Fiziologia gustului: Mămăliga

În anul 1908 apărea la Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, volumul Din trecutul nostru de Alexandru Vlahuţă, grafică semnată de Stoica. Vă întrebaţi de ce oare am început cu prezentarea unei cărţi de istorie, când tema este istoria mămăligii. Ei, bine, în cartea lui Vlahuţă am găsit informaţia conform căreia „de la Şerban Cantacuzino a început să se cultive porumbul în ţară la noi.”

Tot din cartea mai sus amintită aflăm că femeile erau cele care se ocupau de gospodărie, iar bărbaţii de muncile câmpului, evident, pe timp de pace.

„Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț, și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă.”

Înainte de aducerea porumbului din America, în ținuturile României de astăzi „mămăligă” era denumirea unei fierturi de boabe de mei. Mămăliga, considerată mâncarea ţăranilor, era folosită în loc de pâine sau ca fel de mâncare în perioadele de vară, când munca grea de la câmp nu mai permitea prepararea pâinii de casă. Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor. Vă mai aduceţi aminte de celebra sintagmă „mămăliga nu va exploda niciodată”? Nu ştiu dacă am reţinut exact, au trecut peste 22 de ani de atunci, dar se făcea referire la faptul că România nu se va revolta împotriva comunismului. Este vorba de un articol apărut în „Le Figaro”, în vara anului 1989, articol semnat de Alexandra Arbore. Iată că lumea occidentală ne caracteriza după felul, să zicem, principal de mâncare, tradiţionala mămăligă. Dar nu numai românii mănâncă mămăligă ci şi alte popoare au acest preparat, astăzi la „mare modă” prin marile restaurante ale lumii.

Mămăliga este mai bine cunoscută în restul lumii după denumirea italiană (polenta), dar se întâlnște și în multe alte țări ca Ungaria (puliszka), Elveția, Austria, Croația (palenta, žganci, pura), Slovenia (polenta, žganci), Serbia (palenta), Bulgaria, Corsica (pulenta), Brazilia (polenta), Argentina, Ucraina (culeșa), Uruguay, Venezuela și Mexic sau la sașii din Transilvania (Palukes, Pålix). Ca să ne destindem, că de, e cam cald pe afară, chiar dacă ne place sau ne ne place mămăliga (mie-mi place!), să ne amintim de o poezie a lui Constantin Tănase, evident o critică la adresa celor puternici, supărat că guvernul a pus poporul în situaţia de a avea „zi de mămăligă” aici, în patria pâinii:

Lor ce le pasă cum e traiul

În ţara asta, ţara pâinii

Să aibă pâine chiar şi câinii

Guvernul nostru ne obligă

S-avem o zi de mămăligă

Lor ce le pasă cum e traiul

Scumpiră trenul şi tramvaiul

Scumpiră tot, la cataramă

Până şi pâinea şi tutunul

Şi când înjuri pe şleau de mamă

Ei, cică, eu fac pe nebunul.

Ca să păstrăm buna dispoziţie, am preluat două maxime semnate tot de Constantin Tănase: „Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranţi” şi „Idealurile se aseamănă cu stelele: nu poţi ajunge la ele, în schimb te poţi orienta.” Eu, recunosc, m-am orientat: mămăliguţă cu brânză şi smântână. De gustibus… ! Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth