Un cal troian în orașul Revoluției

festival arte performative timisoara

Festivalul de Arte Performative Timișoara, 19­–25 septembrie 2015

La marginea Uniunii Europene către țările fostei Iugoslavii, singurul oraș din Europa cu trei teatre de stat în limbile română, germană și maghiară sub același acoperiș și în același timp orașul în care Revoluția română a izbucnit în 1989, Timișoara este un loc special pentru a chestiona sub aspect artistic ultimii 25 de ani.

În 2015, Festivalul de Arte Performative Timișoara propune un moment de reflecție asupra trecutului recent, prin prisma unor spectacole semnate de artiști cu discurs critic din domeniul dansului contemporan din Germania, România, Serbia și Franța, dar și asupra diverselor forme și formate de expresie artistică pe care aceștia le-au ales în și pentru investigațiile lor.

Saša Asentić, Isabelle Schad, Mădălina Dan, Sergiu Matiș, Farid Fairuz, Paul Dunca și Olivier Dubois sunt autorii performance-urilor invitate în prima ediție a festivalului. Festivalul reunește în program artiști ai dansului contemporan, pentru a recupera absența aproape totală a acestui gen artistic în ultimii ani la Timișoara și deschide o ușă către spațiul ex-iugoslav, prin colaborarea cu Saša Asentić, care prezintă în festival producția Revolution won’t be performed, realizată în coproducție cu Teatrul Național Sârb și Per.Art.

dans timisoara

Demersul artistic al coregrafei germane Isabelle Schad în crearea spectacolului Collective jumps, și anume acela de a aduce împreună dansatori germani și actori locali, care au fost selectați printr-un workshop, este menit să investigheze interesul pentru practicarea dansului contemporan la Timișoara, dar și pentru a consolida legătura dintre festival și locul care-l găzduiește.

Paul Dunca revigorează pentru Timișoara un performance realizat în urmă cu câțiva ani cu sprijinul Centrului Național al Dansului din București, We went with these bodies as far as we could, iar coregraful francez Olivier Dubois, autorul celebrelor spectacolele Rouge, Tragédie și Révolution – e reprezentat în festival prin solo-ul Mon Élue Noire – Sacre 2, creat pentru Germaine Acogny, „La Grande Dame“ a dansului contemporan african. Cu o zi înainte de prezentarea spectacolului în festival, Germaine Acogny dedică un ceas întâlnirii cu publicul timișorean.

În ideea susținerii continuității procesului artistic de lucru, Festivalul de Arte Performative Timișoara a comisionat pentru prima ediție două lucrări. Sergiu Matiș și Mădălina Dan se află în spectacolul All that mattered la prima colaborare, iar Farid Fairuz prezintă în festival un performance nou, intitulat You might as well have sung the Swedish national anthem, în care cheamă la întâlnire unu la unu doar persoanele de gen masculin, cu scopul de a investiga “mecanismele care perpetuează și consolidează elementele care contribuie la o cultură a violenței.” (Farid Fairuz).

Mădălina Dan scrie o nouă pagină de jurnal performativ la Timișoara în solo-ul Sâmbătă/ 19.09.2015/ ora 19:00/ Festivalul de Arte Performative Timișoara/ Ambasada.

Selecția spectacolelor din acest an și evenimentele conexe – dezbaterea The show starts at seven, expoziția La danse contemporaine en questions“, prezentată cu sprijinul Institutului Cultural Francez Timișoara, precum și filmul How Ideology Moved Our Collective Body de Marta Popivoda (un documentar subiectiv despre tranziția spre capitalism percepută prin prisma colectivității care se sfărâmă în indivizi buimaci) – adresează întrebări societății de azi, orașului Revoluției, orașului aflat la granița UE, orașelor aflate dincolo de granița UE, ușilor închise, nouă înșine, atunci când avem sau ne lipsește o utopie.

Ciprian Marinescu

curator

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva categoriei Festivaluri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *