teodorovici

Trecem în viaţă unii pe lângă alţii, fiecare pe culoarul destinului său, intrând în timp şi ieşind din el cu aceeaşi chinuitoare dorinţă de tălmăcire profundă a verbului „a fi”. Pentru unii, tălmăcirea aceasta are o importanţă minoră. Alţii, în schimb, o transformă în crezul fundamental al propriei lor fiinţări terestre. Este şi cazul Doinei Aldea Teodorovici, un destin extrem de scurt, aproape egal ca întindere temporală cu cel al Mântuitorului christic, care a strâns însă înlăuntrul său o bogăţie covârşitoare de semnificaţii majore ale neamului său. Chip delicat, de un magnetism misterios, slobozind prin cântec şi o forţă interioară aparte, din pagina albă a cărţii, versul poeţilor români în sufletul văzutului şi nevăzutului ei auditoriu de oriunde, Doina Aldea Teodorovici a reprezentat cea mai bună definiţie a tipului de artist liric sortit de divinitate să imprime, prin alcătuirea complexă a discursului muzical propriu, o dâră extrem de puternică în conştiinţa cultural-istorică a poporului din care a făcut, cu tristeţe şi bucurie, parte. Până la ea, Basarabia nu avusese niciodată o voce cu adevărat distinctă pe tărâm interpretativ, în stare să susţină cu o tenacitate ieşită din comun idealurile naţionale continuu maltratate de-a lungul vremii de acele raţiuni dictatoriale meschine, care, printr-o semnătură adânc înfiptă în fibra unui tratat politic mârşav, au retrasat graniţe statale diverse şi au cârmit către Siberii îngheţate mase întregi de destine umane încolonate la tragedia propriei lor vieţi. Alături de Grigore Vieru, Dumitru Matcovski, Leonida Lari, Ion Hadârcă şi atâţia alţii, Doina Aldea Teodorovici împreună cu compozitorul Ion Aldea Teodorovici au devenit cu repeziciune reperele funciare ale luptei românilor de pe partea stângă a apei Prutului împotriva stingerii filonului curat al Limbii Române şi al anulării forţate a întregii simbolistici identitare aparţinătoare neamului românesc, pentru că „În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu; prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu”, glăsuia la început de an 1991 Ion Aldea Teodorovici, poetul Grigore Vieru fiind pentru poporul Basarabiei „[…] ceva mult mai mare decât un poet care scrie.” (Doina Aldea Teodorovici).

Doina Aldea Teodorovici (15 noiembrie 1958, Chișinău–30 octombrie 1992, București)

Denigratorii au considerat lupta şi creaţia Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici o propagandă lăutărească ieftină cu iz naţionalist desuet. Alţii, dimpotrivă, au văzut în ele acea strălucire a vibraţiei singulare, ce ţine de fibra unei arte interpretativ-componistice novatoare în creaţia muzicală de gen. Poporul, în schimb, şi-a regăsit toate dorinţele ascunse cu multă grijă în spatele inimii sale umilite de ameninţarea continuă a unei istorii brutale, neapuse definitiv nici până azi, ca o descătuşare a unui suflet încarcerat pe viaţă în penitenciarul sordid al întunericului spiritual cu grijă întreţinut de forţe oculte perverse. Ceea ce nu au suportat să audă însă oponenţii declaraţi şi cei din umbră ai cântecului acestor doi mari creatori români de cultură autentică – uniți în dragoste la fel de profund ca şi în artă – a fost rostirea cu demnitate a celui mai curat şi mai profund grai strămoşesc. „M-au zguduit versurile lui Grigore Vieru atât de mult încât n-am mai putut să le rup din ochi, din respiraţie, din măduva oaselor, dacă vreţi”, mărturisea la 8 ianuarie 1991 compozitorul Ion Aldea Teodorovici. Cu o chitară în mână şi trupurile îngemănate prin cântec, şuvoiul de cântece sacre ale soţilor Teodorovici, cântece rupte din la fel de sfânta fiinţă a Limbii Româneşti, a făcut să tacă pentru puţină vreme focul nedrept al armelor cu foc continuu din tranşeele pretinsului de autorităţi front transnistrean, unind pentru câteva clipe destine care nu aveau, de altfel, nimic de împărţit…

Mihai Olteanu, Margine

Despre Doina Aldea Teodorovici am avut întotdeauna presentimentul sumbru că nu voi putea vorbi prea mult la timpul prezent al existenţei sale telurice. Cu o grabă uluitoare, acest timp inexact ca definiţie şi alcătuire asimetrică avea să facă loc cu o bruscheţe covârşitoare morţii. Refrenul ucigaş controlat nu mai permitea artei militante înecate în suferinţă şi dispreţ să îşi expună public mesajul şi nici creatorilor lui să ardă pe rugul istoriei contemporane a ţării basarabe. După valuri de ameninţări repetate asupra celor doi artişti, monologul destinului avea să sune nepermis de dur pentru Doina şi Ion Aldea Teodorovici într-o malefică noapte cu chip de demon întunecat din finalul lui octombrie 1992, ca un plesnet profund dizarmonic de palmă dată de prigonitor peste obrazul unor martiri creştini ai altui veac. Din păcate însă, veacul cu pricina nu aparţinea unui timp de mult amurgit şi cu ideile arse cu toptanul pe „altarele” de lemn ale Inchiziţiei decadente, dimpotrivă. Era un secol cu aere de modernitate şi zgomot de arme de tot soiul, ce se îndrepta cu paşi repezi către ultima suflare a sorocului său calendaristic, un secol unde progresele felurite se înghesuiau unele după altele în circul concurenţial al ordinii planetare de moment, dar care nu a exclus nicio clipă din fibra lui rece şi aprigă moartea… O moarte cu faţa vânătă şi gust de sânge închegat, căreia Doina şi Ion Aldea Teodorovici i-au simţit dimpreună râsul sarcastic şi colţii nefiinţei…

Magdalena Albu

15 noiembrie 2012

Doina și Ion Aldea Teodorovici

 Ascultă

„Răsai”, muzica: Ion Aldea Teodorovici, versuri: Grigore Vieru. Interpretează: Doina Aldea Teodorovici

 „Eminescu”, muzica: Ion Aldea Teodorovici, versuri: Grigore Vieru. Interpetează: Doina și Ion Aldea Teodorovici

 „Floare dulce de tei” – Doina și Ion Aldea Teodorovici

 „O serenadă” – Doina și Ion Aldea Teodorovici

„Bucurați-vă” – Doina și Ion Aldea Teodorovici