1 gând despre “ana maria bocai poeme”

  1. Trăiesc în visul de a mă fi iubit cândva,
    Acum nu te mai doare
    tristeţea, disperarea mea
    Şi-mi caut alinare
    Şi orice gând purtat de dor
    Ce naşte din ruine colindă lumea visător
    Te vrea numai pe tine.
    Rătăcitor, in drumul tău
    Tu nu înţelegi iubirea
    Şi ai vrea să crezi că eşti un zeu
    Şi-ţi cauţi nemurirea,
    Dar cum poţi să trăieşti aşa ?
    Când etern-universul
    În viaţa lui de mii de ani ne desluşeşte sensul,
    Şi ne arătă cum pe noi toţi ne iubeşte
    Şi-n fiecare clipă doar lumină dăruieşte.
    Şi ştie de durerea mea
    Inima mi-o cunoaşte,
    Mă îmbrătişează ocrotitor în fiecare noapte,
    Şi dintr-un suflet neobosit
    Un cânt străvechi suspină,
    L-aud şoptit, aproape stins
    Şi dorul mi-l alină.
    Din stelele perechi, perechi
    Îmi face o cunună
    Şi imi promite că pe veci
    Cu mine o să rămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *