Cu nostalgia Edenului, tatuată pe tâmple, și visul, tatuat sub pleoape

cronica plastica despre grafica rudy roth

cronica plastica liber sa spun„În numele acestui vis, accept ca timpul să-mi înghesuie sub unghii așchii de tăceri și iubire.” ( Rudy Roth).

„Ne împărtășim dintr-o formă de lumină. O formă de lumină într-o lume foarte întunecată”. Cu aceste cuvinte de o caldă simplitate și-a mărturisit maestrul Dorel Vișan emoțiile pe care i le-a întipărit în suflet întâlnirea sa cu grafica tânărului artist plastic Rudy Roth. Întâlnire prilejuită de expoziția Zeița timpului pierdut, deschisă sub generoasa egidă a Bibliotecii Metropolitane București, în ambianța de o elevată armonie în care grafica lui Rudy Roth și-a aflat o fericită consonanță cu versurile trăite și rostite de Dorel Vișan, ca și cu momentul muzical oferit de pe cât de tânăra pe atât de talentata Roxana Moișanu (harpă celtică).

Curios lucru, CV-ul tânărului grafician Rudy Roth (Eduard Rudolf Roth), care acum locuiește în Spania, la Palma de Mallorca, include la secțiunea „studii de specialitate” urmatoarele date:-absolvent al Facultatii de Relații Economice Internationale din cadrul Academiei de Științe Economice din București și a două programe masterale, unul la Universitatea din București și altul la University of Kent at Canterbury. Cât privește popasurile sale în lumea artelor, Rudy Roth trebuie menționat că este autorul graficii pentru trei (și nu chiar oarecari!) volume de poezie: Lucian Blaga, Pașii profetului (ediție în limbile franceză, engleză și germană) și Lauda somnului (ediție multilingvă: franceză, spaniolă, engleză și germană), precum și a volumului de versuri al maestrului Mircea Albulescu, Ultimele noduri, toate aceste cărți apărute la Editura Ars Longa, Iași. Continuă lectura „Cu nostalgia Edenului, tatuată pe tâmple, și visul, tatuat sub pleoape”

Artistul Eduard Rudolf Roth: „Credinţa este lumina care face ca un arbore să nu rămână închis în propriile rădăcini”

rudy roth nasterea evei

Rudy Roth, Nașterea Evei

interviu liber sa spunMi-e greu să descriu în cuvinte sufletul unui om cu care providenţa mi-a oferit şansa unei prietenii apropiate. Am crezut că e uşor la început, dar răspunsurile lui mi-au dat aşa frumoase aripi încât mi-a luat ceva vreme până am revenit pe pământ.

Eduard Rudolf Roth este spiritul căruia îi vor rămâne recunoscătoare pentru că a deschis o uşă atunci când toate celelalte erau închise pentru mine şi ar fi peste puterile mele să nu apreciez efortul lui.

Acest tânăr artist român, ce a găsit calea spre el însuşi alegând să plece cu familia în Palma de Mallorca, Spania, a adus la lumină arhitectura sufletului său într-o expoziţie ce va avea vernisajul la 1 octombrie, la Bucureşti. Lumea nouă pe care am descoperit-o în lucrările lui a rudy roth graficălăsat o amprentă puternică.

Grafica lui Eduard Rudolf Roth nu este una oarecare, sunt umbre aparte, care te îndeamnă să cauţi unde nu te aştepţi, înlăuntrul tău, sunt lacrimi înnodate între linii frânte, pe care doar un suflet trecut prin furci caudine le poate vedea, sunt bucurii nemăsurate de nimeni care te ating semnificativ, definitiv.

Nu poţi trece cu vederea grafica lui, după cum nu poţi fii indiferent la poezia care se desprinde din aceasta dăruindu-ţi o şansă nesperată, aceea de a savura arta cu toată fiinţa ta. Doctorand în Relaţii Internaţionale, absolvent a două programe masterale, Universitatea Bucureşti şi University of Kent at Canterbury, Rudy Roth a activat ca jurnalist radio timp de 13 ani la Radio România, o viaţa de om am putea spune.

Din 2005 este consultant pentru dezvoltare şi optimizare afaceri, manager de proiect, formator şi web-designer. Între 30 septembrie şi 19 octombrie, 50 dintre lucrările lui vor fi expuse la Biblioteca Metropolitană Bucureşti în cadrul expoziţiei intitulate La déesse du temps perdu – Zeiţa timpului pierdut.

Vernisajul va avea loc la 1 octombrie la ora 17,30, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii, cu participarea extraordinară a actorului Dorel Vişan, dar şi a Roxanei Moşianu, ce va încânta asistenţa cu harpa sa, iar printre cei care vor vorbi despre arta lui Rudy Roth se numără Marina Roman şi cunoscutul om de radio Costin Tuchilă.

banner expozitie rudy roth

Imaginaţia tânărului artist surprinde, poemele lui aşezate cuminte pe hârtia alba se ascund uneori, dar nu pentru mult timp, căci la un moment dat ies la lumină parcă suflate de un vânt bun şi generos ce nu vrea să păstreze nimic pentru sine.

Nici nu ar putea, căci Rudy Roth, evident pseudonimul lui literar, îşi poartă generozitatea la vedere, acolo unde de obicei oamenii privesc atent. Atunci când sunt Oameni. Vă împărtăşesc bucuria interviului cu tânărul artist rugându-vă să citiţi cu atenţie, pentru că de Rudy Roth cu siguranţă veţi mai auzi. Curând.

Loreta Popa: De ce au trecut ani până când ai lăsat libertatea de a respira pasiunii tale pentru desen?

Rudy Roth: În esență, pentru că există drumuri și vise cărora le aparții și iluzii perceptive cărora crezi că le aparții. La început, pe la 13–14 ani – când timpul încă îmi mai încăpea în căușul palmelor – am ricoșat într-o lume nouă, o terra incognita a cărei magnetică atracție s-a dovedit irezistibilă: programarea pe computer.

Admiterea ulterioară la „Tudor Vianu” – una dintre prestigioasele instituţii de învăţământ liceal din Bucureşti – m-a făcut să-mi odihnesc nerăbdarea printre amețitoare secvențe de cod informatic, cu ajutorul cărora puteai crea lucruri, până atunci, de neimaginat. În umbra acestei hegemonii a noului, vechiul meu univers de cărbune, acril, acuarelă și hârtie avea să se deșire imaterial peste o firească stare de imponderabilitate…

Apoi, facultatea – suprapusă peste timpul mototolit al tranziției românești – vise de împrumut, euforii temporare, tristeți ereditare și multe, multe altele m-au făcut să mă îmbrac în propria-mi singurătate și să mă îndepărtez de lumina mea lipsită de contururi.

Într-o zi oarecare, prin 2007, femeia care avea să pășească alături de mine pe cărările sorții a făcut semn răsăritului să intre în casă și cu mâna-n mâna ei, am simțit că vreau să mă întorc în mine.

Era ca un soi de excentricitate tolerabilă în timpul studiilor masterale, un soi de time-out pe care-l ceream, inconștient, destinului. Din zâmbetul ei în lumina cenușie a Bruxelles-ului, degetele mele aveau să desprindă după o lungă absență, un nou ciob de lumină sub forma unei schițe în cărbune…

pustnicul rudy roth desen creion grafica de astazi

Rudy Roth, Pustnicul

L. P.: Zeiţa timpului pierdut… mă regăsesc în titlul expoziţiei tale de la Bucureşti. Aduce puţin cu Timpul pierdut al lui Proust. De ce Zeiţa timpului pierdut?

Aduce cu Proust, pentru că multe din lucrările acestei expoziții își trag seva din Proust. Ele însele sunt rezultatul unei deșteptări a conștiinței, unei mutații structurale a spiritului și minții, a unei renașteri.

Cred, asemenea lui Proust, că arta este o forță care ne modelează, ne transfigurează și ne deschide drumul împlinirii, fără de care fiecare dintre noi s-ar identifica, ca-n scrierile lui Márquez, prin ani și veacuri de singurătate. Atunci când scrii, pictezi, dansezi, cânți… nu mai ești bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, blond sau brunet, ești pur si simplu artist.

De ce Zeiţa timpului pierdut? E poate puțin mai greu de pus în cuvinte… însă am să încerc să explic. În primul rând, pentru că, în viziunea mea – puternic influențată de filozofia lui Henri Bergson – intuiţia, percepțiile sau emoțiile individuale și nu raționalismul mecanicist joacă rolul dominant în cunoașterea realității înconjurătoare.

Impulsurile și energiile creative ale imaginației inconștiente – implicit nesupuse rațiunii pure – relevă de cele mai multe ori forma completă a adevărului. În toate aceste elemente, ca și în alte stări și trăiri precum dragostea necondiționată, răbdarea, acceptarea, iertarea etc., regăsesc, simt, percep un sacru feminin, tangibil și atemporal, caligrafic ascuns în premisa că, intrinsec, natura esenței vieții transcende conceptul de gen.

Zeița timpului pierdut guvernează clipele netrăite sau insuficient trăite, speranțele abandonate. Ea însăși trăiește în femeia care nu și-a pierdut aderența la visele ei și care poartă încă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului. Citește interviul integral în Jurnal spiritual, revistă de dialog etic, estetic și religios.

Loreta Popa

 grafica de rudy roth pistornicul luminii credintaRudy Roth, Pistornicul luminii