Ziua Europeană a Limbilor la București

ziua europeana a limbilor

Membrii Clusterului EUNIC București (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale) împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România vă invită la sărbătoarea Zilei Europene a Limbilor la București, sâmbătă, 27 septembrie 2014, începând cu ora 11.00 și până la ora 17.00, la Librăria Cărturești și Grădina Verona din București.

Organizatorii propun mini-lecții demonstrative de 11 limbi europene, atât pentru adulți (în ceainăria din incinta librăriei), cât și pentru copii (în mansardă). Accesul este liber și se face în limita locurilor disponibile, fără înscriere prealabilă.

Grădina Verona va găzdui standurile organizatorilor, unde publicul este invitat să participe la jocuri lingvistice, concursuri și să descopere bogăția culturală a spațiului european. Cei care vor trece pe la toate standurile și vor participa la activitățile propuse vor avea posibilitatea să câștige premii atractive constând în cărți, dicționare, ghiduri turistice sau de conversație, CD-uri și multe alte surprize.

Programul Zilei Europene a Limbilor la București și mai multe informații sunt disponibile pe site-urile organizatorilor și pe pagina: www.facebook.com/ZiuaLimbilorBucuresti.

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu 2001. Cei 800 de milioane de locuitori din 47 de State membre ale Consiliului Europei sunt invitați să învețe mai multe limbi, la orice vârstă, atât la școală, cât și în afara ei. Convins că diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei mai bune comunicări interculturale și că este unul din elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al continentului, Consiliul Europei încurajează plurilingvismul în Europa.

Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, o serie de evenimente sunt organizate în toată Europa, dar și în afara ei: manifestări pentru și cu copii, emisiuni radio și de televiziune, cursuri de limbi, conferințe etc.

Ziua Europeană a Limbilor la București este un proiect al clusterului EUNIC București, coordonat în 2014 de Delegația Valonia-Bruxelles, și organizat de: Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc, Goethe-Institut, Fundația Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, British Council, Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Delegaţia Valonia-Bruxelles și Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Partenerii evenimentului sunt: Cărturești și Grădina Verona.
Alte evenimente organizate cu prilejul Zilei Europene a Limbilor la Institutul Cultural Român: http://www.icr.ro/degustari_diagonale

Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită de institutele culturale românești din străinătate

ziua limbilor afis

eveniment liber sa spunInstituită în anul 2001, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită anual pe 26 septembrie, fiind dedicată diversităţii culturale şi lingvistice. Sunt organizate sute de evenimente în toată Europa, care adună anual milioane de oameni: spectacole, concerte, jocuri muzicale, cursuri de limbi străine, conferinţe.

Anul acesta, Ziua Europeană a Limbilor va fi din nou celebrată în rețeaua institutelor culturale românești din străinătate, printr-o serie de evenimente organizate de ICR Berlin, ICR Bruxelles, ICR Budapesta, ICR „Dimitrie Cantemir” Istanbul, ICR Lisabona, ICR Madrid, ICR Paris, ICR Varşovia, IRCCU Veneţia și ICR Viena.

26 septembrie ziua europeana a limbilor

ICR Berlin organizează cursurile de limbă şi cultură română în cadrul evenimentului Ziua Europeană a Limbilor, care vor avea loc, sub egida EUNIC Berlin, în data de 25 septembrie 2013, la Biblioteca Märkisches Viertel, Reinickendorf din Berlin. Ziua Europeană a Limbilor a ajuns la Berlin la cea de-a douăsprezecea ediţie, fiind organizată anul acesta de Comunitatea institutelor culturale europene din Berlin (EUNIC Berlin) în colaborare cu reprezentanţa Comisiei Uniunii Europene şi bibliotecile din Berlin. În perioada 25–26 septembrie 2013, în bibliotecile publice din Berlin vor avea loc cursuri de limbă pentru aproximativ 1200 de elevi din clasele primare. De asemenea, seara zilei de 26 septembrie este dedicată unei dezbateri deschise adresate în special adolescenţilor, a cărei temă este Limbi străine to go – engleza nu este suficientă! Obiectivul acestor manifestări este evidenţierea în rândul elevilor a importanţei cunoaşterii limbilor străine. În cadrul acestei ample manifestări, ICR Berlin, în calitate de membru al EUNIC Berlin, îşi propune prin evenimentele pe care le organizează să trezească interesul tinerilor elevi pentru limba şi cultura română. Cursurile se vor desfăşura în data de 25 septembrie, sub îndrumarea Idei Danciu, la Biblioteca Märkisches Viertel, Reinickendorf din Berlin. Ida Danciu a obţinut diploma de licenţă şi master în filologia iberoromanică şi pedagogie în cadrul Universităţii Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg, iar în prezent este doctorand al Universităţii din Hamburg. Pe parcursul perioadei 2011–2012 a predat cursuri de limbă română pentru începători la Institutul de Romanistică din cadrul Universității Hamburg.

primaria bruxelles

Primăria Bruxelles

ICR Bruxelles, în colaborare cu Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Goethe-Institut, Alianţa Franceză şi Institutul Cultural „Yunus Emre”, a organizat colocviul Sursum Linguae, în data de 20 septembrie 2013, la sediul Institutului Cervantes. Evenimentul a fost dedicat formării profesorilor de limbi străine din cadrul institutelor culturale naţionale reprezentate în capitala Belgiei. În cadrul acestui proiect EUNIC, au fost discutate aspecte tematice şi logistice referitoare la predarea/învăţarea limbilor în cadrul instituţiilor europene şi formarea personalului administrativ, inovaţii în metodologia de predare/învăţare a limbilor străine (platforme online, flexi-curs etc.), familiarizarea profesorilor de limbi străine cu lexicul specific UE, durata modulelor de curs, utilizarea noilor tehnologii informatice și de comunicații (TIC) etc. ICR Bruxelles a organizat în ultimii ani o serie de proiecte pentru promovarea limbii române, acţiuni care s-au concretizat prin organizarea cursurilor de limbă, coordonarea unor proiecte culturale care au avut ca temă centrală multilingvismul, acţiuni de diplomaţie publică.

Cu ocazia celei de a treia ediţii a proiectului Transpoesie, ICR Bruxelles readuce poezialimbi straine românească în mijloacele de transport în comun din Bruxelles. Poezia Speranţa a lui Ion Mureşan va putea fi citită în română, franceză şi neerlandeză de călătorii care aleg reţeaua de transport public din Bruxelles. Participarea ICR Bruxelles la acest proiect este constantă, reuşind să asigure o vizibilitate importantă creaţiilor poetice româneşti. Proiectul Transpoesie, organizat de EUNIC Bruxelles cu sprijinul tuturor institutele membre, al STIB şi al Casei Internaţionale a Literaturii Passa Porta, reuneşte anul acesta poezii din 25 de ţări, pe care publicul din Bruxelles va avea ocazia să le citească în mijloacele de transport în comun sau să le asculte în cadrul serilor de poezie organizate cu ocazia evenimentului. În fiecare an, tema poeziilor coincide celei alese de instituţiile europene, anul acesta tema fiind „cetăţenia activă”. Festivalul începe pe 26 septembrie şi sărbătoreşte multiculturalismul şi multilingvismul european, vizând creșterea receptivității publicului pentru poezie şi limbi străine, și evidențierea rolului fundamental al traducătorilor. Transpoesie este o experienţă care permite călătorilor să descopere creaţiile artiştilor internaţionali. Din 26 septembrie până pe 26 octombrie, poemele vor fi expuse în Galeria Anspach. Pe 26 septembrie, la sediul Passa Porta, și pe 17 octombrie, la Institutul Balassi, vor fi organizate seri literare şi lecturi de poezie în prezenţa poeţilor din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Insulele Feroe, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Ungaria. Partenerii proiectului sunt STIB, Loteria Naţională, Libris-Agora şi Galeria Anspach.

ICR Budapesta sărbătoreşte Ziua Europeană a Limbilor alături de Clusterul EUNIC Ungaria. Evenimentul cultural intitulat „European Languages Cocktail Bar” marchează Ziua Europeană a Limbilor la data de 26 septembrie 2013 printr-o serie de activităţi destinate promovării diversităţii lingvistice europene. Astfel, cu începere de la ora 15.30, la bordul Clubului „Vapor A38”, Institutul Cultural Român Budapesta va deschide alături de alte institute culturale ale ţărilor membre EUNIC, ambasade acreditate la Budapesta, precum şi ONG-uri partenere ale Clusterului, un stand unde se vor desfăşura activităţi de iniţiere în limba română, jocuri lingvistice şi dialoguri cu vorbitori nativi. Vor fi oferite premii pentru votanţii de pe reţeaua de socializare Facebook (https://www.facebook.com/EUNIC.ELCB), iar institutele culturale vor oferi, la rândul lor, premii speciale participanţilor. „Ziua Europeană a Limbilor” se va încheia cu un concert susţinut de grupul „Budapest Bar”.

istanbul

Istanbul

ICR „Dimitrie Cantemir” Istanbul susţine participarea românească la Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită în data de 28 septembrie 2013, între orele 12.00–18.00, la sediul Consulatului General al Republicii Grecia „Sismanoglio Megaro”.

ICR Istanbul va participa, împreună cu alte institute culturale europene și misiuni diplomatice din Istanbul, pentru a treia oară consecutiv, la cea de-a XII-a aniversare a Zilei Europene a Limbilor, eveniment organizat sub egida clusterului EUNIC Turcia. Diversitatea culturală și lingvistică vor fi celebrate printr-o varietate de acțiuni care se vor derula pe durata întregii zile în peste zece limbi: jocuri lingvistice interactive, standuri de prezentare a institutelor culturale europene, cursuri de dansuri tradiționale și contemporane (hasapiko, vals vienez, tango argentinian, polka etc.), vânătoare de comori, cursuri introductive de limbi străine, cutia magică cu surprize „Feel and Taste Europe”, colțul de pictură pe obiecte naționale, quiz-uri de limbă, concursuri video și de fotografii etc.

ICR Istanbul va coordona una dintre activitățile comune lingvistice ale evenimentului „Common Words Activity” și va participa cu un stand de prezentare a țării, două cursuri introductive de limbă română, obiecte tradiționale la jocul „Feel and Taste Europe”, întrebări și jocuri de cuvinte la „European Language Jeopardy / Q & A”, iar clădirea institutului va fi unul dintre obiectivele circuitului vânătorii de comori/treasure hunt, competiţie organizată în jurul clădirilor istorice din Beyoğlu. Cursurile elementare de limbă română vor fi susținute de profesorul de limbă română Andreea Vlad. Coodonatorul principal al evenimentului este Consulatul General al Republicii Grecia Sismanoglio Megaro. Participanții din acest an vor fi: Institutul Cervantes, Institutul Francez, Consulatul Republicii Cehe, Goethe-Institut, Institutul Italian de Cultură, ICR Istanbul, Concept Languages Turkey, Consulatul General al Slovaciei, Consulatul General al Elveției, Forumul Cultural Austriac și Consulatul General al Suediei.

turnul belem lisabona

Turnul Belém, Lisabona

ICR Lisabona susține participarea românească la Ziua Europeană a Limbilor, în data de 26 septembrie 2013, eveniment desfășurat la sediul băncii portugheze „Caixa Geral dos Depósitos” și într-un autocar turistic.

Ziua Europeană a Limbilor este un eveniment organizat anual de cele opt institute culturale membre ale clusterului EUNIC Portugalia, cărora li se adaugă, în acest an şi reprezentanţa Comisiei Europene în Portugalia şi Ambasada Republicii Cehe. Pentru sărbătorirea Zilei Europene a Limbilor, EUNIC Portugalia se va asocia pentru prima dată cu Festivalul „Lisbon Week”. Aflat la cea de-a doua ediţie, festivalul este organizat în colaborare cu Primăria din Lisabona şi este patronat de banca portugheză „Caixa Geral dos Depósitos”. „Lisbon Week” preia un concept desfăşurat și în alte capitale europene, fiind o manifestare deschisă tuturor artelor, și presupune vizite ghidate, conferinţe, expoziţii, concerte şi degustări gastronomice.

Pentru acest eveniment, va fi închiriat un autocar de 17 de locuri, inscripţionat cu siglele tuturor institutelor din clusterul EUNIC Portugalia. Câte un profesor din partea fiecărui institut cultural va asigura, pe un traseu stabilit, o scurtă lecţie de limbă străină. Lecţia se va desfăşura pe parcursul călătoriei dus-întors cu autocarul de la locul prestabilit, piaţa centrală „Marquês de Pombal”, la una dintre următoarele 9 destinații, unde călătorii vor beneficia de o vizită ghidată: „Bloco das Águas Livres”, Lectoratul „Universidade Nova”, „Paço da Rainha” („Palatul reginei”), Teatrul „Thalia”, Casa particulară din Rua das Janelas Verdes (strada Ferestrelor Verzi), Muzeul Naţional de Știinţă şi Istorie Naturală, Castelul „São Jorge” („Sfântul Gheorghe”), „Convento da Encarnação” (Mânăstirea Întrupării), sediul băncii „Caixa Geral dos Depósitos”.

La propunerea ICR Lisabona, lecţia de limbă română va fi susținută de Corneliu Popa, un vechi colaborator al institutului. În plus, la sediul băncii portugheze „Caixa Geral dos Depósitos”, unde va exista şi un stand cu materiale promoţionale ale fiecărui institut, se vor desfăşura şi alte sesiuni de limbi străine pentru cei interesaţi. Parteneri: Comisia Europeană, British Council (preşedinte EUNIC Portugalia), Institut Français, Istituto Italiano di Cultura, Instituto Cervantes, Institutul Ibero-American al Finlandei, Instituto Camões, Goethe-Institut, Ambasada Republicii Cehe, XN Dynamics (firma de design responsabilă directă pentru producerea festivalului „Lisbon Week”).

madrid muzeul prado

Muzeul Prado, Madrid

ICR Madrid participă la proiectul Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor / Puertas abiertas a las culturas europeas. Día europeo de las lenguas, ediţia a II-a, organizat de EUNIC Spania în data ICR Madrid a iniţiat şi coordonat prima ediție a proiectului în 2012, când a deţinut preşedinţia cluster-ului EUNIC Spania. Datorită succesului de care s-a bucurat, membrii EUNIC Spania doresc să continue proiectul şi în 2013, tot sub coordonarea ICR Madrid şi a unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Alliance Française, Goethe-Institut, Institut Français, Instituto Iberoamericano de Finlandia şi Embajada de Portugal. EUNIC Spania – care însumează 20 de instituţii participante, fie ele institute sau centre culturale, ambasade sau reprezentanţe ale instituţiilor europene în Spania – îşi propune să organizeze în seara zilei de 26 septembrie un maraton cultural şi lingvistic european care va cuprinde: proiecţii de filme de ficţiune, de animaţie şi documentare, dramatizări, recitaluri de poezie, lectură de poveşti pentru copii, târg gastronomic, expoziţii, book-crossing-uri, vizite cu ghid, degustări, cursuri şi ateliere de limbi străine, acordarea de premii şi burse de studiu a limbilor străine.

Cu această ocazie, ICR Madrid propune următoarele activităţi: degustare de mâncare românească, acompaniată de muzică românească; lectură de poveşti româneşti în limba spaniolă; proiecţia filmului Veronica, regia: Elisabeta Bostan. De asemenea, Alliance Française va găzdui o serie de lecţii demonstrative de limbi străine, printre care și pe cele de limba română, susținute de Virginia Oprișa, profesor colaborator al ICR Madrid. De asemenea, institutul propune acordarea ca premiu, în urma tragerii la sorţi, a unui curs gratuit de română desfășurat în perioada octombrie 2013–februarie 2014. Totodată, Alliance Française, Goethe-Institut, Institut Français şi Instituto Cervantes vor organiza la sediile lor book-crossing-uri la care ICR Madrid va pune la dispoziţia cititorilor cărţi în limba română, spaniolă şi engleză. Parteneri: membrii EUNIC Spania (centre culturale şi ambasade din Germania, Austria, Cipru, Spania, Finlanda, Belgia, Franţa, Ungaria, Italia, Polonia, Lituania, Republica Cehă, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Elveţia, Portugalia, Slovenia), Comisia Europeană, Reprezentanţele UE în Spania – Comisia şi Parlamentul European.

camille pissarro le pont neuf

Camille Pissarro, Le Pont Neuf

ICR Paris organizează, în cadrul Semaine des Cultures Etrangères 2013, un atelier de gastronomie, dedicat Zilei Europene a Limbilor, în data de 26 septembrie, la sediul Maison d’Europe et d’Orient.

Semaine des Cultures Etrangères este un program organizat de Forumul Institutelor Culturale Străine din Paris (FICEP), care grupează acțiunile culturale a peste 40 de centre culturale străine. În 2013 a fost aleasă tema „Artele Scenei”, iar organizatorii au încheiat un parteneriat cu un alt festival parizian din aceeași perioadă, „Fête de la Gastronomie”. Participarea la „Fête de la Gastronomie”, eveniment dedicat Zilei Europene a Limbilor, se va concretiza într-un duo culinar și lingvistic între România și Ungaria; bucătari amatori din ambele țări vor găti simultan pentru public una sau mai multe rețete. În paralel, ei vor trebui să învețe publicul și vocabularul aferent rețetei respective, transformând atelierul într-unul gastronomico-lingvistic. La sfârșitul activității publicul va putea să deguste bucatele pregătite.

ICR Varşovia participă, pentru al patrulea an consecutiv, la celebrarea Zilei Europene a Limbilor, eveniment anual organizat de EUNIC Varşovia în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia, Departamentul de Educaţie al Primăriei Varşoviei, Universitatea din Varşovia şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Sistemului de Educaţie. Ediţia de anul acesta se va desfăşura în perioada 23-28 septembrie și va consta în mai multe activităţi: lecţii demonstrative de limbi străine şi lecţii de limba poloneză ca limbă străină la Universitatea din Varşovia, Biblioteca publică din cartierul Praga şi la Biblioteca publică din cartierul Ochota, ateliere de teatru la Teatrul Ochota, ateliere pentru copii, precum şi prin sprijinirea participării românești la conferinţa internaţională Motivation in Teaching and Learning.

Daniela Kohn, autor de manuale de limba română pentru străini şi cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara, va susţine, pe 24 septembrie, o prelegere la conferinţa internaţională Motivation in Teaching and Learning, desfășurată la Universitatea din Varşovia. ICR Varșovia va organiza cursuri demonstrative de limba română pentru începători la Biblioteca publică din cartierul Praga, pe 24 septembrie, la Universitatea din Varşovia, pe 26 septembrie, ateliere pentru copii, în cadrul cărora vor fi citite poveşti românești, la sediul Asociaţiei franco-polone din Varşovia, pe 26 septembrie, cursuri demonstrative de limba română la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Wrocław, pe 27 septembrie.

canaletto piata san marco cca 1730

Canaletto, Piața San Marco, cca 1730

IRCCU Veneţia participă, pe data de 28 septembrie, la Ziua Porţilor Deschise la Milano, alături de British Council, Institutul Cervantes, Institutul Francez şi Goethe-Institut, pentru a marca Ziua Europeană a Limbilor. Sub sloganul „Vieni a conoscerci!” / „Vino să ne cunoşti!”, îşi vor deschide porţile publicului larg British Council, Institutul Cervantes, Institutul Francez şi Institutul Goethe. Cu această ocazie, IRCCU Veneţia, membru EUNIC Milano din 2009, în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano, va promova limba şi cultura română la Milano.

Tot pentru a marca Ziua Europeană a Limbilor, în data de 26 septembrie 2013, la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, va avea loc evenimentul PassaParola, organizat de Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate, din care fac parte şi cursurile de limba română. Cu această ocazie, vor fi prezentate cele 22 de limbi străine predate în cadrul Departamentului prin intermediul unor legături comune între culturi. Evenimentul se va desfăşura în Auditorium Santa Margherita din Veneția.

ICR Viena organizează, în data de 26 septembrie, la sediul institutului, un eveniment dedicat Zilei Europene a Limbilor. La iniţiativa Consiliului Europei din Strasbourg, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită în fiecare an, începând cu 2001, în data de 26 septembrie. ICR Viena participă pentru a cincea oară consecutiv la Ziua Europeană a Limbilor, eveniment organizat de Ministerul Educației, Artelor și Culturii din Austria (BUKK) şi Centru austriac de competenţă lingvistică (ÖSZ). ICR Viena va colabora şi cu Biroul de Turism al României în Viena. Program: Coaching the Public – pachet informativ legat de oferta anuală de cursuri ICR Viena, prezentat de profesorii Claudia Nistor (coordonatoarea cursurilor de limbă şi civilizaţie română a ICR Viena), Florin Oprescu (lector la Institutul de Romanistică al Universităţii Viena, profesor în cadrul cursurilor de limbă şi civilizaţie română a ICR Viena) şi Vasilea Mihali (profesor în cadrul cursurilor de limbă şi civilizaţie română pentru copii ai originarilor din România ale ICR Viena); lectură în limba germană din autori români traduşi în Austria cu actrița Katharina Stemberger, şi un recital de pian cu Bela Körenyi. Pe toată durata evenimentului va exista un stand de carte al librăriei Kuppitsch cu manuale de limbă română, traduceri din autori români, precum şi ghiduri turistice.

Ziua Europeană a Limbilor la Institutul Cervantes

Ziua Europeană a Limbilor adună anual, pe 26 septembrie, miloane de oameni în 45 de ţări. Inițiat în 2001, proiectul își propune cultivarea diversității culturale şi lingvistice în Europa, precum și încurajarea învăţării limbilor străine de către toţi cetățenii europeni. Dincolo de aceste obiective, celebrarea limbilor europene reprezintă şi o ocazie de a petrece. Se organizează sute de evenimente în toată Europa: spectacole, animaţii pentru copii, jocuri muzicale, cursuri de limbi străine, emisiuni de radio şi televiziune, conferinţe.

Sâmbătă, 29 septembrie 2012, între orele 12.00–18.00, la noul sediul al Institutului Cervantes (Bd. Elisabeta nr. 38, București) va avea loc o nouă ediție a Zilei Europene a Limbilor, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“, British Council, Institutul Polonez, Institutul Goethe, Institutul Camões, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Delegaţia Wallonie-Bruxelles și Centrul Cultural al Republicii Ungare-Institutul Balassi. Sunt programate lecţii deschise în mai multe limbi, diverse spectacole, cursuri de gastronomie, dansuri, jocuri interactive, karaoke etc.

Cursuri de limba română în Liban

Pe 26 septembrie 2011, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, vor începe la Beirut Cursurile de limba română organizate, în premieră, de Ambasada României în Liban şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Asociaţia România-Levant şi cu sprijinul Centrului Cultural CLAC Sin El Fil. Iniţiativa răspunde solicitărilor primite din partea de numeroșilor cetăţeni libanezi interesaţi să studieze în România, a comunității de afaceri şi familiilor mixte româno-libaneze.

Cursurile pentru începători vor avea loc în perioada 26 septembrie–15 decembrie 2011, în fiecare luni şi joi, în intervalul orar 18.00–20.00, la Centrul Cultural CLAC Sin El Fil. Programul de 12 săptămâni este gratuit şi este deschis tuturor celor interesaţi de studiul limbii române. Cursul urmează normele impuse de Consiliul European al Limbilor și îşi propune să dezvolte atât abilităţile de înţelegere şi exprimare, cât şi cele patru competenţe de bază în comunicare: ascultare, vorbire, citit şi scris. Nu în ultimul rând, cursul vizează stabilirea unui prim contact cu elemente de cultură română.

Pușa Roth