Târgul de Toamnă de la Călărași

targul de toamna calarasi

În fiecare an, conform tradiţiei, în perioada 1–8 septembrie 2013, autorităţile locale – Primăria Municipiului Călăraşi prin Serviciul Public Pieţe-Oboare (SPPO) – organizează în Călăraşi, în Piaţa Obor, Cartierul „Cărămidari-Obor” Târgul de toamnă sau, aşa cum ne-am obişnuit să-i spunem popular, Bâlciul.

Astfel, au fost repartizate şi amenajate spaţiile pentru închiriere de terenuri agenţilor economici în zona Obor – locul unde vor fi amplasate spaţii pentru comercianţii din zonele industriale şi de alimentaţie, pentru zonele cu mărfuri şi fructe şi spaţiul pentru Parcul de distracţii. Magazine cu articole vestimentare şi încălţăminte, produse textile, produse de papetărie, rechizite, jucării, tarabe pentru fructe şi legume, patiserii, restaurante, obiecte din piele şi blănuri, cruci de piatră, meşteşuguri populare, artizanat, produse din lemn, butoaie pentru ţuică şi vinuri tradiţionale, ceramică sau lut, icoane pe sticlă şi lemn, obiecte de cult, împletituri tradiţionale, vase din lut, oale, străchini, farfurii, ulcioare…

calarasi vase targ toamna

A fost instalat şi Parcul de distracţii pentru copii şi tineret. Deschiderea oficială va avea loc duminică, 1 septembrie şi Temeiul Târgului, pe 8 septembrie. La eveniment sunt asteptaţi să participe: agenţi economici, persoane fizice/ juridice din judeţ, din toată ţara şi din Bulgaria, meşteri populari – meşteri artizanali, olari, pictori de icoane şi tablouri, meşteşugari, dulgheri, producători de bucate tradiţionale româneşti.

www.primariacalarasi.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *